ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 312/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 11773 din 18 octombrie 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) în contradictoriu cu pârâta SC R.I. SA, și s-a dispus autorizarea reclamantei – creditoare să își realizeze gajul asupra unui număr de 84.120 acțiuni proprietatea debitorului pârât și i s-a atribuit proprietatea unui număr de 84.120 acțiuni. În motivarea soluției instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare că pârâta s-a angajat în calitate de cumpărătoare de acțiuni ale SC C. SA Dâmbovița să respecte și obligațiile de realizare a investițiilor în cuantum de 235.000 dolari S.U.A.

în cadrul societății care se privatizează dar că a nesocotit să efectueze vărsământul integral al investiției, și că pentru nerealizarea în întregime a obligației investiționale reclamanta A.V.A.S. este îndreptățită să-și realizeze gajul convenit de părți asupra unui număr de 84.120 acțiuni deținut de SC R.I. SA. Împotriva acestei soluții au promovat apel ambele părți criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt. Astfel reclamanta susține că pârâta a realizat în cadrul SC C. SA Dâmbovița o investiție într-un cuantum mai redus decât cel reținut de instanța de fond și pentru că acțiunile gajate deținute de SC R.I. SA sunt în număr de 168.421, iar amanetul fiind indivizibil conform art. 1695 C. civ., instanța ar fi trebuit să autorizeze A.V.A.S.

să își realizeze gajul asupra tuturor acțiunilor. Apelanta – pârâtă susține că instanța de fond în mod eronat a reținut că nu și-ar fi îndeplinit obligația investițională, iar în ședința publică din 26 aprilie 2005 s-a pus în discuție excepția prescripției dreptului reclamantei de a executa garanțiile. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 361 din 26 aprilie 2005 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis apelul promovat de SC R.I. SA a schimbat în tot sentința criticată și a respins acțiunea reclamantei constatând prescris dreptul la acțiune. A respins totodată ca nefondat apelul promovat de A.V.A.S. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în art. 3.1.

din contractul de vânzare – cumpărare acțiuni încheiat de părți s-a stipulat că proprietatea asupra acțiunilor vândute se transmit de la F.P.S. vânzător la cumpărătoare la data plății prețului, plată care a avut loc la data de 1 iulie 1999, conform O.P. Totodată în art. 8.10.1 din contract s-a mai prevăzut că pârâta cumpărătoare să efectueze în societatea care se privatiza și o investiție în valoare totală de 235.500 dolari S.U.A. într-o perioadă de un an, începând cu data transmiterii proprietății acțiunilor. SC R.I. SA avea obligația începând de la data de 1 iulie 1999 de a efectua investiții pentru o perioadă de un an, obligație pe care o garanta cu gajarea unui număr de 168.421 acțiuni în favoarea vânzătorului.

Față de data până la care trebuia executată obligația investițională, 1 iulie 2000, dată la care s-a născut dreptul reclamantei în legătură cu executarea gajului asupra acțiunilor raportat la dispozițiile art. 3 din decretul nr. 167/1958, și data formulării acțiunii 11 iulie 2004 dreptul la acțiune al acestei este prescris. Împotriva acestei soluții a declarat recurs A.V.A.S. criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel se susține că în mod eronat s-a reținut că acțiunea a fost introdusă după expirarea termenului general de prescripție, având în vedere dispozițiile art. 5.4. din contractul încheiat. Potrivit clauzei prevăzută la acest articol „pentru nerespectarea termenului de plată cumpărătorul va plăti vânzătorului o penalitate de 0,3 % pentru fiecare zi întârziere, calculată din valoarea sumei neachitate din prețul de cumpărare”.

Ori, cu O.P. din 13 iulie 1999 pârâta a achitat suma de 28.420.944 lei, reprezentând penalități de întârziere, dată la care s-a născut dreptul la acțiune penalitățile făcând parte din prețul integral al contractului. Recursul este nefondat. Art. 26 ind. 2 din O.G. nr. 40/2003, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 25/2002 statuează ca, în cazurile prevăzute de art. 26 alin. (2) respectiv „în cazul în care la data împlinirii ultimei scadențe anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se constată valoric (..) realizarea parțială a angajamentului investițional (..)” prescripția pentru dreptul autorității de a aplica sancțiunile sau de a executa garanțiile începe să curgă de la data împlinirii ultimei scadențe anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”.

În speță prețul acțiunilor a fost achitat în două tranșe respectiv suma de 2.000.000.000 lei prin O.P. din 29 iunie 1999 și suma de 4.736.824.000 lei prin O.P. din 1 iulie 1999, dată la care s-a făcut transmiterea proprietății acțiunilor. De reținut că, achitarea penalităților de întârziere nu reprezintă o componentă a prețului, întrucât clauza penală este o sancțiune aplicată părții care nu-și execută obligațiile contractuale la termenul stipulat în convenție. În aceste condiții așa cum a reținut și instanța de apel data la care s-a născut obligația de a efectua investițiile este data achitării acțiunilor respectiv 1 iulie 1999, iar data nașterii dreptului de a executa garanția este 1 iulie 2000. Cum acțiunea a fost introdusă la data de 11 iulie 2004, justificat instanța de apel a considerat, în raport de art. 3 din decretul nr. 167/1958, că dreptul la acțiune este prescris.

Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 361 din 26 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosar nr. 251/2005, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2006.