Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.01.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 261/2003

HOTĂRÂRE
24.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 261/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 24 iunie 2002, la Tribunalul Bistrița-Năsăud T.C. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 92/31 mai 2002 prin care s-a dispus reținerea sumei de 3.942.372 lei, reprezentând sume primite ca salarii în perioada 1 iunie 2001 - 30 aprilie 2002 și considerate prin actul atacat, ca necuvenite . Contestatoarea a considerat că majorarea de salarii făcută pentru salariații Spitalului Orășenesc Năsăud este legală stabilită conform O.U.G. nr. 24/2000 și deci decizia de imputare este nelegală. A mai precizat contestatoarea că, deși în decizia atacată se prevede că orice nemulțumire cu privire la această decizie de imputare se soluționează conform art. 45 și 46 din Legea nr. 94/1992 la Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi Bistrița Năsăud, se consideră că este competent a soluționa litigiul Tribunalul Bistrița Năsăud.

Prin sentința nr. 382din 6 septembrie 2002, Tribunalul Bistrița Năsăud reținând că Spitalul Năsăud este un spital public și se încadrează în categoria persoanelor supuse controlului Curții de Conturi, potrivit art. 18 lit. e) din Legea nr. 94/1991 (administrând fonduri de asigurări sociale sau de altă natură, într-un regim legal obligatoriu) și că de producerea prejudiciului total prin majorarea nelegală a salariilor personalului spitalului se face conducerea spitalului a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Colegiului jurisdicțional de pe lângă Camera de Conturi a județului Bistrița Năsăud. Colegiul jurisdicțional din cadrul Camerei de Conturi a Județului Bistrița Năsăud, prin sentința nr. 118 din 22 octombrie 2002 a declinat la rândul ei competența soluționării prezentei cauze la Tribunalul Bistrița Năsăud.

S-a considerat că numai în situația în care s-ar fi sesizat Colegiul jurisdicțional cu privire la întreaga sumă împotriva conducerii spitalului, singură sau împreună cu salariații care au beneficiat de diferite sume de bani, ar fi fost competent Colegiul jurisdicțional. Curtea Supremă de Justiție constată că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență potrivit art. 20 C. proc. civ. urmează ca potrivit art. 22 pct. 5 C. proc. civ., să se stabilească că este competent a soluționa prezentul litigiu Colegiul jurisdicțional din Camera de Conturi a județului Bistrița Năsăud. Este de necontestat că în cauză, T.C. este o salariată a unui spital public căruia i s-au majorat drepturile salariale, ca și a celorlalți salariați din spital, în mod ilegal prin contribuție culpabilă a conducerii spitalului.

Suma imputată contestatoarei provine dintr-un prejudiciu unic produs unei instituții publice ce administrează fonduri de asigurări sociale sau de altă natură, într-un regim legal obligatoriu. Deci Spitalul Năsăud este finanțat din sume provenind de la bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, deci surse de finanțare publică ce atrag controlul Curții de Conturi conform art. 1 din Legea nr. 94/1992.

DECIDE Stabilește competența soluționării cauzei privind pe T.C. și Spitalul Orășenesc Năsăud în favoarea Colegiului jurisdicțional Bistrița Năsăud. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iunie 2002 la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta H.N. a chemat în judecată Spitalul Orășenesc
ÎCCJ 2003-01-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iunie 2002 la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta C.V. a chemat în judecată Spitalul Orășenesc
ÎCCJ 2003-01-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 337/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iunie 2002 la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta M.L. a chemat în judecată Spitalul Orășenesc
ÎCCJ 2003-01-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 68/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 2002 la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta P.A. a chemat în judecată Spitalul Orășenesc
ÎCCJ 2003-01-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2003
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a județului Bistrița Năsăud și Tribunalul Bistrița Năsăud în soluționarea cauzei privind pe H.N. și S
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă