ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 941/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva Rezoluției de clasare nr. x/2018 din 16.01.2019, comunicată la data de 21.02.2019, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desființarea acesteia, cu obligarea pârâtei să reia procedura disciplinară

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 309 din 26 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 309 din 26 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul arată în esență că procedura prealabilă are caracter pur formal, fiind lipsită de eficiență juridică, invocând considerentele Deciziei nr. 397/03.07.2014 ale Curții Constituționale, în care s-a explicat în mod clar că liberul acces la justiție trebuie exercitat în mod liber fără să existe limitări legale care să creeze condiționalități în calea dreptului la libera exprimare. Recurentul invocă si Deciziei nr. 3378/17.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al ICCJ.

Apărările formulate în cauză Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin rezoluția emisă în data de 16 ianuarie 2019 cu nr. x/2018 de către Inspecția Judiciară s-a dispus clasarea sesizării, întrucât, în urma verificărilor prealabile efectuate nu au fost identificate indicii de săvârșire a vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistraților judecători reclamați, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată. Prin sesizarea înregistrată la Direcția de inspecție judiciară pentru judecători sub nr. x/2018, recurentul A. și-a exprimat nemulțumirea privind soluțiile pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Mehedinți și Curtea de Apel Craiova. Prin rezoluția emisă în data de 16 ianuarie 2019 cu nr. x/2018 s-a dispus clasarea sesizării, întrucât, în urma verificărilor prealabile efectuate nu au fost identificate indicii de săvârșire a vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistraților judecători reclamați, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2018, republicată și intrată în vigoare la data de 11 octombrie 2018: "(1) Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară. (2) Soluțiile pe care inspectorul-șef le poate dispune sunt: a) respingerea plângerii și menținerea rezoluției atacate; b) admiterea plângerii și completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. (3)Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere. Înalta Curte constată că recurentul nu a făcut dovada formulării plângerii împotriva rezoluției de clasare și care să fi fost adresată Inspectorului Șef, anterior sesizării instanței, potrivit noilor dispoziții legale incidente în prezenta cauză. Art. 193 C. proc. civ. stabilește că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. (2) Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată apărarea recurentului potrivit cu care, instanța de judecată poate fi sesizată direct, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 3378/17.10.2018 în dosarul nr. x/2016 al ICCJ pe care o invocă. Înalta Curte constată că aceasta nu are relevanță în prezenta cauză dat fiind că, spre deosebire de prevederile legale incidente ratione temporis în acea cauză, în prezentul dosar se aplică prevederile art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2018, republicată și intrată în vigoare la data de 11 octombrie 2018. În ceea ce privește susținerile recurentului vizând liberul acces la justiție, în mod corect instanța de fond a apreciat că pentru a fi incident dreptul de acces la instanță în sensul articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui să se stabilească incidența fie a unei "acuzații în materie penală", fie a "unei contestații asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil", în sensul autonom fixat de instanța europeană pe cale de interpretare pretoriană în baza art. 6 CEDO. Evident, nu ne aflăm în prezenta unei "acuzații în materie penală" în sensul art. 6 CEDO, care semnifică "notificarea oficială, din partea autorității competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei infracțiuni", nefiind întrunite, față de specificul verificărilor prealabile cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare niciunul dintre criteriile stabilite de curtea europeană în cauza Engel ș.a c. Tărilor de Jos: calificarea în dreptul intern; natura infracțiunii; gravitatea pedepsei pe care persoana în cauză riscă să o primească. În ceea ce privește cea de a doua latură a art. 6 CEDO, "contestația asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil", preliminar Curtea reamintește că pentru a fi aplicabil art. 6 în materie civilă trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții - existența unui "litigiu", acesta se referă la "drepturi și obligații" despre care se poate afirma, cel puțin în mod întemeiat, că sunt recunoscute în dreptul intern; aceste "drepturi și obligații" trebuie să aibă un "caracter civil" în sensul Convenției, deși art. 6 nu le conferă, în sine, niciun conținut material specific în ordinea juridică a statelor contractante (James și alții împotriva Regatului Unit, pct. 81); contestația trebuie să fie reală și serioasă, iar rezultatul procedurii să aibă un caracter determinant asupra dreptului civil în cauză. Aceste condiții specifice în susținerea aplicabilității art. 6 sub aspect civil în cauză nu sunt îndeplinite în prezentul litigiu, pentru a putea reține ulterior și incidența garanției convenționale privind dreptul de acces la instanță. Prezenta cauză se distinge de ipotezele analizate de către CEDO pe tărâmul art. 6 și care priveau procedurile și sancționarea disciplinară a magistratului în cauză, reclamant în fața instanței europene. În prezenta cauză se contestă ca fiind nelegală și netemeinică o rezoluție de clasare în procedura verificării prealabile, recurentul fiind un justițiabil nemulțumit de soluția de clasare. Prin urmare, această etapa a verificărilor prealabile nu are un caracter determinant asupra dreptului recurentului în cauză, neconducând prin ea însăși la soluționarea fondului sesizării, ci privește doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia. Or, atât timp cât această procedură nu privește nici un "drept civil în favoarea reclamantului" (în sensul de a obține, în această procedură care are ca obiect verificări prealabile, sancționarea magistratului pentru comiterea unei abateri disciplinare) și nici judecarea pe fond a sesizării, se constată inaplicabilitatea art. 6 în latura sa civilă întrucât procedura vizată în prezentul dosar se referă numai la necesare declanșării (sau nu) a etapelor subsecvente specifice în materia angajării răspunderii disciplinare a magistraților, astfel cum a fost aceasta prezentată anterior. Pe cale de consecință, în mod corect a constatat instanța de fond că acțiunea reclamantului prin care acesta a solicitat în mod direct instanței de contencios administrativ anularea rezoluției de clasare prevăzută de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 este inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. 1. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.