ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2003

HOTĂRÂRE
29.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

iunie 2002 la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta H.N. a chemat în judecată

Spitalul Orășenesc Năsăud, solicitând anularea dispoziției nr. 155 din 31 mai

2002, prin care i s-a imputat suma de 5.984.921 lei, considerată ca fiind

primită necuvenit la salariu, în perioada 1 iunie 2001 – 30 aprilie 2002.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că nelegal și netemeinic i s-a imputat suma menționată, cu toate că

drepturile salariale s-au stabilit în limitele majorărilor prevăzute de O.U.G.

nr. 42/2001, în urma negocierilor purtate de conducerea spitalului cu

conducerea C.A.S., iar dispoziția de acordare a majorările salariale a fost

verificată și de C.A.S. Bistrița Năsăud.

Consideră că Tribunalul Bistrița

Năsăud este competent să soluționeze pricina, conform art. 70 și 73 din Legea

nr. 168/1999, nu Colegiul jurisdicțional Bistrița Năsăud, cum se prevede în

dispoziția de imputare.

Tribunalul Bistrița Năsăud, secția

civilă, prin sentința nr. 427/F din 6 septembrie 2002, și-a declinat competența

în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului

Bistrița Năsăud, reținând că Spitalul Orășenesc Năsăud este unitate publică,

care gestionează resurse ale sectorului public, fiind supusă controlului Curții

de Conturi ,conform art. 18 lit. e) din Legea nr. 94/1992 și că la baza

emiterii dispoziției de imputare a stat raportul de control interimar din 31

mai 2002 al Direcției de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de

Conturi Bistriția Năsăud, în care s-a stabilit că la producerea prejudiciului

total, în sumă de 469.573.693 lei, vinovăția aparține, în principal, medicului

director, directorului adjunct economic și contabilului-șef.

Reține și că sunt incidente în

cauză, și prevederile art. 41 din Legea nr. 94/1992, deoarece spitalul

funcționează pe principiul autonomiei financiare, răspunderea principală fiind

reținută în sarcina conducerii spitalului, în calitate de ordonator de credite,

dar și că la producerea pagubei au concurat și salariații.

La rândul său, Colegiul

jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bistrița Năsăud, prin sentința

nr. 68 din 22 octombrie 2002, și-a declinat competența de soluționare a cauzei,

în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud și constatând existența conflictului

negativ de competență ivit între cele două instanțe, a trimis cauza la Curtea

Supremă de Justiție, pentru emiterea regulatorului de competență.

În motivarea sentinței se reține că

nu sunt incidente dispozițiile art. 40 și art. 41 din Legea nr. 94/1992, care

să atragă competența materială a instanțelor Curții de Conturi, pentru că

reclamanta nu este administrator, gestionar sau contabil la persoana juridică

supusă controlului și nici nu a participat împreună cu astfel de persoane, la

producerea unui prejudiciu unic.

Susține că numai în cazul în care ar

fi fost sesizat Colegiul juridicțional cu privire la întreaga sumă, împotriva

conducerii spitalului, singură sau împreună cu salariații care au beneficiat de

sumele primite în plus, atunci era competent să soluționeze cauza, în temeiul

art. 41 din Legea nr. 94/1992.

Primind cauza pentru soluționarea

conflictului negativ de competență intervenit între Tribunalul Bistrița Năsăud

și Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bistrița Năsăud,

Curtea consideră că este competentă, în temeiul art. 50 din Legea nr. 94/1992.

În ce privește instanța competentă

să soluționeze pricina, va stabili că aceasta este Colegiul juridicțional al

Camerei de Conturi a județului Bistrița Năsăud, ca instanță de fond.

Are în vedere prevederile art. 41

din Legea nr. 94/1992, conform cărora Colegiul jurisdicțional judecă, în primă

instanță, contestațiile introduse împotriva actelor de imputație, de către

administratori, gestionari sau contabili, precum și cele introduse de alți

salariați, care au participat împreună cu aceștia la producerea pagubelor

cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18 din lege, în legătură cu

formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și

ale sectorului public, ca și cu gestionarea patrimoniului public și privat al

statului și al unităților administrativ-teritoriale.

În raportul de control al Direcției

de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi a județului

Bistrița Năsăud, s-a reținut că nejustificat au fost acordate majorări

salariale, asistenților medicali din cadrul Spitalului Orășenesc Năsăud, prin

dispoziția nr. 85/2001, emisă de conducerea spitalului și drept urmare, s-a

produs un prejudiciu în sumă de 469.575.693 lei, vinovăția în producerea

prejudiciului fiind, în principal, a directorului, directorului economic și

contabilului-șef.

Ulterior, conducerea spitalului a

emis dispoziții de reținere a sumelor pretins încasate în plus, de la

beneficiarii acestora, printre ei aflându-se și reclamanta din prezenta cauză.

Curtea va reține aplicabilitatea

dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 94/1992, cu privire la judecarea

contestației formulată de H.N., împotriva dispoziției de impunere, deoarece

suma ce i s-a imputat, reprezintă o parte din prejudiciul pretins cauzat în

resursele financiare ale spitalului, din vina conducerii acestuia, dar de care

a beneficiat reclamanta.

Competența în soluționarea cauzei

revine, astfel, Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului

Bistrița Năsăud, căruia i se va trimite dosarul.

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe H.N. și Spitalul Orășenesc Năsăud, în favoarea Colegiului

jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița Năsăud.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-22
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iunie 2002 la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta C.V. a chemat în judecată Spitalul Orășenesc
ÎCCJ 2003-01-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 337/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iunie 2002 la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta M.L. a chemat în judecată Spitalul Orășenesc
ÎCCJ 2003-01-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 68/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 2002 la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta P.A. a chemat în judecată Spitalul Orășenesc
ÎCCJ 2003-01-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2003
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a județului Bistrița Năsăud și Tribunalul Bistrița Năsăud în soluționarea cauzei privind pe H.N. și S
ÎCCJ 2003-01-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 332/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 iunie 2002, la Tribunalul Bistrița Năsăud, reclamanta H.F. a chemat în judecată Spitalul
Sursă