ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2942/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună constatarea calității pârâtului de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin sentința civilă nr. 230 din 8 aprilie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că instanța de fond a încălcat și a aplicat greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, precum și prevederile art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Recurentul a arătat că simpla prelucrare nepermisă a unor informații privind viata privată a celui urmărit, fără cunoștința, fără acceptul acestuia și fără a exista un interes de ordin superior care să poată justifica ingerința, reprezintă o încălcare a dreptului la viață privată.

Atât timp cât informații - care ar fi trebuit să rămână cunoscute doar persoanei urmărite și anturajului său - deveneau obiect de lucru al autorităților, fără acceptul acestei persoane și fără a exista un interes de ordin superior care să justifice această ingerință dovedește încălcarea dreptului la viață privată, indiferent de modalitatea prin care autoritățile intrau în posesia lor și, mai ales, indiferent de existența sau inexistența unor alte consecințe în plus față de ingerința nejustificată în viața personală sau familială.

În speță, simpla primire și analizare a transcrierii corespondenței private a unei persoane reprezintă o ingerință suficientă pentru a contura încălcarea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și atingerea adusă secretului corespondenței (garantat de art. 33 din Constituția din 1965).

Potrivit art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, pentru încălcarea dreptului la viață privată, sunt suficiente imixtiunile "arbitrare" în viață particulară a unui cetățean, articolul mai sus citat nefăcând referire la existența altor aspecte în afară de imixtiunile arbitrare în viața particulară sau familială a unui cetățean.

Mai mult, potrivit prevederilor anterior citate, e lipsit de importanță dacă informațiile obținute în mod abuziv și ulterior prelucrate și analizate generau sau nu alte ingerințe în viața personală a celui urmărit, suplimentar ingerinței care deja se produsese prin prelucrarea și analizarea respectivelor informații.

Nu prezintă relevanță dacă, în urma analizării informațiilor rezultate din interceptarea abuzivă a corespondenței, ofițerul care primea respectivele informații propunea noi măsuri abuzive împotriva persoanei urmărite sau propunea înaintarea cazului altei structuri, atât timp cât ingerința în viața privată se produsese deja prin primirea, procesarea și analizarea scrisorilor transcrise ale persoanei urmărite pe motive politice.

Contrar considerentelor primei instanțe, potrivit cărora intimatul nu ar purta nicio răspundere nici pentru măsurile luate de angajații Serviciului II ulterior transmiterii materialelor cercetate de intimat și nici pentru aprobarea propunerii sale de trimitere a cazului la Serviciul II, recurenul a susținut că la momentul transmiterii materialelor către Serviciul II, ingerința nejustificată în viața personală sau familială se produsese deja prin citirea și analizarea, de către intimat, a datelor extrase abuziv din corespondența celui urmărit, cu consecința încălcării dreptului la viață privată, consfințit de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Atât timp cât un ofițer sau subofițer era implicat în lanțul decizional în luarea unei măsuri care presupunea încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului, pentru motive politice, rezultă că, în privința respectivului ofițer sau subofițer, sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru reținerea calității de lucrător al Securității.

În cauza de față, măsurile abuzive luate de angajații Serviciului II nu ar fi fost posibile în lipsa prelucrării, de către intimat, a corespondenței abuziv interceptate, sau în lipsa solicitărilor aceluiași intimat cu privire la realizarea unor noi interceptări motivate, de asemenea, pe criterii politice.

Recurentul a mai arătat că este eronată interpretarea pe care prima instanță a dat-o prevederilor de drept material ale art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, atunci când a considerat că intimatul nu ar îndeplini condițiile impuse de aceste prevederi, întrucât acesta doar a propus transmiterea cazului la Serviciul II, iar superiorul său ierarhic a fost cel care a aprobat această propunere.

Persoana care făcea o propunere era implicată, în mod evident, în lanțul decizional, existând, fără îndoială, o legătură de cauzalitate între o propunere și aprobarea acestei propuneri.

Atât timp cât a considerat că, în privința unei persoane evident implicată în procesul luării unei măsuri abuzive, nu ar putea fi constatată calitatea de lucrător al Securității, întrucât respectiva persoană nu este cea care a dat aprobarea finală a acelei măsuri, rezultă că, prin abordarea sa, prima instanță a distins acolo unde prevederile de drept material ale art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu au distins.

Or, aceste prevederi nu impun constatarea calității de lucrător al Securității doar pentru superiorii ierarhici de la care emană ultima aprobare a măsurii abuzive, ci și pentru cei care formulând propuneri, făceau posibilă respectiva măsură.

În concluzie, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimatul pârât A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al securității a pârâtului A..

Verificările au fost efectuate de CNSAS ca urmare a cererii nr. x/04.08.2016 adresată de către domnul C.Ș., care și-a exercitat dreptul legal și legitim de acces la propriul dosar, prevăzut de art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Prin această cerere, C.Ș. a solicitat verificarea posibilei calități de lucrător al Securității, în sensul legii, cu privire la toți ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului identificat în arhiva CNSAS pe numele său.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției, cu atribuții pe linie de Securitate (...) în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Curtea de apel a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, respectiv art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conchizând în sensul că cererea formulată de intimatul CNSAS este neîntemeiată.

Soluția instanței de fond nu este împărtășită și de instanța de control judiciar.

Astfel, susținerea recurentului privind încadrarea activității intimatului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este întemeiată.

Prima condiție prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, al Securității în perioada 1945 - 1989, este întrunită întrucât pârâtul A. a avut gradul de locotenent în cadrul IJS Vaslui, Serviciul I (1985).

De asemenea, activitatea constând în exploatarea informativă a corespondenței interceptate și propunerea de transfer a materialelor astfel obținute către Serviciul II al IJS Vaslui a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, configurând și cea de-a doua condiție impusă de textul citat mai sus.

Înalta Curte reține că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora, pentru motive ce nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, constituie o violare a dreptului la viața privată.

Urmare a analizării corespondenței interceptate, intimatul pârât a solicitat Biroului S informații suplimentare despre persoana urmărită, menționând că interesează în mod deosebit "comentarii legate de nivelul de trai și politica partidului și statului."

De asemenea, propunerea de transfer a materialelor către Serviciul II al IJS Vaslui a avut drept consecință încadrarea informativă a persoanei urmărite, din motive exclusiv politice, așa cum rezultă din Raportul din 10.05.1985 prin care s-a aprobat propunerea de luare în lucru a lui C.Ș. pentru "comentarea nefavorabilă a politicii interne și externe a României"

Aceste date dovedesc imixtiunea intimatului pârât în viața privată a titularului cererii de verificare, intimatul participând la punerea în executare a unei măsuri care, în mod evident, a fost de natură a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale persoanelor urmărite, anume dreptul la viață privată, recunoscut și garantat, atât de Constituția României din1965, cât și de Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 și semnată și de România la 14 decembrie 1955.

Din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu prezintă relevanță apărările intimatului cu privire la poziția ocupată în lanțul decizional care a condus la adoptare unor măsuri de restrângere a unor drepturi și libertăți fundamentale, din moment de îngrădirea dreptului la secretul corespondenței și dreptului la viață privată, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, s-a produs și prin prelucrarea de către intimat a informațiilor obținute din interceptarea scrisorilor persoanei urmărite.

Stabilirea calității de lucrător al Securității, indiferent de gradul sau funcția deținută, are în vedere doar faptele și acțiunile prin care foștii angajați ai Ministerului de Interne au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în absența unui motiv întemeiat al supravegherilor informative. Așadar, prin activitățile descrise anterior, care vizau viața privată a persoanei și dreptul la secretul corespondenței, pârâtul a desfășurat o acțiune abuzivă, contrară drepturilor și libertăților fundamentale.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este întemeiat, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va admite acțiunea reclamantului și va constata calitatea pârâtului intimat de lucrător al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 230 din 8 aprilie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite acțiunea formulată de reclamant.

Constată calitatea pârâtului A., domiciliat în Municipiul București, de lucrător al Securității.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2022.