ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3128/2022

Ședința publică din data de 31 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.12.2020, reclamanta A. a contestat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, rezoluția de clasare nr. 2981/14.09.2020 (în realitate nr. 2781), solicitând admiterea contestației, desființarea rezoluției atacate și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, invocând, în drept, dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Prin sentința civilă nr. 923 din 11 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 923 din 11 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând că: hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, a fost restrânsă nejustificat aplicarea prevederilor legale, au fost încălcate principiile generale de drept, a fost încălcat dreptul de acces la justiție și principiul protecției încrederii legitime.

În motivarea cereri de recurs, recurenta a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014 prin care s-a recunoscut accesul la justiție împotriva rezoluției de clasare a sesizării, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b). Astfel, dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 referitoare la atacarea rezoluției de respingere a sesizării de către persoana care a formulat sesizarea la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile s-au aplicat prin analogie și în ipoteza atacării rezoluției de clasare a sesizării.

Astfel, potrivit soluției de principiu adoptate în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație si Justiție din 13 februarie 2017 și Deciziei nr. 75 din 19 ianuarie 2017, pronunțată de aceeași instanță, "Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată [...] în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, în virtutea aplicării principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004), prevederi reluate/întărite și prin Decizia nr. 122/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Așadar, principiile specifice materiei contenciosului administrativ sunt în sensul asigurării accesului la instanță în beneficiul persoanei vătămate de un act administrativ, astfel cum este definită aceasta la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În continuare, recurenta a enunțat prevederile 45

1

și art. 47 din Legea nr. 317/2004.

În opinia recurentei, analizând aceste prevederi, rezultă că în cazul în care persoana interesată nu dorește să se adreseze inspectorului șef, se poate adresa la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Ori, instanța Curții de Apel București a interpretat într-un mod diferențiat, discriminatoriu, normele procedurale, din aceeași lege - 317/2004, respectiv, art. 45

1

comparativ cu art. 47. De asemenea, a fost restrâns dreptul de acces la o instanța de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

Recurenta a invocat și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în fața unei instanțe orice pretenție referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Marii Britanii, paragraful 36, și Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunțată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35).

În sensul considerentelor expuse mai sus, în jurisprudența instanței europene s-a statuat că scopul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este "să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective", în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunțată în Cauza Prințul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei și Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

Având în vedere cele prezentate mai sus, a învederat instanței existența unei situații nelegale de restrângere nejustificată a aplicării prevederilor legale.

Așadar, art. 488.pct. 8 C. proc. civ. se referă la nesocotirea unei norme de drept material, care este în vigoare la momentul judecații, respectiv prin interpretarea eronată a art. 45

1

, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 45 ind.l raportat la art. 47 din Legea nr. 317/2004, care s-au aplicat prin analogie și în ipoteza atacării rezoluției de clasare a sesizării.

Având în vedere faptul că Rezoluția de clasare a fost confirmată de către Inspectorul șef, iar din motivarea acesteia nu reiese ca ar fi fost în una din cele trei situații menționate la art. 45 alin. (2) lit. b), o) noua sesizare către inspectorul șef ar fi avut un caracter pur formal.

Prin condiționarea accesării acestei proceduri, respectiv de sesizare a Inspectorului șef, acest articol este golit de conținut și transformă acest drept într-un drept teoretic și iluzoriu; Astfel, prin condiționările pe care le invocă/impun Inspecția Judiciară, respectiv Curtea de Apel București, este afectat interesul individual, respectiv cel al persoanei care dorește să recurgă la concursul justiției în vederea realizării drepturilor și intereselor sale subiective, cunoscând și faptul că soluția de clasare a fost supusă deja confirmării inspectorului șef.

A mai arătat recurenta că menționarea articolului 47 alin. (5) din Legea 317/2004 se datorează ambiguității motivării rezoluției de clasare a inspectorului de caz și care a fost confirmată de inspectorul șef, prin care se poate lesne constata faptul că rezoluția de clasare prin care a fost respinsă plângerea petentei, a fost dispusă fără respectarea prevederilor legale, care impun clasarea sesizării, respectiv, nu prezintă motivele care au determinat clasarea sesizării. De asemenea, nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la probele depuse de petentă. Mai mult, conform probelor depuse, faptele magistraților reclamați intra și în sfera infracționalității.

Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Deși recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contractorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în cuprinsul motivării cererii de recurs nu se regăsește nicio susținere care să poată fi subsumată acestui motiv de casare, neputând fi astfel analizat.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul invocat de recurenta-reclamantă.

Instanța de recurs constată că reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune în anularea unei rezoluții de clasare a sesizării formulate de aceasta, rezoluție emisă de Inspecția Judiciară în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

La data inițierii prezentului demers judiciar, respectiv 07.12.2020 (data expedierii prin poștă a acțiunii), art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004 (introdus prin Legea nr. 234/04.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 08.10.2018), care reglementa normele procesual civile speciale privind soluționarea litigiului în anularea rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară, prevedea următoarele:

"(1) Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară. (...)

(3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere. (...)"

Totodată, amintește instanța de recurs că potrivit dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată, art. 7 din Legea nr. 554/2004 - normă generală de procedură în litigiile de contencios administrativ - prevăzând, de asemenea, necesitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut judecătorul fondului că necesitatea parcurgerii sau nu a unei proceduri administrative, prealabil sesizării instanței de judecată, este stabilită prin voința legiuitorului, prin intermediul normelor de procedură speciale. În acest context, pentru a stabili necesitatea parcurgerii sau nu a procedurii administrative prealabile, nu prezintă relevanță temeiul juridic indicat de parte în cuprinsul acțiunii, ci sunt relevante normele de procedură speciale aplicabile în speță, determinate de tipul actului atacat în fața instanței, care dă și natura litigiului și procedura de contestare.

Or, așa cum rezultă cu claritate din dispozițiile art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, voința legiuitorului a fost aceea de a condiționa admisibilitatea acțiunii în justiție în anularea rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară de urmarea unei proceduri administrative prealabile, prin plângerea adresată inspectorului șef al Inspecției Judiciare.

Prin urmare, această procedură a fost instituită tocmai pentru a oferi persoanelor interesate posibilitatea rezolvării într-un termen mai scurt și mai operativ a reclamației lor, organul administrativ sesizat fiind, în cadrul procedurii, singurul care are posibilitatea să revină asupra actului emis, reprezentând, așadar, un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat prin reexaminarea de către organul emitent sau de către organul superior.

Contestarea rezoluției de clasare prevăzută la art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, la instanța de judecată, a fost reglementată prin introducerea art. 45

1

prin Legea nr. 234/2018, în vederea asigurării accesului la justiție a persoanei care a formulat sesizarea la Inspecția Judiciară, întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014 s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Astfel, în considerentele acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut că "în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească."

Este adevărat că, deși s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", în condițiile antereferite, textul de lege nu a fost modificat și nu a pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional în termenul legal, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin soluția de principiu adoptată în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din data de 13 februarie 2017, stabilind că Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, însă, ulterior, prin introducerea prin Legea nr. 234/04.10.2018 a art. 45

1

, au fost reglementate normele procesual civile speciale privind soluționarea litigiului în anularea rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară, care prevăd inclusiv procedura adresării cu plângere către inspectorul-șef (alin. (1), anterior sesizării instanței de judecată (alin. (3).

Întrucât la data de 07.12.2020, la care a fost sesizată instanța de judecată, era în vigoare art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care a fost introdus, prin Legea nr. 234/04.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 08.10.2018, în mod corect a fost reținută aplicabilitatea acestuia în cauza de față.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 923 din 11 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.