ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5076/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea rezoluției nr. C20-648/04.06.2020 pronunțată de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare în dosarul nr. x/2020, precum și anularea rezoluției de clasare nr. 700/A/02.03.2020 emisă de Direcția de Inspecție pentru Judecători din cadrul Inspecției Judiciare în dosarul nr. x și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 927 pronunțată la data de 9 octombrie 2020, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recurentul-reclamant, făcând o scurtă prezentare a celor solicitate prin cererea de chemare în judecată și a celor dispuse prin sentința recurată, a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat o soluție ce încalcă normele de drept material reprezentate de art. 45 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 83 alin. (1) din Ordinul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014.

Prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004, instanța de fond a apreciat greșit inexistența indiciilor privind săvârșirea abaterilor disciplinare sesizate. În opinia recurentului-reclamant, instanța trebuia să constate că, potrivit normei indicate, există indicii ale săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, în privința doamnei judecător B., a arătat că raționamentul juridic al motivării efectuate prin sentința civilă nr. 3485 din 28 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, este vădit contrar prevederilor art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (1) lit. b), art. 118 alin. (2) din Ordinul ANCPI nr. 700/2014 și art. 41 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.

De asemenea, în privința doamnelor judecătoare C. și D., a arătat că acestea au apreciat în mod greșit probele administrate în apel, cu ocazia pronunțării deciziei civile nr. 1769 din 2 noiembrie 2018, în același dosar.

Deși indiciile menționate, prezentate atât în plângerea disciplinară, cât și în plângere, constituie, în opinia recurentului-reclamant, abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. s) și lit. t) din Legea nr. 317/2004, aceste indicii au fost ignorate de inspectorul judiciar și de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare și, în același mod, de către instanța de judecată.

Având în vedere existența indiciilor săvârșirii abaterilor disciplinare antemenționate, raportat la norma legală prevăzută de art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, recurentul-reclamant apreciază că instanța de fond avea obligația să admită contestația și să trimită dosarul pentru completarea verificărilor la Inspecția Judiciară.

Recurentul-reclamant a criticat și raționamentul judecătorului fondului ce a vizat interpretarea și aplicarea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Consideră că acesta ar fi trebuit să observe că, prin pronunțarea sentinței civile nr. 3485/28.03.2018 a Judecătoriei Constanța și a deciziei civile nr. 1769/02.11.2018 a Tribunalului Constanța, în dosarul civil nr. x/2018, doamnele judecător reclamate disciplinar și-au exercitat funcția cu rea-credință. Aceasta, întrucât, deși nu a existat niciun impediment la înscrierea în cartea funciară a terenului liber de suprapuneri de 419 mp, fiind respectate prevederile art. 83, art. 84 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 700/2014, acest teren nu a putut fi întabulat, de vreme ce "planul de situație anexă" invocat de către doamnele judecător nu este reglementat de art. 83 din Ordinul nr. 700/2014, fiind un abuz, în opinia recurentului, așa cum a arătat în plângerea disciplinară, cât și în contestație, iar în aceste circumstanțe intervine răspunderea disciplinară a judecătorilor respectivi. Exercitarea funcției cu rea-credință de către doamnele judecător care au soluționat dosarul nr. x/2018 face ca dreptul său de proprietate asupra terenului, în condițiile art. 565 C. civ., să fie imposibil de exercitat.

Prin urmare, soluția instanței de fond este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia în temeiul motivului de recurs invocat.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 15 ianuarie 2020, în lucrarea nr. 20-184, recurentul-reclamant a solicitat cercetarea disciplinară (i) a doamnei judecător B. de la Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, cu ocazia soluționării în primă instanță a dosarului nr. x/2018, în care a pronunțat sentința civilă nr. 3485 din 28 martie 2018, cu o motivare vădit contrară raționamentului juridic, (ii) precum și a doamnelor judecător C. și D. de la Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cu ocazia soluționării în apel a aceluiași dosar, în care au pronunțat decizia civilă nr. 1769 din 2 noiembrie 2018, cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (1) lit. b), art. 118 alin. (2) din Ordinul ANCPI nr. 700/2014 și art. 29 alin. (4), art. 41 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 7/1996.

Sesizarea recurentului-reclamant a fost clasată prin rezoluția nr. 700/A din 2 martie 2020 emisă în lucrarea nr. 20-184, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu au fost identificate elemente care să releve săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și t) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva rezoluției de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. C20-648 din 4 iunie 2020 emisă de inspectorul-șef.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C20-648 din 4 iunie 2020 și a rezoluției de clasare nr. 700/A din 2 martie 2020, dată de Inspecția Judiciară în lucrarea nr. 20-184, cererea fiind respinsă de Curtea de Apel București, ca neîntemeiată.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurentul-reclamant reluând susținerile din sesizare, fiind nemulțumit de soluția de clasare și de soluția pronunțată de prima instanță.

Înalta Curte constată, cu caracter preliminar, că recurentul a sesizat organul de inspecție judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru cercetarea unor fapte ce, conform sesizării formulate, ar intra în conținutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și t) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni (…), iar conform art. 99

1

din același act normativ, există rea credință atunci când judecătorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, iar gravă neglijență, atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe.

Astfel, pentru existența relei credințe, este necesar a fi probată încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit, cu știință, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

Totodată, pentru existența gravei neglijențe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Așadar, pentru existența abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este necesar ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective, ca această nesocotire să fie făcută cu rea-credință sau gravă neglijență, aspecte care nu se regăsesc în cauza de față.

Este adevărat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către magistrați a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în raport de elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamante.

Însă, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Ceea ce caracterizează abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. t) este elementul volițional, specific acestei abateri atunci când se relevă indicii ale distorsionării conștiente a legii, altfel spus, judecătorul este conștient că a încălcat legea. O astfel de distorsionare este evidentă, spre exemplu, atunci când reiese că oricare alt judecător, aflat în aceleași condiții, nu ar fi judecat astfel, iar raționamentul juridic al magistratului verificat este în contradicție flagrantă cu principiile de drept din materia respectivă.

Elementul volițional nu a fost dovedit în cauză, astfel că, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații judecători verificați a acestei abateri, în condițiile prezentate.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, recurentul-reclamant a arătat că raționamentul juridic al motivării efectuate în cadrul sentinței civile nr. 3485 din 28 martie 2018 de către doamna judecător B. este în mod vădit contrar dispozițiilor art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (1) lit. b), art. 118 alin. (2) din Ordinul ANCPI nr. 700/2014 și art. 41 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, va avea în vedere că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, constă în "utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat".

Din această perspectivă, prima instanță a reținut că în mod corect s-a dispus clasarea plângerii, întrucât nu sunt indicii privind săvârșirea acestei abateri disciplinare, motivarea soluției pronunțate nefiind contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției, magistratul care a instrumentat dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2018 prezentând în mod logic, rațional și argumentat motivele de fapt și de drept ce au stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 3485/28.03.2018 a Judecătoriei Constanța.

Este de avut în vedere faptul că raționamentul juridic reprezintă un silogism în care este necesar să fie validată concluzia la care judecătorul ajunge pe baza celor două premise principale, respectiv situația de fapt analizată și dispozițiile legale aplicabile, iar motivarea hotărârii este necesar să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea magistratului pe baza probelor administrate. Față de limitele trasate de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, se reține că verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Or, așa cum s-a arătat mai sus, prin motivele de recurs recurentul-reclamant în continuare își exprimă nemulțumirea față de raționamentul logico-juridic al judecătorului și lipsa de temei a soluției, împrejurare ce nu poate fi analizată decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu și cu ocazia verificărilor administrative ce sunt efectuate de către Inspecția Judiciară.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 927 din data de 9 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.