ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.10.2012

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
30.10.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din

Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011,

începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție este

organizată în 4 secții: secția I civilă, secția a II-a civilă, secția penală și

secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și

Secțiile Unite, cu competență proprie.

În lipsa unor norme

de competență materială (care nu se confundă cu normele de organizare

judiciară) prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de

cauze ar fi date în competența uneia dintre secțiile civile care funcționează

la nivelul aceleiași instanțe, sintagma "cu competență proprie"

prevăzută de dispoziția legală menționată distinge, în mod evident, între

competențele proprii și comune ale celor două secții civile și competențele

celorlalte secții ale instanței supreme, precum și competența completelor de 5

judecători.

Alocarea unor

competențe specializate, distinct de competențele comune, completelor de

judecată ce funcționează la nivelul celor două secții civile începând cu data

de 1 octombrie 2011 și până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până

la data de 13 aprilie 2012 și mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a

realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere

al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit Anexei 1 a

hotărârii menționate, în cadrul secției I civilă funcționează complete

specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate

în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia

exproprierii, dintre care două complete specializate și în soluționarea

dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.

Prin aceeași hotărâre

a Colegiului de conducere s-a stabilit că restul dosarelor civile înregistrate

după data de 1 octombrie 2011, cu excepția celor date în competența completelor

specializate care funcționează la nivelul secției a II-a civilă, având diverse

obiecte identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart între cele două

secții civile ale instanței supreme, în proporție de IA pentru fiecare dintre

acestea, prin utilizarea aplicației E.

Or, în speță, se

constată că obiectul cauzei, și anume, "Legea nr. 221/2009", se

circumscrie competențelor specializate alocate exclusiv completelor de judecată

ale secției a II-a civilă, identificate în Anexa I a hotărârii menționate ca

fiind obligații născute din legi speciale.

În atare situație,

competența funcțională de soluționare a recursului revine secției a II-a civilă,

în raport de prevederile Hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului

de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așa fiind, dosarul

urmează a fi scos de pe rolul secției I civile și trimis, spre competentă

soluționare, secției a II-a civile.

Scoate de pe rol

cauza având ca obiect recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 353 din 14 noiembrie 2011

a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, și o trimite, spre competentă soluționare, secției a II-a civilă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 30 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-13
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție est
ÎCCJ 2013-01-22
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție est
ÎCCJ 2012-09-12
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2012-12-11
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție est
ÎCCJ 2013-01-24
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție est
Sursă