ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1462/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1462/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1462/2016
Asupra cauzei
de față constată următoarele:
1.
Obiectul
cauzei;
Prin cererea de chemare în
judecată înregistrată la data de 22 decembrie 2014 pe rolul
Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub nr. x/93/2014,
reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta SC D.
SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,
să oblige pârâta la plata sumei de 1.020.000 euro (echivalent în lei
4.556.748 lei la cursul Băncii Naționale a României de 4,4674
lei/euro din data de 22 decembrie 2014), reprezentând despăgubiri
materiale și morale, respectiv repararea prejudiciului ce a fost cauzat
prin accidentul de circulație care a avut ca urmare decesul tânărului
E., cu cheltuieli de judecată.
2.
Hotărârea
pronunțată de prima instanță;
Prin sentința civilă nr. 1318 din 29
aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă,
în Dosarul nr. x/93/2014 a fost admisă, în parte, acțiunea
formulată de A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta SC D. SA
și a fost obligată pârâta SC D. SA la plata către reclamanta A.
a sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de
30.000 euro (în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României
din ziua plății) cu titlu de daune morale. A fost obligată
pârâta SC D. SA la plata către reclamanții B. și C. a sumei de
15.000 euro (în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României
din ziua plății) cu titlu de daune morale. A fost obligată
pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3.000 lei cu titlu de
cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B. și C.
și pârâta
SC
D. SA.
3.
Hotărârea pronunțată de instanța de apel
;
Curtea de
Apel București, prin Decizia nr. 1695 din 29 octombrie 2015, ce face
obiectul prezentei căi de atac, a respins apelul formulat de pârâta SC D.
SA împotriva sentinței civile nr. 1318 din 29 aprilie 2015 pronunțată
de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în Dosarul nr. x/93/2014, ca
nefondat. A admis apelul reclamanților A., B. și C. formulat
împotriva aceleiași sentințe. A schimbat, în parte, sentința
atacată, în sensul că a obligat pârâta SC D. SA să
plătească reclamantei A. suma de 11.921,1 lei cu titlu de
despăgubiri materiale. A menținut celelalte dispoziții ale
sentinței atacate.
4.
Cererea de
recurs;
Împotriva Deciziei
civile nr. 1695 din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția
VI-a civilă, au declarat recurs reclamanții A., B. și C.,
întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.
civ.
În
dezvoltarea motivelor de recurs recurenții susțin, în
esență, că instanța de apel a făcut o analiză
sumară a motivelor de apel, fără a evalua drepturile
nepatrimoniale lezate.
O altă
critică vizează cuantumul daunelor morale acordate reclamanților
de instanța de apel, în opinia acestora, hotărârea recurată
fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,
considerând că au fost încălcate atât principiile care
guvernează răspunderea civilă delictuală cât și a
principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, precum și
prevederile Ordinului Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011
și, nu în ultimul rând, practica în materie a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, precum și cea a Curții Europene a
Drepturilor Omului.
Solicită
admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei contestate, în sensul
admiterii apelului exercitat de reclamanți împotriva sentinței civile
nr. 1318 din 29 aprilie 2015 a Tribunalului Ilfov, secția civilă.
Procedura
derulată în recurs;
Învestită
cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acesteia.
Prin
rezoluția completului de filtru din 15 februarie 2016, cererea de recurs a
fost comunicată intimatei-pârâte SC D. SA cu mențiunea de a depune
întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare.
Motivele de
recurs au fost comunicate intimatei-pârâte la data de 18 februarie 2016,
conform dovezii aflate la fila 15 dosar.
La data de 18
martie 2016 (data de pe plicul poștal), cu respectarea termenului legal de
30 de zile, intimata-pârâtă SC D. SA a formulat întâmpinare prin care a
solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.
Întâmpinarea
formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată
recurenților-reclamanți la data de 24 martie 2016, conform dovezilor
aflate la filele 23-25.
La data de 04
aprilie 2016, recurenții-reclamanți au depus răspuns la
întâmpinare prin care au solicitat admiterea recursului.
La data de 12
aprilie 2016, constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum
este reglementată de dispozițiile art. 15 coroborate cu
dispozițiile art. 17 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru
degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru
pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
publicată în M. Of., Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, magistratul
asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra
admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd
dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 C. proc. civ.
Completul de
filtru C7, la data de 16 mai 2016, constatând că raportul întrunește
condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia
părților cauzei, pentru ca acestea să depună puncte de
vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.
civ.
Raportul
asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat
părților la data de 20 aprilie 2016, respectiv 21 aprilie 2016,
conform dovezilor aflate la filele 42 - 45 din dosar, iar la data de 27 aprilie
2016, cu respectarea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 493
alin. (4) teza I C. proc. civ., atât recurenții-reclamanți, cât
și intimata-pârâtă SC D. SA au depus puncte de vedere la raport.
Prin punctul
de vedere la raport, intimata-pârâtă SC D. SA a invocat excepția
nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art.
488 C. proc. civ.
Constatându-se
încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6)
C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la
data de 01 iunie 2016, în procedura filtrului, fără citarea
părților.
Prin
încheierea din 22 ianuarie 2016 a fost
respinsă excepția
nulității recursului invocată prin punctul de vedere depus de
pârâtă, pentru motivele ce se regăsesc în respectiva încheiere, a
fost admis în principiu
recursul declarat de reclamanții A., B.
și C. împotriva Deciziei nr. 1695 din 29 octombrie 2015 a Curții de
Apel București, secția VI-a civilă, și a fost
fixat termen
de judecată la data de 13 iulie 2016, în ședință
publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea
părților.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;
Cu privire la
motivul de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.,
recurenții-reclamanți au susținut faptul că instanța
de apel a făcut o analiză sumară a motivelor de apel,
fără a evalua drepturile nepatrimoniale lezate, astfel că, în ce
privește daunele morale, hotărârea pronunțată de
instanța de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se
întemeiază.
Înalta Curte
reține că instanța de apel, analizând toate motivele de apel invocate,
a apreciat că toate considerentele pe care instanța de fond și-a
întemeiat soluția, reluate și dezvoltate în cadrul deciziei
instanței de apel, sunt temeinice și legale, motiv pentru care au
fost apreciate ca neîntemeiate criticile aduse prin motivele de apel
referitoare la cuantumul daunelor morale.
Instanța
de apel era obligată să motiveze soluția dată fiecărui
capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor
invocate de reclamanți în susținerea acestor capete de cerere.
Sub acest
aspect, hotărârea instanței de apel este conformă prevederilor art.
425 lit. b) C. proc. civ., în sensul că expune situația de fapt,
aceeași ca și cea reținută de instanța de fond, precum
și motivele pe care se întemeiază soluția referitoare la
cuantumul daunelor morale, considerent pentru care, motivul de recurs invocat
este nefondat.
Referitor la
motivul de recurs ce vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate
reclamanților, Înalta Curte Curtea va constata netemeinicia criticilor
subsumate acestui motiv, care nu va atrage incidența cazului de casare
înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, despăgubirile
pentru daunele morale se acordă în baza art. 50 și urm. din Legea nr.
136/1995, cât și prin Ordine ale Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor, la data producerii accidentului fiind în vigoare Ordinul nr.
14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede, la art. 49
alin. 2 lit. d), că daunele morale se acordă în conformitate cu
legislația și jurisprudența din România.
În
speță, criticile reclamanților vizează chestiunea
respectării acestor criterii legale de către instanța de apel
și prima instanță.
Referitor la
modalitatea de cuantificare a daunelor morale, Înalta Curte constată
că în mod judicios instanța de fond, precum și cea de apel au
avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu
cele statuate în articolul 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor nr. 14/2011, referitoare la legislația și
jurisprudența din România. Din perspectivă
jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele
naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci
când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au
raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația
națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate
prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamant, ca
victimă a evenimentului rutier asigurat. Toate aceste aspecte,
circumstanțiate situației particulare cauzei, au fost expuse în
raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în
privința determinării despăgubirilor morale, menite să
asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciilor
suferite de reclamanți.
În ceea ce
privește critica recurenților referitoare la cuantificarea
efectivă a despăgubirilor acordate și solicitarea de majorare a
sumei acordată cu titlu de daune morale în funcție de probele care
relevă impactul produs reclamanților relativ la suferințele
fizice și psihice pe care le-au suferit în urma decesului lui
E.
și a
consecințelor nefaste care s-au răsfrânt asupra reclamanților în
calitate de părinte/bunici, Înalta Curte reține că
susținerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea
de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale
hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict
și limitativ în art. 488 C. proc. civ., apărările astfel
invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs,
atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare
și evaluare a dovezilor administrate.
Examinând
decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel
a validat raționamentul primei instanțe, care a făcut o
amplă analiză asupra stării de fapt, concluzionând că au
fost aplicate, în mod corect, criteriile obiective de determinare a daunelor
morale, având în vedere criterii valorificate de jurisprudență
și identificate de doctrină, respectiv gravitatea prejudiciului
nepatrimonial și importanța valorilor lezate.
De altfel,
în prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii
obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de
stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea
prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se „ghidează” după
criterii subiective, variabile de la caz la caz.
Despăgubirile
pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența
unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de
consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să
aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea
prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată
potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție
de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate,
instanța urmează să acorde despăgubiri apte să
constituie o satisfacție echitabilă.
În
speță, instanța de apel a ținut cont de importanța
valorii lezate, dar și de gravitatea și intensitatea durerilor
psihice suferite de reclamanți prin pierderea fiului/nepotului, precum
și de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuși, o
sursă de îmbogățire, ci să rămână doar un mijloc
de compensație, de alinare a durerii psihice suferite.
Față
de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios
instanța de apel a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor
morale în conformitate cu statuate în art. 49 din Ordinul
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, referitoare la
legislația și jurisprudența din România.
Prin urmare,
Înalta Curte, constatând că instanța de apel a avut în vedere
criteriile legale, obiective, când a analizat cuantumul daunelor morale, prin
raportare la situația de fapt, va respinge și criticile privind
daunele morale.
În
consecință, constatându-se că instanța de apel a efectuat o
corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale ce
guvernează materia, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de
recurs subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.,
sens în care, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge,
ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva Deciziei
civile nr. 1695/A din 29 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VI-a civilă,
urmează
a fi respins
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B., și C.,
toți cu
domiciliul ales la Cabinet de avocat, cu sediul în București, sector 2, în
contradictoriu cu intimata-pârâtă SC D. SA, cu sediul în
Voluntari, județ
Ilfov, înregistrată la Oficiului Național al Registrului și Comerțului,
împotriva Deciziei nr. 1695/A din 29 octombrie 2015, pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/93/2014.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi
13 iulie 2016.