ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1462/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1462/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1462/2016

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

1.

Obiectul

cauzei;

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la data de 22 decembrie 2014 pe rolul

Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub nr. x/93/2014,

reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta SC D.

SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să oblige pârâta la plata sumei de 1.020.000 euro (echivalent în lei

4.556.748 lei la cursul Băncii Naționale a României de 4,4674

lei/euro din data de 22 decembrie 2014), reprezentând despăgubiri

materiale și morale, respectiv repararea prejudiciului ce a fost cauzat

prin accidentul de circulație care a avut ca urmare decesul tânărului

E., cu cheltuieli de judecată.

2.

Hotărârea

pronunțată de prima instanță;

Prin sentința civilă nr. 1318 din 29

aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă,

în Dosarul nr. x/93/2014 a fost admisă, în parte, acțiunea

formulată de A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta SC D. SA

și a fost obligată pârâta SC D. SA la plata către reclamanta A.

a sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de

30.000 euro (în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României

din ziua plății) cu titlu de daune morale. A fost obligată

pârâta SC D. SA la plata către reclamanții B. și C. a sumei de

15.000 euro (în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României

din ziua plății) cu titlu de daune morale. A fost obligată

pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B. și C.

și pârâta

SC

D. SA.

3.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel

;

Curtea de

Apel București, prin Decizia nr. 1695 din 29 octombrie 2015, ce face

obiectul prezentei căi de atac, a respins apelul formulat de pârâta SC D.

SA împotriva sentinței civile nr. 1318 din 29 aprilie 2015 pronunțată

de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în Dosarul nr. x/93/2014, ca

nefondat. A admis apelul reclamanților A., B. și C. formulat

împotriva aceleiași sentințe. A schimbat, în parte, sentința

atacată, în sensul că a obligat pârâta SC D. SA să

plătească reclamantei A. suma de 11.921,1 lei cu titlu de

despăgubiri materiale. A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

4.

Cererea de

recurs;

Împotriva Deciziei

civile nr. 1695 din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția

VI-a civilă, au declarat recurs reclamanții A., B. și C.,

întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs recurenții susțin, în

esență, că instanța de apel a făcut o analiză

sumară a motivelor de apel, fără a evalua drepturile

nepatrimoniale lezate.

O altă

critică vizează cuantumul daunelor morale acordate reclamanților

de instanța de apel, în opinia acestora, hotărârea recurată

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

considerând că au fost încălcate atât principiile care

guvernează răspunderea civilă delictuală cât și a

principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, precum și

prevederile Ordinului Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011

și, nu în ultimul rând, practica în materie a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, precum și cea a Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Solicită

admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei contestate, în sensul

admiterii apelului exercitat de reclamanți împotriva sentinței civile

nr. 1318 din 29 aprilie 2015 a Tribunalului Ilfov, secția civilă.

derulată în recurs;

Învestită

cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acesteia.

Prin

rezoluția completului de filtru din 15 februarie 2016, cererea de recurs a

fost comunicată intimatei-pârâte SC D. SA cu mențiunea de a depune

întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare.

Motivele de

recurs au fost comunicate intimatei-pârâte la data de 18 februarie 2016,

conform dovezii aflate la fila 15 dosar.

La data de 18

martie 2016 (data de pe plicul poștal), cu respectarea termenului legal de

30 de zile, intimata-pârâtă SC D. SA a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.

Întâmpinarea

formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată

recurenților-reclamanți la data de 24 martie 2016, conform dovezilor

aflate la filele 23-25.

La data de 04

aprilie 2016, recurenții-reclamanți au depus răspuns la

întâmpinare prin care au solicitat admiterea recursului.

La data de 12

aprilie 2016, constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum

este reglementată de dispozițiile art. 15 coroborate cu

dispozițiile art. 17 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

publicată în M. Of., Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, magistratul

asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra

admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd

dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 C. proc. civ.

Completul de

filtru C7, la data de 16 mai 2016, constatând că raportul întrunește

condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia

părților cauzei, pentru ca acestea să depună puncte de

vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ.

Raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

părților la data de 20 aprilie 2016, respectiv 21 aprilie 2016,

conform dovezilor aflate la filele 42 - 45 din dosar, iar la data de 27 aprilie

2016, cu respectarea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 493

alin. (4) teza I C. proc. civ., atât recurenții-reclamanți, cât

și intimata-pârâtă SC D. SA au depus puncte de vedere la raport.

Prin punctul

de vedere la raport, intimata-pârâtă SC D. SA a invocat excepția

nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art.

488 C. proc. civ.

Constatându-se

încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6)

C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la

data de 01 iunie 2016, în procedura filtrului, fără citarea

părților.

Prin

încheierea din 22 ianuarie 2016 a fost

respinsă excepția

nulității recursului invocată prin punctul de vedere depus de

pârâtă, pentru motivele ce se regăsesc în respectiva încheiere, a

fost admis în principiu

recursul declarat de reclamanții A., B.

și C. împotriva Deciziei nr. 1695 din 29 octombrie 2015 a Curții de

Apel București, secția VI-a civilă, și a fost

fixat termen

de judecată la data de 13 iulie 2016, în ședință

publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea

părților.

Cu privire la

motivul de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.,

recurenții-reclamanți au susținut faptul că instanța

de apel a făcut o analiză sumară a motivelor de apel,

fără a evalua drepturile nepatrimoniale lezate, astfel că, în ce

privește daunele morale, hotărârea pronunțată de

instanța de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază.

Înalta Curte

reține că instanța de apel, analizând toate motivele de apel invocate,

a apreciat că toate considerentele pe care instanța de fond și-a

întemeiat soluția, reluate și dezvoltate în cadrul deciziei

instanței de apel, sunt temeinice și legale, motiv pentru care au

fost apreciate ca neîntemeiate criticile aduse prin motivele de apel

referitoare la cuantumul daunelor morale.

Instanța

de apel era obligată să motiveze soluția dată fiecărui

capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor

invocate de reclamanți în susținerea acestor capete de cerere.

Sub acest

aspect, hotărârea instanței de apel este conformă prevederilor art.

425 lit. b) C. proc. civ., în sensul că expune situația de fapt,

aceeași ca și cea reținută de instanța de fond, precum

și motivele pe care se întemeiază soluția referitoare la

cuantumul daunelor morale, considerent pentru care, motivul de recurs invocat

este nefondat.

Referitor la

motivul de recurs ce vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate

reclamanților, Înalta Curte Curtea va constata netemeinicia criticilor

subsumate acestui motiv, care nu va atrage incidența cazului de casare

înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, despăgubirile

pentru daunele morale se acordă în baza art. 50 și urm. din Legea nr.

136/1995, cât și prin Ordine ale Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor, la data producerii accidentului fiind în vigoare Ordinul nr.

14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede, la art. 49

alin. 2 lit. d), că daunele morale se acordă în conformitate cu

legislația și jurisprudența din România.

În

speță, criticile reclamanților vizează chestiunea

respectării acestor criterii legale de către instanța de apel

și prima instanță.

Referitor la

modalitatea de cuantificare a daunelor morale, Înalta Curte constată

că în mod judicios instanța de fond, precum și cea de apel au

avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu

cele statuate în articolul 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere

a Asigurărilor nr. 14/2011, referitoare la legislația și

jurisprudența din România. Din perspectivă

jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele

naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci

când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au

raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația

națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate

prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamant, ca

victimă a evenimentului rutier asigurat. Toate aceste aspecte,

circumstanțiate situației particulare cauzei, au fost expuse în

raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în

privința determinării despăgubirilor morale, menite să

asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciilor

suferite de reclamanți.

În ceea ce

privește critica recurenților referitoare la cuantificarea

efectivă a despăgubirilor acordate și solicitarea de majorare a

sumei acordată cu titlu de daune morale în funcție de probele care

relevă impactul produs reclamanților relativ la suferințele

fizice și psihice pe care le-au suferit în urma decesului lui

E.

și a

consecințelor nefaste care s-au răsfrânt asupra reclamanților în

calitate de părinte/bunici, Înalta Curte reține că

susținerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea

de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale

hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict

și limitativ în art. 488 C. proc. civ., apărările astfel

invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs,

atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare

și evaluare a dovezilor administrate.

Examinând

decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel

a validat raționamentul primei instanțe, care a făcut o

amplă analiză asupra stării de fapt, concluzionând că au

fost aplicate, în mod corect, criteriile obiective de determinare a daunelor

morale, având în vedere criterii valorificate de jurisprudență

și identificate de doctrină, respectiv gravitatea prejudiciului

nepatrimonial și importanța valorilor lezate.

De altfel,

în prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii

obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de

stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea

prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se „ghidează” după

criterii subiective, variabile de la caz la caz.

Despăgubirile

pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența

unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de

consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să

aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea

prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată

potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție

de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate,

instanța urmează să acorde despăgubiri apte să

constituie o satisfacție echitabilă.

În

speță, instanța de apel a ținut cont de importanța

valorii lezate, dar și de gravitatea și intensitatea durerilor

psihice suferite de reclamanți prin pierderea fiului/nepotului, precum

și de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuși, o

sursă de îmbogățire, ci să rămână doar un mijloc

de compensație, de alinare a durerii psihice suferite.

Față

de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios

instanța de apel a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor

morale în conformitate cu statuate în art. 49 din Ordinul

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, referitoare la

legislația și jurisprudența din România.

Prin urmare,

Înalta Curte, constatând că instanța de apel a avut în vedere

criteriile legale, obiective, când a analizat cuantumul daunelor morale, prin

raportare la situația de fapt, va respinge și criticile privind

daunele morale.

În

consecință, constatându-se că instanța de apel a efectuat o

corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale ce

guvernează materia, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de

recurs subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.,

sens în care, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva Deciziei

civile nr. 1695/A din 29 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă,

urmează

a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B., și C.,

toți cu

domiciliul ales la Cabinet de avocat, cu sediul în București, sector 2, în

contradictoriu cu intimata-pârâtă SC D. SA, cu sediul în

Voluntari, județ

Ilfov, înregistrată la Oficiului Național al Registrului și Comerțului,

împotriva Deciziei nr. 1695/A din 29 octombrie 2015, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/93/2014.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

13 iulie 2016.