ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2226/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.01.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și C., cerere de chemare în judecată prin care a solicitat: - verificarea și constatarea situației conform căreia Rezoluția de clasare din 17.10.2018, emisă și comunicată de către pârâta Inspecția Judiciară reclamantului, ca soluție la lucrarea înregistrată sub nr. x/2018, este lovită de nulitate absolută, pentru motivele ce se vor arăta, ca urmare a nerespectării condițiilor de legalitate, formă și conținut, solicitare valabilă și pentru Rezoluția nr. 8435/IJ/2018, din 07.12.2018, a Inspectorului Șef, ce a fost ulterior formulată, ca drept soluție, la plângerea din 23.11.2018, privind clasarea; - verificarea și constatarea faptului că, prin respectiva Rezoluție de clasare din 17.10.2018, nici nu s-a realizat o soluționare a cererii și a solicitării din 08.08.2018 de efectuare de verificări și pronunțare, sub aspect disciplinar, pentru situațiile concret, distinct și punctual reclamate și indicate (prevăzute de art. 99 lit. a), și) lit. t), din) Legea nr. 303/2004, ca și de art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004); - admiterea contestației formulate atât cu privire la Rezoluția de clasare din 17.10.2018 ce a fost emisă și comunicată de către Inspecția Judiciară în soluționarea lucrării înregistrată sub nr. x/2018, precum și distinct, cu privire la Rezoluția Inspectorului Șef cu nr. 8435/IJ/2018 din 07.12.2018 de respingere a plângerii la soluția de clasare, anterior menționată, cu consecința pronunțării unei soluții de desființare a acestor două acte menționate; - trimiterea lucrării și a dosarului nr. x/2953 la inspectorul judiciar competent pentru completarea cercetărilor și îndeplinirea condițiilor de formă, conținut și legalitate, a noului act de soluționare, ce se va emite (rezoluție), care să îndeplinească și condiția de a realiza o analiza și o pronunțare distinctă, concretă asupra celor reclamate și solicitate, prin sesizarea disciplinară datată 08.08.2018; - pronunțarea instanței și asupra legalității actelor și a operațiunilor administrative succesive care au stat la baza emiterii Rezoluției de clasare din 17.10.2018, în lucrarea nr. x/2018, de către Inspecția Judiciară, ca și distinct, cu privire și la Rezoluția Inspectorului Șef nr. 8435/IJ/2018 din 07.12.2018; - obligării pârâtei Inspecția Judiciară la plata în solidar și a unui prejudiciului simbolic, de 100 RON, pentru modalitatea defectuoasă de întocmire a actelor de soluționare a sesizării disciplinare din 08.08.2018 și excesul de putere dovedit, precum și pentru nesoluționarea cererii; - acordarea cheltuielilor de judecată ce se vor efectua în cauză; Prin cererea înregistrată la data de 13.01.2020, reclamantul A. a depus la dosar cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 616/16.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, pentru motive de omisiune de pronunțare, în mod explicit și distinct, prin dispozitivul sentinței respective, asupra tuturor capetelor de cerere cu care instanța a fost legal sesizată și investită.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 616 din data de 16 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității întâmpinării ca neîntemeiată. A respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și Mihail Dragoș Mihai, ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 287 din data de 20 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale funcționale ca neîntemeiată. A respins cererea formulată de reclamantul A., cu privire la sentința civilă nr. 616/16.10.2019, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și Mihail Dragoș Mihai, ca neîntemeiată.

Cererile de recurs. a) Împotriva sentinței civile nr. 616 din data de 16 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant a susținut următoarele: Prin Hotărârea nr. 264/25.09-2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (1), lit. c), ca și cele ale art. 23 alin. (8) și alin. (9), ambele din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, s-a hotărât înființarea, în cadrul secției de contencios administrativ și fiscal, de complete specializate, cu începere de la 01.10.2018, în soluționarea litigiilor, cu obiect anularea rezoluțiilor emise de Inspecția judiciară, precum și împrejurarea că, între aceste complete specializate, nici nu figurează și completul 19 Fond, cu judecător unic, D.(care în această compunere, a și pronunțat, sentința civilă nr. 616/16.10.2019, acum recurată), vor rezulta, următoarele aspecte de nulitate de ordine publică, a respectivei soluționări, aspecte învocate, în condițiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ. În aceste condiții recurentul apreciază că că instanța, nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, în soluționarea respectivei cauze, pentru motivul că, completul 19 Fond, nu face parte dintre completele specializate, stabilite și arătate eplicit și individualizate, prin Hotărârea nr. 264/25.09.2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București. Mai apreciază recurentul-reclamant că nici principiul repartiției, în mod aleatoriu, a completului respectiv, nu a fost realizată, întruct această repartiție, trebuia îndeplinită doar numai în raport cu completele specializate hotărâte, cu indicativele arătate a fi doar: CI F, C14 F, C16 F, C17 F, C23 F, C33 F, C34 F, C40 F, C42 F; In susținerea nulității de ordine publică invocată, amintește recurentul Decizia nr. 417/2019 (cu precădere, paragraful 138 și următoarele, cu extinderea făcută și pentru domeniul civil, cu reținerea și a sancțiunii, arătată de pct. 2, din dispozutivul Deciziei, etc), ce a fost pronunțată de către Curtea Constituțională, În ceea ce privește legalitatea soluției de respingere, ca drept inadmisibilă, a cererii de înscriere în fals, prin chiar partera introductivă, a respectivei sentințe civile nr. 616/16.10.2019, recurentul apreciază că: înscrierea în fals, se referea nu cu privire la înscrisurile a căror anulare se ceruse prin acțiune, care i s-au comunicat inițial, de către pârâtă; instanța a motivat, această inadmisibilitate, prin explicația fără corespondent real și logic, explicație dată în sensul că "rezoluțiile în discuție în legătură cu care partea a înțeles să declanșeze procedura de înscriere în fals fac obiectul prezentei cauze, sunt contestate în prezenta cauză, deja fiind aleasă o cale principală de contestare a acestora". Tot ca nelegalitate, se poate indica și promisiunea, evident ulterior omisă, făcută în sensul că, conținutul înscrierii în fals, se va valorifica "cu ocazia fondului cauzei", dar instanța nu a mai făcut nici o rememorare și nici o "valorificare", pronunțând soluția, în raport cu înscrisurile falsificate prezentate de pârâtă, modificând astfel și obiectul și cadrul acțiunii, cu încălcarea și a prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., fiind cazul unei nulități de ordine publică, la care se și referă art. 246 alin. (2), C. proc. civ., în raport și cu prevederile imperative, ale art. art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 397 alin. (1) C. proc. civ. În acest context, anterior invocat, se și solicită instanței de control judiciar, să constate și să sancționeze, nelegalitatea soluției instanței de fond, dată în sensul respingerii cererii de înscriere în fals, sub motivarea și pretextul generic și nereal, că nu ar fi fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 și următoarele C. proc. civ. Soluția instanței de fond, asupra speței, asupra cadrului procesual și asupra obiectului, cu care instanța a fost investită și sesizată, nu are nici o motivare, fiind de observat că, instanța de fond, și-a motivat soluția pronunțată, dar pe baza exclusivă, a conținutului actelor falsificate, prezentate de către pârâtă, cu titlu de documentație, astfel că, rezoluțiile în forma și conținutul pentru care s-a și promovat acțiunea, au fost total ignorate, deși era obligația instanței, să analizeze și să se pronunțe, în raport cu actele prezentate, împreună cu acțiunea și nu în raport cu acte modificate ulterior, ilicit, de către pârâtă, astfel având și explicația, de ce instanța, a și refuzat, efectuarea procedurii falsului, tocmai pentru a da o soluție, pe bază de acte falsificate și să nu le pot contesta, prin înscrierea în fals. În același context, de nesocotire totală, a obligațiilor impuse de art. 20 C. proc. civ., instanța a încălcat nu numai dreptul la apărare, ca și de acces la un proces echitabil, refuzând legalitatea, egalitatea, contradictorialitatea și rolul activ, a refuzat a se conforma și obligației impusă, de art. 43 alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult, cu cât era și conștientă, că nu face parte din completele specializate. Nu în ultimul rând, este de observat că, instanța nu numai că opune, o situație total nouă, rezultată din actele modificate de către pârâtă(completate ilicit, cu paginație, semnături, și date, rubrici de avizare, etc), refuzând a soluționa cauza, în raport cu actele comunicate inițial, de pârâtă, dar și mai mult, își însușește numai susținerile pârâtei, în pofida contrazicerilor textelor de lege. Cu privire la acest raținament, recurentul-reclamant susține că; inspectorul șef adjunct, poate semna valabil, de confirmare, ori avizare, a rezoluției de clasare, în locul inspectorului șef, deși legea, dă expres, această atribuție și calitate, doar inspectorului șef; nu trebuie îndeplinită condiția cerută de art. 18 alin. (4) din Regulamentul de efectuare a lucrărilor, care arată și impune, ca numai "după avizare" rezoluția de clasare, se comunică, ba mai mult, s-a preluat și susținerea că "simplul fapt de a transmite în forma în care a fost efectuată(rezoluția) nu poate conduce Ia concluzia că avizele cerute de lege lipsesc", explicație care arată că, modificarea actelor, este o practică a pârâtei, care comunică o variantă și apoi, funcție de ce se reclamă, se "completează" actele, ca totui să pară legal, adică, se poate comunica petentului și un act incomplet, care, la nevoie, se "completează", adică total inadmisibil. Cu privire și la tardivitatea invocată, a soluționării prin rezoluția de clasare, se solicită a se constata că, data de 19.09.2018, data de pretinsă primire a sesizării disciplinare, de la C.S.M., nu poate corespunde cu realitatea, dat fiind că sesizarea a fost depusă la C.S.M., la data de 08.08.2018, fiind greu de acceptat că, sesizarea ar fi fost reținută la C.S.M., 41 de zile, pentru ca apoi să se remită Inspecției Judiciare. Din acest considerent s-a solicitat ca pârâta, să prezinte originalul actului doveditor, că ar fi primit sesizarea. Ia data atestată, de 19.09.2018. Mai susține recurentul că motivarea nici nu se prezintă ordonat și logic, fiind doar un melanj, numai din susținerile pârâtei, petentul fiind total ignorat, practic nefiind "ascultat", în sensul cerut de art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ori, în cel mai bun caz, apărările invocate, au ajuns a fi răstălmăcite și interpretate intenționat eronat și în contra prevederilor legale și a obligațiilor rezultate din legi, coduri și regulamente, fără a mai menționa și că, unele dintre capetele de cerere, nici măcar nu au fost analizate deși toate au și fost redate, inițial, în partea introductivă. Sentința recurată nu respectă condiția impusă de art. 131 alin. (2) din Regulamentul instanțelor, privind motivarea soluției, nerezultând "silogismul juridic", cerut pentru o legală motivare. Nu este de neglijat nici nulitatea absolută rezultată din împrejurările privind conținutul dispozitivului sentinței civile nr. 616/16.10.2019, deoarece la o acțiune, cu șapte capete de cerere, distinct formulate și motivate, se pronunță o soluție generică, de respingere, arătându-se doar părțile în cauză și fără a se indica și identifica măcar și obiectul respectivului litigiu, la care se referă respectiva soluție, rezultând că, această soluție, poate fi aplicată, și chiar invocată și ca autoritate de lucru judecat, în orice alte litigii, privind aceleași părți, indiferent de obiect și cadru procesual, adică inadmisibil, de nelegalitate evidentă. Mai arată recurentul că în calitate de pârât, a fost indicat prin acțiune, C., iar instanța s-a pronunțat, în raport cu o altă persoană, fără calitate în cauză, respectiv în raport cu Mihail Dragoș Mihai, ceea ce nu e tot una. În drept, această cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 6 C. proc. civ. b) În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentința civile nr. 287 din data de 20 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., a solicitat în temeiul acelorași motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 6 C. proc. civ. admiterea recursului și casarea sentinței recurate. În susținerea acestui recurs, recurentul apreciază că prin dispozitivul pronunțat, instanța respinge excepția necompetenței materiale funcționale, invocată, prin cererea din 20.05.2020, ca fiind neîntemeiată. Susține că instanța nu s-a conformat procedurii prealabile, arătată de art. 9 alin. (4) din Ordinul nr. 1284/2004, așa încât, soluția respectivă, pronunțată astfel de către instanță, este afectată de nulitatea de ordine publică prevăzută de art. 246 alin. (1) C. proc. civ. Toate apărările și trimiterile făcute, la textele legale în materie, din conținutul cererii de la 20.05.2020, au fost efectiv ignorate, de către instanță, fapt ce arată, nu numai încălcarea dreptului la apărare, ca și de acces la un proces echitabil, dar și nesocotirea obligațiilor rezultate, din art. 20 C. proc. civ., precum și încălcarea obligației de "ascultare", impusă de art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu toate consecințele-ce decurg, de aici; Instanța face referire, la Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel București, nr. 374/2018, arătând că prin acest act administrativ, s-ar fi aprobat planificarea ședințelor de judecată și implicit și constituirea și numerotarea completelor de judecată specializate, situație care nu se poate regăsi și identifica, prin conținutul actului menționat, ce aprobă "anexele", fără a se și identifica, acestea (ca număr de înregistrare și dată de întocmire), fiind deci, aprobări incerte și generale, fără aplicabilitate practică și concretă; În astfel de condiții, este cert că, soluția de respingere a excepției necompetenței materiale funcționale, nu are nici o motivare valabilă. Cu privire la fondul cauzei, se constată că: Recurentul apreciază că instanța pronunță prin dispozitiv, o soluție generică și incertă, de respingere a unei cereri, neidentificată, a reclamantului, "cu privire la sentința civilă nr. 616/16.10.2019, în dosarul nr. x/2019", arătându-se doar părțile, nerezultând despre ce cerere concretă este vorba, cu referire la sentința menționată, situație care și justifică, a se invoca, nulitatea de ordine publică a unei astfel de soluții, cu aplicarea și a prevederilor art. 405 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 12 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentințele recurate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs și a apărărilor susținute de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a respinge recursurile, ca fiind nefondate, pentru considerentele următoare: În ceea ce privește prima cerere de recurs formulată de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 616 din data de 16 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține că acesta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., susținând că sentința recurată a fost pronunțată de o instanță ce nu a fost alcătuită potirivit dispozițiilor legale, iar instanaț a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În susținerea acestor motive de casare, recurentul a prezenta critici privitoare la faptul că prin Hotărârea nr. 264/25.09.2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (1), lit. c), ca și cele ale art. 23 alin. (8) și alin. (9), ambele din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, s-a hotărât înființarea, în cadrul secției de contencios administrativ și fiscal, de complete specializate, cu începere de la 01.10.2018, în soluționarea litigiilor, cu obiect anularea rezoluțiilor emise de Inspecția judiciară, precum și împrejurarea că, între aceste complete specializate, nici nu figurează și completul 19 Fond, cu judecător unic, D., care în această compunere, a pronunțat sentința civilă nr. 616/16.10.2019. Înalta Curte, apreciază, față de critica circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi incident acest motiv, trebuie ca instanța să nu fi fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. Acest motiv are în vedere situațiile în care instanța a fost alcătuită cu încălcarea dispozițiilor legale privind compunerea și constituirea instanței. În litigiul pendinte, instanța de recurs reține că nu au fost indicate expres care anume reguli privind compunerea și constituirea instanței au fost încălcate de instanța de fond și care atrag sancțiunea nulității. Sintagma "alcătuirea instanței" implică atât nerespectarea normelor privind compunerea instanței, cât și pe acelea referitoare la constituirea instanței. În ceea ce privește noțiunile de compunere și de constituire a instanței, ambele desemnând alcătuirea instanței, s-a arătat că distincția dintre acestea privește faptul că prin compunerea instanței se înțelege formarea instanței din personal având funcția de judecător, în timp ce prin constituirea instanței se înțelege formarea instanței din personal având nu numai funcția de judecător, dar și pe aceea de grefier, magistrat-asistent, asistent judiciar și procuror. Chiar dacă noțiunile de compunere și de constituire nu sunt prevăzute ca atare în legislație, C. proc. civ. face referiri la unele instituții sau acte ce privesc nu numai judecătorii, dar și pe ceilalți participanți. Referitor la greșita compunere a instanței, se are în vedere atât alcătuirea acesteia cu un număr necorespunzător de judecători, cât și cu judecători care se aflau într-o situație de incompatibilitate ori recuzare, aceasta deoarece textul de lege nu-și restrânge aplicabilitatea la încălcarea dispozițiilor privind alcătuirea instanței cuprinse în legea de organizare judecătorească, ci se referă la orice situație în care instanța nu a fost alcătuită potrivit legii, fie a celei de organizare judecătorească, fie a celei de procedură. Pentru o mai bună înțelegere a raționamentului privitor la modul în care trebuie interpretat motivul de casare invocat în cauza dedusă judecății (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), instanța de recurs, cu titlu exemplificativ reține că: instanța este greșit alcătuită în situația în care la judecată participă un judecător incompatibil; or, hotărârea pronunțată de un judecător împotriva căruia s-a formulat o cerere de recuzare, care nu a fost soluționată, este lovită de nulitate și va fi casată, instanța nefiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale; sau încheierea este pronunțată de un complet nelegal constituit, dacă unul dintre membrii acestuia a formulat cerere de abținere care a fost admisă, astfel că judecătorul trebuia să se retragă de la judecarea pricinii. În aceeași notă, ipoteza în care, calificând greșit calea de atac exercitată drept recurs în loc de apel, instanța a pronunțat o hotărâre în complet format din trei judecători în loc de doi, cum prevede legea, reprezintă o situație de încălcare a normelor legale imperative privind compunerea instanței. Tot în cadrul aprecierii legalității completului de judecată trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care prevăd limitativ cauzele ce pot fi judecate de judecătorii stagiari. O altă situație în care se poate ivi o problemă legată de compunerea instanței este aceea a completului de divergență, constituit în condițiile art. 399 C. proc. civ., ori în situațiile în care participarea procurorului era obligatorie la soluționarea cauzei, lipsa reprezentantului Ministerului Public la dezbateri atrage casarea deciziei, deoarece, în atare situație, instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. Tot cu privire la legalitatea alcătuirii completului, este de menționat și situația stabilită de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, care precizează că, completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate, opinia acestora consemnându-seîn hotărâre, iar opinia separată se motivează. În ceea ce privește criticile privitoare la modalitatea de alcătuire a instanței de fond, recurentul-reclamant a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susținând în plus față de cele arătate în susținerea motivului de casare de la pct. 1 că instanța de fond nu a valorificat cererea sa de înscriere în fals, precum și faptul că instanța s-a pronunțat împotriva unei pârât ce nu a fost indicat în acțiune, respectiv cererea de chemare în judecată urmărea judecata în contradictoriu cu C., iar instanța în dispozitiv a făcut referire la o persoană diferită, Mihail Dragoș Mihai. Cu privire la aceste critici, instanța de recurs le apreciază de asemenea ca fiind nefondate. În cuprinsul sentinței recurate, în partea introductivă, instanța de fond se pronunță asupra cererii de înscriere în fals a rezoluțiilor contestate în cauză, apreciind că această cerere este inadmisibilă având în vedere condițiile instituite de prevederile art. 304 C. proc. civ. pentru a investi instanța cu astfel de cerere. În ceea ce privește eroarea de nume din dispozitivul sentinței recurate, în sensul că instanața în mod greșit a nominalizat o altă persoană față de ceea pe care recurentul a înțeles să o cheme în judecată, Înalta Curte apreciază că reprezintă o critică exagerată în contextul întregii motivări oferită de instanța de fond, care urmărește analiza unor acte administrative la care intimatul-pârât C. a contribuit în exercitarea profesiei sale. Or, o eroare de o literă a unui nume nu poate reprezenta un argument pertinent în susținerea unui motiv de casare și solicitarea analizei de legalitate a sentinței recurate din partea instanței de control judiciar, în măsura în care această eroare poate fi îndreptată printr-o altă procedură prevăzută de C. proc. civ., respectiv cea de la art. 442 C. proc. civ. Înalta Curte, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întemeiat pe critica evocată de recurentul-reclamant că motivarea oferită de instanța de fond nu se prezintă ordonat și logic, fiind doar un melanj alcătuit din suținerile pârâtei, iar modalitatea ei de motivare nu prezintă un silogism juridic, apreciază că aceasta este de asemenea o critică nefondată. Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect elementele de fapt care au condus la respingerea cererii de chemare în judecată prin care recurentul-reclamant a solicitat anularea Rezoluției de clasare din 17.10.2018, emisă și comunicată de către pârâta Inspecția Judiciară reclamantului, ca soluție la lucrarea înregistrată sub nr. x/2018 formulată împotriva deciziei nr. 1910/13.08.2015 și verificarea legalității actelor și a operațiunilor administrative succesive care au stat la baza emiterii Rezoluției de clasare din 17.10.2018, în lucrarea nr. x/2018, de către Inspecția Judiciară și Rezoluției Inspectorului Șef nr. 8435/IJ/2018 din 07.12.2018. Cu privire la cererea formulată de recurentul-reclamant, în mod corect a reținut instanța de fond că rezoluția vizată de controlul de legalitate cuprinde avizul Șefului Direcției de inspecție pentru judecători, a fost confirmată de Inspectorul-șef adjunct (care este înlocuitorul de drept al inspectorului șef conform art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004) în acord cu prevederile art. 18 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, aprobat prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1027/2012, raportat la prevederile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, iar aceasta a fost comunicată petiționarului, după avizare, în acord cu prevederile art. 18 alin. (4) din același Regulament. În cee ce privește pretinsa depăsire a termenului prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, aspect reiterat de altfel în critica sentinței recurate, care în concret se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs constată că instanța de fond în mod temeinic a reținut că din analiza înscrisurilor rezultă că verificările prealabile au fost efectuate în termen de 45 zile de la data sesizării Inspecției judiciare, sesizare care a avut loc la data de 19.09.2018, întrucât inspectorul judiciar a finalizat lucrările la data de 17.10.2019. În ceea ce privește sesizarea din 09.05.2017 prin care solicitat recurentul-reclamant verificări cu privire la modul în care a fost instrumentat dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Galați, făcând o analiză judicioasă a cauzei, instanța de fond a constat că sesizarea cuprinde aspecte care au făcut obiectul verificărilor prealabile în condițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în lucrarea cu nr. x/2017, ca urmare a sesizării adresate de petent Tribunalului Galați la data de 09.02.2017. În raport de probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut corect stare de fapt din care rezulta că în urma verificărilor nu s-au constatat indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, astfel că prin rezoluția din 22.02.2017, s-a dispus clasarea sesizării, rezultatul verificărilor fiind comunicat petentului la data de 29.03.2017. Față de aceste elemente, în aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1)-(4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară întreaga procedură administrativă exercitată de pârâta Inspecția Judiciară în analiza petițiilor adresate de recurentul-reclamant se bucură de caracterul de legalitate. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile emise de recurentul-reclamant circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în speță nefiind relevate argumente contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel cum susține recurentul. Astfel fiind, hotărârea recurată respectă condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, fără a se putea reține elemente contradictorii în privința considerentelor sentinței. În consecință, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, acest motiv de casare este nefondat. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței nr. 287 din data de 20 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a soluționat cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 616 din data de 16 octombrie 2019, întemeiat pe aceleași motive de casare invocate și în cuprinsul primului recurs, Înata Curte constată că și acest recurs este nefondat. Înalta Curte, în raport de criticile invocate în cuprinsul cererii de recurs întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 apreciază că acestea sunt similare celor evocate în contra sentinței nr. 616 din data de 16 octombrie 2019, considerente pentru care este de prisos reluarea raționamentului detaliat mai sus, pentru care instanța de recurs apreciază că acestea sunt apreciate ca fiind nefondate. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susținut sumar doar de critica conform căreia sentința recurată este total nemotivată deoarece nu a răspuns punctual fiecărui capăt de cerere, Înalta Curte analizând sentința recurată, constată că și acest motiv de casare este nefondat. Față de soluționarea excepției necompetenței funcționale, instanța de recurs constată că în mod judicios instanța de fond a reținut că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în cadrul competenței jurisdicționale trebuie distins între competența materială (de atribuție) și competența teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs) și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății (a se vedea paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6.04.2017 și paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24.11.2017). Competenței materiale procesuale i se subsumează și competența specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și în cuprinsul unor legi speciale. Răspunzând implicit și recursului anterior, instanța de recurs constată că instanaț de fond a clarificat în mod corect în cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 287 din data de 20 mai 2020, modalitatea în care s-a constituit din punct de vedere completul instanței de fond. Astfel, instanaț de fond arată că, conform Hotărârii Colegiului de conducere al Curții de Apel București nr. 374/2018 prin care s-a aprobat planificarea ședințelor de judecată pentru anul 2019, respectiv constituirea completelor de judecată, numerotate, ținându-se seama de materiile în care se judecă, de specializarea completelor și de faza procesuală în care se află, conform art. 101 alin. (5) din ROIIJ, C 19 fond este specializat în materia litigiilor având ca obiect anularea rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciară, sens în care excepția este neîntemeiată. Cât privește critica că nu s-a motivat de către instanța de fond, de ce nu s-a pronunțat pe fiecare capăt de cerere în parte, Înalta Curte în acord cu opinia instanței de fond apreciază că potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare." Or, în speță chiar dacă dispozitivul sentinței recurate nr. 616 din data de 16 octombrie 2019, nu răspunde punctual fiecărui capăt de cerere, în cuprinsul considerentelor acelei sentințe, instanța de fond a analizat și tratat cu profesionalism și punctual tot ceea ce recurentul-reclamant a solicitat prin cererea de chemare în judecată, respectând îndeaproape prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. Astfel și în acest caz, hotărârea recurată respectă condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, fără a se putea reține elemente contradictorii în privința considerentelor sentinței sau străine de natura pricinii. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge recursurile declarate de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 616 din data de 16 octombrie 2019 și a sentinței civile nr. 287 din data de 20 mai 2020 ale Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.