ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 618/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.11.2021, sub nr. de dosar x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții INSPECȚIA JUDICIARĂ și B., a formulat plângere împotriva Rezoluției C211-1536 din 23.09.2021, solicitând:

1) Admiterea plângerii

2) Sancționarea administrativa a judecătoarei B. de la Judecătoria Brașov pentru totala rea - credința si/sau neglijenta in soluționarea dosarului x/2020

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 1841 din 26.10.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții INSPECȚIA JUDICIARĂ și B., ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1841 din 26.10.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. și, invocând motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, în sensul ca Inspecția Judiciară să fie obligată să înceapă cercetările disciplinare și să pronunțe o soluție pe fondul solicitării normelor de drept material și procedural, acestea fiind încălcate cu rea-credință de intimată.

În dezvoltarea criticilor sale, a susținut recurentul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești reținând că ceea ce a prezentat Inspecția judiciară în sensul că nu poate analiza plangerea sa pana nu se pronunță și instanța de apel, întrucât ar impieta asupra judecății acestuia.

Așadar încă de la început Inspecția nu a dorit sa facă nici o analiză a modului cum intimata a trunchiat grav dreptatea si nici măcar nu a dorit sa răspundă la solicitarea recurentului făcută în cadrul cererii de completare a hotărârii. Aceasta solicitare de completare a fost îndreptățită din cauza modului abstract de motivare (nepermis de procedura civilă, intimata motivând că sun zgomote deasupra biroului, însă a spus ca nu ar fi intense și că se impune ca recurentul sa ramână cu avertisment).

Fără a avea o începere măcar a cercetării disciplinare din partea Inspecției, ea fiind de facto suspendată cum afirmă si Inspecția în rezoluțiile sale, instanța fondului vorbește la finalul motivării ca din probele administrate nu rezulta ca s-a făcut vreo abatere disciplinară. Astfel, susține recurentul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, făcând un abuz la adresa sa, încă unul, deoarece si acum se află sub teroarea vecinei pe care a fost nevoit sa o dea în judecată, formându-se dosarul nr. x/2022 Ia Tribunalul București, secția Conflicte de Munca cu termen 09.02.2023.

Judecătoarea B. nu a ținut cont de practica judecătorească constantă în sensul că activitatea profesională nu poate fi sancționată, recurentul chemând Politia ca urmare a zgomotelor de deasupra biroului de lucru din Brașov (proprietatea apartamentului aparținând cabinetului de avocatură, fiind deci, în exercițiul funcțiunii). Aceasta nu a aplicat deciziile CEDO privind calificarea din punct de vedere al garanțiilor procesuale a regimului contravențional drept regim penal, ca atare, sarcina demonstrării vinovăției revenind agentului constatator și nu invers. Agentul constator a fost extrem de agresiv.

Apărările formulate de intimat

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. doar intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant A. a combătut apărările intimatei Inspecția Judiciară din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, susținând că există un exces al puterii judecătorești iar întâmpibarea nu poate confirma motivare abstractă și nereală a Curții de Apel București care nu avea decât un singur rol, să oblige Inspecția Judiciară să înceapă cercetarea disciplinară.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 03.03.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 12.09.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, a încuviințat cererea de amânare formulată de recurentul - reclamant, pentru imposibilitate de prezentare și a acordat termen pentru continuarea judecății la data de 06 februarie 2024.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, după soluționarea cu prioritate a noii cereri de amânare formulate de recurentul - reclamant, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele menționate în practicaua acestei hotărâri, luând act de solicitarea intimatei - pârâte Inspecția Judiciară, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul în pronunțare pe fondul recursului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul - reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Analizând cererea de recurs formulată de reclamantul A., constată Înalta Curte că, în cadrul acesteia s-a invocat un singur motiv de casare și anume motivul reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești".

Cu alte cuvinte, când instanța a săvârșit un "exces de putere".

Instanța săvârșește un "exces de putere" când, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio com­petență în acea problemă, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorității judecă­torești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcțiile ce revin autorităților publice și el este un exces față de limitele fixate prin norme constituționale.

"Necompetența" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuțiilor de jurisdicție ce revin diferitelor categorii de instanțe, astfel cum aceste atribuții au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanțelor judecătorești.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuții între instanțe și alte autorități, iar "necompetența" un conflict de atribuții între instanțele judecătorești.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separației puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive.

Contrar susținerii recurentului - reclamant, acest motiv nu este însă incident în cauza dedusă judecății, având în vedere competența exclusivă a Curții de Apel București în soluționarea litigiilor având ca obiect rezoluțiile emise de Inspecția Judiciară în urma unor verificări prealabile vizând sesizările adresate de petenți autorității publice, respectiv Inspecției Judiciare, competență prevăzută prin lege specială, în speță prin Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Instanța săvârșește un "exces de putere" când, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio competență în acea problemă, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege.

În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență.

Așadar, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești vizează nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

Ar putea fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ., cu titlu de exemplu, următoarele situații, în care s-ar putea considera că instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești, respectiv atunci când:

- săvârșește un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face;

- consfințește cu valoare legală texte abrogate;

- aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare;

- se pronunță pe cale de dispoziții generale;

- iese din cadrul atribuțiilor sale, prin imixtiunea în domenii excluse intervenției puterii judecătorești (de exemplu, imixtiunea în atribuțiile Curții Constituționale, imixtiunea în domeniul cultelor etc.);

- refuză să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă (denegare de dreptate);

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ar putea fi reținut în situația în care s-ar constata o denegarea de dreptate, situație reglementată de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, care statuează că "judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă".

De asemenea, atunci când instanța judecătorească ar ignora cadrul procesual al litigiului, încălcând dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care statuează că "judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății", aceasta presupunând implicit și respectarea normelor de drept care reglementează desfășurarea procedurilor judiciare, inclusiv din perspectiva termenelor procedurale și a modalității de administrare a probatoriului.

Analizând hotărârea recurată sub aceste aspecte, Înalta Curte nu a identificat indicii de manifestare a unui exces de putere din partea instanței de fond, raportat la modalitatea în care aceasta a pus în discuție excepțiile procesuale și probatoriul administrat, fiind respectate principiile de drept.

În mod corect a reținut prima instanță că dispozițiile luate de un judecător în exercitarea competenței sale de a conduce desfășurarea procesului, cum ar fi admiterea sau respingerea unor probe, soluționarea unor excepții procesuale, vizând aplicarea anumitor instituții juridice, se încadrează în activitatea jurisdicțională, iar analiza unei sesizări disciplinare se face strict prin raportare la dispozițiile art. 99 și art. 991 din Legea nr. 303/2004 rep., sediul legal al materiei abaterilor disciplinare săvârșite de magistrați.

În acord cu instanța de fond și Înalta Curte reține că, în aplicarea principiului prevăzut de art. 124 alin. (3) din Constituția României, dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 au prevăzut în mod expres că "exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac". În același sens, conform dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:

"(1) Hotărârile judecătorești trebuie respectate și duse la îndeplinire în condițiile legii. (2) Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale".

Elementele esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară. Interpretarea normelor de drept și a probelor administrate în cauză reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar interpretarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept.

Singura excepție în care se poate interveni asupra soluției judecătorului este situația în care acesta își exercită funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, iar analiza prezentei acțiuni în contencios administrativ se limitează la a aprecia dacă există indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare, ceea ce presupune un control sumar, în aparență, în baza unui probatoriu minimal, fiind exclusă antamarea unor chestiuni litigioase ce au făcut obiectul cercetării procesului în legătură cu care sunt sesizate abaterile disciplinare, în primă instanță sau în căile de atac de reformare, ori care pot face obiectul căilor de atac de retractare.

Astfel, raportat la alin. (5) al art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 și la art. 1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, controlul de legalitate al rezoluțiilor emise în cauză de inspectorii judiciari va fi unul specific (dacă rezoluțiile sunt clare și complete) și general (dacă au vicii externe sau interne de neregularitate comune, verificabile conform legii contenciosului administrativ).

Instanța de contencios administrativ nu are atribuția efectuării verificărilor prealabile, nu se poate substitui procurorului de caz/judecătorului din dosar, procurorului ierarhic superior sau inspectorului judiciar, ci doar cenzurează legalitatea emiterii rezoluției de clasare sub aspect extrinsec-procedural și intrinsec (conținut), adică trebuie să se asigure că procedura stipulată de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 și HCSM nr. 1027 din 15 noiembrie 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară a fost respectată și rezoluția cuprinde elementele constitutive regulamentare, fiind clară și completă: a. inspectorul judiciar aleatoriu desemnat, în funcție de aspectele sesizate, a solicitat instanțelor sau parchetelor vizate relațiile necesare soluționării lucrării, cf. art. 12 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție sau a efectuat verificări directe ori inopinate, dacă a considerat necesar cf. art. 13; b. s-au realizat activitățile prevăzute de art. 14 de către inspector (accesare Ecris, examinare registre, lucrări, solicitare puncte de vedere, dacă a apreciat necesar); c. s-a încheiat procesul-verbal de finalizare a verificărilor prealabile care reprezintă o operațiune procedurală anterioară emiterii actului administrativ-rezoluție de clasare; d. s-a întocmit și semnat rezoluția de clasare cf. art. 18 din Regulament, ce a fost supusă verificării, avizării de către șeful direcției de inspecție judiciară corespunzătoare și inspectorul-șef, respectiv comunicării după avizare.

Dacă procedura nu ar fi respectată, instanța de contencios administrativ poate impune reluarea sa din etapa legală obligatorie care a fost omisă sau neregulat efectuată. Instanța de contencios administrativ nu poate interveni peste dreptul de apreciere al inspectorului de caz asupra necesității realizării unor operațiuni administrative, acolo unde regulamentul lasă la aprecierea inspectorului realizarea anumitor acțiuni. Având în vedere că inspectorul judiciar face o verificare prealabilă a detectării unor indicii referitoare la abateri disciplinare în cauzele instrumentate de magistrați, este necesar ca accesul la justiție să însemne posibilitatea instanței de contencios administrativ de a dispune, când s-au omis ori greșit etape procedurale obligatorii, inclusiv măsuri de obligare a autorității la efectuarea unei operațiuni administrative, conform art. 18 alin. (1) teza finală a Legii nr. 554/2004 și paragrafului 34 al Deciziei CCR nr. 397/2014.

În controlul de legalitate permis instanței de contencios administrativ este realizată o cenzură externă (verificarea competenței organului disciplinar și a formalităților procedurii) și o cenzură internă a actului atacat (respectarea normelor materiale ierarhic superioare și a spiritului legii sau al actelor normative disciplinare), cu respectarea scopului art. 45

1

alin. (5) din Legea nr. 317/2004, respectiv claritatea și caracterul complet al rezoluțiilor emise.

Acest control de legalitate generic este limitat nu numai de lege și regulamente, dar inclusiv de cadrul acțiunii depuse, conform principiului disponibilității prevăzut de art. 22 alin. (6) C. proc. civ.: Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Or, având în vedere toate aceste considerente, în condițiile în care soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt de respingere a contestației sau de admitere a acesteia și de desființare a rezoluției inspectorului - șef și a rezoluției de clasare, cu consecința trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor, neputând pronunța hotărâri care să vizeze aspectele de fond invocate în sesizarea inițială sau care să conducă, în mod direct la exercitarea acțiunii disciplinare față de magistrații reclamați, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală, instanța de fond soluționând cauza strict în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, iar critica recurentului în sensul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești este neîntemeiată.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de recurentul - reclamant, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1841 din data de 26 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.