ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.04.2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 312/2006

HOTĂRÂRE
26.04.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 312/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 11773 din 18

octombrie 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) în

contradictoriu cu pârâta SC R.I. SA, și s-a dispus autorizarea reclamantei –

creditoare să își realizeze gajul asupra unui număr de 84.120 acțiuni

proprietatea debitorului pârât și i s-a atribuit proprietatea unui număr de

84.120 acțiuni.

În motivarea soluției instanța de

fond a reținut că între părți s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare

că pârâta s-a angajat în calitate de cumpărătoare de acțiuni ale SC C. SA

Dâmbovița să respecte și obligațiile de realizare a investițiilor în cuantum de

235.000 dolari S.U.A. în cadrul societății care se privatizează dar că a

nesocotit să efectueze vărsământul integral al investiției, și că pentru

nerealizarea în întregime a obligației investiționale reclamanta A.V.A.S. este

îndreptățită să-și realizeze gajul convenit de părți asupra unui număr de

84.120 acțiuni deținut de SC R.I. SA.

Împotriva acestei soluții au

promovat apel ambele părți criticile vizând modul eronat în care instanța de

fond a reținut situația de fapt.

Astfel reclamanta susține că pârâta

a realizat în cadrul SC C. SA Dâmbovița o investiție într-un cuantum mai redus

decât cel reținut de instanța de fond și pentru că acțiunile gajate deținute de

SC R.I. SA sunt în număr de 168.421, iar amanetul fiind indivizibil conform art.

1695 C. civ., instanța ar fi trebuit să autorizeze A.V.A.S. să își realizeze

gajul asupra tuturor acțiunilor.

Apelanta – pârâtă susține că

instanța de fond în mod eronat a reținut că nu și-ar fi îndeplinit obligația

investițională, iar în ședința publică din 26 aprilie 2005 s-a pus în discuție

excepția prescripției dreptului reclamantei de a executa garanțiile.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 361 din 26 aprilie 2005 a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune, a admis apelul promovat de SC R.I. SA a

schimbat în tot sentința criticată și a respins acțiunea reclamantei constatând

prescris dreptul la acțiune.

A respins totodată ca nefondat

apelul promovat de A.V.A.S.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că în art. 3.1. din contractul de

vânzare – cumpărare acțiuni încheiat de părți s-a stipulat că proprietatea

asupra acțiunilor vândute se transmit de la F.P.S. vânzător la cumpărătoare la

data plății prețului, plată care a avut loc la data de 1 iulie 1999, conform

O.P.

Totodată în art. 8.10.1 din contract

s-a mai prevăzut că pârâta cumpărătoare să efectueze în societatea care se

privatiza și o investiție în valoare totală de 235.500 dolari S.U.A. într-o

perioadă de un an, începând cu data transmiterii proprietății acțiunilor.

SC R.I. SA avea obligația începând

de la data de 1 iulie 1999 de a efectua investiții pentru o perioadă de un an,

obligație pe care o garanta cu gajarea unui număr de 168.421 acțiuni în

favoarea vânzătorului.

Față de data până la care trebuia

executată obligația investițională, 1 iulie 2000, dată la care s-a născut

dreptul reclamantei în legătură cu executarea gajului asupra acțiunilor

raportat la dispozițiile art. 3 din decretul nr. 167/1958, și data formulării

acțiunii 11 iulie 2004 dreptul la acțiune al acestei este prescris.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs A.V.A.S. criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că în mod eronat

s-a reținut că acțiunea a fost introdusă după expirarea termenului general de

prescripție, având în vedere dispozițiile art. 5.4. din contractul încheiat.

Potrivit clauzei prevăzută la acest

articol „pentru nerespectarea termenului de plată cumpărătorul va plăti

vânzătorului o penalitate de 0,3 % pentru fiecare zi întârziere, calculată din

valoarea sumei neachitate din prețul de cumpărare”.

Ori, cu O.P. din 13 iulie 1999

pârâta a achitat suma de 28.420.944 lei, reprezentând penalități de întârziere,

dată la care s-a născut dreptul la acțiune penalitățile făcând parte din prețul

integral al contractului.

Recursul este nefondat.

Art. 26 ind. 2 din O.G. nr. 40/2003,

pentru modificarea și completarea O.G. nr. 25/2002 statuează ca, în cazurile

prevăzute de art. 26 alin. (2) respectiv „în cazul în care la data împlinirii

ultimei scadențe anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se

constată valoric (..) realizarea parțială a angajamentului investițional (..)”

prescripția pentru dreptul autorității de a aplica sancțiunile sau de a executa

garanțiile începe să curgă de la data împlinirii ultimei scadențe anterioare

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”.

În speță prețul acțiunilor a fost

achitat în două tranșe respectiv suma de 2.000.000.000 lei prin O.P. din 29

iunie 1999 și suma de 4.736.824.000 lei prin O.P. din 1 iulie 1999, dată la

care s-a făcut transmiterea proprietății acțiunilor.

De reținut că, achitarea

penalităților de întârziere nu reprezintă o componentă a prețului, întrucât

clauza penală este o sancțiune aplicată părții care nu-și execută obligațiile

contractuale la termenul stipulat în convenție.

În aceste condiții așa cum a reținut

și instanța de apel data la care s-a născut obligația de a efectua investițiile

este data achitării acțiunilor respectiv 1 iulie 1999, iar data nașterii

dreptului de a executa garanția este 1 iulie 2000.

Cum acțiunea a fost introdusă la

data de 11 iulie 2004, justificat instanța de apel a considerat, în raport de art.

3 din decretul nr. 167/1958, că dreptul la acțiune este prescris.

Față de cele arătate, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 361 din 26 aprilie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, în dosar nr. 251/2005, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-06-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1936/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7590/2001, pe rolul Tribunalului București, secția comercială, reclamanta A.P.A.P.S. București a chemat în ju
ÎCCJ 2003-07-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3397/2003
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 aprilie 2001, reclamanta A.P.A.P.S. București, a chemat în judecată pe pârâta, SC C.M.E.I.E. SRL București, pe
ÎCCJ 2009-10-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2818/2010
5.500.000 dolari S.U.A. Potrivit reclamantei, în temeiul aceluiași contract, în vederea garantării realizării integrale a investițiilor asumate, cumpărătorul s-a obligat să constituie în favoarea vânzătorului 5 gajuri asupra a 20% din acțiu
ÎCCJ 2011-06-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2487/2011
Asupra recursului de față; Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 3081/2005, reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL SC C.P. SA, solicitând instanței c
ÎCCJ 2005-11-09
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5330/2005
A.V.A.S. cu sediul în București a declarat recurs împotriva acestei decizii și a susținut că este nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că în mod greșit ambele instanțe au reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2
Sursă