ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1106/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 28.06.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Inspecția Judiciară, B. și C., solicitând anularea Rezoluției nr. 1041/12.04.2019.

Prin sentința civilă nr. 479 din 26 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. împotriva pârâților B. și C., pentru lipsa calității procesuale pasive și împotriva pârâtei Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 479 din 26 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat cerere de recurs.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de fond, susținând în esență că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și C., fiind eronată aprecierea instanței de fond în sensul că doamnei inspector nu îi incumbă existența unei obligații către reclamantă ori încălcarea vreunui drept al acesteia.

După prezentarea pe larg a situației de fapt, recurenta a învederat că rezoluția de clasare este propusă și semnată de Inspectorul Judiciar B.., iar inspectorul șef contrasemnează și aprobă rezoluțiile subalternilor săi.

În continuare, recurenta a arătat cazul acestei contradicții, instituția publică emitentă a clasării reclamației sale pentru abatere disciplinară în executarea funcției cu rea-credință (cazul C.) este reprezentată de Inspectorul Judiciar care a făcut Inspecția la Judecătoria Bălcesti, Vâlcea, unde ar fi trebuit sa observe că judecătoarea C. a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil normele de drept privitoare la un proces in construcții în care au fost încălcate două autorizații de construire - anexe gospodărești din 2003 și 2007.

Prin urmare, în opinia recurentei, doar doamna B. are capacitatea procesuală de folosință, căci dumneaei a inspectat, a propus și a semnat clasarea reclamației.

În fine, recurenta-reclamantă a arătat că înțelege să se judece cu persoana care i-a clasat rezoluția, întrucât i-a încălcat dreptul de a se judeca, de a-și salva casa și de a evidenția erorile care compromit justiția română.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa semnăturii, în subsidiar solicitând respingerea recursului, sentința fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a legii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și C., cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluției nr. 1041/12.04.2019.

Prin sentința recurată a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și C., fiind respinsă,ca neîntemeiată, acțiunea în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, reclamanta formulând critici de nelegalitate cu privire la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive și de respingere a acțiunii, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele și lucrările dosarului.

Astfel, instanța de control judiciar constată că prin Rezoluția nr. 1041/12.04.2019, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Inspecția judiciară a dispus clasarea sesizării formulate de reclamanta A., sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prevederile art. 65 din Legea nr. 317/2004 stabilesc că Inspecția Judiciară funcționează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și acționează potrivit principiului independenței operaționale, în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii, instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și în relația cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate, în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia.

În aceste condiții, în mod corect a apreciat prima instanță că pârâții B. și C. nu au calitate procesual pasivă în cauză, chiar daca rezoluția poartă semnătura inspectorului judiciar B., întrucât emitentul Rezoluției nr. 1041/12.04.2019 este Inspecția Judiciară.

Așadar, nefiind solicitate despăgubiri în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de la persoanele care au semnat rezoluția atacată, acestea nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei, contrar argumentelor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al judecătorului care a soluționat o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe, sau din culpă, dar în modalitățile expres prevăzute de lege.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență, aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuie să fie probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare, noțiunea de rea-credință presupune încălcarea legii în mod conștient, urmărindu-se sau acceptându-se vătămarea unei persoane, iar în varianta săvârșirii faptei cu gravă neglijență, trebuie să se identifice o nesocotire a acesteia, iar nerespectarea să fie neechivocă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Reține instanța de control judiciar că, în cadrul atribuțiilor inspecției judiciare, intră doar o analiză a faptelor prin prisma elementelor prevăzute de lege pentru existența abaterii disciplinare, nu și a soluției, această autoritate publică nefiind o instanță extraordinară, cu atribuții în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competența sa a se pronunța asupra soluției din dosar, ci doar a verifica incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

În mod corect instanța de fond, în conformitate cu principiul independenței judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a constatat că pârâta nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate, soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești putând fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată. Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale de către judecător nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară.

Pe de altă parte, aspectele invocate de recurenta-reclamantă reprezintă nemulțumiri subiective față de soluția pronunțată de judecătorul care a constatat perimată cererea de revizuire.

Or acesta este un aspect care ține exclusiv de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, prin raportare la situația de fapt din cauză, și care nu poate face obiectul unor verificări de natură administrativă ale Inspecției Judiciare, reclamanta urmărind practic schimbarea soluției de perimare a cererii de revizuire.

Inspecția judiciară nu se poate substitui procedurilor judiciare reglementate expres în C. proc. civ., modalitatea de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerată o abatere disciplinară, în sensul exercitării cu rea credință sau gravă neglijență.

Nemulțumirile exprimate de petentă în cuprinsul sesizării și ulterior în fața instanței de fond și de recurs excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare.

În concluzie, instanța de fond a pronunțat o soluție cu respectarea dispozițiilor legale, prin respingerea cererii formulate împotriva rezoluției prin care inspectorul judiciar a clasat sesizarea sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, nefiind evidențiate indicii de săvârșire a vreuneia din abaterile disciplinare prevăzute de aceste dispoziții.

Înalta Curte, constatând că sentința recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), punctul 8 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 479 din 26 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.