ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2018

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 09 octombrie 2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat obligarea acestuia să răspundă favorabil memoriului adresat de reclamantă Procurorului General al României și înregistrat sub nr. x din 29.09.2016, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În dezvoltarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat petiții cu privire la trei categorii de spețe în care a fost parte, iar și care nu au fost soluționate sau au fost soluționate nefavorabil, motiv pentru care a solicitat redeschiderea dosarelor și finalizarea celor rămase nesoluționate la unitățile de parchet.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004 și s-a solicitat admiterea probei cu înscrisurile anexate cererii.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări ale acțiunii și înscrisuri suplimentare, înregistrate la data de 30 octombrie 2017 și la data de 21 februarie 2018, precum și concluzii scrise, înregistrate la data de 07 noiembrie 2017.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 noiembrie 2017, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția nulității cererii de chemare în judecată, solicitând admiterea acestora și respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, ori anularea pentru lipsa obiectului.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, înregistrat la data de 13 noiembrie 2017, prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale, invocate de pârât prin întâmpinare și stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția penală.

Prin Rezoluția din data de 11 octombrie 2017, instanța a fixat termen de judecată pentru data de 15 noiembrie 2017, punând în vedere părților să formuleze în scris puncte de vedere cu privire la competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal de a soluționa prezenta cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2017, constatând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței, potrivit art. 130-132 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ cu o acțiune îndreptată împotriva pârâtului Statul Român, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând lipsa unui răspuns favorabil la memoriul înregistrat sub nr. x din 29.09.2016, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Competența instanțelor de contencios administrativ este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...)

(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Analizând motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanta invocă un posibil refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, de către o autoritate publică centrală (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), ceea ce atrage competența de soluționare a curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior citate, dar și în raport de prevederile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale;".

În ceea ce privește competența Înaltei Curți în soluționarea cauzelor de contencios administrativ, aceasta este circumscrisă soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte, secția de contencios administrativ și fiscal neavând competență atribuită de lege ca instanță de fond.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că revine Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal competența materială de a soluționa cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta A., această instanță fiind competentă și din punct de vedere teritorial, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, atât domiciliul reclamantei, cât și sediul pârâtului fiind situate în circumscripția teritorială a acestei curți.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 96 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2018.