Decizia nr. 1462/2016 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1318/2015 a Tribunalului Ilfov

Obiectul cauzei; Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 decembrie 2014 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub nr. x/93/2014, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta SC D. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.020.000 euro (echivalent în lei 4.556.748 lei la cursul Băncii Naționale a României de 4,4674 lei/euro din data de 22 decembrie 2014), reprezentând despăgubiri materiale și morale, respectiv repararea prejudiciului ce a fost cauzat prin accidentul de circulație care a avut ca urmare decesul tânărului E., cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de prima instanță; Prin sentința civilă nr. 1318 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în Dosarul nr. x/93/2014 a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta SC D. SA și a fost obligată pârâta SC D. SA la plata către reclamanta A. a sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 30.000 euro (în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății) cu titlu de daune morale. A fost obligată pârâta SC D. SA la plata către reclamanții B. și C. a sumei de 15.000 euro (în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății) cu titlu de daune morale. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B. și C. și pârâta SC D. SA.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel ; Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 1695 din 29 octombrie 2015, ce face obiectul prezentei căi de atac, a respins apelul formulat de pârâta SC D. SA împotriva sentinței civile nr. 1318 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în Dosarul nr. x/93/2014, ca nefondat. A admis apelul reclamanților A., B. și C. formulat împotriva aceleiași sentințe. A schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta SC D. SA să plătească reclamantei A. suma de 11.921,1 lei cu titlu de despăgubiri materiale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cererea de recurs; Împotriva Deciziei civile nr. 1695 din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția VI-a civilă, au declarat recurs reclamanții A., B. și C., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții susțin, în esență, că instanța de apel a făcut o analiză sumară a motivelor de apel, fără a evalua drepturile nepatrimoniale lezate. O altă critică vizează cuantumul daunelor morale acordate reclamanților de instanța de apel, în opinia acestora, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, considerând că au fost încălcate atât principiile care guvernează răspunderea civilă delictuală cât și a principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, precum și prevederile Ordinului Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 și, nu în ultimul rând, practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului. Solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei contestate, în sensul admiterii apelului exercitat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1318 din 29 aprilie 2015 a Tribunalului Ilfov, secția civilă.

Procedura derulată în recurs; Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acesteia. Prin rezoluția completului de filtru din 15 februarie 2016, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte SC D. SA cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare. Motivele de recurs au fost comunicate intimatei-pârâte la data de 18 februarie 2016, conform dovezii aflate la fila 15 dosar. La data de 18 martie 2016 (data de pe plicul poștal), cu respectarea termenului legal de 30 de zile, intimata-pârâtă SC D. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată recurenților-reclamanți la data de 24 martie 2016, conform dovezilor aflate la filele 23-25. La data de 04 aprilie 2016, recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat admiterea recursului. La data de 12 aprilie 2016, constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 15 coroborate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of., Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, magistratul asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 C. proc. civ. Completul de filtru C7, la data de 16 mai 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților cauzei, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 20 aprilie 2016, respectiv 21 aprilie 2016, conform dovezilor aflate la filele 42 - 45 din dosar, iar la data de 27 aprilie 2016, cu respectarea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 493 alin. (4) teza I C. proc. civ., atât recurenții-reclamanți, cât și intimata-pârâtă SC D. SA au depus puncte de vedere la raport. Prin punctul de vedere la raport, intimata-pârâtă SC D. SA a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 01 iunie 2016, în procedura filtrului, fără citarea părților. Prin încheierea din 22 ianuarie 2016 a fost respinsă excepția nulității recursului invocată prin punctul de vedere depus de pârâtă, pentru motivele ce se regăsesc în respectiva încheiere, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva Deciziei nr. 1695 din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția VI-a civilă, și a fost fixat termen de judecată la data de 13 iulie 2016, în ședință publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Cu privire la motivul de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut faptul că instanța de apel a făcut o analiză sumară a motivelor de apel, fără a evalua drepturile nepatrimoniale lezate, astfel că, în ce privește daunele morale, hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Înalta Curte reține că instanța de apel, analizând toate motivele de apel invocate, a apreciat că toate considerentele pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția, reluate și dezvoltate în cadrul deciziei instanței de apel, sunt temeinice și legale, motiv pentru care au fost apreciate ca neîntemeiate criticile aduse prin motivele de apel referitoare la cuantumul daunelor morale. Instanța de apel era obligată să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de reclamanți în susținerea acestor capete de cerere. Sub acest aspect, hotărârea instanței de apel este conformă prevederilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., în sensul că expune situația de fapt, aceeași ca și cea reținută de instanța de fond, precum și motivele pe care se întemeiază soluția referitoare la cuantumul daunelor morale, considerent pentru care, motivul de recurs invocat este nefondat. Referitor la motivul de recurs ce vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate reclamanților, Înalta Curte Curtea va constata netemeinicia criticilor subsumate acestui motiv, care nu va atrage incidența cazului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, despăgubirile pentru daunele morale se acordă în baza art. 50 și urm. din Legea nr. 136/1995, cât și prin Ordine ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la data producerii accidentului fiind în vigoare Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede, la art. 49 alin. 2 lit. d), că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. În speță, criticile reclamanților vizează chestiunea respectării acestor criterii legale de către instanța de apel și prima instanță. Referitor la modalitatea de cuantificare a daunelor morale, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de fond, precum și cea de apel au avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în articolul 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, referitoare la legislația și jurisprudența din România. Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamant, ca victimă a evenimentului rutier asigurat. Toate aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare cauzei, au fost expuse în raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciilor suferite de reclamanți. În ceea ce privește critica recurenților referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate și solicitarea de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale în funcție de probele care relevă impactul produs reclamanților relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit în urma decesului lui E. și a consecințelor nefaste care s-au răsfrânt asupra reclamanților în calitate de părinte/bunici, Înalta Curte reține că susținerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate. Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe, care a făcut o amplă analiză asupra stării de fapt, concluzionând că au fost aplicate, în mod corect, criteriile obiective de determinare a daunelor morale, având în vedere criterii valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, respectiv gravitatea prejudiciului nepatrimonial și importanța valorilor lezate. De altfel, în prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se „ghidează” după criterii subiective, variabile de la caz la caz. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. În speță, instanța de apel a ținut cont de importanța valorii lezate, dar și de gravitatea și intensitatea durerilor psihice suferite de reclamanți prin pierderea fiului/nepotului, precum și de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuși, o sursă de îmbogățire, ci să rămână doar un mijloc de compensație, de alinare a durerii psihice suferite. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu statuate în art. 49 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, referitoare la legislația și jurisprudența din România. Prin urmare, Înalta Curte, constatând că instanța de apel a avut în vedere criteriile legale, obiective, când a analizat cuantumul daunelor morale, prin raportare la situația de fapt, va respinge și criticile privind daunele morale. În consecință, constatându-se că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale ce guvernează materia, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., sens în care, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva Deciziei civile nr. 1695/A din 29 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, urmează a fi respins ca nefondat.