ÎCCJ, Decizia nr. 353/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1447 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă plângerea

formulată de petentul P.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul a

adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. în care se critică activitatea

procurorului M.F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a

funcționarilor Primăriei Galbenu solicitând modificarea titlului de proprietate

nr. 0324-49/1999, punerea sa în posesie cu suprafața de 6 ha de teren și obligarea autorităților locale la plata de daune.

Având

în vedere dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. și ale art. 222 C.

proc. pen. prima instanță a constatat că plângerea formulată de petent nu

îndeplinește condițiile prevăzute de lege petentul invocând critici neconturate

prin raportare la anumite persoane, formulând solicitări de natură civilă ce

exced obiectului cauzei.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o,

astfel după cum rezultă din concluziile sale orale (expuse în partea

introductivă a prezentei decizii), cererea de recurs (filele 2-4 dosar recurs)

și notele scrise depuse la dosar (filele 8-15 dosar recurs) pentru

nelegalitate, netemeinicie, încălcarea normelor legale de către magistrați,

nesoluționarea cauzei de Înalta Curte de Casație și Justiție deși era

competentă în acest sens, greșita trimitere a plângerii sale de către Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție altor parchete, favorizarea

prefecților și a altor funcționari și membri ai Guvernului reclamați de către

magistrații procurori, greșita aplicare a prevederilor legii fondului funciar,

comiterea unui fals la eliberarea titlului de proprietate nr. 0324-49/1999,

nemotivarea soluției primei instanțe, nepronunțarea asupra unor fapte reținute

în sarcina inculpaților, nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu

persoanele reclamate, greșita nesesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție

de organele competente.

Analizând

cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul

este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 222 C. proc. pen.,

plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică,

referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să

cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea

faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este

cunoscut și a mijloacelor de probă.

Rezultă

că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres

de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea

obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire,

respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o

condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și

constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a

exercitării abuzive a dreptului de petiționare.

Totodată,

potrivit dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., împotriva

măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere,

dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea

fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C.

proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În

materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar

posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.),

dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Rezultă,

așadar, că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre

soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care

legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului

cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul

procurorului.

În

cauza dedusă judecății în mod întemeiat prima instanță a apreciat că plângerea

petentului nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen.,

fiind, astfel, informă ca plângere penală și pe cale de consecință, inadmisibilă,

concluzia instanței rezultând din raportarea prevederilor art. 222 C. proc.

pen. conținutului concret al plângerii petentului.

Se

reține, totodată, că plângerea adresată primei instanțe, deși întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu îndeplinea condițiile

expres și imperativ reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen., având în vedere și prevederile art. 29 alin. (1) C. proc. pen., care

reglementează competența de judecată în primă instanță, după calitatea

persoanei, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevederi care, în cauză,

prin raportare la conținutul concret al plângerii, nu sunt incidente.

Criticile

invocate în recurs sunt nefondate.

Astfel

după cum rezultă din considerentele anterior expuse prima instanță s-a

pronunțat cu prioritate și în mod exclusiv asupra admisibilității plângerii

petentului respectând normele de competență prevăzute de lege și pronunțând în

aceste limite o soluție legală, temeinică și riguros motivată, care dă o

corectă interpretare și aplicare normelor incidente în cauză.

Critica

referitoare la nesoluționarea fondului cauzei și nepronunțarea asupra faptelor

reținute în sarcina inculpaților nu poate fi primită, deoarece constatarea

primei instanțe în sensul că a fost sesizată cu o plângere neprevăzută de lege

și, deci, inadmisibilă, a făcut imposibilă analizarea altor aspecte ce vizau

fondul cauzei.

În

ceea ce privește motivul de recurs privind nelegala îndeplinire a procedurii de

citare cu persoanele reclamate, acesta este de asemenea nefondat, prevederile

art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen. nefiind incidente în cauză, față

de obiectul plângerii petentului.

De

asemenea, aprecierile privind modul de aplicare a normelor legale în materia

fondului funciar exced obiectului prezentei cauze, neputând fi primite.

Pentru

considerente ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1,

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul P.V. împotriva sentinței nr. 1447 din

24 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5760/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.