ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1080/2017

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 22 februarie 2017, în temeiul art. 1 alin. (1) și 7 din Legea nr. 554/2004 petentul A. a formulat plângere împotriva Guvernului României, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a învederat că prin adoptarea Noului C. proc. pen., publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 486 din 15 iulie 2010 - Partea Specială, art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1), art. 347 alin. (1), declarate neconstituționale de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 887 din 5 decembrie 2014, i s-a produs o vătămare a dreptul la apărare în dosarul nr. x/2014, drept garantat prin Constituția României conform art. 24 alin. (1) și (2) și art. 6 paragraful 1 - 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de aceste motive a solicitat obligarea Guvernului României la plata unor daune morale în cuantum de 500.000 euro.

Intimatul Guvernul României a depus, la dosar, întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României.

La termenul de judecată din 17 martie 2017 Înalta Curte a pus în discuție excepția necompetenței materiale a instanței.

Înalta Curte, în temeiul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., examinând excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, raportat la dispozițiile legale incidente, apreciază că este întemeiată și o va admite.

PENTru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal îl formează plângerea formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Guvernul României, prin care susține că prin adoptarea Noului C. proc. pen. i s-a încălcat dreptul la apărare în Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Teleorman, secția penală.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

În cauza de față este aplicabil criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice, avându-se în vedere calitatea Guvernului României de autoritate publică centrală.

Totodată, nu pot fi neglijate dispozițiile art. 97 din C. proc. civ. potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. 3 și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar în conformitate cu dispozițiile art. 96 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea de apel judecă, în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, litigiul se circumscrie sferei contenciosului administrativ, fiind incidente prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată"; iar în conformitate cu art. 8 "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

În prezenta cauză, pârâtul este o autoritate publică, iar această calitate este de esența oricărui litigiu de contencios administrativ și fiscal.

Ca urmare, având în vedere faptul că litigiul dedus judecății intră în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății sunt incidente, în privința competenței materiale și teritoriale de soluționare a cauzei, prevederile art. 96 pct. (1) din C. proc. civ. coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revenind astfel competența de soluționare a acțiunii introductive în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. raportat la art. 96 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Trimite cererea formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimatul Guvernul României spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2017.

Procesat de GGC - LM