Decizia nr. 3093/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3213/2013 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 februarie 2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Hotărârea curții de apel Prin sentința nr. 3213 din 23 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a atacat cu recurs sentința primei instanțe, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac recurentul-reclamant a arătat că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și prevederile art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, reținând greșit că intimatul-pârât nu ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei urmărite, în condițiile în care din probele cauzei a rezultat că titularului dosarului de urmărire i-a fost lezată libertatea de exprimare pentru opinii neagreate de autoritățile comuniste, mulți ani după exprimarea acestora.

Procedura de filtru derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 aprilie 2015, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din data de 29 mai 2015, recursul a fost admis în principiu și s-a stabilit termen la data de 9 octombrie 2015 pentru judecata acestuia cu dezbateri contradictorii, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se reformarea sentinței, pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securității „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Prima instanță a apreciat că în speță nu sunt întrunite cerințele pe care prevederea legală citată le impune în mod cumulativ pentru constatarea calității de lucrător al Securității și a stabilit în mod greșit neîncadrarea situației de fapt în ipoteza normei juridice, în condițiile în care nota de constatare în baza căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat acțiunea, conform art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, și înscrisurile din dosarul de urmărire informativă fac dovada activității desfășurate de recurentul-pârât în calitate de ofițer al fostei Securități, activitate de natură să aducă atingere dreptului la viața privată și libertății de exprimare a persoanei urmărite. Este adevărat că exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale poate fi restrâns pentru protejarea unui interes legitim public, cum ar fi apărarea securității naționale, după cum se arată în întâmpinarea intimatului-pârât, dar ingerința este admisibilă numai dacă este necesară într-o societate democratică, este proporțională cu situația care a determinat-o și nu aduce atingere existenței dreptului sau a libertății înseși. În speță, însă, activitatea intimatului-pârât nu s-a încadrat în limitele expuse mai sus, pentru că raportul prin care a propus „trecerea numitului B. în evidența elementelor dușmănoase și străine de clasă”, soldat cu deschiderea dosarului de urmărire informativă nr. I 157126, a fost întocmit la data de 18 februarie 1960, pentru opinii anticomuniste și anti-U.R.S.S. exprimate înainte de data de 23 august 1944, fără elemente rezonabile din care să rezulte că în tot acel interval de timp, după schimbarea regimului politic, persoana în cauză ar fi fost implicată în fapte de natură să pună în pericol securitatea statului român. Relevantă este și împrejurarea că anterior deschiderii dosarului de urmărire informativă indicat mai sus, în care persoana urmărită era calificată ca fiind „element dușmănos și străin de clasă”, mai existase un dosar deschis în 1953, în care aceeași persoană fusese recrutată de Securitate pe baza aceluiași „material compromițător” și tot intimatul-pârât fusese ofițerul de securitate care propusese abandonarea lui, pe motiv că fusese deconspirat, printr-un raport datat 03.02.1960. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și, rejudecând cauza, va admite acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.