ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1825/2025

Ședința publică din data de 1 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A. a solicitat Curții de Apel București să constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 585 din 9 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A., ca nefondată.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și reținerea calității de colaborator al Securității, în ceea ce îl privește pe B..

În opinia recurentului, prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantul CNSAS, încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Atât timp cât nu a ținut seama de realitățile regimului totalitar comunist, sentința atacată este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Informațiile furnizate de intimata-pârâtă se referă, contrar celor reținute prin sentința recurată, la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Contrar celor reținute de prima instanță în sentința recurată, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu condiționează existența calității de colaborator al Securității de modul în care fosta Securitate aprecia relevanța informațiilor furnizate. Prima instanță, prin sentința recurată, practic, adaugă la lege. Legiuitorul nu face distincție între informații, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare, sau dacă fosta Securitate le aprecia relevante sau nu. În caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă ca fosta Securitate (ar cărei activitate de sprijinire a regimului comunist ar trebui devoalată) prin aprecierea sau nu a relevanței informațiilor furnizate, să condiționeze constatarea calității de colaborator în privința persoanelor chemate în judecată în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008. Acest fapt nu poate fi acceptat și demonstrează o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securității, ofițerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers.

În acest context, învederăm faptul că informațiile furnizate de către intimata-pârâtă nu erau "neutre", ci au produs efecte asupra persoanelor denunțate, dovadă fiind măsurile dispuse de lucrătorul Securității pe notele informative (redate pe larg în cererea de chemare în judecată). Prin măsurile dispuse și dirijarea intimatului în intimitatea persoanei denunțate se ajungea în mod evident la încălcarea dreptului la viață privată și/sau la înăsprirea urmăririi informative.

Contrar celor reținute de prima instanță, care, printr-o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 adaugă nepermis la lege, condiționează existența calității de colaborator de executarea sau nu a sarcinilor trasate de către Securitate. Dincolo de faptul că nu există o asemenea condiționare legală, învederăm faptul că intimata nu a avea calitatea de lucrător al fostei securități și nu executa sarcini/ordine, ci era o persoană civilă recrutată pentru a furniza informații. Prin motivarea instanței s-ar ajunge, din nou, la situația absurdă ca fosta Securitate (ar cărei activitate de sprijinire a regimului comunist ar trebui devoalată) de această dată indirect, să condiționeze constatarea calității de colaborator, prin luarea în considerare a executării/nu a sarcinilor trasate prin ofițerul de legătură.

În același sens al argumentației de mai sus, aprecierea fostei Securității privind relevanța sau nu a stării de nemulțumire generală, denunțată de către intimata-pârâtă nu poate determina existența sau nu a calității acestuia de colaborator, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Supravegherea "stării de spirit a populației" presupunea monitorizarea constantă a opiniilor, preocupărilor și intențiilor exprimate de cetățeni, cunoașterea în detaliu a vieții lor publice și private. Orice amănunt referitor la viața personală sau socială a persoanelor putea deschide o pistă de cercetat, de exploatat. Această supraveghere extinsă se realiza pe două căi principale: folosirea rețelei de informatori a Securității, prezentă în toate mediile profesionale, fără excepție, și utilizarea tehnicii operative, aceasta din urmă intrând în categoria "mijloacelor complexe" de urmărire, motiv pentru care era utilizată doar în anumite circumstanțe speciale. În aceste condiții, orice notă informativă referitoare la starea de spirit a cetățenilor era exploatată operativ și mai ales era semnalată superiorilor ierarhici, care dispuneau deschiderea unor dosare individuale de urmărire, individuale sau de grup. În special în ultimul deceniu al regimului comunist, în care penuria alimentară și scăderea generală a nivelului de trai reprezentau o sursă constantă de nemulțumiri și de comentarii negative în rândul populației, notele informative care priveau "starea de spirit" au căpătat o importantă tot mai evidentă. Munca de prevenire a "manifestărilor ostile" în rândul populației urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică și socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viață ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului.

Date fiind toate aceste aspecte, este evident că toate comentariile referitoare la nivelul de trai al românilor în perioada 1964-1989 reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Notele informative furnizate de către intimata-pârâtă, coroborate cu angajamentul olograf demonstrează, contrar celor reținute de prima instanță în sentința recurată, îndeplinirea condițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări, privind constatarea calității intimatei-pârâte de colaborator al Securității.

Contrar celor reținute prin sentința recurată, și a doua condiție legală prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită deoarece, nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

În discordanță cu statuarea din sentința recurată, vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale nu este condiționată (1) nici de efectele concrete ale notei de informare, (2) nici de faptul că aceștia se aflau aprioric în evidența securității din alte motive.

În ceea ce privește primul aspect, reținerea vizării îngrădirii drepturilor de către sursa care a realizat delațiunea este independentă de efectivitatea măsurilor dispuse de ofițerii fostei Securități în baza acelor informații furnizate.

Vizarea îngrădirii unor drepturi și libertăți fundamentale este un element psihologic, care nu depinde de o circumstanță ulterioară și extrinsecă voinței sursei (anume de îndeplinirea în concret de către Securitate a unor măsuri).

Reprezentarea subiectivă faptului - potențialul îngrădirii drepturilor ca urmare a delațiunii - fiind un element existent în forul interior al persoanei, este probată prin reflectarea acestei reprezentări în conduita manifestată, prin urmare prin natura informațiilor din denunț. Având în vedere natura acestor informații furnizate, intimata-pârâtă a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare (cu consecința încălcării dreptului la viață privată) și, prin urmare, a vizat această consecință.

Dacă s-ar aprecia că vizarea îngrădirii unor drepturi și libertăți ar fi indisolubil legată de efectele concrete dispuse, s-ar ajunge la situația în care circumscrierea în sfera noțiunii de colaborator să depindă de activitatea unor terți, asupra cărora furnizorul informațiilor nu exercita direcția, supravegherea și controlul, teză ce nu poate fi reținută, întrucât ar determina o arbitrară diferență de tratament juridic între persoane care, deși au denunțat în egală măsură atitudini potrivnice și au avut reprezentarea unor potențiale urmări negative față de subiectele delațiunilor, această denunțare nu ar fi fost urmată în toate cazurile de o declanșare sau o înăsprire a urmăririi informative, pentru motive independente manifestării de voință a surselor.

Sursa era cea care răspundea ofițerilor și subofițerilor Securității, iar nu invers, aceasta neputând să controleze efectele concrete ale denunțării în sensul îngrădirii unor drepturi și libertăți, dar putând să-și dea seama de aptitudinea delațiunii de a produce aceste efecte.

Argumentația își găsește susținere și în optica jurisprudențială cristalizată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta subliniind că reținerea calității de colaborator al Securității nu este condiționată de producerea unor repercusiuni împotriva persoanelor denunțate.

Precum s-a reținut în mod constant, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere.

De asemenea, legiuitorul nu cere, pentru reținerea calității de colaborator al Securității, încălcarea efectivă a unor drepturi, ci numai să vizeze îngrădirea acestor drepturi, în sensul că denunțătorul conștientiza că îl expune pe cel denunțat unor sancțiuni venite din partea reprezentanților regimului sau cel puțin unor investigații întreprinse de Securitate (investigații ce presupuneau imixtiuni în viața personală a celui urmărit, cu consecința încălcării dreptului la viață privată).

În ceea ce privește al doilea aspect, intimata-pârâtă nu putea să cunoască în momentul furnizării informațiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoștință de situațiile pe care acesta urma să le denunțe.

Atât timp cât pârâta nu a luat în calcul și ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situațiile denunțate, rezultă că acesta nu a menajat interesele persoanelor denunțate, nu a avut o atitudine precaută și nici de protejare a celor denunțați.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunțați, pârâta a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată și libertatea cuvântului, atât timp cât a acceptat că persoanele denunțate puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale.

Norma de drept substanțial are în vedere vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimata ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate. Este exclus ca intimata-pârâtă să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în denunțurile sale urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite. Aceste investigații suplimentare presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre cei urmăriți, fără acordul lor.

Așa cum a arătat Decizia nr. 1780 din 24.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, "pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat".

Norma de drept substanțial nu face nici un fel de referire la notorietatea informațiilor, dacă Securitatea știa și din alte surse. Legiuitorul nu face distincție între informații, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securității, ofițerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers.

Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută de protejare a intereselor celorlalți cetățeni și să nu denunțe Securității informații care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, știind că asemenea informații prejudiciau persoanele denunțate.

Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimata-pârâtă a dovedit că nu este interesată de posibilele efecte negative ale informațiilor sale și, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viață privată al celor denunțați, conștientizând că există riscul ca informația pe care o furnizase să ducă cel puțin la verificări și investigații efectuate de Securitate asupra celor denunțați, ori la înăsprirea verificărilor, și, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viață privată.

Precizăm că, în speță, îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoștința fostei Securități, indiferent dacă pârâtul a avut per ansamblu o atitudine mai mult sau mai puțin cooperantă, precum și indiferent dacă ofițerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informații și indiferent de efectele concrete ale acestor informații asupra celor denunțați.

Arătă recurentul că este suficientă condiția vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece reglementarea accesului la propriul dosar și deconspirarea fostei securități pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunțătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunțurilor. Altfel spus, prevederile referitoare strict la deconspirarea Securității au ca finalitate exclusivă conturarea atitudinii și moralității persoanelor verificate de CNSAS, iar nu repararea prejudiciului suferit de cei care au căzut victime ale denunțurilor formulate de cei verificați.

Beneficiarii verificării acestor persoane nu sunt doar victimele regimului comunist, ci toți cetățenii care au dreptul de a fi informați cu privire la statura morală a persoanelor prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008. De aceea, relevantă este activitatea concretă desfășurată de persoana verificată în relația cu Securitatea, iar nu activitatea desfășurată de ofițerii de Securitate, ulterior primirii informațiilor de la persoana verificată. Modul în care ofițerii de Securitate înțelegeau să reacționeze ulterior momentului în care primeau scăpa controlului denunțătorului. Prin urmare, consecința finală a denunțului - lezarea dreptului celui denunțat - reprezenta un element independent de voința denunțătorului, întrucât depindea de voința și interesele reprezentanților autorităților represive comuniste. Pentru aceste argumente, apreciem că este suficientă reținerea calității de colaborator al Securității pentru persoanele care au furnizat informații apte să producă repercusiuni împotriva celui denunțat, fără ca, în mod necesar, aceste repercusiuni să se fi produs în mod concret. Deci, apreciem că sintagma actuală, anume "vizarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului" satisface pe deplin principiile care au stat la baza emiterii acestui act normativ, prevederile și principiile Constituției, precum și practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel cum am arătat în primă instanță, legiuitorul nu cere existența unei pluralități de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Totodată, niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existența unor presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative citate în cuprinsul acțiunii.

Concluzionează recurentul în sensul că toate condițiile legale impuse de norma de drept substanțial pentru constatarea calității de colaborator, sunt îndeplinite.

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Pe fondul recursului, instanța de control judiciar reține că soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării eronate a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Înalta Curte apreciază că în speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatei-pârâte de colaborator al Securității:

1) să furnizeze informații, precum note și rapoarte scrise, către lucrătorii Securității;

2) prin acele informații să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

3) furnizarea informațiilor să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În prezenta cauză, este de necontestat că intimata-pârâtă a semnat olograf un angajament datat 24.11.1988 și o notă de relații datată 24.11.1988, preluând numele conspirativ "C.", recrutat de Securitate pentru a rezolva sarcini de investigații în cadrul D..

Totodată, reține instanța de control judiciar că recurentul-reclamant a prezentat în probațiune înscrisuri care atestă transmiterea de informații către Securitate, în acest sens fiind reținute Notă de relații din 24.11.1988, Note informative datate din 14.02.1989, din 04.04.1989, 03.07.1989, 07.11.1989, 15.11.1989 și 19.12.1989.

Constată Înalta Curte, fără a relua conținutul acestor înscrisuri, că notele cuprind relatări despre cetățeni determinați, cu privire la activități și atitudini interzise și considerate potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv legate de condițiile de trai din România, legătura cu străinătatea, hotărârile adoptate la nivel de partid și de stat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă întrunirea primei cerințe legale, respectiv furnizarea de către intimata-pârâtă organelor de securitate a unor informații privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Este evident că asemenea comentarii legate de nivelul de trai, legate de condițiile de trai din străinătate și cele din România, reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel, înscrisurile existente la dosarul cauzei dovedesc că intimata denunța o evidentă atitudine potrivnică regimului comunist.

Din sfera atitudinilor potrivnice regimului făcea parte exprimarea oricărei nemulțumiri legate de nivelul de trai. Era de neconceput ca o astfel de nemulțumire să poată fi exprimată în presa scrisă, radio, televiziune sau în cadrul unor reuniuni oficiale. Dacă era exprimată într-un cerc restrâns și ajungea la cunoștința autorităților, o atare nemulțumire putea atrage repercusiuni asupra celui care o exprima.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 are în vedere atitudinile și activitățile potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele apreciate ca atare de către acest regim, întrucât caracterul abuziv al acestuia s-a manifestat, în principal, tocmai prin considerarea ca potrivnice și combaterea anumitor acțiuni firești într-o societate normală, democratică.

De asemenea, informațiile oferite de către intimata-pârâtă trebuie apreciate în contextul și în conjunctura acelei perioade care genera penuria de alimente ce a avut urmări, fiind de notorietate că anii '80 au fost guvernați de o politică restrictivă în toate domeniile, inclusiv în cel alimentar.

Înalta Curtea constată că și cea de-a doua condiție legală, prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este îndeplinită în cauză, condiție care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi, în sensul că intimata ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate. Și această condiție este îndeplinită, întrucât este exclus ca intimata să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informație, asupra persoanei la care se referea în denunțul său urrna de obicei să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoana în cauză era deja urmărită. Această acțiune de investigare presupunea cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice), prin căutarea și obținerea de noi informații despre cel denunțat, fără acordul acestuia.

Instanța de control judiciar apreciază că, pentru corecta soluționare a cauzei, este relevant faptul că informațiile furnizate de intimata-pârâtă au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerință îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.

În concluzie, Sentința recurată este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului formulat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 585 din 9 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și în rejudecare va admite acțiunea și va constata calitatea pârâtei de colaborator al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 585 din 9 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și constată calitatea de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâta A..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.