ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1475/2016
Asupra cauzei de față,
reține următoarele:
Obiectul
cererii de chemare în
judecată.
Prin cererea formulată la data de
08 iulie 2014 și înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 2
București sub nr. x/300/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul
Statul Român prin B. a solicitat acordarea de despăgubiri în sumă de
8.000.000 euro pentru daunele morale suferite ca urmare a lipsei de libertate
psihică.
Cererea
a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 1349, 1381, 1386 din
Legea nr. 287/2009 privind C. civ.
Judecata
în primă instanță.
Prin
sentința civilă nr. 430 din 15 ianuarie 2015, instanța a admis
excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 2 București
și a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei
cauze în favoarea Tribunalului București.
Prin
sentința civilă nr. 399 din 20 martie 2015 Tribunalul București,
secția a IV-a civilă, a admis excepția prescripției
dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și a respins
cererea ca fiind prescrisă.
Judecata
în apel.
Curtea
de Apel București, prin Decizia civilă nr. 139 din data de 29
februarie 2016, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.
împotriva sentinței civile nr. 399 din 20 martie 2015 a Tribunalului
București prin care a fost admisă excepția prescripției
dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea
ca fiind prescrisă.
Judecata
în recurs.
Împotriva
deciziei curții de apel, reclamanta A. a formulat prezentul recurs.
Dosarul
a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă, la data de 12 mai 2016 și
repartizat Completului filtru nr. 10 (C.F. 10).
Prin rezoluția
completului de filtru din 16 mai 2016, a fost dispusa comunicarea către
intimatul Statui român reprezentat prin B. a cererii de recurs cu
mențiunea ca are dreptul de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile
de la primire.
La
data de 18 mai 2016, motivele de recurs au fost comunicate intimatului B., care
la data de 17 iunie 2016, a formulat întâmpinare prin care a invocat
excepția nulității recursului pentru reîncadrarea criticilor de
nelegalitate în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art.
488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Pe fond, a fost
solicitată respingerea, ca nefondat, a recursului.
Întâmpinarea
fost comunicată recurentei la data de 22 iunie 2016, în vederea
formulării răspunsului la întâmpinare.
La
dala de 27 iunie 2016, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin
care a învederat că "acțiunea nu este îndreptată împotriva
Statului român, ci doar a dorit să atragă atenția Satului român
că este ceva necurat".
Constatând
finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de
dispozițiile art. 15 coroborate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr.
2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești precum și pentru pregătirea punerii in
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of.,
Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificată prin
O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of.
Nr. 964 din 24 decembrie 2015, magistratul asistent raportor a trecut la
întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a
recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din
Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Raportul
asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat
părților la data de 24 iunie 2016, conform dovezilor aflate la filele
70, 71 și 72. La data de 18,07.2016, recurenta a depus punct de vedere la
raport și a depus dovada achitării taxei de timbru de 50 lei, conform
dovezilor aflate la 85 a dosarului.
Prin
cererea de recurs, recurenta-reclamantă a arătat următoarele:
Ulterior
revoluției din decembrie 1989, a fost nevoită să își
schimbe mobilierul din apartamentul în care locuia pentru a numai fi urmărită
de securitate care îi amenința existența și libertatea
psihică . Prin urmare, i-a fost afectată viața personală
și profesională, fiind concediată de ia locul de muncă în
care își desfășura activitatea, iar instanțele de
judecată, parchetul poliția sunt singurele instituții care o pot
repune în drepturi.
Recurenta-reclamantă
nu a invocat incidența niciunui motiv de casare, astfel cum sunt
reglementate de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C.
proc. civ.
Completul
de filtru.
La
termenul stabilit în complet de filtru pentru 07 septembrie 2016, Înalta Curte,
din oficiu, a invocat excepția nulității recursului pentru
neîncadrarea criticilor de nelegalitate în motivele de casare expres și
limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010
privind C. proc. civ., republicat, pe care o va admite pentru următoarele
considerente:
Potrivit
art. 486 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cererea de
recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele,
domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum
și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și
dezvoltarea lor
sau, după caz,
mențiunea că motivele se vor depune printru-un memoriu separat.
Lipsa
acestor mențiuni este sancționată eu nulitatea cererii potrivit alin.
(3) al aceluiași articol.
Conform
art. 487 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „recursul se va
motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile
prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs",
adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de
la un alt, moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va
face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la
data comunicării hotărârii.
Recursul
este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în
termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele
expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8
din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., norme imperative, de ordine
publică.
Obligația
părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care se
întemeiază recursul și dezvoltarea lor este prevăzută sub
sancțiunea nulității de dispozițiile art. 489 alin. (2) din
Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În
speță, decizia recurată a fost comunicată recurentei A. la
data de 23 martie 2016, conform dovezilor aflate la filele 82 și 83 ale Dosarului
nr. x/3/2015 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Prin urmare, termenul limită până la care recurenta era
îndreptățită să depună motivele de casare era 02 mai
2016.
În cuprinsul
cererii de recurs, existentă la filele 5-8 din Dosarul nr. x/3/2015 al Înalte
Curți de Casație și Justiție, înregistrată la data de
11 aprilie 2016, recurenta A. nu a indicat niciunul din motivele de recurs
reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8 din Legea nr. 134/2010
privind C. proc. civ. și nici nu a formulat vreo critică a deciziei
astfel atacate, aceasta rezumând-se a reda situația de fapt care a generat
formularea cererii de chemare în judecată.
Spre
deosebire de apel, care are caracterul unei căi de atac devolutive și
reformatoare, astfel cum reiese din chiar cuprinsul dispozițiilor art. 470
din Legea nr. 134/2010 care statuează, că „Apelul exercitat în termen
provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel
statuând atât în fapt cât și în drept", recursul reprezintă o
cale extraordinară de atac, în care instanța este chemată
să verifice exclusiv legalitatea deciziei atacate din perspectiva
motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de
dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel
cum sunt invocate prin cererea de recurs. Or, în cauza de față, prin
cererea de recurs, recurenta - reclamantă pe lângă faptul că nu
a indicat niciun motiv de casare, nici chestiunile invocate nu pot face
posibilă încadrarea acestora
de către
instanță în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute
do textul legal arătat.
Așa
fiind, cum nu pot fi reținute nici motive de ordine publică în
condițiile art. 489 alin. (3) din Legea nr. 134/2003 privind C. proc. civ.,
Înalta Curte, constatând că motivele invocate nu pot fi încadrate în
niciunul dintre motivele de casare expres și limitativ prevăzute de
lege, va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea
situație de art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ.
Investită
cu verificarea constituționalității dispozițiilor care
reglementează sancțiunea nulității recursului pentru
imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate expres
și limitativ prevăzute de lege. Curtea Constituțională,
prin Decizia nr. 312 din 6 aprilie 2006, publicată în M. Of. al României,
Partea I nr. 385 din 4 mai 2006, a statuat, în esență, că, în
privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul
poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care
trebuie să fie făcută declarația, conținutul său,
instanța la care se depune, competența și modul de judecare,
soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen,
fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în
substanța sa sau principiilor și textelor constituționale de
referință. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Cauza Beles și
alții contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, a constatat că dreptul de
acces la un tribunal nu este absolut și se pretează Ia limitări
implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de
admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea
din partea statului, care se bucură, în această privință,
de o anumită marjă de apreciere.
Deși
decizia Curții Constituționale se referă la dispoziții
cuprinse în vechile norme de procedură civilă, considerentele
acesteia își găsesc aplicabilitatea și în cazul noilor
dispoziții procedurale având în vedere că textele legale care
reglementează condițiile de fond și de formă ale cererii de
recurs au fost mențiune și în noua reglementare procesuală
adoptată prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Văzând
dispozițiile art. 499 din Legea alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 134/2010
privind C. proc. civ., potrivit cărora „În căzui în care recursul se
respinge fam a fi, cercetat în fond ori se anulează sau se constată
perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea
soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare
"și având în vedere că excepția nulității căii
de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres și
limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010
privind C. proc. civ. reprezintă un fine de nepunere a cererii de recurs,
prioritară analizei oricăror altor chestiuni, Înalta Curte nu poate
trece la analiza pe fond a cererii.
Pentru
aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva
Deciziei civile nr. 139 din 29 februarie 2016 pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a IV-a civilă.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I
D E
Anulează
recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 139 din 29
februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a IV-a civilă.
Potrivit
dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se
comunică părților.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2016.