ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 16 februarie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 19 august 2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției inspectorului-șef nr. 562/A din 18 februarie 2020 și a rezoluției de clasare nr. C20-880/27 iulie 2020, emise în dosarul nr. 19-5377 al Direcției de inspecție pentru judecători, solicitând desființarea acestora și drept consecință, trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1378 din 21 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația reclamantului, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1378 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și în rejudecare, admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef nr. 562/A din 18 februarie 2020 și a rezoluției de clasare nr. C20-880/27 iulie 2020.
În motivarea recursului, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond nu a expus raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată și nici punctul de vedere față de fiecare argument relevant. Hotărârea nu cuprinde analiza susținerilor referitoare la faptul că soluția pronunțată de magistratul pentru care a fost sesizată inspecția este dată pe un titlu de proprietate inexistent și anume titlul de proprietate nr. x/13.11.2018 și nici motivele pentru care instanța a înlăturat apărările recurentului-reclamant, deși aceasta era obligată să le analizeze și să se pronunțe pe fiecare motiv invocat prin contestație.
Apreciază că instanța de fond nu s-a pronunțat pe criticile formulate în soluția de respingere a plângerii pronunțată în dosarul nr. x/2019; a copiat motivarea agentului de poliție care a întocmit referatul cu propunere de clasare înregistrat sub nr. x din 19 februarie 2019; nu a adus un minim de motivare în soluția de respingere a plângerii, ceea ce denotă faptul că judecătorul nu și-a făcut o opinie proprie în legătură cu actele dosarului; a copiat punctual paragrafe din propunerea de clasare a organului de cercetare penală, fără să sesizeze nici cea mai elementară greșeală, cu atât mai puțin să îl interpreteze, să observe documentele înaintate la dosarul de urmărire penală de Comisia Locală de Fond Funciar Țicleni, pentru a motiva criticile aduse, respectiv falsificarea actului de vânzare cumpărare din 1957 încheiat între autoarea B. și C..
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră recurentul-reclamant că interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 99
1
din Legea nr. 303/2004, este eronată, astfel că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
A susținut că este evident că judecătorul și-a îndeplinit cu rea credință și gravă neglijență îndatoririle de serviciu, iar condiția vătămării persoanei care a formulat plângerea este certă, sigură și fără putință de tăgadă, fapt care face posibilă sancționarea conduitei abuzive manifestată de magistrat, întrucât atitudinea manifestată aduce atingere unor valori sociale esențiale, a ordinului de drept și chiar a scopului procesului penal și a legii penale, favorizând o parte din proces chiar cu eludarea dispozițiilor legale.
Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 mai 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 16 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Argumente de fapt și de drept relevante
Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat desființarea rezoluției inspectorului-șef nr. 562/A din 18 februarie 2020 și a rezoluției de clasare nr. C20-880/27 iulie 2020, emise în dosarul nr. 19-5377 al Direcției de inspecție pentru judecători, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de acesta.
Prin sentința recurată, contestația a fost respinsă, ca neîntemeiată, reclamantul formulând critici de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că instanța de fond nu a expus raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, nu a analizat toate susținerile din contestație și nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările recurentului-reclamant cu privire la inexistența titlului de proprietate nr. x/13.11.2018.
Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.
Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.
Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce privește celelalte teze ale art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea se referă la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, niciuna dintre aceste situații neidentificându-se în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurent ca atare.
Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul invocat de recurentul-reclamant.
Instanța de recurs reține că reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune în anularea unei rezoluții de clasare a sesizării formulate de acesta, sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare de către doamna judecător D. de la judecătoria E..
Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni (…), iar conform art. 99
1
din același act normativ, există rea credință atunci când judecătorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, iar gravă neglijență, atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe.
Astfel, pentru existența relei credințe, este necesar a fi probată încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit, cu știință, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.
Totodată, pentru existența gravei neglijențe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.
Așadar, pentru existența abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este necesar ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective, ca această nesocotire să fie făcută cu rea-credință sau gravă neglijență, aspecte care nu se regăsesc în cauza de față.
Este adevărat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.
Însă, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
În speță, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condițiile prezentate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1378 din 21 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2022.