ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1529/2024

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea rezoluției din data de 22 octombrie 2021, pronunțată de Inspectorul-șef în lucrarea nr. C21-1654 și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin sentința civilă nr. 1418 din 13 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1418 din 13 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare, cu consecința dispunerii începerii procedurii disciplinare împotriva doamnei judecător B..

Recurentul-reclamant a reiterat, în esență, susținerile din fața instanței de fond, apreciind că doamna judecător care a făcut obiectul sesizării la Inspecția Judiciară a soluționat dosarul nr. x/2018 cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței nr. 4226/2005, precum și cu încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privind incompatibilitatea, iar instanța de fond din prezenta cauză dedusă judecății nu a analizat această critică privind incompatibilitatea doamnei judecător B..

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, reținând următoarele considerente:

Astfel, prin prin sesizarea înregistrată sub nr. x/19.07.2021, reclamantul A. s-a adresat Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție pentru judecători solicitând efectuarea de verificări cu privire la activitatea și conduita doamnei judecător B. din cadrul Tribunalului Olt, apreciind că doamna judecător nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de lege de a se abține de la judecarea dosarului nr. x/2018, în condițiile în care soțul acesteia, C., este președintele D. cu sediul în municipiul Slatina, asociație care a primit o finanțare nerambursabilă de 90.000 RON din partea Primăriei Slatina, aceasta nefiind singura finanțare de acest gen, fapt despre care reclamantul a aflat din presa on-line, ulterior soluționării cauzei, acesta fiind și motivul pentru care nu a formulat cerere de recuzare.

Totodată, reclamantul a mai arătat că atât doamna judecător, cât și judecătorii ce au soluționat dosarul în recurs la Curtea de Apel Craiova și-au exercitat cu rea-credință funcția, atunci când au judecat cauza, câtă vreme, în opinia sa, judecătorul fondului nu a respectat dispozițiile deciziei de casare, nu a efectuat verificările necesare pentru a stabili dacă documentele depuse la dosar sunt sau nu legale și nu a ținut cont decât de probatoriul aflat deja la dosar, făcând o interpretare eronată și trunchiată a acestuia, iar judecătorii din calea de atac nu au analizat motivele sale de recurs, pronunțând, de asemenea, o hotărâre eronată.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, cu o cerere prin care a solicitat desființarea Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-1054 din data de 28 iunie 2021, solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtei la efectuarea activităților specifice de cercetare disciplinară a doamnei judecător B. din cadrul Tribunalului Slatina.

Recurentul-reclamant A., nemulțumit de soluția instanței de fond de respingere a cererii de chemare în judecată, a criticat hotărârea recurată exclusiv pe motivul că judecătorul fondului nu ar fi analizat incompatibilitatea doamnei judecător B. din perspectiva art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Așadar, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant a invocat și motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") și pct. 7 ("când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat") C. proc. civ., acestea nu sunt incidente, în raport de criticile formulate în concret prin cererea de recurs, acestea urmând a fi analizate exclusiv din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că în motivarea instanței de fond au fost analizate toate susținerile părții, inclusiv din perspectiva art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Constituie abateri disciplinare: (...) i) nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății".

Faptul că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată ori că această critică nu ar fi fost antamată în analiza sa de către instanța de fond.

Totodată, împrejurarea că în urma analizei probelor administrate în cauză, instanța și-a format convingerea în sensul temeiniciei rezoluțiilor contestate, ceea ce exclude, în mod logic, apărările prin care cealaltă parte propune o proprie interpretare a mijloacelor de probă, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, în accepțiunea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispozițiilor referitoare la incompatibilități se constată că această susținere a fost respinsă în mod motivat în hotărârea primei instanțe. Soluția nu a implicat analiza pe fond a aprecierilor părții prin raportare însă la concluziile primei instanțe asupra limitelor verificărilor permise Inspecției Judiciare, care nu se poate substitui unei instanțe de judecată cu atribuții de control judiciar, iar împrejurarea că petentul nu este de acord cu cele dispuse de judecător în cauză nu poate fi de natură a conduce la concluzia că judecătorul ar fi procedat în mod nelegal ori ar fi săvârșit abateri disciplinare din cele prevăzute de lege.

Nu în ultimul rând, în mod corect a reținut instanța de fond limitele competenței Inspecției Judiciare privind chestiunea abaterilor disciplinare, iar nu la controlul modului în care se desfășoară un proces, inspectorii judiciari nefiind autorizați să procedeze la o nouă interpretare și evaluare a probelor administrate în cauză și nici să aprecieze cu privire la potențialele soluții ce s-ar fi putut da în cauză, cu atât mai mult cu cât dosarul nr. x/2018 a fost soluționat în mod definitiv, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 1222/28.04.2021, respingând ca nefondate, recursurile formulate împotriva sentinței nr. 472/14.10.2020, pronunțată de Tribunalul Olt, în completul prezidat de doamna judecător B..

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care aceasta a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți și că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Or, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a stabilit faptele și a aplicat dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentului privind incidența unui astfel de motiv de casare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1418 din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.