ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 105/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 29 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantele A. și B. au solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.A la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune-interese, pentru repararea prejudiciului moral suferit de către A., în calitate de bunică a defunctei D. și a sumei de 300.000 euro, cu titlu de daune-interese, pentru repararea prejudiciului moral suferit de către B., în calitate de soră a aceleiași defuncte, ca urmare a producerii accidentului rutier din 14 decembrie 2012, în care a decedat numita D.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 430 și art. 431 C. proc. civ., art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1385 C. civ., precum și pe cele ale Legii nr. 136/1995 și Ordinului C.S.A. nr. 3/2013.

Prin Sentința civilă nr. 1368/2016 din 17 mai 2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A.; a obligat pe pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 8.000 de euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamanta A. și a sumei de 6.000 de euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamanta B.

Împotriva Sentinței civile nr. 1368/2016 din 17 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, au declarat apel reclamantele A. și B., prin care au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâta S.C. C. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia civilă nr. 2035A din 5 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins apelul declarat de apelantele-reclamante A. și B. și apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1368/2016 din 17 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A., prin care a solicitat, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., admiterea recursului și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, iar în cazul admiterii recursului și desființării titlului executoriu reprezentat de hotărârea recurată, întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare, în temeiul art. 722 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a dezvoltat atât critici care vizează existenta prejudiciului și întinderea daunelor morale acordate, cât și critici care vizează existența obligației de plată a daunelor morale, ca urmare a interpretării date art. 50 din Legea nr. 136/1995, prin Decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Cu privire la criticile care vizează existența prejudiciului și întinderea daunelor morale acordate, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că deși, potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ., au dreptul la reparație persoanele aflate în relație de rudenie apropiată cu victima, respectiv, ascendenți, descendenți, frați, surori, soțul victimei, precum și alte persoane ce ar putea dovedi existența unui prejudiciu moral, iar potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, instanța de judecată urmează să aprecieze asupra sumelor de bani solicitate cu titlu de despăgubiri morale.

Or, cererea de acordare a despăgubirilor formulate de către bunică și soră va fi apreciată ca fiind întemeiată numai în măsura în care va fi dovedit un prejudiciu moral.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanța supremă a statuat că, deși nu se poate nega, în principiu, dreptul unei astfel de rude de a i se acorda daune morale, urmează să fie analizate circumstanțele factuale în care acest drept a fost pretins și situația concretă a fiecărei persoane ce a afirmat că a suferit un prejudiciu, apreciind că nu a fost făcută dovada suferințelor morale. Or, această analiză ține exclusiv de situația de fapt, iar în prezenta cauză reclamantele nu au făcut dovada acestui tip de prejudiciu.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că la acordarea daunelor trebuie avute în vedere condițiile de producere a accidentului și urmările acestuia, aspecte la care se raportează repararea prejudiciului, dar și necesitatea inexistenței unei îmbogățiri fără justă cauză.

De asemenea, trebuie avute în vedere și condițiile socio-economice individuale ale părților civile, precum și cele generale, constând în venitul minim și mediu la nivel național și local pe cap de locuitor. Astfel, toate aceste elemente obiective trebuie să determine daunele morale, care reprezintă un element subiectiv.

Cu privire la criticile care vizează inexistența dreptului la daune morale, ca urmare a interpretării date art. 50 din Legea nr. 136/1995, prin Decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că a criticat soluția instanței de fond și din perspectiva neaplicării în cauză a acestei decizii a Înaltei Curți, având în vedere vinovăția exclusivă la producerea accidentului a rudei (fiu/unchi) reclamantelor.

În acest sens, recurenta-pârâtă a învederat că art. 50 din Legea nr. 136/1995 enumeră situațiile în care asigurătorul acordă despăgubiri, printre aceste cazuri fiind prevăzută și situația în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane aflate în întreținerea proprietarului ori a conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului. Însă, acest caz de acordare a despăgubirilor se referă doar la situația în care rudele persoanei vinovate de producerea accidentului au suferit vătămări corporale ca urmare a evenimentului rutier.

În sprijinul susținerii sale, recurenta-pârâtă a evocat Decizia nr. 23/2015, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "dreptul la despăgubiri recunoscut soțului (soției) sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului privește doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier".

Deși instanța de apel a reținut că apelanta-pârâtă nu a adus nicio critică interpretării date de prima instanță acestei decizii, prin cererea de apel s-a arătat că este imposibil de defalcat prejudiciul moral suferit de către victimele indirecte ale accidentului față de cele două persoane decedate, respectiv șoferul și pasagerul.

În drept, recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 24 martie 2017, intimatele-reclamante au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția netimbrării și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 6 aprilie 2017, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de către intimatele-reclamante și a reiterat concluziile de admitere a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 13 iunie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta-pârâtă nu a depus un punct de vedere la raport.

Intimatele-reclamante au depus un punct de vedere la raport, prin care au învederat că soluția care trebuie pronunțată în cauză este cea de anulare a recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ședința din 3 octombrie 2017, constatând că recursul nu poate fi soluționat nici conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nici conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a pronunțat, în temeiul art. 493 alin. (7) din același act normativ, o încheiere de admitere în principiu a recursului, acordând termen de judecată la 23 ianuarie 2018, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile netimbrării și nulității recursului, Înalta Curte apreciază că excepțiile invocate sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepția netimbrării recursului, Înalta Curte constată că în sarcina recurentei-pârâte a fost stabilită obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1182,5 RON, conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

După ce a fost înștiințată cu privire la această obligație, recurenta-pârâtă s-a conformat măsurii dispuse de instanță în sensul că a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1182,5 RON.

Având în vedere că recursul a fost timbrat cu respectarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va respinge excepția netimbrării recursului.

Cu privire la excepția nulității recursului, intimatele-pârâte au învederat, în esență, că se impune anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 487 alin. (1) din același act normativ, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Din analiza textelor de lege anterior evocate rezultă că nu este incidentă sancțiunea nulității recursului în cazul în care cererea de recurs cuprinde critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că, deși o parte din criticile din cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici de nelegalitate care pot fi încadrate motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vor fi indicate și analizate cu ocazia examinării pe fond a recursului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, contrar prevederilor art. 497 C. proc. civ., care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă, în caz de admitere a recursului.

Prin cererea de recurs au fost formulate critici care vizează existența prejudiciului și întinderea daunelor morale acordate, precum și critici care vizează existența obligației de plată a daunelor morale.

Criticile care vizează existența obligației de plată a daunelor morale vor fi examinate cu prioritate, întrucât în absența existenței unui obligații nu se mai pune problema întinderii acesteia.

În esență, recurenta-pârâtă susține că obligarea sa la plata de daune morale s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995, care trebuiau interpretate conform celor statuate prin Decizia nr. 23/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, întrucât beneficiază de dreptul la despăgubiri doar rudele persoanei vinovate de producerea accidentului care au suferit vătămări corporale, în urma unui accident rutier.

Fiind invocată aplicarea greșită a unor norme de drept material, prin prisma interpretării date de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii, aceste critici vor fi examinate prin raportare la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri pronunțate cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se cuvine subliniat că prin Decizia nr. 23/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soțului (soției) sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, privește doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier".

Premisa avută în vedere la pronunțarea deciziei anterior evocate vizează situația în care un conducător auto este victima unui accident rutier produs din culpa sa, iar soția sau persoanele aflate în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat solicită despăgubiri de la societatea de asigurare pentru prejudiciul suferit ca urmare a vătămării sau decesului șoferului.

În prezenta cauză, situația premisă este diferită de cea avută în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, întrucât reclamantele și-au întemeiat cererea de despăgubire pe calitatea lor de rude cu defuncta D. și nu pe cea de rude cu conducătorul vehiculului asigurat.

Potrivit dispozițiilor art. 1391 alin. (2) C. civ., "instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu".

Dat fiind că A. avea calitatea de bunică a defunctei, iar B. avea calitatea de soră a defunctei, rezultă că intimatele-reclamante erau rude cu victima faptei cauzatoare de prejudicii săvârșită de către conducătorul vehiculului asigurat, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ., în temeiul cărora pot fi acordate despăgubiri, sub forma daunelor morale, pentru durerea încercată prin moartea victimei.

Referitor la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei, instanța supremă constată că întrunirea cumulativă a acestor condiții a fost stabilită de către instanțele de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză.

Dat fiind că verificarea îndeplinirii acestor condiții ar presupune reevaluarea probelor administrate în cauză, rezultă că aspectele de fapt reținute în acest sens de către instanțele devolutive se mențin și în calea extraordinară de atac a recursului, în care se realizează numai un control de legalitate a hotărârii recurate.

Așadar, este îndeplinită cerința existenței unui raport de răspundere civilă delictuală pe care să se grefeze raportul de asigurare de răspundere civilă.

Cu privire la raportul de asigurare de răspundere civilă, instanța supremă constată că emitentul poliței de asigurare RCA pentru vehiculul implicat în accident este recurenta-pârâtă S.C. C. S.A.

Din analiza coroborată a dispozițiilor art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1996 și art. 26 alin. (1) lit. a) și art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 29.11.2011, în vigoare la data producerii evenimentului asigurat, rezultă că societatea de asigurare este obligată să repare prejudiciile materiale și morale suferite de terțele persoane prin fapta conducătorului sau proprietarului vehiculului asigurat.

Având în vedere că vehiculul implicat în accidentul rutier era asigurat conform poliței de asigurare RCA, emise de S.C. C. S.A., rezultă că sunt incidente dispozițiile legale anterior evocate, fiind astfel îndeplinite condițiile pentru plata daunelor morale de către societatea de asigurare către terțele persoane prejudiciate.

Cu privire la criticile din cererea de recurs referitoare la existenta prejudiciului și întinderea daunelor morale acordate, instanța supremă apreciază că aceste critici vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Dat fiind că nu se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a unor texte de lege care să conțină criterii în funcție de care se determină cuantumul despăgubirilor, rezultă că recurenta-pârâtă încearcă să redimensioneze cuantumul acestor despăgubiri, prin reevaluarea situației de fapt reținută de instanțele de fond.

În privința criticilor privind existența prejudiciului moral suferit de către intimatele-reclamante, chiar recurenta-pârâtă afirmă în cuprinsul cererii de recurs că soluționarea acestor critici presupune analizarea situației de fapt.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului pot fi examinate numai criticile privind nelegalitatea hotărârii recurate, pentru motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens pot fi evocate și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, criticile de netemeinicie referitoare la existenta prejudiciului și întinderea daunelor morale acordate urmează a fi înlăturate.

Pentru aceste motive, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile netimbrării și nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A împotriva Deciziei civile nr. 2035A din 5 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC -NN