ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 49/2018

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 octombrie 2017, sub nr. x/1/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Procurori și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare emisă în Dosarul nr. x/IJ/1282/DIP/2017 al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători.

2.1. Prin întâmpinare, intimata Inspecția Judiciară a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluționarea prezentei cereri, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 96 pct. 1 C. proc. civ.

2.2. Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluționarea prezentei cereri, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește judecarea pe fond a prezentei contestații, excepție invocată de intimații Inspecția Judiciară și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Înalta Curte reține următoarele:

Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

În cauza de față, reclamantul A. a supus controlului instanței de contencios administrativ rezoluția de clasare emisă în Dosarul nr. x/IJ/1282/DIP/2017 al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, "inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată [...] clasarea sesizării, [...] rezoluția de clasare este definitivă", iar, potrivit art. 47 alin. (5) din același act normativ, "rezoluția de respingere a sesizării [...] poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul lit. b) a art. 47 alin. (1) din același act normativ, a fost declarată neconstituțională, prin Decizia Curții Constituționale nr. 397/2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014.

Legea nr. 317/2004 nu conține, însă, dispoziții exprese referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată în situația contestării rezoluției de clasare a sesizării adresate Inspecției Judiciare.

În lipsa unei reglementări exprese și având în vedere caracterul de act administrativ al rezoluției, act emis de o autoritate publică centrală (Inspecția Judiciară), Înalta Curte constată că, prin analogie cu dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, conform principiului ubi eadem ratio, ibi idem jus, indiferent de soluția dispusă prin rezoluție (clasarea, respectiv respingerea sesizării), Curtea de Apel București este instanța competentă material și teritorial să soluționeze contestația introdusă de persoana care a formulat sesizarea.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 96 pct. 1 din același cod și coroborat cu art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de pârâții Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Procurori și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT