ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1668/2016

Decizia nr. 1668/2016

Deliberând, în condițiile art.

395 coroborat cu dispozițiile art. 494 din C. proc. civ., reține

următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 16 iulie 2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă la 17 iulie 2013, sub

număr de dosar x/3/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate

caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva sa și

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul fizic și moral suferit

constând în 10.000 euro pentru prejudiciul moral; obligarea la plata

actualizată a sumelor de 3.000 lei reprezentând prețul cererii de

renunțare la cetățenie; 1.930 lei prețul prelungirii

pașaportului; 1.000 lei taxa percepută persoanelor fără

cetățenie; 43.000 lei prejudiciul cauzat de lipsa unui loc de muncă

pe o perioadă de 1 an și 5 luni.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 3, 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția prescripției dreptului material la acțiune arătând

că dreptul de a solicita despăgubiri de către reclamant s-a

născut la data de 2 iunie 2009, odată cu apariția Legii nr.

221/2009, iar termenul în care pot fi solicitate aceste despăgubiri este

de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii. Or, cererea reclamantului

este formulată după data de 2 iunie 2012.

Prin încheierea din ședința

publică din data de 29 noiembrie 2013, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a admis excepția dreptului material la

acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea

de despăgubiri, în raport de dispozițiile art. 5 din Legea nr.

221/2009, având în vedere ca acțiunea nu a fost formulată în termen

de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, instanța

rămânând învestită cu capătul de cerere privind constatarea

caracterului politic al măsurilor administrative, cerere

imprescriptibilă, conform dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr.

221/2009.

Prin Sentința civilă nr.

1205 din 26 septembrie 2014, Tribunalul București, secția III-a

civilă a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere privind

constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, formulat de

reclamantul A. și, pe cale de consecință, a respins cererea

privind acordarea de despăgubiri, ca fiind prescris dreptul material la

acțiune.

Împotriva acestei sentințe,

reclamantul A. a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 204 din 24

aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost

respins ca nefondat.

Invocând în drept dispozițiile

art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat

recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.

La termenul de judecată din 12

octombrie 2016, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., a

pus în discuție motivul de casare de ordine publică prevăzut de

art. 488 alin. (1) pct. 1 cu referire la art. 457 din același cod,

respectiv compunerea instanței care a pronunțat decizia atacată

în recursul pendinte și legalitatea căii de atac, iar reprezentantul

recurentului-reclamant, apreciind incident motivul invocat din oficiu, a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței competente pentru soluționarea

recursului.

Examinând decizia atacată în

limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru considerentele care succed:

Dispozițiile art. 489 alin. (3)

C. proc. civ. stipulează: "dacă legea nu dispune altfel,

motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu

de către instanță, chiar după împlinirea termenului de

motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în

ședință publică."

Potrivit art. XIII din Legea nr.

202/2010, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 se modifică,

în sensul că hotărârile judecătorești pronunțate în

temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b) sunt supuse

recursului, care este de competența curții de apel, și sunt puse

în executare de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile

generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București.

Totodată, conform art. XXVI al Legii

nr. 202/2010, dispozițiile [...] art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările

și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin

prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de

soluționare în primă instanță dacă nu s-a

pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Înalta Curte constată că,

prin Sentința civilă nr. 1205 din 26 septembrie 2014

pronunțată de Tribunalul București, a fost soluționată

acțiunea reclamantului întemeiată în drept pe dispozițiile art.

3, 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Această hotărâre a fost

pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010

și, prin urmare, devin incidente prevederile acesteia de modificare a

Legii nr. 221/2009 vizând faptul că hotărârea primei instanțe

este susceptibilă numai de exercițiul căii de atac a recursului

a cărui soluționare este de competența curții de apel (art.

5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 modificat prin art. XXVI al Legii nr.

202/2010 începând cu data de 25 noiembrie 2010).

Înalta Curte constată că, în

mod greșit, Curtea de Apel București a judecat ca instanță

de apel, în compunerea de doi judecători prevăzută de lege

pentru judecata apelului, și nu ca instanță de recurs, în

compunerea de trei judecători, așa cum impuneau normele imperative

ale Legii nr. 221/2009, fapt ce determină incidența în cauză a

motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.

1 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere

atunci când instanța care a pronunțat hotărârea atacată

"nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale" .

Curtea de apel a nesocotit,

totodată, și o regulă cu valoare de principiu

constituțional, cea a legalității căilor de atac potrivit

căreia căile de atac sunt instituite prin lege, și, prin urmare,

o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte

căi decât cele prevăzute expres de lege.

În considerarea celor ce preced,

constatând că se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce face de

prisos examinarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamant, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 494 alin. (1) C. proc. civ., va

admite recursul reclamantului A. împotriva Deciziei civile nr. 204 din 24

aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va casa

hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare

Curții de Apel București ca instanță de recurs, care va

soluționa recursul în compunerea prevăzută de art. 54 alin. (2)

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 204 din 24 aprilie 2015

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel, ca

instanță de recurs.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - CL