ÎCCJ, Decizia nr. 206/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 137 din 31 mai 2002, Spitalul Orășenesc Năsăud a imputat asistentei medicale Ș.L., suma de 4.924.392 lei reprezentând drepturi salariale necuvenit încasate în perioada 1 iunie 2001 - 30 aprilie 2002, stabilite cu acest titlu în baza raportului de control nr. 1855 din 31 mai 2002 a Camerei de Conturi - Direcția de Control Financiar Ulterior. La data de 24 iunie 2002, Ș.L. a formulat contestație împotriva dispoziției de imputare menționate. Contestatoarea a susținut că dispoziția este netemeinică și nelegală, drepturile salariale fiind stabilite în conformitate cu dispozițiile legii. Prin sentința nr. 57 din 4 iunie 2003, Camera de Conturi a județului Bistrița Năsăud - Colegiul jurisdicțional a respins contestația, ca neîntemeiată.

S-a reținut că s-au aprobat drepturi salariale în mod necuvenit. Astfel, prin dispoziția nr. 85 din 28 iunie 2001, începând cu data de 1 iunie 2001 s-au majorat salariile personalului intimatei, în baza prevederilor O.U.G. nr. 42/2001. Din lipsă de fonduri, procentele de majorare prevăzute de acest act normativ au fost cumulate și s-a acordat 14%, începând cu data de 1 iunie 2002. La o parte a personalului s-a aplicat, însă, fără temei legal, o majorare de 24% a salariului. Drept urmare, în mod judicios s-a reținut că, în acest mod, unității i-a fost produsă o pagubă. Prin decizia nr. 516 din 19 septembrie 2003, Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a admis recursul jurisdicțional formulat de Ș.L.

și a modificat sentința atacată, în sensul că a anulat decizia de imputare menționată. În motivarea acestei hotărâri, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut că salariile de bază nu au fost stabilite anterior în cuantumul prevăzut de O.U.G. nr. 24/2000. În acest context, aplicarea majorării de 10% reprezintă o corectare justificată a salariilor în anul 2001. Împotriva acestei decizii, Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud a declarat recurs. Prin decizia nr. 8058 din 5 noiembrie 2004, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins recursul, ca nefondat. Împotriva acestei din urmă hotărâri, Spitalul Orășenesc Năsăud a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din economia dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 377 din același cod, rezultă că legea procesual-civilă a statuat asupra unicității căii de atac a recursului, așa încât exercitarea unui nou recurs împotriva deciziei irevocabile pronunțată de instanța de control judiciar, este exclusă. În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei menționate, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, decizia atacată este irevocabilă, față de faptul că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazuri limitativ determinate de calitatea persoanei, pronunță hotărâri irevocabile, ca instanțe de recurs, potrivit competenței atribuită acestora prin art. 19-21 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4 C. proc. civ. Nu este îndeplinită, așadar, una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acestei căi de atac, stabilite prin art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri definitive, susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Pe de altă parte, în cauză secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cu recurs, în vederea examinării legalității și temeiniciei unui act administrativ jurisdicțional. Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată, „colegiul jurisdicțional judecă, în primă instanță, contestațiile introduse împotriva actelor de imputație, de către administratori, gestionari, contabili, precum și de către ceilalți salariați care au participat, împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale”.

Prin art. 48 s-a stabilit că: „Secția jurisdicțională judecă, în ultimă instanță, cererile de recurs jurisdicțional îndreptate împotriva încheierilor și sentințelor pronunțate de colegiile jurisdicționale, precum și cele îndreptate împotriva sentințelor pronunțate de secția jurisdicțională, ca instanță de fond, în cazurile prevăzute de art. 46”. Așadar, prin lege a fost instituită o jurisdicție specială. Existența unei asemenea jurisdicții obligă persoana interesată, în raport cu dispozițiile legale menționate și dispozițiile legii fundamentale nerevizuite, să se adreseze mai întâim autorității publice competente, învestită cu atribuții jurisdicționale. În cauză, procedura specială prevăzută în Legea nr. 94/1992 a fost parcursă.

Potrivit art. 82 din același act normativ, „împotriva hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, se poate face recurs la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”. În condițiile acestui din urmă text din legea specială, actul administrativ jurisdicțional a fost supus controlului judecătoresc secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Textul menționat constituie o aplicație particulară a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora „actele administrativ-jurisdicționale, cu excepția celor prevăzute la art. 3 și a celor din domeniul contravențiilor, pot fi atacate cu recurs, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, în termen de 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”.

Așadar, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu examinarea legalității și temeiniciei actului administrativ jurisdicțional menționat, prin recursul declarat de intimată în condițiile art. 4 din Legea nr. 29/1990, raportat la art. 82 din Legea nr. 94/1992 și a pronunțat o hotărâre irevocabilă, conform competenței atribuite prin art. 19 din Legea nr. 304/2004, nesusceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs. Ca atare, față de situația expusă, excepția de inadmisibilitate a recursului se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de intimatul Spitalul Orășenesc „Dr.

George Trifon” Năsăud, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” împotriva deciziei nr. 8058 din 5 noiembrie 2004, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 698/2004. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.