ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2792/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Inspecția Judiciară, B. și C..

Reclamantul a arătat în cerere că acționează în instanță în scopul:

- verificării și constatării situației că Rezoluția de clasare din 29.11.2018, emisă și comunicată de către pârâta Inspecția Judiciară ca soluție la lucrarea înregistrată sub nr. x/2018, este lovită de nulitate absolută, ca urmare a nerespectării condițiilor de legalitate, formă, conținut și obiect al sesizării și investirii Inspecției judiciare;

- verificării și constatării faptului că prin respectiva Rezoluție de clasare din 29.11.2018 nici nu s-a realizat de către Inspecția Judiciară o soluționare a cererii și a solicitării motivate din 10.10.2018 de efectuare de verificări prealabile și pronunțare, sub aspect disciplinar, în raport cu judecătoarea C. din cadrul Tribunalului București, anume pentru situațiile concret, distinct și punctual reclamate și indicate (prevăzute de art. 99 lit. a), lit. f) și lit. t), lit. ș), din) Legea nr. 303/2004, ca și de art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004);

- admiterea prezentei contestații, formulată cu privire atât la Rezoluția de clasare din 29.11.2018 emisă și comunicată de către Inspecția Judiciară în soluționarea lucrării nr. x/2018, precum și cu privire la Rezoluția din 01.03.2019 de respingere a plângerii la clasare și de menținere a rezoluției atacate, rezoluție formulată de către Inspectorul Șef în cadrul lucrării nr. CI9-645, cu consecința pronunțării unei soluții de desființare a acestor două acte administrative menționate;

- trimiterii lucrării și a dosarului nr. x/2018 la inspectorul judiciar competent, pentru reluarea și completarea cercetărilor, cu îndeplinirea condițiilor de formă, conținut și legalitate, a noului act de soluționare, ce urmează a se emite (rezoluție), care să îndeplinească și condiția de a realiza o analiza și o pronunțarea distinctă, concretă, asupra celor reclamate și solicitate prin sesizarea disciplinară datată 10.10.2018, formulată în raport cu activitatea și consecințele determinate de către judecătorul și aspectele reclamate;

- pronunțării instanței și asupra legalității actelor și a operațiunilor administrative, succesive, care au și stat la baza emiterii Rezoluției de clasare din 29.11.2018 în lucrarea nr. x/2018 de către Inspecția Judiciară, ca și distinct cu privire la soluția de respingere de către Inspectorul Șef prin Rezoluția C19-645 din 01.03.2019 a plângerii la soluția de clasare;

- acordării și a cheltuielilor de judecată, ce se vor efectua în cauză.

Prin sentința civilă nr. 620 din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B., respingând în consecință cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu această pârâtă.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară și C., ca neîntemeiată.

Prin cereri înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.02.2020, respectiv la data de 13.02.2020, petentul reclamant A. a solicitat în dosarul nr. x/2019 privind și pe pârâții Inspecția Judiciară, B. și C. completarea dispozitivului sentinței civile nr. 620/22.10.2019, pretinzând o omisiune vădită a instanței de pronunțare, în mod explicit și distinct, în raport cu fiecare capăt de cerere, cu care instanța a fost legal sesizată și investită.

Prin sentința civilă nr. 353 din 4 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare dispozitiv înregistrată în dosar la 12.02.2020 și cererea de completare dispozitiv înregistrată în dosar la 13.02.2020, astfel cum au fost formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B., Inspecția Judiciară și C., ca neîntemeiate.

În condițiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., a aplicat reclamantului A. o amendă judiciară în cuantum de 300 de RON.

Împotriva sentinței civile nr. 620 din 22 octombrie 2019 și sentinței civile nr. 353 din 4 iunie 2020, a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 620 din 22 octombrie 2019, s-a arătat - în esență - că instanța în mod greșit a reținut calitatea de pârât a inspectorului judiciar, în condițiile în care prin acțiunea promovată, nici unul din cele șase capete de cerere formulate nu puteau fi soluționate de către respectiva persoană, căreia nu i s-a pretins a fi obligată la nici o prestație în cadrul respectivului dosar, dar participația era obligatorie, în cadrul coparticipării procesuale pasive obligatorii, dat fiind că se solicitase anularea unui act administrativ ce fusese întocmit și emis de către respectivul inspector judiciar.

Recurentul a susținut că, deși s-a solicitat participarea în cauză doar în calitatea arătată de inspector judiciar ce a întocmit actul administrativ a cărui anulare se cere, instanța de fond a atribuit calitatea de "pârâtă" în mod nejustificat și nelegal, în condițiile în care pentru termenul din 05.09.2019 s-a și invocat excepția nulității absolute a întâmpinării prezentată de către respectivul inspector judiciar, excepție care a și rămas nesoluționată de către instanța de fond, astfel că nici nu se putea trece peste acest incident procedural, pentru a se mai pune în discuție și a i se atribui calitatea de "pârâtă".

Recurentul a mai arătat că în acest sens au fost și susținerile sale consemnate în încheierea de ședință din 03.10.2019, când instanța nu analizat acest aspect, atestând și atribuind nefondat inspectorului judiciar calitatea de "pârâtă" și în continuare, cu nesocotirea prevederilor art. 14 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. civ., lipsind deci o dezbatere contradictorie în raport cu respectiva situație. Totodată, a considerat că nu a fost "ascultat", ca o respectare și a prevederilor art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, motiv de nulitate implicită și a soluției de respingere, astfel pronunțată nemotivat.

În continuare, recurentul a arătat că la alin. (2) din dispozitiv, instanța de fond a pronunțat o soluție de respingere, în mod generic, în raport cu cele șase capete de cerere distinct formulate prin acțiune, a căror soluție explicită ar fi trebuit să se regăsească prin dispozitiv. De asemenea, a susținut că în dispozitiv nu se regăsesc nici soluțiile la cererile incidental formulate, singura certitudine rezultată fiind doar părțile, dar nu și obiectul concret al litigiului, fapt ce arată că această porțiune de dispozitiv ar fi aplicabilă pentru orice litigiu viitor, între aceleași părți, motiv pentru care a solicitat instanței de recurs să constate nulitatea respectivei hotărâri, ca urmare a încălcării prevederilor art. 22 alin. (6), art. 124 alin. (1), art. 397 alin. (1) și art. 425 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

Recurentul a formulat recurs și împotriva sentinței civile nr. 353 din 4 iunie 2020, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

II. Analiza motivelor de casare

În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 353 din 4 iunie 2020, Înalta Curte constată că nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Deși recurentului reclamant i s-a pus în vedere prin adresa comunicată în 22 iulie 2020, obligația reluată prin citația comunicată în 31 martie 2022, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, calculată conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, partea nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Potrivit art. 33 din aceeași ordonanță, taxele de timbru se plătesc anticipat și, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

De asemenea, art. 197 din C. proc. civ. statuează că, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condițiile legii.

Dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc faptul că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit alin. (3) această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității.

Prin încheierea din 17 septembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulate de recurentul reclamant A..

Înalta Curte constată că, deși a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a III-a din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte va anula recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 353 din 4 iunie 2020, ca netimbrat.

Referitor la recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 620 din 22 octombrie 2019, Înalta Curte reține că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B., respingând în consecință cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu această pârâtă.

Recurentul reclamant a criticat această soluție susținând că instanța în mod greșit a reținut calitatea de pârât a inspectorului judiciar, întrucât nici unul din cele șase capete de cerere formulate nu au vizat o acțiune la care să fie obligată persoana respectivă, însă participația era obligatorie, în cadrul coparticipării procesuale pasive obligatorii, raportat la faptul că se solicitase anularea unui act administrativ ce fusese întocmit și emis de către respectivul inspector judiciar.

Această critică este nefondată, întrucât, analizând cadrul procesual stabilit de recurentul reclamant prin acțiunea introductivă raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, prima instanță a constatat că inspectorul judiciar nu are calitate procesuală pasivă. Trecând peste formularea contradictorie a recurentului, care suține, pe de o parte, că inspectorul judiciar nu are calitate de pârât, iar, pe de altă parte, apreciază că prezența în dosar este necesară "în cadrul coparticipării procesuale pasive", instanța de recurs constată că judecătorul fondului, contrar suținerilor recurentului, în mod corect a rețintut că "pârâta B. nu are calitate procesuală pasivă în procesul de față vizând anularea rezoluțiilor emise de pârâta Inspecția Judiciară, întrucât nu constituie autoritatea publică emitentă a actelor litigioase, după cum reclamantul nu a formulat nici vreun capăt de cerere în acordarea unor despăgubiri".

Nefondate sunt și susținerile recurentului în sensul că instanța de fond nu a soluționat excepția nulității întâmpinării inspectorului judiciar B.. Instanta de recurs constată că prin încheierea de ședință din 05.09.2019, judecătorul fondului a reținut că actul de procedură în discuție aparține și este semnat olograf de persoana respectivă, motiv pentru care a respins excepția ca neîntemeiată.

În continuare, criticile recurentului reclamant au vizat, în esență, nerespectarea principiului contradictorialității în stabilirea cadrului procesual. A invocat susținerile consemnate în încheierea de ședință din 03.10.2019, prin care a apreciat că sunt incidente prevederile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. în raport cu dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Potrivit recurentului, în conformitate cu textele de lege menționate, prima instanță avea obligația menținerii în cauză în calitate de terț a inspectorului judiciar.

Potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța în fond."

În art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., se prevede:

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.

Instanța de recurs observă că textele de lege invocate de recurent nu sunt incidente în speță, întrucât situația premisă în cauza dedusă judecății este diferită de cea avută în vedere de dispozițiile anterior citate, care reglementează posibilitatea instanței de a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altui subiect de drept. Or, cadrul procesual a fost trasat de recurent prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond apreciind cu privire la calitatea părților în raport cu obiectul acțiunii și susținerile acestora astfel cum au fost consemnate în încheierea de ședință din 03.10.2019.

În urma acestei analize, prima instanță a concluzionat în sensul lipsei calității procesuale pasive a inspectorului judiciar B.. Din această perspectivă apar ca fiind neîntemeiate criticile recurentului privind nerespectarea art. 14 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. civ. și a prevederilor art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Nu pot fi primite nici susținerile recurentului cu privire la dispozitivul sentinței recurate. S-a criticat faptul că din modul cum a fost formulat dispozitivul nu rezultă soluțiile date cererilor recurentului reclamant, singura certitudine fiind părțile, dar nu și obiectul concret al litigiului.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că respingerea acțiunii ca neîntemeiată presupune soluționarea a tot ceea ce s-a cerut și a tuturor capetelor de cerere formulate. Motivele respingerii cererii de chemare în judecată au fost expuse în considerentele sentinței, când s-au analizat toate solicitările recurentului reclamant, iar nemulțumirea acestuia față de soluția pronunțată nu poate constitui motiv de nulitate a hotărârii contestate.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința civilă nr. 620 din 22 octombrie 2019, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva acestei hotărâri, și va anula ca netimbrat recursul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 353 din 4 iunie 2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția netimbrării recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 353 din 4 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și anulează această cerere de recurs ca netimbrată.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 620 din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.