ÎCCJ, Decizia nr. 353/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1447 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul P.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. în care se critică activitatea procurorului M.F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a funcționarilor Primăriei Galbenu solicitând modificarea titlului de proprietate nr. 0324-49/1999, punerea sa în posesie cu suprafața de 6 ha de teren și obligarea autorităților locale la plata de daune.

Având în vedere dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. și ale art. 222 C. proc. pen. prima instanță a constatat că plângerea formulată de petent nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege petentul invocând critici neconturate prin raportare la anumite persoane, formulând solicitări de natură civilă ce exced obiectului cauzei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile sale orale (expuse în partea introductivă a prezentei decizii), cererea de recurs (filele 2-4 dosar recurs) și notele scrise depuse la dosar (filele 8-15 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, încălcarea normelor legale de către magistrați, nesoluționarea cauzei de Înalta Curte de Casație și Justiție deși era competentă în acest sens, greșita trimitere a plângerii sale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție altor parchete, favorizarea prefecților și a altor funcționari și membri ai Guvernului reclamați de către magistrații procurori, greșita aplicare a prevederilor legii fondului funciar, comiterea unui fals la eliberarea titlului de proprietate nr. 0324-49/1999, nemotivarea soluției primei instanțe, nepronunțarea asupra unor fapte reținute în sarcina inculpaților, nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu persoanele reclamate, greșita nesesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție de organele competente.

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă. Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc.

pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de petiționare. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă, așadar, că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. În cauza dedusă judecății în mod întemeiat prima instanță a apreciat că plângerea petentului nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222 C. proc.

pen., fiind, astfel, informă ca plângere penală și pe cale de consecință, inadmisibilă, concluzia instanței rezultând din raportarea prevederilor art. 222 C. proc. pen. conținutului concret al plângerii petentului. Se reține, totodată, că plângerea adresată primei instanțe, deși întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nu îndeplinea condițiile expres și imperativ reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere și prevederile art. 29 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează competența de judecată în primă instanță, după calitatea persoanei, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevederi care, în cauză, prin raportare la conținutul concret al plângerii, nu sunt incidente.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Astfel după cum rezultă din considerentele anterior expuse prima instanță s-a pronunțat cu prioritate și în mod exclusiv asupra admisibilității plângerii petentului respectând normele de competență prevăzute de lege și pronunțând în aceste limite o soluție legală, temeinică și riguros motivată, care dă o corectă interpretare și aplicare normelor incidente în cauză. Critica referitoare la nesoluționarea fondului cauzei și nepronunțarea asupra faptelor reținute în sarcina inculpaților nu poate fi primită, deoarece constatarea primei instanțe în sensul că a fost sesizată cu o plângere neprevăzută de lege și, deci, inadmisibilă, a făcut imposibilă analizarea altor aspecte ce vizau fondul cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs privind nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu persoanele reclamate, acesta este de asemenea nefondat, prevederile art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen. nefiind incidente în cauză, față de obiectul plângerii petentului. De asemenea, aprecierile privind modul de aplicare a normelor legale în materia fondului funciar exced obiectului prezentei cauze, neputând fi primite. Pentru considerente ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.V. împotriva sentinței nr. 1447 din 24 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5760/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.