ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2567/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la 03.02.2015, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor în conformitate cu art. 76 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, estimate la nivelul de 100.000 de RON reprezentând salariul net pe 2 ani aferent funcției pentru care i s-a refuzat dreptul de a concura. Prin sentința civilă nr. 5601/10.09.2015, Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, secția civilă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 12.11.2015 sub nr. x/2015. Prin sentința civilă nr. 620/27.01.2016, Judecătoria Sector 5 București a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 12.04.2016 sub nr. x/2015.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1765 din 26 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1765 din data de 26.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. În motivele de recurs arată că, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca nefondată pe baza motivelor descrise în întâmpinare fără să facă o analiză a înscrisurilor depuse de reclamant și să constate că de fapt ANAF a indus în eroare instanța prin faptul că din actele depuse odată cu întâmpinarea nu se dovedesc cele afirmate în cuprinsul întâmpinării, ci de fapt confirmă cele expuse în cererea de chemare în judecată. Concret, ANAF a afirmat că la data de 01.10.2014 s-a reluat concursul din 07.07.2014, care a fost suspendat de către ANFP în urma Raportului de control nr. x/2014 prin care s-a constatat nelegalitatea respingerii dosarului de înscriere al reclamantului. Această afirmație este falsă. Din compararea listelor cu posturi vacante scoase la concurs în cele 2 date (07.07. și 01.10.2014) rezultă diferențe și anume: pentru data de 07.07.2014 s-a scos la concurs postul de Inspector clasa I, grad profesional superior în cadrul Serviciului de inspecție fiscală nr. 3 Sector I, Regiunea București, iar concursul din 01.10.2014 a fost pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul: Serviciilor de executare silită nr. 1 și 2, serviciul de asistență contribuabili, serviciul de evidență analitică pe plătitori. Din comparația celor 2 concursuri rezultă că acestea au fost diferite deoarece în cel de-al doilea nu s-a reluat concursul din 07.07.2014, cele două posturi din concursul suspendat nu se regăsesc în concursul din 01.10.2014; cei doi candidați declarați admiși au fost angajați, deci ANAF nu a ținut cont de suspendarea concursului. Un alt aspect pe care nu l-a luat în considerare instanța de fond este răspunsul ANFP nr. 7457/23.02.2015 prin care s-a comunicat faptul că, până la această dată concursul nu s-a reluat și s-au menționat prevederile legale care trebuie îndeplinite pentru a se relua un concurs suspendat. În conținutul sentinței s-a afirmat printre altele că dacă nu există faptă ilicită nu poate fi vorba de o despăgubire, or, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-au comis trei ilegalități: prima prin respingerea dosarului, a doua prin neluarea în condițiile prevederilor legale a concursului suspendat confirmate de ANFP prin adresa nr. x/23.02.2015 și a treia prin angajarea celor 2 candidați declarați admiși la concursul suspendat.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă a arătat că la concursul din 01.10.2014 recurentul-reclamant s-a înscris la concurs, a fost declarat admis la probele organizate, însă în final a fost declarat respins ca urmare a faptului că un alt condidat a obținut punctaj mai mare decât acesta.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 mai 2019.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimatei-pârâte invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor în conformitate cu art. 76 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, estimate la nivelul de 100.000 de RON, reprezentând salariul net pe 2 ani aferent funcției pentru care i s-a refuzat dreptul de a concura. Prima instanță a respins, ca nefondată, cererea dedusă judecății reținând, în esență că, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare este necesar și esențial, între altele, ca el să fie cert, adică sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, neincluzându-se în această categorie un prejudiciu eventual, adică lipsit de certitudine și care nu poate justifica acordarea de despăgubiri. Însă, prejudiciul afirmat de reclamant constituie unul cu caracter eventual, dat fiind că nu este sigur în privința existenței sale deoarece, partea reclamantă nu a justificat un drept de a ocupa funcțiile publice pentru care s-a înscris la concursul organizat, singurele care îndreptățeau la plata drepturilor salariale aferente ca urmare a unei activități efectiv desfășurate. Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a arătat că din comparația celor 2 concursuri rezultă că acestea au fost diferite deoarece în cel de-al doilea nu s-a reluat concursul din 07.07.2014, cele două posturi din concursul suspendat nu se regăsesc în concursul din 01.10.2014, precum și faptul că s-au comis trei ilegalități: prima prin respingerea dosarului, a doua prin neluarea în condițiile prevederilor legale a concursului suspendat confirmate de ANFP prin adresa nr. x/23.02.2015 și a treia prin angajarea celor 2 candidați declarați admiși la concursul suspendat. Din analiza motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat situația de fapt din care rezultă că la data de 18.06.2014 recurentul-reclamant s-a înscris pentru susținerea unui concurs organizat de intimata-pârâtă ANAF la data de 07.07.2014, în vederea ocupării unei funcții publice de inspector clasa I, gradul profesional superior (2 posturi), în cadrul structurii Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. În prima fază a "Selecției dosarelor", care constă în verificarea dosarelor de concurs, i-a fost respins dosarul pe motivul neîndeplinirii condiției prevăzute la art. 54 lit. i) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici (r2), cu modificările și completările ulterioare, aceea ca persoana în cauză să nu fi fost destituită dintr-o funcție publică sau să nu-i fi încetat contractul de muncă pentru motive disciplinare, în ultimii 7 ani. La data de 02.07.2014 recurentul-reclamant a contestat respingerea dosarului și a depus documente care demonstrau că îndeplinea condițiile prevăzute la art. 54 lit. i) din Legea nr. 188/1999, cu adresa nr. x/02.07.2014, din care reieșea faptul că actul administrativ de sancționare disciplinară cu destituirea din funcția publică a fost anulat de către instanța de judecată. La data de 03.07.2014 s-a afișat pe site-ul ANAF rezultatul soluționării contestațiilor la selecția dosarelor, respingându-i contestația. În ziua de 04.07.2014 recurentul-reclamant a depus solicitare de suspendare a concursului conform prevederilor art. 73 din H.G. nr. 611/2008 înregistrată la ANAF cu nr. x/04.07.2014 și la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) cu nr. x/04.07.2014. În urma solicitării depuse la ANAF, recurentul-reclamant a primit adresa de răspuns nr. x/07.07.2014, prin care i s-a comunicat respingerea solicitării de suspendare a concursului, deoarece au fost "respectate prevederile legale privind organizarea și desfășurarea concursului", iar de la ANFP, a primit adresa nr. x/2014, prin care i s-a comunicat că în urma unui control, s-a întocmit Raportul de control nr. x/2014, având ca și concluzie propunerea de «analizare a oportunității aplicării prevederilor art. 73 Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 referitoare la suspendarea desfășurării concursului cu privire la posturile de inspector superior clasa I, gradul profesional superior la Serviciul Inspecție Fiscală nr. 3, sector 1 Regiunea București din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, posturi pentru a căror ocupare candidatul A. îndeplinea condițiile de participare», acest raport fiind aprobat de președintele ANFP. Ca urmare a adresei ANFP nr. 26489/28522/28692/28732/2014 transmisă Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care s-a suspendat desfășurarea concursului organizat la data de 07.07.2014 - proba scrisă, pentru ocuparea funcțiilor publice vacante de execuție de inspector superior clasa I, gradul profesional superior la Serviciul Inspecție Fiscală nr. x din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, intimata-pârâtă a publicat un anunț în sensul informării asupra suspendării acelui concurs, urmând ca procedura de organizare a concursului să fie reluată la o dată ulterioară, în condițiile legii. La data de 1 octombrie 2014 a fost organizat un nou concurs de recrutare pentru ocuparea unor funcții publice vacante din cadrul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, printre care și funcția publică menționată anterior. Anunțul privind organizarea concursului a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IlI-a și afișat pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și la sediul acestei instituții. Recurentul-reclamant a depus un nou dosar pentru ocuparea unui post vacant în cadrul acestui concurs, a fost declarat "admis" la toate cele trei probe organizate, însă în final a fost declarat "respins", ca urmare a faptului că un alt candidat a obținut punctaj mai mare decât acesta. Din analiza situației de fapt rezultă că, în mod corect a reținut prima instanță că temeiul de drept invocat de recurentul-reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv dispozițiile art. 76 din Legea nr. 188/1999, nu sunt incidente în prezenta cauză, având în vedere că "în concurență cu alți 3 candidați, recurnetul-reclamant a obținut la concursul din 01-09.10.2014 cea mai mică notă de la proba scrisă (52,5 puncte), ceilalți obținând 77,5, 92,5 și 80 de puncte, în timp ce la finalul concursului pentru 1 post de inspector clasa 1, grad profesional superior, s-a clasat pe a treia poziție, cu 142,5 puncte, unul dintre contracandidați nemaiparticipând la proba orală, iar ceilalți 2 contracandidați obținând un total de 177,5 și 180 de puncte". De asemenea, din moment ce recurentul-reclamant nu a fost admis la examenul de ocupare a funcției publice, prejudiciul afirmat de acesta, respectiv echivalentul salariilor de care ar fi beneficiat în desfășurarea activității specifice acelei funcții publice, nu are fundament având în vedere că dreptul la plata drepturilor salariale s-ar fi născut odată cu numirea în funcția publică de execuție în discuție. Relevante sunt și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora funcționar public de execuție este persoana "numită" în funcția publică generală de inspector, precum și dispozițiile art. 31 din același act normativ potrivit cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă (...)". Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat situația de fapt și sub aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale menționate de art. 1349 alin. (1) și (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, potrivit cărora: "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane; (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral". Având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că prejudiciul afirmat de către recurentul-reclamant, respectiv echivalentul salariului net, pe 2 ani, aferent funcției pentru care a concurat, evaluat de către acesta la un nivel de 100.000 RON, nu are caracter cert, deoarece acesta nu a fost declarat admis la concursul organizat, iar faptul că ANAF nu a reluat concursul, după suspendare, în forma sa inițială pentru ocuparea funcției publice de inspector clasa I, gradul profesional superior (2 posturi), nu-i poate conferi recurentului-reclamant un drept în afara legii și nu are ca și consecință generată, pe baza unui raport cauză - efect, aspectul că recurentul-reclamant ar fi îndreptățit la plata drepturilor salariale pretinse, cu titlu de despăgubiri. Așa fiind, Înalta Curte constată că, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant în sensul că s-ar fi comis trei ilegalități: prima prin respingerea dosarului, a doua prin neluarea în condițiile prevederilor legale a concursului suspendat confirmate de ANFP prin adresa nr. x/23.02.2015 și a treia prin angajarea celor 2 candidați declarați admiși la concursul suspendat, pentru următoarele considerente: Cu privire la prima critică se constată că după respingerea dosarului depus de către recurentul-reclamant, ANFP a propus analizarea oportunității aplicării prevederilor art. 73 din H.G. nr. 611/2008 referitoare la suspendarea desfășurării concursului, iar cerința recurentului-reclamant a fost satisfăcută. Cu privire la cea de-a doua critică referitoare la omisiunea de reluare a concursului suspendat se constată că deși acesta nu a fost reluat în forma inițială, recurentul-reclamant a participat la acest concurs și nu a fost prejudiciat în vreun fel prin faptul că cele două concursuri nu au fost identice. Cu privire la cea de-a treia critică referitoare la angajarea celor 2 candidați declarați admiși, Înalta Curte constată că acești candidați au obținut punctaj superior față de punctajul obținut de către recurentul-reclamant și ca atare, în mod corect au fost declarați admiși. Dat fiind că la concursul inițial, pentru ocuparea celor 2 funcții publice de inspector clasa I, gradul profesional superior, exista o concurență numerică similară celei de la concursul din 01.-09.10.2014, în mod corect a reținut prima instanță că nu se poate concluziona că recurentul-reclamant ar fi demonstrat că avea vreo șansă reală de a ocupa vreunul dintre acele posturi, astfel încât omisiunea ANAF de reluare a concursului după suspendare nu are ca și consecință prejudiciul afirmat de recurentul-reclamant sub aspectul pierderii drepturilor salariale pretinse. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, criticile formulate de recurentul-reclamant nefiind fondate.

Soluția instanței de recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.