ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3638/2019

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității. 1.

Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința civilă nr. 818 din data de 10.03.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței civile nr. 818 din data de 10.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea și să se constate calitatea pârâtului de lucrător al securității. În motivarea căii de atac reclamantul a susținut următoarele: Instanța de fond prin hotărârea pronunțată a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, dar și prevederile art. 17 din Pactul International privind Drepturile Civile și Politice, precum și prevederile art. 12 și art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Interpretarea dată acestor prevederi de considerentele Sentinței atacate este, în opinia noastră, eronată, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ. De asemenea, instanța de fond a încălcat art. 378 din Noul C. proc. civ. și, prin urmare a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității atrăgând incidența motivului de nulitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din Noul C. proc. civ. Sentința atacată a arătat că, în speță, este îndeplinită prima condiție necesară pentru reținerea calității de lucrător al Securității, având în vedere faptul că intimatul a avut calitatea ofițer al fostei Securități. În schimb, prima instanță a considerat că nu ar fi îndeplinită condiția referitoare la îngrădirea unui drept fundamental. Cât privește considerentul primei instanțe potrivit căruia "potrivit Planului de măsuri' nu intimatul ar fi fost desemnat să întreprindă anumite măsuri asupra persoanei urmărite, ci un alt ofițer, arătăm că acest aspect nu poate prezenta relevanță din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Potrivit acestei prevederi relevante sunt actele asumate de intimat prin semnătura sa, pe baza cărora, de altfel, s-a și solicitat reținerea calității de lucrător al Securității. Prin urmare, atât timp cât prima instanță s-a raportat la aspecte irelevante din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că sentința atacată a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, astfel că această hotărâre este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ. Față de considerentul primei instanțe potrivit căruia ar avea relevanță împrejurarea că "doar raportul din data de 13.08.1981 a fost întocmit de pârât", iar adresele din 01.11.1979 nu ar fi fost redactate de intimat, ci doar semnate de acesta, în numele șefului Securității orașului Câmpina, alături de un alt ofițer, se arată că potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 relevante sunt actele pe care fostul ofițer de Securitate și le-a asumat prin semnătura proprie, neavând absolut nicio relevanță dacă acesta era și cel care a redactat efectiv înscrisurile. De asemenea, nu poate avea relevanță, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nici dacă respectivul înscris a mai fost sau nu semnat și de alți ofițeri implicați în aceeași urmărire informativă. Prin urmare, și din acest motiv, hotărârea atacată a distins acolo unde art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu a distins, astfel că această hotărâre este, și pentru acest motiv, rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ. Față de considerentul primei instanțe potrivit căruia din probele administrate, ar rezulta că intimatul l-ar fi sprijinit pe cel urmărit "în demersul acestuia de a părăsi România", arătăm că, pe de o parte, concluzia la care a ajuns prima instanță nu rezultă din probele administrate, iar, pe de altă parte, arătăm că, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu ar putea avea relevantă dacă, în afara unor acte de îngrădire a unor drepturi fundamentale, ofițerul de Securitate ar fi avut, în alte situații, o atitudine binevoitoare față de persoana pe care a urmărit-o. În cauză nu este dovedit că intimatul l-ar fi ajutat pe cel urmărit să emigreze. În primul rând, nu poate rezulta că intimatul l-a ajutat pe cel urmărit să emigreze, câtă vreme intimatul participa la o acțiune a Securității determinată, printre altele, tocmai de hotărârea cetățeanului urmărit de a emigra. În al doilea rând, atitudinea celui urmărit față de intimat, ulterioară prăbușirii regimului comunist, nu poate înlătura actele de îngrădire a unor drepturi fundamentale, astfel cum rezultă acestea din dosarul întocmit de Securitate. Dincolo de acest aspect, potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atât timp cât se dovedește existența a cel puțin unui act de îngrădire a unui drept fundamental de către un ofițer de Securitate (aspect demonstrat în cauză), se impune reținerea calității de lucrător al Securității cu privire la acest fost ofițer. Prin urmare, nu mai poate avea relevanță, din perspectiva prevederilor amintite, dacă, ulterior sau anterior îngrădirii unui drept fundamental, ofițerul de Securitate ar fi desfășurat și acte fără caracter nociv față de persoana urmărită. În concluzie, chiar dacă, ipotetic, intimatul l-ar fi ajutat pe cel urmărit să emigreze (fapt nedovedit în cauză), acest aspect nu poate avea relevanță din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, câtă vreme există, distinct de acest aspect, dovada că intimatul a îngrădit drepturi fundamentale ale celui urmărit. Și pentru aceste motive, Sentința atacată a distins acolo unde art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu a distins, astfel că această hotărâre este, inclusiv pentru acest motiv, rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ. Un aspect distinct este faptul că intimatul a depus în fața primei instanțe o declarație dată de o persoană (domnul B.) în fața notarului public, deși, potrivit art. 378 din Noul C. proc. civ., consemnarea și autentificarea mărturiilor de către notarul public este posibilă doar dacă părțile convin asupra acestei soluții. În cauză, părțile nu au convenit asupra ascultării martorului de către notarul public. Prin urmare, prima instanță nu ar fi trebuit să țină seama de respectiva declarație dată în fața notarului public. Atât timp cât a ținut cont de respectiva declarație, Sentința atacată a încălcat art. 378 din Noul C. proc. civ. și, prin urmare a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ceea ce determină incidența motivului de nulitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din Noul C. proc. civ. Față de considerentul primei instanțe potrivit căruia ar avea relevanță faptul că "petentul C. a părăsit România, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii, precum și împrejurarea că părinții acestuia intenționau să-l viziteze, arătăm că aceste situații sunt, de asemenea, irelevante din punctul de vedere al art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atât timp cât actele dosarului dovedesc încălcarea unor drepturi fundamentale în cursul urmăririi informative. Și din aceste motive, Sentința atacată a distins acolo unde art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu distinge, astfel că această hotărâre este, o dată în plus, rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ. Față de considerentul primei instanțe potrivit căruia preluarea mai multor scrisori și fotografii - prin inducerea în eroare a părinților celui urmărit - ar fi urmărit tocmai demonstrarea faptului că persoana urmărită nu desfășura activități potrivnice regimului comunist, se arată că esențial este că părinții celui urmărit, deși i-au prezentat intimatului scrisorile primite de la fiul lor, nu și-au exprimat acordul ca intimatul să le prezinte superiorilor ierarhici și nici să le anexeze dosarului de Securitate. Pentru a transforma scrisorile și fotografiile în obiect de lucru al Securității, intimatul, așa cum rezultă din Raportul din 13.08.1981, întocmit chiar de acesta, i-a indus în eroare pe părinții celui urmărit și, "Sub pretextul că vreau să le citesc mai în detaliu deoarece sunt grăbit, a pus corespondenta obținută la dispoziția superiorilor săi. Mai mult decât atât, intimatul a arătat, în Raportul său, că "materialele prezintă interes pe linia Serv. 1 unde propun să fie exploatate". Prin urmare, scopul intimatului a fost cât se poate de clar: anexarea corespondenței de familie la dosarul de Securitate și folosirea de către Securitate a unor informații personale. Această intenție a intimatului s-a materializat, scrisorile și fotografiile personale, ajungând, fără permisiunea celui urmărit sau a părinților acestuia, în cuprinsul dosarului de Securitate. Astfel, scopul intimatului nu era nicidecum favorabil familiei celui urmărit. Cu alte cuvinte, intenția clară a intimatului a fost de îngrădire a dreptului la viață privată, consfințit de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice (coroborat cu art. 33 din Constituția României din 1965, care garanta secretul corespondenței), precum și prevederile art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Nu prezintă relevanță dacă fotocopiile scrisorilor și fotografiilor ajunse, în mod nepermis, în cuprinsul dosarului de Securitate, arătau că persoana urmărită și familia sa aveau sau nu atitudini potrivnice regimului comunist, atât timp cât încălcarea dreptului acestora la viață privată se petrecuse odată cu anexarea acestor scrisori la dosarul de Securitate, fără acceptul familiei căreia îi aparțineau corespondența și fotografiile. Ingerința în viața personală și familială, cu consecința încălcării dreptului la viață privată s-a produs odată cu anexarea copiilor scrisorilor și fotografiilor la dosarul de Securitate, unde informațiile din cuprinsul corespondenței au fost "exploatate". De asemenea, se menționează că legiuitorul nu cere existența unei pluralități de acte de îngrădire a drepturilor sau libertăților fundamentale, de către foștii ofițeri de Securitate, fiind suficient și un singur act de îngrădire a unui drept fundamental, pentru reținerea calității de lucrător al Securității. 1.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate. 1.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. x din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimatului - pârât invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că potrivit acestui motiv de nelegalitate casarea unei hotărâri se poate dispune când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Deși textul legal evocat nu distinge, este de subliniat că potrivit art. 174 din C. proc. civ. nulitatea actului de procedură poate fi absolută sau relativă, funcție de natura interesului ocrotit prin norma care instituie cerința respectivă, public sau privat. Consecințele acestei calificări prezintă relevanță sub aspectul condițiilor de invocare a excepției nulității, art. 178 din C. proc. civ. dispunând că nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte în proces, de judecător sau, după caz, de procuror în orice stadiu al judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel, pe când nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată cel târziu pentru neregularitățile săvârșite în cursul judecății, la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe fond. Dacă părțile împrocesuate au început să pună concluzii asupra fondului cauzei și nu au invocat nulitatea relativă până la aceste momente procesuale, toate nulitățile relative determinate de neregularități ale actelor de procedură efectuate anterior acestui moment se vor acoperi. Într-adevăr, pârâtul s-a prevalat în apărare de o declarație dată de o persoană (domnul B.) în fața notarului public, deși, potrivit art. 378 din Noul C. proc. civ., consemnarea și autentificarea mărturiilor de către notarul public este posibilă doar dacă părțile convin asupra acestei soluții. Însă această normă ocrotește un interes privat, al părții adverse, astfel că în condițiile în care cel mai târziu la momentul punerii concluziilor pe fond reclamanta nu a invocat nulitatea relativă a acesteia, această sancțiune procedurală s-a acoperit, iar partea nemulțumită de hotărârea instanței de fond nu poate să o mai invoce în recurs prin intermediul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. De altfel, aspectele relatate în această declarație nu au fost determinante în argumentația instanței de fond, fiind de natură numai de a întări silogismul deja format al judecătorului fondului. Prin urmare, acest motiv de nelegalitate este neîntemeiat. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că potrivit acestei norme, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că în cauză este incident motivul de nelegalitate invocat, soluția primei instanțe fiind rezultatul interpretării și aplicării eronate a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Esențial pentru stabilirea acestei calități este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității, indiferent de atribuțiile concrete în cadrul acestei instituții, iar în privința pârâtului este necontestat că în perioada de referință analizată (anul 1979 - 1981) avea gradul de maior în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Prahova, Securitatea Orașului Câmpina. În îndeplinirea acestor atribuții specifice, pârâtul a participat la supravegherea informativă asupra unui adept al cultului religios adventist reformist, care, în anul 1980, a solicitat plecarea definitivă în SUA, la fiul său. Acesta a fost monitorizat de organele de securitate deoarece "de pe poziții reformiste, în repetate rânduri face afirmații dușmănoase cu privire la libertatea religioasă de la noi din țară, pretinzând că statul nu respectă drepturile constituționale ce se referă la libertatea cuvântului și a presei, iar unii credincioși sunt maltratați în închisori. În cadrul supravegherii informative, intimatul a raportat printr-o Adresă din 01.11.1979, despre acțiunea derulată asupra persoanei urmărite, menționând că aceasta "critică în permanență în mod negativ politica partidului nostru și în special statul nostru socialist pe motivul că nu dă libertate presei, nu dă voie credincioșilor să spună ceea ce gândesc, nu dă libertate deplină activității cultice, deși în Constituție se prevăd aceste drepturi". La aceeași dată, intimatul a întocmit o Adresă, în care a arătat că "au fost obținute date și informații din care rezultă intenția sa certă de a pleca în străinătate și să nu se mai întoarcă". În continuarea acestor activități, la data de 13.08.1981, reclamantul a vizitat familia celui urmărit, iar în raportul întocmit cu această ocazie, a menționat că "am purtat discuții despre fiul său plecat și mi-a prezentat scrisorile și fotografiile trimise de acesta. Sub pretextul că vreau să le citesc mai în detaliu deoarece sunt grăbit, cu aprobarea familiei am luat un număr de 5 (cinci) scrisori și 12 (douăsprezece) fotografii pe care le anexez la prezentul raport,/.../". Prin urmare, reclamantul a indus în eroare părinții persoanei urmărite cu privire la buna sa credință, solicitând și obținând scrisorile și fotografiile primite de aceștia de la fiul lor ca pentru sine, pentru ca apoi, să depună corespondența obținută la dispoziția superiorilor săi, precizând că "materialele prezintă interes pe linia Serv. 1 unde propun să fie exploatate". Scopul acestui demers era în exclusivitate pentru concretizarea activității de urmărire a unui adept al unui cult persecutat de regimul comunist, așa cum susține recurenta reclamantă, despre care pârâtul afirma în corespondența instituțională anterior menționată că "de pe poziții reformiste, în repetate rânduri face afirmații dușmănoase cu privire la libertatea religioasă de la noi din țară, pretinzând că statul nu respectă drepturile constituționale ce se referă la libertatea cuvântului și a presei, iar unii credincioși sunt maltratați în închisori". Or, în acest context, poate fi validată concluzia că prin activitățile derulate pârâtul a a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cum sunt dreptul la libertatea de conștiință și dreptul al inviolabilitatea corespondenței prevăzute de art. 30 și 33 din Constituția României din 1971, fără a mai face referire la reglementările convenționale la care România era parte, care după cum se întrevede din cele expuse în precedent nu prea prezentau relevanță pentru pârât și instituția din care făcea parte. Astfel, potrivit art. 30 din Constituția României din 1971 "Libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România. Oricine este liber să împărtășească sau nu o credință religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este garantată. Cultele religioase se organizează și funcționează liber. Modul de organizare și funcționare a cultelor religioase este reglementat prin lege." iar potrivit art. 33 din același act normativ "Secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice este garantat." Împrejurarea reținută de instanța de fond, cum că pârâtul nu a fost desemnat să întreprindă măsuri informativ-operative potrivit Planului de măsuri în dosarul de urmărire informativă deschis lui C., sunt fără relevanță în cauză, în contextul în care în concret s-a stabilit că acesta a întreprins astfel de măsuri. Pe de altă parte, faptul că doar raportul din data de 13.08.1981 a fost întocmit de către pârât, iar adresele din datele de 1.11.1979 nu au fost redactate de el, ci le-a semnat în numele șefului Securității orașului Câmpina, alături de persoana desemnată să întreprindă măsuri informativ-operative în dosarul de urmărire, nu fac decât să întărească concluzia că pârâtul direct sau în calitate de coordonator al învestigației, prin substituirea șefului său, a întreprins măsuri informativ-operative privind investigarea lui C. Contrar celor reținute de instanța de fond, nici o probă legal administrată în cauză, nu duce la concluzia că pârâtul l-ar fi sprijinit pe C. în demersul acestuia de a părăsi România sau că ar fi intenționat de a demonstra ofițerilor însărcinați cu urmărirea operativă că persoana urmărită nu desfășura activități împotriva regimului comunist, care chiar dacă s-ar fi adeverit, nu ar fi prezentat relevanță din punct de vedere a aplicabilității art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Prin urmare, în mod eronat a apreciat instanța de fond că activitățile desfășurate de pârât în calitate de ofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Prahova, Serviciul Câmpina, nu se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și în consecință a respins acțiunea reclamantei. 2.2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, împotriva Sentinței nr. 818 din 10 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, va casa sentința atacată și rejudecând cauza, va admite cererea de chemare în judecată și va constata calitatea de lucrător al Securității a pârâtului A.