ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 759/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15 decembrie 2014 sub nr. de Dosar x/2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin Sentința civilă nr. 2384 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a pârâtului A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că prima instanță a respins acțiunea reclamantului, încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, dar și prevederile art. 17 și art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și prevederile art. 12, art. 19, art. 29 și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Interpretarea dată acestor prevederi de considerentele Sentinței atacate este, în opinia recurentului, eronată, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Recurentul critică faptul că instanța a reținut că în speță nu ar fi dovedită încălcarea dreptului la viață privată, pe motiv că planul de măsuri redactat de intimat "a survenit în executarea și cu respectarea atribuțiilor de serviciu prevăzute în privința pârâtului de legislația în vigoare la acea dată", precum și faptul că s-a apreciat că "pârâtul nu a acționat abuziv în exercitarea atribuțiilor de serviciu", iar activitatea acestuia în dosar ar fi avut caracter "pur formal".

Arată recurentul că, față de aceste argumente ale primei instanțe, respectarea atribuțiilor de serviciu, a ordinelor superiorilor sau a normelor specifice fostelor autorități represive nu poate avea relevanță în stabilirea calității de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Această concluzie rezultă din cuprinsul jurisprudenței ample conturate atât la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și la nivelul Curții de Apel București.

Subliniază recurentul că interpretarea dată de prima instanță este în sensul neaplicării, iar nu în sensul aplicării legii, ceea ce este de neconceput, astfel că sentința atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, dar și prevederile art. 17 și art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și prevederile art. 12, art. 19, art. 29 și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În opinia recurentului, actele pârâtului nu pot fi considerate ca pur formale, atât timp cât au dus la încălcarea unor drepturi fundamentale, astfel că sentința atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Subliniază recurentul că ingerința Securității s-a produs în momentul în care informații legate de viața personală deveneau, în mod nepermis, obiect de lucru al Securității, indiferent de conținutul acestor informații, neavând relevanță, din acest motiv, aprecierile superiorilor ierarhici cu privire la informațiile obținute abuziv de intimat.

Și pentru acest motiv, Sentința atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, dar și prevederile art. 17 și art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și prevederile art. 12, art. 19, art. 29 și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Cât privește considerentul primei instanțe, potrivit cu care persoanei urmărite nu i-au fost aplicate "sancțiuni sau alte măsuri de intimidare sau represive", iar "acesta nu a fost trimis la muncă în afara penitenciarului, recurentul opinează în sensul că sentința atacată a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, deoarece art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu cere existența unor astfel de măsuri pentru reținerea calității de lucrător al Securității, fiind suficientă încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale, cum e cazul în speță, pentru reținerea calității de lucrător al Securității.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

În cuprinsul raportului s-a reținut că, prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât A. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2017 s-a reținut, în raport de excepția nulității invocată prin întâmpinare, că din analiza motivelor de recurs formulate s-a apreciat de către completul de filtru că acestea pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., motiv invocat în mod expres de către recurentul-reclamant, sens în care recursul nu poate fi anulat.

Drept urmare, deliberând asupra excepției nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte a constatat că această excepție este neîntemeiată, având în vedere faptul că recurentul-reclamant a invocat, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar cererea de recurs cuprinde motivele de nelegalitate pe care este întemeiată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că, prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

În urma analizării înscrisurilor depuse în probațiune la dosar, prima instanță a ajuns la concluzia că nu sunt îndeplinite în speță condițiile impuse de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Această concluzie este corectă și este împărtășită și de instanța de control judiciar.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Față de cele arătate, se impune următoarea precizare: definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale la care România era parte, se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Definiția legală enunțată determină conținutul noțiunii de lucrător al Securității, în sensul că nu orice persoană care a funcționat în cadrul acestei instituții are calitatea de lucrător, ci esențial este ca prin activitatea respectivă să fi fost suprimate drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Această interpretare are în vedere și scopul pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008, act normativ prin care se urmărește deconspirarea prin consemnare publică a persoanei care a participat la activități de poliție politică comunistă, fără însă a crea premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigențe deduse din textul legal sancționator, la analiza calității de lucrător trebuie să se aibă în vedere și raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale și cele particulare.

În speță, trebuie examinat dacă intimatul-pârât, prin activitatea sa de locotenent major în cadrul Direcției a IV-a, Penitenciarul Focșani, Biroul Contrainformații, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale.

Textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de lucrător numai acelor persoane care au desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, ceea ce înseamnă că prin activitățile respective trebuia să se fi produs efectiv un rezultat.

Aceasta spre deosebire de conținutul legal al calității de colaborator, în cazul căreia persoana furniza informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În speță nu s-au produs efectiv rezultatele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că nu au fost suprimate drepturi și libertăți fundamentale.

Astfel, Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, consideră că în cauză nu sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de "lucrător al Securității".

Norma citată impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:

În speța dată, această condiție este asigurată, deoarece pârâtul a avut calitatea de locotenent major în cadrul Direcției a IV-a, Penitenciarul Focșani, Biroul Contrainformații, calitate în care a participat la supravegherea activă a unui deținut semnalat că "nu a renunțat la manifestări ostile, fiind nemulțumit de pedeapsa aplicată, continuând să aibă atitudine dușmănoasă la adresa organelor de partid și de stat".

Această condiție nu este asigurată prin acțiunile pârâtului, deoarece din actele depuse la dosar de către reclamant nu rezultă că măsurile întreprinse sau încuviințate de pârât au încălcat drepturi și libertăți fundamentale, garantate de legislația din acea vreme, și anume dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Astfel cum în mod corect a reținut Curtea de apel, în speță nu sunt îndeplinite cumulativ în privința pârâtului A. condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv nu este îndeplinită cea de-a doua condiție anterior menționată.

În raport de actele și lucrările dosarului, astfel cum acestea au fost evidențiate în considerentele sentinței recurate, în mod corect a apreciat instanța de fond că, prin prisma activităților pe care le-a desfășurat, persoana chemată în judecată în prezenta cauză nu "a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului", în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în mod corect a reținut Curtea de apel că din analiza documentelor depuse de reclamant în susținerea acțiunii, și care se referă la numitul B., care a formulat cererea de verificare, din perspectiva interpretării instanței de contencios constituțional, respectiv existența vinovăției și a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, rezultă că acestea nu susțin îndeplinirea condițiilor legale pentru ca pârâtul A. să fie declarat lucrător al Securității.

În opinia instanței de fond, însușită și de instanța de control judiciar, consemnările expuse în înscrisurile analizate nu conțin elemente care să se circumscrie suprimării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada vreunui abuz în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar niciun element din probatoriile administrate nu atestă că, prin activitatea pârâtului de ofițer de Securitate, s-au suprimat ori îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale numitului B..

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut Curtea de apel că din mențiunile olografe ale ofițerului superior al pârâtului rezultă fără dubiu caracterul pur formal al activității acestuia în dosarul cu cota I 195856, precum și faptul că nu pot fi luate în considerare cele menționate în raportul informativ din data de 18.04.1985, întrucât acest act, deși pare să fi fost dactilografiat de pârât, nu este semnat olograf de acesta.

În mod corect s-a reținut în considerentele sentinței recurate că reclamantul nu a administrat dovezi din care să rezulte că deținutului B., pe perioada în care s-au desfășurat activitățile incriminate de către pârât (ianuarie- aprilie 1985), i-au fost aplicate vreun fel de sancțiuni sau alte măsuri de intimidare sau represive.

Astfel, analizând cererea în raport de ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat în mod judicios că nu pot fi primite alegațiile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului la viață privată și a dreptului la libera exprimare și nici cele privind nesocotirea dreptului la secretul corespondenței, în raport de momentul invocării acestora, reclamantul nefăcând dovada susținerilor sale.

În concluzie, Înalta Curte constată, în acord cu opinia exprimată de curtea de apel, că nici un element din probatoriile aflate la dosar nu atestă că prin activitatea pârâtului au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale numitului B.

Nefiind îndeplinită cea de-a doua condiție cerută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamant, astfel că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței civile nr. 2384 din 29 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM