ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3093/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 17.12.2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să constate că pârâtul A. a avut calitatea de lucrător al Securității.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 1053 din 14 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin activitățile desfășurate pârâtul A. a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate de legislația din acea vreme, respectiv dreptul la liberă circulație, prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. S-a mai arătat că, activitatea pârâtului care în calitate de locotenent major, șef al Serviciului, a coordonat activitatea de supraveghere informativă, se încadrează în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 1053/14.04.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele: - instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv art. 24 din Constituție privind consfințirea dreptului la apărare într-un proces judiciar; art. 13 din C. proc. civ. privind dreptul la apărare; art. 425 lit. b) din C. proc. civ. privind conținutul hotărârii și art. 6 din CEDO, art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., privind dreptul la un proces echitabil. - hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Unica implicare a pârâtului în cazul B., constând în aplicarea rezoluției "De acord, Șeful Serviciului 2" pe Nota raport din 15.07.1985, nu poate primi decât calificarea unei "declinări de competență", măsurile ce se impuneau urmând a fi stabilite de către Biroul III, acestea nefiind nici măcar evocate de rezoluția respectivă.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că: - contrar celor susținute de recurentul-pârât, în ședința din 30.03.2015 s-a pus în discuția părților cererea de completare a probațiunii, iar după ascultarea părților, Curtea a apreciat că nu este necesară prezentarea altor copii pentru cele două înscrisuri depuse de pârât în fotocopie. - recurentul a participat nemijlocit la acte de intruziune în viața personală a celui urmărit, prelucrând și exploatând informații din viața privată a acestuia în beneficiul Securității, fără a avea legătură cu apărarea siguranței naționale.

Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 23.02.2017, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 27.04.2017, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a investit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât A. Astfel, prin cererea nr. x adresată CNSAS de către numitul B., s-a solicitat verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. x. În urma administrării probatoriului, prima instanță a admis cererea formulată de CNSAS și a constatat calitatea pârâtului A. de "lucrător al Securității". Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege. Sub marginala "Dreptul la apărare", art. 13 din C. proc. civ. prevede că dreptul la apărare este garantat, părțile având dreptul, în tot cursul procesului, să fie reprezentate sau asistate în condițiile legii, să pună concluzii în mod direct sau prin avocat, să participe la toate fazele de desfășurare a procesului, să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să-și facă apărări, să-și prezinte susținerile în scris și oral, să exercite căile legale de atac. Pe de altă parte, art. 6 din C. proc. civ., corespunzător art. 6 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului prevede că orice persoană are dreptul la judecata cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În doctrină s-a spus că întrucât Convenția nu definește termenul "echitabil", această cerință trebuie interpretată în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea. Recurentul a susținut că încălcarea regulilor de procedură reprezentate de dreptul la apărare și de dreptul la un proces echitabil ar rezulta din indisponibilitatea totală a primei instanței în examinarea probelor și apărărilor făcute. Susținerea este nefondată, neputându-se reține încălcarea acestor drepturi, având în vedere că pârâtul a avut posibilitatea să formuleze apărări și să propună probe, drept de care a și uzat. Cu privire la cele două rapoarte invocate de recurent, respectiv raportul din 29.06.1985 și raportul din 09.08.1985, din încheierea de ședință de la termenul de judecată din 30.03.2015, rezultă că prima instanță a pus în discuția părților necesitatea administrării acestor probe și s-a pronunțat asupra acestei cereri, motivând soluția adoptată. Cum cele două înscrisuri menționate mai sus existau la dosar rezultă că au fost analizate de prima instanță alături de restul materialului probator administrat în cauză. Faptul că instanța de fond a reținut situația de fapt prezentată de reclamantul CNSAS nu este de natură să conducă la concluzia că probele propuse de pârât nu au fost analizate încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil cum în mod nefondat se susține. Cel de-al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". După cum rezultă din expunerea criticilor recurentului, acesta impută instanței de fond că a pronunțat o sentință pe baza unor afirmații generice și presupuneri, iar nu a unor dovezi clare că a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului, el aplicând doar o rezoluție "De acord, Șeful Serviciului 2" pe Nota-raport din 15.07.1985. Contrar recurentului, Înalta Curte observă că motivarea soluției curții de apel - redată succint în prezenta decizie - este judicioasă, cuprinde atât situația de fapt premisă relevată de înscrisurile depuse în probațiune cât și încadrarea acesteia în dispoziția normativă citată. În altă ordine de idei, în limitele procedurii reglementate de O.U.G. nr. 24/2008, este suficientă identificarea unei singure situații în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 2 lit. a) pentru constatarea calității de lucrător al Securității. Or, pe baza înscrisurilor administrate, se poate concluziona că recurentul-pârât A. a avut gradul de locotenent major și funcția de șef al Serviciului 2 din cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Dâmbovița și în această calitate a fost de acord cu nota-raport din 15.07.1985 prin care "întrucât este suspect de rămânere ilegală în străinătate, propun ca materialul să fie dat spre exploatare Biroului III - care îl are în atenție, pentru a lua măsurile ce se impun". Urmare a acestei aprobări și a transferării materialelor deținute cu privire la B. către Biroul III al Inspectoratului Județean Dâmbovița, asupra titularului dosarului s-au luat mai multe măsuri informativ operative, consemnate în Nota de sarcini (I 2480, volumul 1, 15): - dirijarea surselor "C." și "D." (persoane de încredere); - introducerea și exploatarea mijloacelor T.O. (tehnică operativă) complexe la locul de muncă; - introducerea mijloacelor T.O simple la domiciliul lui B.; - interceptarea corespondenței, prin compartimentul "S" - filajul. Înalta Curte nu poate reține apărările recurentului-pârât cum că aprobarea notei-raport a constituit doar o "declinare de competență" și că informațiile erau deja cunoscute de Biroul III, întrucât, pe de o parte măsurile informativ operative au fost dispuse după data de 15.07.1985, iar pe de altă parte, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind: "Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României". Astfel cum este reglementată ipoteza legală, este suficient ca acțiunea organelor de securitate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fără a fi necesar să se probeze în concret un rezultat care să rezide în îndeplinirea condiției îngrădirii efective a drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane. Înalta Curte nu poate reține practica judiciară indicată în cererea de recurs dată fiind situația de fapt diferită și necesitatea completării probatoriilor, soluțiile fiind de casare cu trimitere spre rejudecare.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1053 din 14 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.