ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1903/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea rezoluției emise în data de 21.05.2019 în dosarul nr. x, desființarea rezoluției de clasare nr. 764, emisă de Direcția de inspecție judiciară pentru judecători în data de 29.03.2019 în lucrarea/dosarul nr. x al Inspecției Judiciare și trimiterea dosarului Inspecției Judiciare pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 602 pronunțată la data de 17 octombrie 2019, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. S.A.a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recurenta-reclamantă, făcând o scurtă prezentare a solicitărilor din cererea de chemare în judecată și a celor dispuse prin sentința recurată, apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Precizează că, prin plângerea formulată, nu a solicitat cenzurarea, în cadrul verificărilor efectuate de Inspecția Judiciară, a sentinței civile nr. 8014/05.07.2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara – secția I civilă, ci a sesizat aspecte din activitatea judecătorului B., cu prilejul soluționării/judecării de către acesta a cererii de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Timișoara – secția I civilă, respectiv a arătat că magistratul a nesocotit/încălcat normele de drept material și procesual, încălcare care se circumscrie prevederilor art. 99 lit. t) coroborate cu prevederile art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

În continuare, recurenta-reclamantă prezintă împrejurările din care, în opinia sa, rezultă fără echivoc, existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 cu privire la judecătorul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Timișoara – secția I civilă.

Astfel, pentru ca o faptă să fie considerată abatere disciplinară, aceasta trebuie să întrunească elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, să fi produs un rezultat vătămător și să existe un raport de cauzalitate între acesta și faptă.

În ceea ce privește latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, arată că, în speță, judecătoarea B. a încălcat/nesocotit norme de drept material și procesual, având în vedere că a constatat nulitatea de drept a clauzei contractuale prevăzute de art. 6.4 din contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/3102/2015 și de art. 6.4 din contractul de credit de consum garantat cu ipoteca imobiliară nr. TM/3580/2016 în raport de dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, neobservând că aceste prevederi legale nu erau aplicabile în cauză. Or, prevederile legale la care a făcut trimitere Judecătoria Timișoara – secția I civilă în considerentele sentinței civile nr. 8014/05.07.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, respectiv art. 5 din O.G. nr. 13/2011 (în baza cărora a fost constatată nulitatea de drept a clauzelor contractuale referitoare la dobânda penalizatoare), nu sunt aplicabile în cauză față de prevederile art. 9 din O.G. nr. 13/2011, potrivit cărora, dobânzile percepute ... de instituțiile financiare nebancare, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.

Prin urmare, în mod evident, în speță, este vorba de încălcarea/nesocotirea gravă, neîndoielnică și nescuzabilă, a normelor de drept material și procesual de către judecătoarea B., care a pronunțat o soluție în temeiul unui text de lege inaplicabil în cauză.

Mai arată că aceasta a dispus o soluție pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare.

În ceea ce privește latura subiectivă, apreciază că și acest element constitutiv al abaterii disciplinare este îndeplinit în cauză față de toate aspectele învederate anterior.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția magistratului îmbracă atât forma gravei-neglijențe, cât și forma relei-credințe, prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât, în exercitarea funcției, magistratul a nesocotit în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material și procesual, respectiv a încălcat normele de drept material și procesual acceptând vătămarea unei persoane (respectiv a societății reclamante).

În speță, faptele magistratului au produs, în mod evident, un rezultat vătămător pentru societatea reclamantă (prin constatarea nulității de drept a clauzelor contractuale referitoare la dobânda penalizatoare) și există un raport de cauzalitate între acest rezultat vătămător și faptele magistratului.

Mai arată că, prin decizia civilă nr. 122/18.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiș a confirmat soluția judecătorului de primă instanță, însă, prin decizia nr. 726/R/24.10.2019, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul reclamantei (recurenta-reclamantă din cauză) împotriva deciziei nr. 122/18.02.2019, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș. În considerentele deciziei de casare, Curtea de Apel Timișoara a reținut că instanța de apel – Tribunalul Timiș – a depășit limitele cererii de apel formulate de societate [apel care nu a supus analizei instanței de apel incidența în cauză a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000] și a încălcat principiile contradictorialității și a dreptului la apărare.

Concluzionând, susține că soluția instanței de fond este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia în temeiul motivului de recurs invocat.

Prin întâmpinarea formulată față de cererea de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingea recursului ca nefondat.

Contrar susținerilor recurentei potrivit cărora a sesizat Inspecției Judiciare pretinse abateri disciplinare săvârșite de magistratul vizat, în realitate, aceasta a expus critici de legalitate și temeinicie sub aspectul modului de desfășurare a unui proces civil și referitor la soluția dată cererii prezentate în acel dosar.

În acest context, în mod corect instanța de fond a constatat că procedura judiciară desfășurată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Timișoara – secția civilă a fost finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr. 8014/05.07.2018 împotriva căreia reclamanta a formulat apel, cale de atac devolutivă, ce permite exercitarea oricărui aspect de legalitate și temeinicie în legătură cu procesul, dar Tribunalul Timiș a respins, prin decizia civilă nr. 122/NLP/A/18.02.2019, apelul, ca nefondat.

În raport de dispozițiile art. 45 din Legea nr. 317/2004 și față de circumstanțele speței coroborate cu probatoriul administrat în proces, intimata susține că sunt corecte constatările judecătorului de primă instanță, în sensul confirmării măsurii Inspecției Judiciare de clasare a sesizării petentei, cu referire la lipsa de indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea în contencios administrativ respinsă prin sentința recurată, reclamanta a solicitat desființarea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-1475/21.05.2019 și a rezoluției Inspecției Judiciare – Direcția de inspecție judiciară pentru judecători nr. 764/29.03.2019 emisă în lucrarea nr. 19-1423, prin care a fost clasată sesizarea formulată de reclamantă împotriva doamnei judecător B. din cadrul Judecătoriei Timișoara pentru săvârșirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare este nefondat, recurenta-reclamantă reluând, în esență, susținerile din sesizare, fiind nemulțumită de soluția de clasare și de soluția pronunțată de prima instanță.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulțumită de neîmpărtășirea punctului său de vedere de către Inspecția Judiciară, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce îl privește pe judecătorul ce a făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Deși recurenta a dorit să sublinieze că scopul formulării acestei sesizări nu a fost ca inspecția judiciară să analizeze cauza pe fondul său și să cenzureze în vreun fel hotărârea civilă, prin modul de structurare a argumentației, se fundamentează existența abaterii exclusiv pe soluția pronunțată prin respectiva hotărâre judecătorească.

Astfel, potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate, așadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni (…), iar conform art. 99

1

din același act normative, există rea credință atunci când judecătorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, iar gravă neglijență, atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit, cu știință, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecția Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea care a produs nemultumirea titularului sesizării.

În cauza de față, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Prin urmare, astfel cum s-a reținut anterior, modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecații excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Or, prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, recurenta-reclamantă a solicitat sancționarea judecătorului pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constând în exercitarea funcției cu rea-credintă sau gravă neglijență, concretizată în următorul aspect: a constatat nulitatea de drept a clauzei contractuale prevăzute de art. 6.4 din contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/3102/2015 și de art. 6.4 din contractul de credit de consum garantat cu ipoteca imobiliară nr. TM/3580/2016 în raport de dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, neobservând că aceste prevederi legale nu erau aplicabile în cauză.

Pentru existența abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este necesar ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective, ca această nesocotire să fie făcută cu rea-credință sau gravă neglijență, aspecte care nu se regăsesc în speță.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege, astfel că nu poate fi primită critica recurentei privind lipsirea de eficiență a dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât interpretarea dată de aceasta atât în fața pârâtei, cât și în fața primei instanțe nu a fost validată de acestea.

De altfel, soluția primei instanțe a și fost criticată de reclamantă în fața instanței de apel care, prin decizia civilă nr. 122/NLP/A/18.02.2019 a Tribunalului Timiș, a respins, ca nefondat, apelul împotriva sentinței civile nr. 8014/05.07.2018 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018.

Simplul fapt că soluția primei instanțe a fost confirmată de către instanța de apel, substituind considerentele sentinței civile de primă instanță apreciate ca fiind eronate, nu reprezintă indicii privind săvârșirea abaterii disciplinare reclamate.

În egală măsură, judecătorul nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară nici pentru faptul că, prin decizia nr. 726/R/24.10.2019 a Curții de Apel Timișoara, a fost admis recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei nr. 122/18.02.2019 a Tribunalului Timiș, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Instanța de control judiciar observă că ceea ce caracterizează abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. t) este elementul volițional, specific acestei abateri atunci când se relevă indicii ale distorsionării conștiente a legii, altfel spus, judecătorul este conștient că a încălcat legea. O astfel de distorsionare este evidentă, spre exemplu, atunci când reiese că oricare alt judecător, aflat în aceleași condiții, nu ar fi judecat astfel, iar raționamentul juridic al magistratului verificat este în contradicție flagrantă cu principiile de drept din materia respectivă.

Elementul volițional nu a fost dovedit în cauză, astfel că, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condițiile prezentate.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă în continuare își exprimă nemulțumirea față de raționamentul logico-juridic al judecătorului și lipsa de temei a soluției, împrejurare ce nu poate fi analizată decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, astfel cum s-a și întâmplat, după cum s-a arătat mai sus, iar nu și cu ocazia verificărilor administrative ce sunt efectuate de către Inspecția Judiciară.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 602 din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.