ÎCCJ, Decizia nr. 206/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 137 din

31 mai 2002, Spitalul Orășenesc Năsăud a imputat asistentei medicale Ș.L., suma

de 4.924.392 lei reprezentând drepturi salariale necuvenit încasate în perioada

1 iunie 2001 - 30 aprilie 2002, stabilite cu acest titlu în baza raportului de

control nr. 1855 din 31 mai 2002 a Camerei de Conturi - Direcția de Control

Financiar Ulterior.

La data de 24 iunie 2002,

Ș.L. a formulat contestație împotriva dispoziției de imputare menționate.

Contestatoarea a susținut că

dispoziția este netemeinică și nelegală, drepturile salariale fiind stabilite

în conformitate cu dispozițiile legii.

Prin sentința nr. 57 din 4

iunie 2003, Camera de Conturi a județului Bistrița Năsăud - Colegiul

jurisdicțional a respins contestația, ca neîntemeiată.

S-a reținut că s-au aprobat

drepturi salariale în mod necuvenit.

Astfel, prin dispoziția nr.

85 din 28 iunie 2001, începând cu data de 1 iunie 2001 s-au majorat salariile

personalului intimatei, în baza prevederilor O.U.G. nr. 42/2001.

Din lipsă de fonduri,

procentele de majorare prevăzute de acest act normativ au fost cumulate și s-a

acordat 14%, începând cu data de 1 iunie 2002.

La o parte a personalului

s-a aplicat, însă, fără temei legal, o majorare de 24% a salariului.

Drept urmare, în mod

judicios s-a reținut că, în acest mod, unității i-a fost produsă o pagubă.

Prin decizia nr. 516 din 19

septembrie 2003, Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a admis recursul

jurisdicțional formulat de Ș.L. și a modificat sentința atacată, în sensul că a

anulat decizia de imputare menționată.

În motivarea acestei

hotărâri, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut că salariile de

bază nu au fost stabilite anterior în cuantumul prevăzut de O.U.G. nr. 24/2000.

În acest context, aplicarea

majorării de 10% reprezintă o corectare justificată a salariilor în anul 2001.

Împotriva acestei decizii,

Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud a declarat recurs.

Prin decizia nr. 8058 din 5

noiembrie 2004, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a respins recursul, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, Spitalul Orășenesc Năsăud a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispozițiilor

art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 377 din același cod, rezultă că

legea procesual-civilă a statuat asupra unicității căii de atac a recursului,

așa încât exercitarea unui nou recurs împotriva deciziei irevocabile pronunțată

de instanța de control judiciar, este exclusă.

În cauză, Completul de 9

judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei

menționate, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, decizia atacată este

irevocabilă, față de faptul că secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu

excepția secției penale în cazuri limitativ determinate de calitatea persoanei,

pronunță hotărâri irevocabile, ca instanțe de recurs, potrivit competenței

atribuită acestora prin art. 19-21 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4

C. proc. civ.

Nu este îndeplinită, așadar,

una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea

acestei căi de atac, stabilite prin art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri definitive, susceptibile de reformare pe această cale,

determinată ca atare de lege.

Pe de altă parte, în cauză

secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a fost sesizată, cu recurs, în vederea examinării legalității și

temeiniciei unui act administrativ jurisdicțional.

Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr.

94/1992, republicată, „colegiul jurisdicțional judecă, în primă instanță,

contestațiile introduse împotriva actelor de imputație, de către

administratori, gestionari, contabili, precum și de către ceilalți salariați

care au participat, împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate

persoanelor juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea,

administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale

sectorului public, precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al

statului și al unităților administrativ-teritoriale”.

Prin art. 48 s-a stabilit că: „Secția

jurisdicțională judecă, în ultimă instanță, cererile de recurs jurisdicțional

îndreptate împotriva încheierilor și sentințelor pronunțate de colegiile

jurisdicționale, precum și cele îndreptate împotriva sentințelor pronunțate de

secția jurisdicțională, ca instanță de fond, în cazurile prevăzute de art. 46”.

Așadar, prin lege a fost instituită

o jurisdicție specială.

Existența unei asemenea

jurisdicții obligă persoana interesată, în raport cu dispozițiile legale

menționate și dispozițiile legii fundamentale nerevizuite, să se adreseze mai

întâim autorității publice competente, învestită cu atribuții jurisdicționale.

În cauză, procedura specială

prevăzută în Legea nr. 94/1992 a fost parcursă.

Potrivit art. 82 din același act

normativ, „împotriva hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de secția

jurisdicțională a Curții de Conturi, se poate face recurs la secția de

contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”.

În condițiile acestui din

urmă text din legea specială, actul administrativ jurisdicțional a fost supus

controlului judecătoresc secției de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Textul menționat constituie o

aplicație particulară a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 29/1990, potrivit

cărora „actele administrativ-jurisdicționale, cu excepția celor prevăzute la

art. 3 și a celor din domeniul contravențiilor, pot fi atacate cu recurs, după

epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, în termen de 15 zile de la

comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de

Justiție”.

Așadar, secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată

cu examinarea legalității și temeiniciei actului administrativ jurisdicțional

menționat, prin recursul declarat de intimată în condițiile art. 4 din Legea

nr. 29/1990, raportat la art. 82 din Legea nr. 94/1992 și a pronunțat o

hotărâre irevocabilă, conform competenței atribuite prin art. 19 din Legea nr.

304/2004, nesusceptibilă de reformare

prin declararea unui nou recurs.

Ca atare, față de situația

expusă, excepția de inadmisibilitate a recursului se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de intimatul

Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” împotriva deciziei

nr. 8058 din 5 noiembrie 2004, pronunțată de secția de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 698/2004.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iulie 2005.