ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2279/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București–Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 21.04.2020 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva:

- Rezoluției Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție pentru judecători nr. 4461/A/20.12.2019 prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h), l) și t) din Legea nr. 303/2004, vizând pe judecătorii B. și C. din cadrul Curții de Apel București, secția I penală și D. din cadrul Tribunalului București, secția I penală;

- Rezoluției Inspectorului șef din data de 23.03.2020 prin care s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare; solicitând admiterea contestației în baza art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, desființarea rezoluției Inspectorului șef din data de 23.03.2020 și a Rezoluției nr. 4461/A/20.12.2019 cu consecința trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 77 din 26 ianuarie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, recurenta și-a exprimat nemulțumirea față de conduita judecătorului B. din cadrul Curții de Apel București care, în calitate de judecător delegat pentru emiterea mandatelor europene de arestare ar fi încălcat obligațiile sale profesionale în raport cu justițiabilii și nu ar fi respectat principiile independenței judecătorilor, prin aceasta exercitând presiuni asupra judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzelor menționate.

Recurenta susține că, în dosarul nr. x/2019, soluționat pe fond de către Tribunalul București, nu există o informare de la judecătorul delegat, respectiv judecătorul B., care avea obligația să informeze instanțele și autoritățile judiciare din România, cu privire la perioadele de detenție.

Recurenta mai reclamă durata excesivă a procedurii în soluționarea dosarelor penale nr. x/2019, nr. y/2019, nr. z/2019 și nr. w/2019 înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția I penală și Curtea de Apel București, secția I penală.

Critică respingerea cererii de sesizare a CJUE de către dl. judecător C. în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, faptă ce nu a fost analizată în niciun fel de către inspectorul judiciar și nu a fost încadrată în niciuna dintre abaterile prevăzute de lege.

În sfârșit, susține încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor în legătură cu dosarele nr. x/2019, nr. y/2019 și nr. w/2019 soluționate de doamna judecător D..

Intimata Inspecție Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată față de pârâta Inspecția Judiciară contestând rezoluția de clasare nr. 4461/A din data de 20 decembrie 2019 emisă în dosarul nr. x al Inspecției Judiciare-Direcția de inspecție pentru judecători, precum și față de rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C20-314 din data de 23 martie 2020, solicitând anularea acestora (inclusiv pentru lipsa motivării) și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Față de criticile din cererea de recurs, Înalta Curte reține faptul că inspectorul judiciar a fost desemnat să execute lucrarea în condițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară, iar sesizarea fiind clasată prin rezoluția nr. 3387/A, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată. În urma inspecției s-a constatat că nu au fost conturate indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h), l) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Se reține că atât rezoluția de clasare nr. 4461/A din data de 20 decembrie 2019, cât și rezoluția de respingerea a plângerii nr. C20-314 emisă de Inspectorul-șef la data de 23 martie 2020 cuprind argumentele care au condus la soluția de clasare, prezentând atât situația de fapt cât și dispozițiile legale aplicabile.

Astfel, rezoluția de clasare din prezenta speță, a fost emisă cu respectarea cadrului legal și în conformitate cu limitele de competență impuse de lege.

S-a constatat că în lucrarea inspecției judiciare cu nr. x nu se conturează indicii rezonabile care să conducă la săvârșirea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h), l) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, de către procurorii vizați în sesizare.

Cercetarea disciplinară a magistraților se poate realiza doar în condițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care reglementează atât competența Inspecției Judiciare și atribuțiile inspectorilor judiciari, cât și procedura cercetării disciplinare.

Astfel, potrivit art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor(...)".

Celeritatea presupune finalizarea soluționării cauzei într-un termen rezonabil, însă stabilirea caracterului rezonabil al duratei unui proces se determină în raport de mai multe criterii, în speță, nefiind amânări nejustificate a cauzelor penale menționate, în condițiile în care toate dosarele au vizat măsuri preventive dispuse cu privire la o persoană aflată în afara teritoriului României. Fiind cauze cu element de extraneitate, a apărut ca necesară solicitarea de relații de la autoritățile judiciare străine în vederea soluționării cauzelor.

Respectarea principiului celerității, ca dimensiune a oricărui proces civil sau penal, se analizează raportat la circumstanțele fiecărei cauze în parte, însă acesta nu trebuie avut în vedere cu prioritate la soluționarea unui litigiu, prin nesocotirea calității activității de judecată.

În privința duratei procedurii pentru soluționarea dosarelor penale nr. x/2019, nr. y/2019, nr. z/2019 și nr. w/2019 înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția I penală și Curții de Apel București, secția I penală, în stadii procesuale de fond sau contestații, din cuprinsul fișelor de evidență Ecris și a încheierilor pronunțate în cauzele menționate, se reține că termenele de judecată acordate au fost determinate de cauze obiective, respectiv îndeplinirea procedurii de citare, atașarea dosarelor de urmărire penală, ori de necesitatea garantării dreptului la apărare.

În acest context încălcarea responsabilităților judiciare putea fi reținută în sarcina completului de judecată, doar dacă ar fi fost amânată nejustificat cauza, fără o argumentare a măsurilor dispuse la fiecare termen de judecată.

Cât privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. I) din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată, aceasta vizează "imixtiunea în activitatea unui judecător sau procuror". Sub aspectul laturii obiective, elementul material al acestei abateri disciplinare presupune o imixtiune în activitatea altui judecător sau procuror.

Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale protejate prin normele juridice care se referă la apărarea independenței justiției și judecătorilor, exercitarea funcției juridice de către magistrați fără presiuni sau influențe externe și fără vreo imixtiune.

Rezultă că noțiunea de "imixtiune" cuprinde orice atingere adusă principiului potrivit cu care judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali, indiferent dacă prin actul de imixiune autorul urmărește sau nu realizarea unui interes.

Recurenta-reclamantă a susținut că judecătorul B. ar fi exercitat presiuni asupra altor judecători investiți cu soluționarea dosarelor penale menționate, sau ar fi transmis documente în scopul de a intimida instanța de judecată.

Or, din cuprinsul notei de relații comunicată de conducerea Curții de Apel București prin adresa nr. x/21.11.2019 și punctul de vedere exprimat de judecătorul delegat cu executarea, a rezultat că în ce privește solicitările de relații de către Tribunalul București pentru soluționarea dosarelor penale nr. x/2019 și nr. y/2019, acestea au fost dispuse și comunicate instituțional, cu referire la executarea mandatului european de arestare nr. 1/06.06.2016, în concret cu privire la perioada în care persoana solicitată a fost privată de libertate de către autoritățile judiciare din Marea Britanie. De asemenea, judecătorul reclamat a arătat că nu a înaintat alte înscrisuri Tribunalului București, astfel că este neîntemeiată susținerea că ar fi exercitat presiuni asupra judecătorilor prin depunerea unor documente a căror proveniență este străină cauzei.

Ca atare, în mod temeinic a constatat instanța de fond că, în mod corect a concluzionat inspectorul judiciar că nu au rezultat niciun fel de indicii cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. I) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la încălcarea principiului distribuirii aleatorii a cauzei, critică reținută în privința judecătorului D., s-a reținut faptul că dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția I penală fiind repartizat aleatoriu la completul C4DL-judecător D., iar dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția I penală la data de 19.06.2019 ca urmare a declinării sale de la Curtea de Apel București. Din analiza fișei de evidență "Ecris" a rezultat că dosarul a fost repartizat aleatoriu la completul reprezentat de judecătorul D., contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, costând în "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni...)", s-a arătat că art. 991 din lege stipulează că "exista rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane" și că "există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Analizând textele de lege menționate rezultă că pentru a putea constata grava neglijență este necesar ca judecătorul să comită o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia sa îi lipsească orice justificare, cu consecințe deosebit de grave atât în ceea ce privește drepturile procesuale ale părților, cât și activitatea de judecată.

Astfel, instanța de fond a arătat, în mod corect, faptul că modul în care judecătorul interpretează și aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancționare disciplinară decât dacă în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă normele de drept material ori procesual, așa cum rezultă din art. 991 din Legea nr. 303/2004, iar din verificările efectuate, în mod corect s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legii anterior menționate.

Judecătorii adoptă o soluție pe baza interpretării probelor administrate la dosar și a aplicării dispozițiilor legale incidente, iar acest lucru nu poate fi asimilat cu o faptă ilicită și implicit nu poate atrage răspunderea disciplinară.

De asemenea, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să judece/instrumenteze o cauză

Ca atare, în mod legal și temeinic a reținut instanța fondului că soluția pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, în sensul respingerii cererii de sesizare a CJUE de către judecătorul C., nu poate constitui obiect de analiză al abaterii disciplinare, vizând exclusiv activitatea de judecată.

Prin urmare, împrejurarea că soluția pronunțată în cauză nu a fost în concordanță cu punctul de vedere al recurentei-reclamante nu este suficientă, prin ea însăși, să atragă răspunderea disciplinară a judecătorilor care au judecat calea de atac, în lipsa unor indicii că aceștia ar fi nesocotit în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil vreo normă de drept material sau procesual, în accepțiunea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor republicată, cu modificările ulterioare, indicii care nu au fost constatate pe parcursul verificărilor prealabile.

Cât despre criticile recurentei referitoare la rezoluția nr. C20-314, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004 "Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare".

Totodată, art. 451 indice 1 din același act normativ statuează că:

"(1) împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară.

(2) Soluțiile pe care inspectorul-șef le poate dispune sunt:

a) respingerea plângerii și menținerea rezoluției atacate;

b) admiterea plângerii și completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef."

Din coroborarea acestor prevederi legale rezultă că inspectorul șef nu efectuează propriile cercetări/verificări ale aspectelor sesizate prin plângere, ci analizează doar actele dosarului și legalitatea soluției pronunțate, iar în cazul în care apreciază că se impune completarea verificărilor, dispune admiterea plângerii și completarea verificărilor, situație în care, completarea se efectuează tot de către inspectorul judiciar și nicidecum de inspectorul șef.

Prin urmare, în mod temeinic a constatat instanța de fond că aceasta a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 451 indice 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, cu respectarea condițiilor legale speciale în materie, neexistând un motiv de nelegalitate care să conducă la desființarea acesteia.

În consecință, instanța fondului, constatând că în mod legal inspectorul judiciar a reținut că nemulțumirile și criticile formulate de reclamantă nu conturează indiciile săvârșirii abaterii disciplinare invocate, nefiind identificate motive de nelegalitate cu privire la actele contestate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 77 din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.