ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3651/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 27.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. C19-3716/08.11.2019 emisa de Inspectorul Sef al CSM - Inspectia Judiciara-Directia de inspecție pentru judecători in dosarul nr. x si comunicata acesteia in data de 14.11.2019, prin care s-a dispus respingerea plângerii sale si menținerea soluției de clasare a sesizării formulate împotriva judecatorului - sindic B., titular al completului C20, din cadrul secției a VII-a Civile a Tribunalului București, pentru activitatea si conduita necorespunzatoare, prin care a solicitat sa se constate netemeinicia si nelegalitatca rezoluției, raportat la abaterile disciplinare ale dnei Judecător, manifestate prin incalcarea obligațiilor profesionale ce-i revin si savarsirea abaterilor disciplinare, și în consecință, sa se dispună desființarea rezoluției inspectorului-sef si a rezoluției de clasare si trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, potrivit dispozițiilor art. 45

1

alin. (4) lit. b).

Prin sentința civilă nr. 341 din 2 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Recurenta reclamantă a formulat, în esență, următoarele critici în susținerea motivelor de casare invocate:

Doamna judecător B. se face vinovată de exercitarea funcției cu rea-credință și gravă neglijență raportat la dispozițiile art. 99 lit. t) raportat la art. 99

1

alin. (1) si 2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, după cum urmează:

- a nesocotit intenționat, în mod deosebit de grav, neindoielnic și nescuzabil normele de drept material aplicabile în cadrul dosarului nr. x/2015;

- a încălcat cu știință normele de drept material acceptând și (cel mai probabil) urmârind vătămarea creditorilor și debitoarei C. S.R.L., în cadrul dosarului nr. x/2015;

- a încălcat cu știință normele de drept material acceptând și (cel mai probabil) urmărind vătămarea creditorilor și debitoarei C. S.R.L. și a nesocotit intentionat, în mod deosebit de grav, neîndoielnicșsi nescuzabil normele de drept material aplicabile șn cadrul dosarului nr. x/2019

Arată recurenta că prin rezolutia emisă, aspectele sesizate nu au fost analizate în totalitate. Astfel, se reține prin solutie faptul că "hotărârile judecătorești pot fi atacate pentru motive de temeinicie și legalitate numai la instanțele superioare (…) inspecția judiciară nefiind organ de control judiciar, nefiind competentă să analizeze soluțiile dispuse în dosarele aflate pe rolul instanței"- această mențiune este incorectă raportat la solicitarea recurentei, întrucat s-a solicitat analizarea abaterii disciplinare reprezentate de aplicarea eronată și cu gravă neglijență a normelor de drept material, nicidecum analizarea solutiei.

Totodata, se reține prin aceeași solutie superficială și succintă că "întârzierea redactării cu 9 zile a soluției pronuntate nu încalcă dreptul petentei", însă legea special prevede termene mai scurte pentru redactarea hotărârilor și, mai mult decât atât, acesta nu era unicul motiv ce determina neglijența gravă cu care dna judecător ințelege să-și exercite profesia.

Prin sentinta civila recurată, Curtea de Apel Bucuresti, menținte ca temeinică și legală soluția Inspecției Judiciare, motivând succint că orice altă analiză suplimentară ar conduce la "afectarea imparțialității judecătorului".

Or, arată recurenta că nu a solicitat analiza raționamentului logico-juridic care a stat la baza pronunțării unei anume soluții de către judecător, ci, din contră, a solicitat a se constata că judecătorul învestit a dat dovadă de o superficială analiză și o lacunară cunoaștere a textelor de lege aplicabile. Aceasta motivație se fundamentează pe aspectele inițial sesizate, respectiv pe soluțiile contradictorii pe care același complet de judecată le-a pronunțat în cazuri identice și în cadrul aceluiași dosar privind aceeași debitoare.

Or, potrivit dispozițiilor art. 99, judecătorul are în sarcină, deci are obligația, de a cunoaște normele legale pe care ar trebui să le aplice, aspect care în cauză nu se regăsește în niciuna dintre soluțiile contradictorii și aleatorii pronunțate de judecătorul B..

Inspectia Judiciara poate și trebuie să analizeze comportamentul și atitudinea judecătorului în raport de aspectele semnalate, fără a se considera ca prezenta acțiune disciplinară ar reprezenta o eventuală cale de atac împotriva soluțiilor acestuia.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu a formulat întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Elemente de fapt și de drept relevante

Prin plângerea înregistrată pe rolul Inspecției Judiciare la data de 16 iulie 2019 reclamanta A., a solicitat cercetarea disciplinară și exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorului B. pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004.

Prin Rezoluția nr. 2703 A/12.08.2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în lucrarea nr. x a dispus clasarea sesizării formulate de petiționară, întrucât a constatat că aspectele criticate în cadrul memoriului nu conturează indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare din cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistratului reclamat.

Împotriva acesteia, reclamanta a formulat plângere, care a fost respinsă prin Rezoluția Inspectorului Șef din 08.11.2019 în lucrarea nr. C19-3716.

Conform dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Noțiunile de rea credință și gravă neglijență sunt definite în art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează:

"(1)Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2)Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 99

1

din legea nr. 303/2004 că acestea:

"nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

De asemenea, relevante sunt și considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunțate de ICCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 și referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive."

Așadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurenta - reclamantă nu vizează reaua - credință sau grava-neglijență a magistraților, care sub aspectul laturii subiective, se realizează printr-o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii. Spre deosebire de buna-credință, care presupune că magistratul acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției, apără interesele legitime ale părților, își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părți, elemente care însă nu au fost probate în cauză.

Referitor la faptele imputate judecătorilor, examinate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constând în exercitarea funcției cu rea credință și gravă neglijență, Înalta Curte observă, pe de o parte, că examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanță cu atribuțiile și competențele în materie, neexistând din partea autorității pârâte o neîndeplinire a obligațiilor conferite de lege, iar instanța de fond a identificat corect atât limitele verificărilor pe care le putea realiza într-o cauză precum cea pendinte, precum și corecta interpretare a prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Ceea ce a criticat reclamanta-recurentă este maniera în care intimata Inspecția Judiciară a analizat modul în care faptele invocate pot reprezenta sau nu indicii privind încălcarea prevederilor art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, însă aspectele invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare sunt, de fapt, critici cu privire la modalitatea de soluționare a dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2019 de către Tribunalul București.

Ori, așa cum corect a reținut instanța de fond, interpretarea normelor de drept, administrarea probatoriului în cauză, opinia pe care acesta și-o formează și argumentarea soluției adoptate nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare și/sau extraordinare prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare.

Dincolo de obiectul concret al sesizării (care este întotdeauna ca finalitate, o abatere disciplinară dintre cele reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004), modalitatea în care este argumentată existența acestei abateri de către reclamantă a fost tocmai prin invocarea unor texte de lege ce ar fi fost greșit aplicate de către judecător (art. 62 din Legea nr. 85/2014 referitoare la pretins greșita respingere a obiecțiunilor formulate la raportul de evaluare; art. 57 alin. (4) teza I din Legea nr. 85/2014 referitoare la pretins greșita admitere a excepției de inadmisibilitate a cererii de înlocuire a administratorului judiciar, art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 relative la pretins greșita soluție de anulare a hotărârii adunărilor creditorilor).

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că intimata Inspecția Judiciară poate doar să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea care a produs nemultumirea titularului sesizării.

În cauza de față, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații verificați a abaterii sesizate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru toate aceste motive, constatând că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 341 din 2 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2022.