ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3457/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 iunie 2016, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București și Procurorul Șef al secției de Resurse Umane și Documentare - Serviciul de Registratură Generală, Grefă, Arhivă și Relații cu Publicul, ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- obligarea pârâților să răspundă pentru nesoluționarea sau netrimiterea către organul competent, în vederea soluționării plângerii sale, cu 24 de anexe din data de 18 aprilie 2016;

- să fie obligați pârâții să înainteze plângerea din 18 aprilie 2016, dacă nu au soluționat-o, organului competent;

- aplicarea în sarcina celor vinovați a amenzii prevăzută de Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata dobânzilor bancare valabile în momentul executării hotărârii, de la data de 16 aprilie 2016, la data executării efective, cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 10.000 euro daune morale;

- cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1777/20.03.2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24 aprilie 2017.

Prin sentința civilă nr. 3664 din 12 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București și Procurorul Șef al secției de Resurse Umane și Documentare - Serviciul de Registratură Generală, Grefă, Arhivă și Relații cu Publicul, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să soluționeze prin răspuns comunicat reclamantei cererea formulată de aceasta și adresată pârâtului la data de 16 aprilie 2016, înregistrată la data de 26 aprilie 2016, cu nr. x/2016, respingând în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3664 din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București și reclamanta A..

3.1. Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a normelor de drept material, prin soluția de respingere a excepției inadmisibilității.

Apreciază că acțiunea este inadmisibilă, deoarece actul atacat se supune dispozițiilor C. proc. pen. și nu reprezintă un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme scopul său nu este organizarea executării sau executarea în concret a legii și nu are ca efect nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.

Nevizând un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și având în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi atacate în contencios administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, consideră că acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă este inadmisibilă și solicită respingerea acesteia în consecință.

De asemenea, a învederat că cererea reclamantei este neîntemeiată, în raport de situația de fapt pe care o reiterează, susținând, în esență, că referitor la memoriul din data de 16 aprilie 2016, indicat în acțiune, care a fost primit la data de 21 aprilie 2016, fiind înregistrat la data de 26 aprilie 2016, în cadrul Serviciului de registratură generală, grefă, arhivă și relații cu publicul, cu nr. x/2016, petentei i s-a răspuns la data de 03 iulie 2016, în sensul că solicitarea i-a fost respinsă, astfel încât în mod greșit instanța de fond a reținut refuzul soluționării cererii.

3.2. Reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă, a învederat, în esență, că nu a primit un răspuns la cererea sa din 16 aprilie 2016, înregistrată la intimatul-pârât la data de 26 aprilie 2016, cu nr. x/2016, astfel că se impunea ca instanța de fond să admită și capetele de cerere referitoare la sancționarea celor vinovați cu amenda prevăzută de Legea nr. 554/2004, precum și la obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor materiale și a daunelor morale.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 ianuarie 2018 recurentul-pârât a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de ambele părți sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, criticile acestuia, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

În mod corect prima instanță a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii promovată de reclamanta A..

Dispozițiile incidente din Legea nr. 554/2004 sunt următoarele:

- art. 1 alin. (1): "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public";

- art. 2 alin. (1) lit. i): "refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile";

- art. 2 alin. (2): "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

În cauză, Înalta Curte constată că se poate reține existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul prevederilor citate, întrucât, reclamanta a formulat și adresat pârâtului, în prealabil, o cerere la data de 16 aprilie 2016, care a fost înregistrată la data de 26 aprilie 2016 cu nr. x/2016, astfel cum rezultă din adresa de răspuns a pârâtului cu nr. x/01.09.2017, depusă la dosarul instanței de fond la fila x, iar față de lipsa unui răspuns la cererea din data de 16 aprilie 2016, reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea în contencios administrativ.

În raport cu dispozițiile citate, Înalta Curte reține că cererea reclamantei poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ, atâta timp cât reclamanta s-a adresat anterior autorității cu o astfel de solicitare, pentru a fi în măsură să învestească instanța cu o acțiune întemeiată fie pe motivul nesoluționării în termenul legal a cererii, fie pe motivul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză, având în vedere că reclamanta nu a solicitat prin acțiunea dedusă judecății un control judiciar asupra unor acte procedurale penale emise de organele de cercetare penală în activitatea acestora, ci sancționarea conduitei administrative a pârâtului, manifestată prin refuz în soluționarea unei cereri.

În ceea ce privește critica recurentului-pârât referitoare la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, raportat la probatoriul administrat în cauză, cererea reclamantei nu a fost soluționată în termenul legal de 30 zile prin răspuns comunicat reclamantei, niciunul din înscrisurile depuse de părți la dosar neprezentând un răspuns concret la cererea reclamantei din data de 16 aprilie 2016, înregistrată cu nr. x/2016.

De altfel, Înalta Curte reține că deși recurentul-pârât susține existența unei adrese din data de 03 iulie 2016, prin care i-ar fi răspuns reclamantei la cererea din 16 aprilie 2016, înregistrată cu nr. x/2016, acesta nu a depus niciun înscris probant în acest sens, nici în primă instanță și nici în calea de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de reclamanta A.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la sancționarea celor vinovați cu amenda prevăzută de Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că în cuprinsul actului normativ invocat de către reclamantă, care guvernează litigiul dedus judecății, doar la art. 23 alin. (3) se prevede aplicarea unei sancțiuni conducătorului autorității publice pentru neexecutarea hotărârii, situație care nu este incidentă în cauză, deoarece, nu suntem în fața unei proceduri de executare a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de o instanță de contencios administrativ.

În fapt, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să îi răspundă la cererea formulată în data de 16 aprilie 2016, scopul fiind să obțină o hotărâre judecătorească în acest sens, care să oblige autoritatea publică pârâtă să îi răspundă la cerere.

Prin urmare, în mod corect a respins instanța de fond capătul de cerere privind solicitarea de amendare a conducătorului autorității pârâte, având în vedere că doar în eventualitatea în care autoritatea publică nu execută de bunăvoie obligația de "a face" stabilită prin dispozitivul unei hotărâri definitive, creditorul poate solicita aplicarea unei amenzi conducătorului autorității publice, situație premisă care nu poate fi reținută în cauză.

De asemenea, în mod corect a respins instanța de fond și capetele de cerere cu privire la acordarea dobânzilor bancare cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale, având în vedere că reclamanta, deși reclamă un prejudiciu material și moral, nu aduce dovezi cu privire la existența prejudiciului real și efectiv suferit și nici cu privire la legătura de cauzalitate dintre prezumtivul prejudiciu și autoritățile publice chemate în judecată.

În consecință, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii administrative a pârâților chemați în judecată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București împotriva sentinței nr. 3664 din 12 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.