ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5546/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 30.01.2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând desființarea Rezoluției inspectorului șef al Inspecției Judiciare, pronunțată în dosar nr. x/06.01.2020 și a Rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1112 din 06 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a anulat Rezoluția Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din 06.01.2020, emisă în lucrarea C19-4503 și Rezoluția nr. 3878/A/13.11.2019, emisă de pârâta Inspecția Judiciară. A trimis dosarul la pârâta Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor abaterilor disciplinare de la pct. I din sesizarea reclamantului adresată pârâtei Inspecția Judiciară.

Calea de atac exercitată în cauză

Pârâtă Inspecția Judiciară a declarat recurs împotriva sentinței menționate, solicitând casarea hotărârii recurate, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamantul A., pentru motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră că sentința recurată este nelegală, instanța de fond făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 45

1

alin. (4) lit. a) din Legea nr. 317/2004, admițând cererea și dispunând trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate de reclamant la pct. I din sesizare.

Astfel, se arată că, deși instanța a reținut în considerentele hotărârii că Inspecția Judiciară a analizat dacă există indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, aspecte reclamate de petentul A. la pct. I nr. 2 din sesizarea formulată, prin hotărârea pronunțată a fost admisă în totalite cererea de chemare în judecată și au fost anulate în întregime rezoluțiile emise de Inspecția Judiciară, pârâta fiind obligată la completarea verificărilor cu privire la săvârșirea tuturor abaterilor disciplinare reclamate, prevăzute de art. 99 lit. a), ș) și t) din Legea nr. 303/2004, iar nu doar a celor apreciate de instanță ca nefiind analizate.

În opinia recurentei-pârâte, modalitatea în care inspectorul judiciar a desfășurat activitatea de verificare a sesizărilor nu constituie o cauză de anulare a actelor litigioase.

Împotriva sentinței civile nr. 1112 din 6 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal a declarant recurs și reclamantul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat următoarele: prima instanță a constatat, în primul rând, că abaterea disciplinară prevăzută la art. 99 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 303/2004 presupune admiterea unei excepții de neconstituționalitate și aplicarea de către magistrat a dispoziției declarate neconstituționale după data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, fără nici o motivare și fără a indica texetete de lege incidente.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile CCR sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României.

De asemenea, dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României prevăd că Deciziile CCR se publică în Monitorul Oficial al RomțnieL De la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Prevederile constituționale și legale menționate sunt clare, precise și previzibile, nu prevăd nici o excepție cu privire la aplicarea sau neaplicarea lor, care trebuie prevăzute expres de lege. De asemenea, aceste prevederi nu fac nicio distincție între deciziile CCR, prin care se resping excepțiile și cele prin care se admit excepțiile de neconstituționalitate, or, nici instanța nu poate adăuga la lege și nu poate stabili o stare de fapt în afara dispozițiilor legale. Deciziile CCR menționate au statuat că dispozițiile art. 53 și art. 93

1

din Legea nr. 85/2006, care reglementează posibilitatea autentificării unui antecontract de vânzare-cumpărare învestit cu dată certă, încheiat anterior intrării în procedura insolvenței a promitentului vânzător, liber de sarcini, cu respectarea condițiilor prevăzute de aceste dispoziții legale, sunt constituționale.

Titularii sesizării CCR cu privire la acest aspect au susținut că după intrarea în insolvență a promitentului vânzător aceste dispoziții legale nu mai corespund prevederilor constituționale privind înstrăinarea bunurilor, deoarece ar fi afectată masa credală, susținere care nu a fost acceptată de instanța de fond, dimpotrivă, aceasta a constatat legalitatea efectuării actelor juridice prevăzute de textele de lege menționate care sunt constituționale.

În opinia recurentului-reclamant, susținerea primei instanțe că situația de fapt reținută de procuror nu a justificat aplicarea deciziilor CCR nr. 549/2011 și nr. 1382/2011 este nelegală, nu este motivată și nu se indică niciun text de lege,

Faptul că procurorii aveau cunoștință că textele de lege au fost aplicate corect în procedura de insolvență la o situație concretă rezultă din deciziile CCR nr. 549/03.05.2011 și nr. 1382/20.10.2011, prin care s-a statuat obligativitatea autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat anterior intrării în insolvență a promitentului vânzător.

În continuare susține recurentul că vătămarea care i-a fost adusă s-a produs prin emiterea Ordonanței nr. 67/D/P/2015 din data de 26.02.2016.

Menționează recurentul-reclamant că în mod eronat reține instanța de fond prin Sentința recurată că numai deciziile CCR prin care se admit excepții de neconstituționalitate pot face obiectul abaterii disciplinare.

Observă recurentul-reclamant că Deciziile CCR nr. 549/03.05.2011, nr. 606/29.08.2011 și nr. 1382/29.08.2011 au statuat că administratorul/lichidatorul judiciar este obligat să execute contractul încheiat între promitentul cumpărător și promitentul vânzător înainte de intrarea în procedura insolvenței a promitentului vânzător, având în vedere stabilitatea raporturilor juridice și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat între promitentul vânzător B. S.R.L. și promitentul cumpărător C. anterior intrării în insolvență a promitentului vânzător.

Astfel, susținerile inspectorilor judiciari că deciziile menționate nu vizează activitatea desfășurată de judecători și procurori este total nefondată, nelegală. Însușirea de către prima instanță a acestui punct de vedere nu are nicio justificare legală.

Prin nerespectarea deciziilor CCR se înțelege refuzul magistratului de a lua în considerare o astfel de decizie sau de a ignora existența și aplicarea ei. De altfel, în considerentele și dispozitivul deciziilor menționate se fac precizări concrete referitoare la obligativitatea dispozițiilor legale prevăzute de art. 53 și art. 93

1

din Legea nr. 85/2006 privind activitatea judiciară concretă de autentificare în procedura insolvenței a contractului de vânzare-cumpărării încheiat anterior intrării în insolvență a promitentului vânzător.

În concluzie, menționează recurentul-reclamant că ignorarea deciziilor CCR de către procurori i-a produs o vătămare prin punerea în mișcare a acțiunii împotriva sa pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.

Referitor la existența motivului de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., arătă recurentul-reclamant că normele de drept material au fost încălcate de către prima instanță, astfel că s-a dat o dezlegare greșită problemei de drept privind comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 303/2004 și privind existența indiciilor săvârșirii acestei abateri.

De asemenea, s-a considerat greșit că situația reținută de procurori nu a justificat aplicarea deciziilor CCR și că cererile de constatare a neconstituționalității unor norme juridice, pe motiv că acestea sunt constituționale și obligatorii, fără nicio excepție, nu fac obiectul abaterii disciplinare prev. de art. 99 alin. (1) lit. ș).

În acest context, solicit recurentul-reclamant admiterea recursului declarat, casarea cu trimitere a hotărârii atacate și constatarea că motivele de recurs sunt întemeiate.

Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare față de recursul declarat de către recurentul-reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea argumentelor reținute în considerentele hotărârii atacate.

Prin întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant față de recursul declarat de recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară împotriva sentinței nr. 1112 din 06 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că numai recursul Inspecției Judiciare este fondat.

Prin sentința atacată, instanța a anulat Rezoluția Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din 06.01.2020 emisă în lucrarea C19-4503 și Rezoluția nr. 3878/A/13.11.2019, emisă de pârâta Inspecția Judiciară și a trimis dosarul la pârâta Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor abaterilor disciplinare de la pct. I din sesizarea reclamantului, adresată pârâtei Inspecția Judiciară.

În speță, din înscrisurile aflate la dosar reiese că recurentul- reclamant a sesizat Inspecția Judiciară în legătură cu presupusa săvârșire de către doi procurori, în instrumentarea unei cauze penale ce îl viza pe acesta, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), ș) și t) din Legea nr. 303/2004 și, în plus, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 pentru unul dintre procurori.

Recurentul- reclamant și-a structurat sesizarea în trei părți (numerotate I, II, III), iar prin cererea de chemare în judecată a precizat în mod expres că limitează obiectul contestării rezoluției de clasare la abaterile disciplinare ce formează obiectul pct. I din sesizare (pag. 7 din cererea de chemare în judecată).

La pct. I din sesizare, reclamantul afirmă săvârșirea faptei constând în încălcarea dispozițiilor art. 53 și art. 93

1

din Legea insolvenței nr. 85/2006 și ale art. 6-9, art. 14-16 și art. 153-173 C. proc. civ., cu rea credință și gravă neglijență de către procurori, susținând că prin ignorarea acestor dispoziții legale, în calitate de judecător sindic, reclamantul a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, constând în omisiunea intenționată a constatării înstrăinării abuzive a imobilului format din casă de locuit și teren aferent în suprafață de 975 mp, situat în Zalău, str. x, liber de sarcini și confirmând această înstrăinare prin încheierea de ședință din data de 04.03.2013.

Reclamantul a susținut că, prin această faptă, procurorii reclamați au săvârșit următoarele abateri disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004:

1

din Legea nr. 85/2006, art. 6-9 privind principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv art. 153-173 C. proc. civ., cap. privind citarea și comunicarea actelor de procedură.

Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, aspectele semnalate în sesizările adresate Inspecției Judiciare sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, conform alin. (4) al aceluiași articol.

În considerentele sentinței atacate, Curtea de apel a examinat pe larg modul în care au fost verificate susținerile reclamantului cu privire la fiecare dintre cele trei abateri disciplinare indicate la punctul I, considerând întemeiată contestația doar pentru abaterile prevăzute de art. 99 lit. a) și t) din Legea nr. 303/2004, în legătură cu care a reținut neanalizarea tuturor aspectelor invocate de reclamant.

Contrar concluziei judecătorului fondului, instanța de control judiciar constată că, anulând rezoluțiile contestate și dispunând continuarea procedurii de verificare a abaterilor disciplinare, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004.

Astfel, pe de o parte, se constată că, deși instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii recurate că Inspecția Judiciară a analizat dacă există indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută la art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, în dispozitiv, cererea de chemare în judecată a fost admisă în totalitate și au fost anulate în întregime rezoluțiile emise de Inspecția Judiciară, recurenta-pârâtă fiind obligată la completarea verificărilor cu privire la săvârșirea tuturor celor trei abateri disciplinare reclamate la pct. I din sesizare, iar nu doar a celor apreciate de instanță ca nefiind analizate.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține ca fiind fondate criticile recurentei- pârâte, în sensul că verificările inspectorului judiciar au vizat în totalitate situația de fapt și aspectele indicate în sesizare, analiza existenței sau inexistenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare, constituind atributul inspectorului judiciar.

În rezoluția de clasare s-a reținut corect că modalitatea de instrumentare a unei cauze de către procurori, formularea acuzațiilor, măsurile procesuale dispuse, administrarea și analiza probatoriilor nu pot fi subsumate unor manifestări care să fi adus atingere onoarei, probității profesionale ori prestigiului justiției, astfel încât să intre în elemental obiectiv al abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din legea nr. 303/2004. Argumentele Inspecției Judiciare au fost citate la pag. 43-44 din sentință, dar au fost analizate trunchiat de instanța de fond, care a considerat că pârâta s-ar fi raportat doar la "administrarea și interpretarea probelor".

În acest context, instanța de control judiciar reține că neaplicarea unor dispoziții legale incidente într-o cauză nu este de natură să se încadreze în ipoteza textului de lege menționat, aceasta neputând constitui element obiectiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, care să justifice măsura de completare a verificărilor conform art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, în rezoluția de clasare s-a reținut corect că pot atrage răspunderea disciplinară numai situațiile în care magistratul distorsionează normele de drept într-un mod conștient, voit, urmărind sau acceptând producerea unei vătămări (reaua credință) sau nesocotește normele de drept în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, acționând în vădită contradicție cu legea (grava neglijență).

De asemenea, administrarea probelor este o activitate ce ține în concret de înfăptuirea actului de justiție, iar aprecierea probelor administrate într-un dosar este atributul exclusiv al procurorului, procedura disciplinară nefiind concepută astfel încât să constituie o ingerință în actul de justiție sau să se substituie căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în mod eronat instanța de fond a considerat că se impune completarea verificărilor pentru că inspectorul judiciar nu ar fi analizat punctual indiciile de săvârșire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constând în încălcarea dispozițiilor art. 53 și art. 93

1

din Legea nr. 85/2006 și ale art. 6-9, 4-16 și 153-173 din C. civ.

Referitor la criticile formulate de recurentul-reclamant care vizează abaterea disciplinară prevăzută la art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, invocată de recurentul-reclamant, Curtea de Apel București corect a reținut că nu constituie o nerespectare a deciziilor Curții Constituționale faptul că magistrații procurori nu au luat în considerare aspectele care au făcut obiectul controlului constituțional în materia procedurilor însolvenței, reținând o situație de fapt combătută și contraargumentată de reclamant.

În considerentele sentinței s-a constatat în mod judicios că prin deciziile Curții Constituționale nr. 549/2011 și nr. 1382/2011 s-au respins excepțiile de neconstituționalitate invocate, confirmându-se constituționalitatea dispozițiilor legale atacate. Săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută la art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 presupune admiterea unei excepții de neconstituționalitate și aplicarea de către magistrat a dispoziției declarate neconstituționale, după data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

În cauză, situația de fapt reținută de procurori nu a justificat aplicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 549/2011 și nr. 1382/2011.

Referitor la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și t) din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost descrise la punctul III din sesizarea disciplinară, în recurs se susține că instanța de fond ar fi stabilit greșit limitele învestirii, pentru că în realitate a contestat rezoluțiile și sub acest aspect, iar nu exclusiv în raport cu punctul I din sesizare.

Abaterea disciplinară constând în manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, are în vedere toate acțiunile sau inacțiunile procurorului prin care se nesocotesc ori se aduce atingere unor standarde de conduită unanim acceptate sau prin care se prejudiciază reputația sistemului judiciar în ansamblul său.

Față de cele menționate, instanța de control judiciar apreciază că analiza dacă neaplicarea unor dispoziții legale incidente într-o cauză nu sunt de natură și nu se pot încadra în ipoteza textului de lege menționat, aceasta neputând constitui elementul obiectiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, s-a reținut că această abatere vizează, în primul rând, încălcarea normelor juridice din art. 53, respectiv art. 93

1

din Legea nr. 85/2006, art. 6-9 privind principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv art. 153-173 C. proc. civ.

În cauză, în urma verificărilor efectuate cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în rezoluțiile atacate s-a arătat că recurentul-reclamant a afirmat că, în cauza penală 67/D/P/2015, a fost pus sub învinuire și s-a dispus trimiterea în judecată cu încălcarea flagrantă a normelor de competență materială și după calitatea persoanei, fapt ce a atras nulitatea absolută a rechizitoriului și a tuturor actelor încheiate de procurori prin încheierea nr. 5/26.11.2018 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă prin încheierea nr. 164/14.03.2019 a ÎCCJ.

Excepția lipsei competenței materiale formulată în cursul urmăririi penale a fost respinsă de către procuror prin Ordonanța din 16.10.2017.

Instanța de fond, în mod corect a constatat prin hotărârea recurată că, această ordonanță nu a constituit obiectul sesizării și că obiectul sesizării recurentului-reclamant nu îl constituie aspecte legate de declinarea de competență, indiferent de temeiul indicat și cele referitoare la disjungerea dosarului x/2017

În sesizare nu s-a reclamat disjungerea și declinarea de competență cu privire la dosarul nr. x/2017, dimpotrivă, s-a criticat faptul că procurorul de caz nu și-a declinat competența în favoarea DNA și apoi în favoarea SIIJ în dosarul indicat.

Mai mult decât atât, prin sentința recurată, instanța de fond a reținut că "Prin contestația ce formează obiectul prezentului dosar, reclamantul înțelege să limiteze criticile sale doar în privința abaterilor disciplinare menționate la punctul I din sesizare. În consecință, potrivit principiului disponibilității, consacrat de dispozițiile art. 9 C. proc. civ., Curtea va examina legalitatea rezoluțiilor atacate doar din perspectiva abaterilor disciplinare menționate la punctul I din sesizarea reclamantului."

Constatarea instanței se întemeiază pe mențiunea pe care recurentul-reclamant a înțeles să o facă în cuprinsul cererii de chemare în judecată la pagina 7 paragraful 2 în care s-a arătat că "în pofida faptului că nu împărtășesc motivarea din rezoluțiile inspecției judiciare limitez obiectul prezentei contestații la abaterile disciplinare ce decurg din pct. I din sesizare, unde a analizat fapta constând în încălcarea normelor juridice, cuprinse în dispozițiile art. 53 și art. 93

1

din Legea insolvenței nr. 85/2006 și disp. art. 6-9, art. 14 -16 și art. 153-173 C. proc. civ., în substanța și esența lor, cu rea credință și gravă neglijență de către procurorii pârâți, susținând, prin ignorarea acestor dispoziții legale, că reclamantul, în calitate de judecător sindic, a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, constând în omisiunea intenționată a constatării înstrăinării abuzive a imobilului format din casă de locuit și teren aferent în suprafață de 975 mp, situat în Zalău, str. x, liber de sarcini și confirmând această înstrăinare prin încheierea de ședință din data de 04.03.2013."

Prin urmare, recurentul-reclamant a stabilit, conform principiului disponibilității, obiectul contestației, iar instanța de fond în mod corect a luat act de această limitare, analizând doar abaterile disciplinare mențonate la punctul I din sesizarea reclamantului. Acest aspect nu poate constitui o omisiune, în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat pe aceste aspecte, întrucât nu a fost învestită cu analizarea lor.

Mai mult decât atât, în mod just a constatat Curtea de Apel București că eventuala extindere a obiectului contestației la data de 10.06.2020, cu privire la aspectele menționate, prin răspunsul la întâmpinare depus în dosar, este tardivă, depășind termenul de 15 zile de la comunicarea rezoluției Inspectorului Șef, stabilit de art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004, termen stabilit imperativ de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Inspecția Judiciară împotriva sentinței nr. 1112 din 06 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată și va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Inspecția Judiciară împotriva sentinței nr. 1112 din 06 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.