ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1886/2024

Ședința publică din data de 3 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucurețti– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.05.2021, A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. x din 7 mai 2021emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciareîn dosarul nr. x.

Prin cererea completatoare formulată la data de 15.06.2021, reclamantul a solicitat și anularea Rezoluției nr. x din 27 mai 2021 emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, în temeiul art. 45

1

alin. (2) din Legea nr. 317/2004, prin care a fost respinsă plângerea formulată de reclamant împotriva Rezoluției de clasare nr. 1139/A din 19.04.2021, ca tardiv formulată.

Prin sentința nr. 405 din 4 martie 2022, Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile, invocată de pârâtă, ca nefondată;

(ii) a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară împotriva Rezoluției Inspectorului Șef din data de 7 mai 2021 emisă în dosarul nr. x, ca nefondată;

(iii) a respins contestația formulată de reclamant împotriva Rezoluției din data de 27 mai 2021 emisă de Inspectorului Șefal Inspecției Judiciare în dosarul nr. x, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 405 din 4 martie 2022 a Curții de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că instanța de fond a discutat cererile de probatoriu, anterior punerii în discuție a excepțiilor procesuale, iar după acest moment, s-a trecut la dezbaterea excepției

Astfel, recurentului, prezent la termenul de judecată, ru i s-a dat posibilitatea invocării vreunei excepții procesuale.

În al doilea rând, sentința civilă a cărei casare o solicită, cuprinde motive contradictorii, și totodată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Nu se poate susține faptul că pârâta din prezenta cauză nu cunoștea datele de identificare ale recurentuluii (autor al sesizării inițiale, precum și al plângerii pe care a formulat-o față de Rezoluția de clasare) .

Cu atât mai puțin se poate accepta ideea ca plângerea pe care a adresat-o împotriva rezoluției de clasare nr. 1139/A să fie respinsă, ținând cont că data de 17.05.2021 când a depus-o la registratura Inspecției Judciară, se afla înăuntrul termenului de 20 de zile de la momentul înregistrării a exact aceleiași plângeri (primul exemplar transmis instituției) .

Contradictorii sunt reținerile instanței de fond și soluția dată în consecință, față de motivarea prin raportare la dispoziția legală de la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 în forma aplicabilă la data înregistrării prezentei cauze, aspect care face referire la lipsa prevederilor din actul normativ menționat, cu privire la condițiile de formă ale plângerii împotriva rezoluției de clasare .

Evident este aspectul că dacă legiuitorul nu impune condiții specifice de formă pentru plângeri (așa cum a făcut o în privința sesizărilor inițiale adresate Inspecției), acestea sunt valide inclusiv în cazul în care sunt trimise și printr-un simplu email, ori după caz, fax -în ipoteza în care comunicarea între părțile respective s-a mai realizat pe aceste căi.

Atât situația de fapt descrisă în plângere, cât și datele de identificare ale autorului acesteia, erau deja cunoscute la nivelul Inspecției Judiciară prin faptul că se realizase o analiză a speței, finalizată printr-o rezoluție de clasare .

În plus, semnătura existentă pe documentul scanat nu conducea la niciun fel de dubiu, aceasta putându-se observa că este identică cu cea de pe exemplarul sesizării inițiale (petiției).

Este o deosebire majoră între o sesizare nesemnată și una semnată, dar prezentată într-o copie scanată color.

Paralela dintre Inspecția Judiciară și o instanță de judecată, expusă în considerentele sentinței civile recurate (pag. 12-13), nu amintește nimic de faptul că orice document procedural este luat în considerare dacă este trimis în termen, urmând ca eventualele lipsuri să fie complinite, sub diverse sancțiuni, în funcție de natura lor .

Mai arată recurentul că instanța de fond a ignorat normele de drept substanțial conținute de "Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară", act normativ care primează față de dispozițiile din C. proc. civ. menționate expres în considerentele sentinței, cu privire la Rezoluția inspectorului-șef nr. x din 07.05.202 .

Recurentul subliniază că a indicat aceste dispoziții regulamentare în contestația pe care a adresat-o instanței de judecată și de asemenea s-a referit la ele și la termenul din data de 26.01.2022, când au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei.

Din ceea ce este prevăzut la alin. (5) al art. 12 al Regulamentului, rezultă faptul că plângerea pe care a formulat-o împotriva Rezoluției de clasare nr. 1139/A/19.04.2021, trebuia analizată pe fond și soluționată de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciară.

În drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., precum și pe prevederile legale invocate prin cererea de față, dar și în faza judecării pe fond a cauzei .

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Prin Rezoluția nr. 1139/A emisă la data de 19.04.2021, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării formulate de recurent.

Prin Rezoluția nr. x din data de 7 mai 2021 emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, în baza art. 45

1

alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva Rezoluției nr. 1139/A emisă la data de 19.04.2021, cu motivarea că plângerea nu respectă condițiile de probă sau de validitate prevăzute de lege.

Concret, s-a reținut că plângerea a fost comunicată Inspecției Judiciare prin poștă electronică, fără a avea încorporată, atașată sau asociată o semnătură electronică, iar cu privire la semnătura olografă a petentului aplicată pe documentul atașat adresei transmise prin e-mail, veridicitatea acestora nu poate fi stabilită, nefiind un document original sub semnătură privată

Recurentul a formulat o nouă plângere prealabilă împotriva Rezoluției nr. 1139/A emisă la data de 19.04.2021, înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 17 mai 2021.

Prin Rezoluția nr. x din data de 27 mai 2021 emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare s-a dispus respingerea acestei plângeri prealabile ca tardivă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul și-a exprimat nemulțumirea față de Rezoluțiile nr. x din data de 7 mai 2021 și nr. x din data de 27 mai 2021, emise de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, considerând că acestea sunt nelegale.

Prin sentința recurată, prima instanță a respins contestația ca nefondată, reținând, în esență, că în privința plângerii împotriva rezoluției de clasare, legiuitorul nu a mai prevăzut expres condiții de formă, însă este evident că acestea, în mod simetric, sunt cele aplicabile unei cereri de chemare în udecată.

Conform celor reținute de judecătorul fondului, o plângere transmisă Inspecției Judiciare în format scanat nu îndeplinește cerința de la art. 194 lit. f) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nesemnarea cererii, iar sancțiunea este anularea sesizării.

Recurentul-reclamant invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., criticile sale fiind îndreptate împotriva soluției instanței de fond de menținere a Rezoluția nr. x din data de 7 mai 2021 emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, de respingere a plângerii ca informă.

Verificând incidența în cauză a motivelor de recurs imvocate, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Așadar, acest motiv de casare/nelegalitate este incident dacă prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, premisa aplicării textului legal menționat constituind-o încălcarea unei reguli de procedură civilă.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul arată, în concret, că instanța de fond a discutat cererile de probatoriu anterior punerii în discuție a excepțiilor procesuale, iar după acest moment, s-a trecut la dezbaterea excepție, astfel că recurentului ru i s-a dat posibilitatea invocării vreunei excepții procesuale.

Înalta Curte constată însă că recurentul a fost prezent la termenul de judecată, astfel că avea posibilitatea invocării oricărei excepții procesuale.

Mai mult, recurentul nu indică nici în recurs care excepție procesuală ar fi dorit să o invoce și nici nu a dovedit vreo vătămare cauzată prin pretinsa lipsă a posibilității de invocare a acesteia.

Așa fiind, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lecturând sentința civilă atacată, Înalta Curte constată stabilirea în conținutul acesteia a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor relevante ale părților, expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de prima instanță sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea de chemare în judecată în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, prima instanță arătând punctual de ce a respins acțiunea.

Este însă întemeiat motivul de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material și care va fi incident atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte reține că, în cauză, soluția instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a disp. art. 45 alin. (1) și (2), art. 45

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind aplicarea semnături electronice.

Instanța de fond a identificat corect dispozițiile legale incidente cauzei, însă acestea au fost aplicate greșit.

Mai întâi, Înalta Curte reține că sesizarea reclamantului a fost transmisă prin email Inspecției Judiciare la data de 30.07.2020 și a fost înregistrată în data de 03.08.2020.

În privința acestei sesizări, deși a fost comunicată prin email și purta o semnătură olografă, inspectorul judiciar nu a aplicat dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, nu a anulat cererea și nu a dispus clasarea pentru acest motiv.

Plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 2821/A/15.09.2020 a fost transmisă inspectorului șef, în aceeași modalitate, prin e-mail.

De această dată, prin Rezoluția din 15.12.2020, inspectorul șef a dispus respingerea plângerii, în temeiul art. 4 alin. (4) Cap. III din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, pentru faptul că înscrisul nu conținea semnătura electronică prevăzută de art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Înalta Curte constată că atât inspectorul șef, cât și prima instanță au aplicat dispozițiile legale incidente în litera și nu în spiritul lor,

Având în vedere că sesizarea formulată inițial a fost depusă exact în același mod, sancțiunea nulității plângerii adresate inspectorului șef, în aceleași condiții, apare ca fiind excesivă.

În al doilea rând, s-a ignorat complet contextul formulării plângerii, în anii 2020-2021 fiind epidemie de COVID,

Instanțele de judecată, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, în toată această perioadă au acceptat ca cererile reprezentând acțiuni, întâmpinări, cereri de apel, recurs sau concluzii scrise să fie comunicate prin e-mail, cerând totodată părților să depună aceleași înscrisuri în original, tocmai pentru ca semnătura să fie olografă, pentru a da posibilitatea părților să își exercite drepturile conferite de lege, iar sancțiunea nulității intervine numai dacă petentul nu respectă disp. art. 196 din C. proc. civ.

Sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 intervine numai în cazul în care sesizarea este anonimă și nu se aplică ipotezelor cazului de față, când există o semnătură olografă, dar aceasta nu respectă prevederile art. 196 C. proc. civ.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată, iar în rejudecare, urmează să să se admită în parte acțiunea, să se dispună anularea rezoluției inspectorului șef și acesta să fie obligat să soluționeze plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva Rezoluției de clasare nr. 2821/A/15.09.2020, dată în lucrarea nr. 20-2821.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 405 din 4 martie 2022 a Curții de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite contestația formulată de reclamantul A..

Anulează Rezoluția x/07.05.2021 a Inspectorului șef al Inspecției Judiciare și obligă pârâta să soluționeze pe fond plângerea formulată de petent împotriva Rezoluției de clasare nr. 1139/A/19.04.2021.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 aprilie 2024 prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.