ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1577/2015

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 25 martie 2013, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 2009 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A., de lucrător al Securității.

Recursul declarat de A. Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs pârâtul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că: •au fost încălcate dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și ale pct. 3 din Legea nr. 293/2008, care prevăd fără echivoc că lucrător al Securității este doar acela care a "suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului", în timp ce în cazul său soluția se bazează pe simple presupuneri; • nu s-a ținut seama de faptul că nici dreptul la viață privată și nici dreptul la libera circulație nu erau prevăzute în Constituția din 1965 iar Declarația Universală a Drepturilor Omului ori Pactul Internațional privind drepturile civile și politice nu erau "opozabile" cetățenilor români, pentru că legea fundamentală nu conținea dispoziții în acest sens; s-au încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din actuala Constituție; • i s-a reținut în sarcină propunerea făcută în legătură cu solicitarea de deplasare în străinătate a unui lector universitar, deși singurul competent să decidă avizarea negativă era șeful Securității; nici pretinsa îngrădire a dreptului la viață privată nu îi poate fi imputată, întrucât notele de interceptare nu îi aparțin, el doar le-a atașat la dosarul de urmărire informativă.

Apărările Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității Prin întâmpinarea formulată la 24 decembrie 2013, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea nulității recursului pentru că nu a fost redactat de un avocat și nu s-a atașat o delegație avocațială. Cât privește motivele de recurs, a susținut că sunt nefondate, reiterându-se apărările de la judecata în primă instanță. În esență, intimatul s-a prevalat de Raportul din 23 iunie 1989 din conținutul căruia rezultă fără dubiu că recurentul s-a implicat direct în supravegherea conferențiarului MG, cunoscând și consemnând explicit motivele politice ale urmăririi, precum și elemente din viața privată a acestuia. A mai arătat că recurentul nu era un simplu funcționar care transporta și atașa mecanic documente la dosar, ci era implicat direct în activitatea de urmărire informativă, iar aceasta presupunea ingerința în viața personală și familială a persoanei urmărire.

Procedura derulată în recurs În raport de susținerile din întâmpinare, prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 30 ianuarie 2014, recurentul a indicat că atât declarația de recurs, cât și motivele căii de atac au fost redactate de avocatul B. din Baroul Iași, conform împuternicirii avocațiale atașate. Cât privește fondul cauzei, a insistat pe ideea că la data faptelor era ofițer începător, angajat în cadrul Departamentului Securității Statului la data de 1.10.1988; activitatea a debutat efectiv la data de 1.02.1989, după ce a urmat cursurile școlii de pregătire. A mai arătat că a fost ofițer de informații pe linie de contraspionaj în cadrul Serviciului 3 și în această calitate a preluat dosarele celor suspecți de activitate de spionaj. Nu a acționat din motive politice, asupra lui MG plana suspiciunea de spionaj, iar aceasta era infracțiune, fiind pedepsită de legea penală. A atașat adeverința nr. x/239 din 22 aprilie 2013 eliberată de UM 0807 Iași privind perioada în care a activat în structurile Securității și Serviciului Român de Informații. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit conform dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. s-a concluzionat în sensul respingerii excepției nulității recursului, fiind satisfăcută condiția de formă prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (2) C. proc. civ. Totodată s-a apreciat recursul ca fiind admisibil, prefigurându-se incidența dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. În ședința din 14 noiembrie 2014, completul de filtru a dispus comunicarea raportului către părți însă acestea nu au formulat un punct de vedere. În ședința din 23 ianuarie 2015 s-a admis în principiu recursul declarat de A., fixându-se termen de judecată pe fond la data de 3 aprilie 2015.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor CNSAS, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia. Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât A.. Verificările au fost efectuate de CNSAS ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către MG, în calitate de "persoană, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate" (art. 1 alin. (7) din ordonanța de urgență). Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer (...) al Securității (...), în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Curtea de apel a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea calității de lucrător în privința pârâtului întrucât, în calitate de ofițer al Securității, a participat în mod direct la instrumentarea activității de urmărire desfășurată împotriva lui MG, titular al dosarului informativ nr. x, încălcându-i dreptul la liberă circulație și dreptul la viață privată. Concluzia curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de analiză a înscrisurilor administrate și a cadrului normativ incident cauzei. După cum rezultă din expunerea criticilor recurentului, acesta impută primei instanțe, în primul rând, că a pronunțat o sentință pe baza unor simple presupuneri iar nu a unor dovezi clare că a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului. Contrar recurentului, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat punctual elementele invocate de părțile litigante în dovedirea, respectiv combaterea implicării nemijlocite a ofițerului de Securitate A. în instrumentarea dosarului persoanei urmărite și încălcarea drepturilor fundamentale ale acestuia, făcând trimitere la înscrisuri concrete din dosarul informativ, iar nu la "simple presupuneri" (pag. 5 și 6 din sentință). Astfel, prin raportul din 23.06.1989, întocmit și semnat olograf de recurent, locotenent major la I.J. Iași - Serviciul 3, a propus "avizarea negativă a cererii de plecare în străinătate a numitului MG". În apărarea sa, recurentul a invocat că era începător în munca de securitate (a lucrat efectiv în această structură abia din 1 februarie 1989), că persoana urmărită era suspectă de "spionaj" și că nu el decidea în final cu privire la cererea de plecare în străinătate. Toate apărările sunt inconsistente. În accepțiunea O.U.G. nr. 24/2008, vechimea în serviciu a ofițerului de Securitate nu prezintă relevanță. La fel, natura consultativă a propunerii formulat nu poate înlătura de la aplicare textul legal câtă vreme raportul său a stat la baza avizului negativ/refuzului aprobării plecării în străinătate a lui MG, exprimat de superiorul său ierarhic. Nici susținerea că demersurile sale ar fi avut un caracter justificat nu are suport, câtă vreme în motivarea raportului său a arătat că "cel în cauză are manifestări ostile la adresa politicii partidului și statului nostru exprimate în trimiterile poștale adresate unor persoane din țară" ori că "a realizat legături cu emigrația reacționară din străinătate". Totodată, în cuprinsul aceluiași raport, recurentul a prezentat și aspecte care țineau de viața privată a persoanei urmărite, referitor la comportamentul în familie și cu fosta soție. Chiar dacă s-ar primi punctul de vedere al recurentului referitor la lipsa sa de implicare în obținerea celor două note de interceptare din 18 și 21 iulie 1989 a corespondenței lui MG, lector universitar la Institutul Politehnic din Iași, el având potrivit propriilor afirmații, doar rolul "de a le atașa la dosar", soluția rămâne aceeași. Pentru atribuirea calității de lucrător al Securității este suficientă dovedirea unei singure situații în care sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. a) din ordonanța de urgență, or, în privința raportului pe care recurentul l-a întocmit la dat de 23 iunie 1989 ipoteza normativă se regăsește cu evidență. În fine, nici susținerea recurentului în sensul că dreptul la libera circulație și dreptul la viață privată nu erau proteguite de Constituția din 1965 nu poate fi primită pentru că, atât Pactul Internațional pentru Drepturile Civile și Politice, cât și Declarația Universală a Drepturilor Omului, fuseseră ratificate de România la momentul desfășurării activității informative. Împrejurarea că drepturile fundamentale recunoscute prin aceste documente internaționale erau recunoscute doar "formal" în România nu poate fi exoneratoare pentru recurent, câtă vreme el, ca agent al statului comunist, a contribuit la această stare de lucruri. Conchizând, Înalta Curte reține că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfășurate ori ordinele superiorilor întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist"care a desfășurat, în special prin intermediul Securității "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". Ca urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.