ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2016

Decizia nr. 1475/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea formulată la data de 08 iulie 2014 și înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 2 București sub nr. x/300/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin B. a solicitat acordarea de despăgubiri în sumă de 8.000.000 euro pentru daunele morale suferite ca urmare a lipsei de libertate psihică. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 1349, 1381, 1386 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 430 din 15 ianuarie 2015, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 2 București și a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 399 din 20 martie 2015 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și a respins cererea ca fiind prescrisă. Judecata în apel. Curtea de Apel București, prin Decizia civilă nr. 139 din data de 29 februarie 2016, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 399 din 20 martie 2015 a Tribunalului București prin care a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă. Judecata în recurs. Împotriva deciziei curții de apel, reclamanta A. a formulat prezentul recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 mai 2016 și repartizat Completului filtru nr. 10 (C.F.

10). Prin rezoluția completului de filtru din 16 mai 2016, a fost dispusa comunicarea către intimatul Statui român reprezentat prin B. a cererii de recurs cu mențiunea ca are dreptul de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la primire. La data de 18 mai 2016, motivele de recurs au fost comunicate intimatului B., care la data de 17 iunie 2016, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru reîncadrarea criticilor de nelegalitate în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Pe fond, a fost solicitată respingerea, ca nefondat, a recursului. Întâmpinarea fost comunicată recurentei la data de 22 iunie 2016, în vederea formulării răspunsului la întâmpinare.

La dala de 27 iunie 2016, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a învederat că "acțiunea nu este îndreptată împotriva Statului român, ci doar a dorit să atragă atenția Satului român că este ceva necurat". Constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 15 coroborate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of., Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., publicată în M. Of. Nr. 964 din 24 decembrie 2015, magistratul asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 24 iunie 2016, conform dovezilor aflate la filele 70, 71 și 72. La data de 18,07.2016, recurenta a depus punct de vedere la raport și a depus dovada achitării taxei de timbru de 50 lei, conform dovezilor aflate la 85 a dosarului.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a arătat următoarele: Ulterior revoluției din decembrie 1989, a fost nevoită să își schimbe mobilierul din apartamentul în care locuia pentru a numai fi urmărită de securitate care îi amenința existența și libertatea psihică . Prin urmare, i-a fost afectată viața personală și profesională, fiind concediată de ia locul de muncă în care își desfășura activitatea, iar instanțele de judecată, parchetul poliția sunt singurele instituții care o pot repune în drepturi. Recurenta-reclamantă nu a invocat incidența niciunui motiv de casare, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Completul de filtru.

La termenul stabilit în complet de filtru pentru 07 septembrie 2016, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor de nelegalitate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, pe care o va admite pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printru-un memoriu separat.

Lipsa acestor mențiuni este sancționată eu nulitatea cererii potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Conform art. 487 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt, moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii. Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., norme imperative, de ordine publică. Obligația părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 489 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. În speță, decizia recurată a fost comunicată recurentei A. la data de 23 martie 2016, conform dovezilor aflate la filele 82 și 83 ale Dosarului nr. x/3/2015 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Prin urmare, termenul limită până la care recurenta era îndreptățită să depună motivele de casare era 02 mai 2016. În cuprinsul cererii de recurs, existentă la filele 5-8 din Dosarul nr. x/3/2015 al Înalte Curți de Casație și Justiție, înregistrată la data de 11 aprilie 2016, recurenta A. nu a indicat niciunul din motivele de recurs reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. și nici nu a formulat vreo critică a deciziei astfel atacate, aceasta rezumând-se a reda situația de fapt care a generat formularea cererii de chemare în judecată. Spre deosebire de apel, care are caracterul unei căi de atac devolutive și reformatoare, astfel cum reiese din chiar cuprinsul dispozițiilor art. 470 din Legea nr. 134/2010 care statuează, că „Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept", recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, în care instanța este chemată să verifice exclusiv legalitatea deciziei atacate din perspectiva motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., astfel cum sunt invocate prin cererea de recurs. Or, în cauza de față, prin cererea de recurs, recurenta - reclamantă pe lângă faptul că nu a indicat niciun motiv de casare, nici chestiunile invocate nu pot face posibilă încadrarea acestora de către instanță în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute do textul legal arătat. Așa fiind, cum nu pot fi reținute nici motive de ordine publică în condițiile art. 489 alin. (3) din Legea nr. 134/2003 privind C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că motivele invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege, va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. Investită cu verificarea constituționalității dispozițiilor care reglementează sancțiunea nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 312 din 6 aprilie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 385 din 4 mai 2006, a statuat, în esență, că, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanța sa sau principiilor și textelor constituționale de referință.

Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Cauza Beles și alții contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează Ia limitări implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere. Deși decizia Curții Constituționale se referă la dispoziții cuprinse în vechile norme de procedură civilă, considerentele acesteia își găsesc aplicabilitatea și în cazul noilor dispoziții procedurale având în vedere că textele legale care reglementează condițiile de fond și de formă ale cererii de recurs au fost mențiune și în noua reglementare procesuală adoptată prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. Văzând dispozițiile art. 499 din Legea alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „În căzui în care recursul se respinge fam a fi, cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare "și având în vedere că excepția nulității căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. reprezintă un fine de nepunere a cererii de recurs, prioritară analizei oricăror altor chestiuni, Înalta Curte nu poate trece la analiza pe fond a cererii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 139 din 29 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 139 din 29 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2016.