ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1904/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea rezoluției nr. 791/01.04.2019 – lucrarea nr. 19-1026, emisă de inspectorul judiciar din cadrul Direcției de inspecție pentru judecători a Inspecției Judiciare și a rezoluției din 21.06.2019 (lucrarea C19-1879) emisă de inspectorul șef din cadrul Inspecției Judiciare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 579 pronunțată la data de 11 octombrie 2019, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

După redarea considerentelor sentinței atacate și a obiectului cauzei, criticile de nelegalitate formulate au vizat reținerile instanței de fond conform cărora reclamanta nu a făcut dovada încălcării de către magistratul nominalizat (judecător B. din cadrul Judecătoriei Pitești – secția penală) a normelor de drept material sau procesual, deoarece criticile formulate vizează raționamentul logico-juridic al magistratului, iar acest raționament nu poate fi cenzurat în cadrul verificărilor administrative.

În continuare, recurenta-reclamantă a prezentat împrejurările din care, în opinia sa, rezultă fără echivoc, existența abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) și t) din Legea nr. 303/2004 cu privire la magistratul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Pitești – secția penală.

Astfel, în dispozitivul sentinței penale nr. 1711/07.12.2018, pronunțată în dosarul antereferit, în care recurenta-reclamanta și alte două persoane au avut calitatea de inculpați, în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă, doamna judecător B. a dispus: "În baza art. 246 C. pen. rap. la art. 13

2

Lg. 78/2000, condamnă inculpata A.. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu".

Precizează recurenta-reclamantă că a fost trimisă în judecată pentru fapte petrecute în anul 2008 și că, la data de 01.02.2014, au intrat în vigoare Noul C. pen. și Noul C. proc. pen.

Doamna judecător B. a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche. Însă, nu a observat că, în vechea reglementare, anterioară datei de 01.02.2014, pedeapsa prevăzută de lege pentru art. 13

2

din Legea 78/2000 (variantă agravată a infracțiunii de abuz în serviciu) era de la 3 la 15 ani, astfel încât pedeapsa de 1 an închisoare aplicată apare ca fiind nelegală.

Prin același dispozitiv, tot relativ la recurenta-reclamantă, a mai dispus că: "În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 3 (trei) ani, reprezentând termen de supraveghere, calculat potrivit art. 92 alin. (1) C. pen..".

Or, aceste dispoziții sunt prevăzute în C. pen. din 2014.

În raport de aceste aspecte, recurenta-reclamantă a considerat și consideră că este impardonabil și de neimaginat ca un magistrat judecător să nu cunoască și să nu aplice corect dispoziții legale elementare.

În plus, prin decizia nr. 265/2014 publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2012 și a constatat că: "Dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile".

Deși indiciile menționate, prezentate atât în plângerea disciplinară, cât și în plângere, constituie, în opinia recurentei-reclamante, abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. ș) și lit. t) din Legea nr. 317/2004, aceste indicii au fost ignorate de inspectorul juridiciar și, în același mod, de către instanța de judecată.

Totodată, recurenta-reclamantă subliniază că sesizarea formulată nu are nicio tangență cu calea de atac a apelului pe care a exercitat-o împotriva hotărârii judecătorești, ci consideră că elementele prezentate pot și trebuie să facă obiectul unei analize a Inspecției Judiciare, fiind întrunite condițiile stabilite în mod expres de art. 99 lit. ș) și lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește rezoluția de clasare, recurenta arată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, potrivit cu care: "Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef (...)", întrucât peste locuțiunea "Confirmat: inspector șef Judecător dr. C." a fost aplicată pastă albă corectoare.

Prin urmare, soluția instanței de fond este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia în temeiul motivului de recurs invocat.

Prin întâmpinarea formulată față de cererea de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingea recursului ca nefondat.

În esență, a arătat că în mod corect s-a reținut prin sentința recurată că, în speță, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, nereținându-se încălcări ale dispozițiilor legale care să justifice declanșarea procedurii disciplinare împotriva magistratului nominalizat pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea în contencios administrativ, respinsă prin sentința recurată, reclamanta a solicitat desființarea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-1879/21.06.2019 și a rezoluției Inspecției Judiciare – Direcția de inspecție pentru judecători nr. 791/01.04.2019 emisă în lucrarea nr. 19-1026.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare este nefondat, recurenta-reclamantă reluând, în esență, susținerile din sesizare, fiind nemulțumită de soluția de clasare și de soluția pronunțată de prima instanță.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulțumită de neîmpărtășirea punctului său de vedere de către Inspecția Judiciară, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. ș) și t) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce o privește pe doamna judecător B. din cadrul Judecătoriei Pitești, ce a făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 99 lit. ș) și t) din Legea nr. 303/2004, care nu pot forma obiectul aplicării în abstract, ci numai coroborat cu dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce privește limitele verificării abaterii disciplinare, verificare care se poate realiza numai cu respectarea Constituției României și a Legii nr. 303/2004.

Înalta Curte reține că legalitatea rezoluției de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate.

Conform art. 97 din Legea nr. 303/2004, "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac."

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate, așadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noțiunile de rea credință și gravă neglijență sunt definite în art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Așadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecția Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea care a produs nemulțumirea titularului sesizării.

Prin urmare, contrar alegațiilor recurentei-reclamante A., potrivit limitelor trasate de aceste dispoziții legale, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță, în raport de criticile concrete aduse de autorul sesizării, care vizează, după cum corect a constatat și prima instanță prin hotărârea recurată, stabilirea situației de fapt, interpretarea normelor juridice și aprecierea probelor administrate în cauză.

Astfel, criticile recurentei, vizând modalitatea de soluționare a sentinței penale nr. 1711/07.12.2018 și analiza, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 246 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, precum și art. 91 din C. pen. de către Judecătoria Pitești, secția penală nu pot fi avute în vedere în demersul judiciar de față.

În ceea ce privește susținerile recurentei conform cărora instanța de fond ar fi făcut o greșită aplicare a prevederilor legale speciale în materie, având a analiza în speță întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare indicate la lit. ș) și t), în mod temeinic instanța de fond a constatat că reclamanta nu a făcut dovezi în acest sens, criticile invocate prin sesizare și preluate în contestație vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, o interpretare a normelor juridice și o apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic a magistratului.

Înalta Curte reține că stabilirea situației de fapt, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice și esențiale ale activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege, neputând fi primită susținerea recurentei privind lăsarea în afara limitelor stabilite de lege angajarea răspunderii disciplinare a magistratului, în sensul lipsirii de eficiență a dispozițiilor art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, în cauză, nici Inspecția Judiciară, nici instanța de fond și nici Înalta Curte, în analiza recursului de față, nu au competența de a analiza aspectele învederate de recurentă, referitoare la situația de fapt, la interpretarea probatoriilor și la stabilirea încălcării normelor de drept material (art. 246 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, precum și art. 91 din C. pen.) în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Pitești, inclusiv cu privire la aplicarea deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014.

Interpretarea normelor de drept reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, fiind o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, un proces intelectiv, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept.

În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență și presiune, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare și/sau extraordinare prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite o altă interpretare ar însemna a nesocoti principiile constituționale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

În fine, instanța de control judiciar reține că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță, considerentele hotărârii reprezentând în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă

Astfel, susținerea recurentei-reclamante din memoriul de recurs, în sensul că aspectele sesizate ar constitui elemente ale abaterilor disciplinare, care confirmă exercitarea funcției cu rea-credință și o distorsionarea conștientă a dreptului în scopul vătămării sale, este lipsită de suport.

Cât privește criticile referitoare la neîndeplinirea de către rezoluția de clasare a cerințelor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, constată Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, că rezoluția depusă în copie certificată la dosar fond este avizată de Direcția Inspecție Judiciară pentru judecători la 07.05.2019 și de Inspectorul Șef la 08.05.2019, context în care susținerile recurentei-reclamante apar ca lipsite de suport.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 579 din 11 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.