ÎCCJ, Decizia nr. 105/2005

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 156 din

31 mai 2002, Spitalul Orășenesc Năsăud a imputat asistentei medicale M.S., suma

de 5.582.245 lei cu titlu de salarii necuvenit primite în perioada 1 iunie 2001

- 30 aprilie 2002.

M.S. a formulat contestație împotriva

menționatei dispoziții de imputare.

În motivarea contestației,

aceasta a arătat că, pentru a emite dispoziția de imputare, intimata a avut în

vedere un raport de control al Camerei de Conturi Bistrița-Năsăud, Direcția de

Control Financiar Ulterior, în care s-a reținut că s-ar fi încălcat prevederile

O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul

din sectorul bugetar, ale O.U.G. nr. 42/2001 privind creșterile salariale ce se

vor acorda în anul 2001, personalului din sectorul bugetar, ale art. 106 și 108

C. muncii.

Contestatoarea a susținut că

decizia de imputare este netemeinică și nelegală.

Astfel, drepturile salariale

au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 2 și 4 și a Anexei nr. 4

1

din O.U.G. nr. 24/2000. Potrivit acestui act normativ, intimata era obligată să

asigure un salariu de bază între limitele minime și maxime stabilite în Anexa

nr. 4

1

. Salariile au fost stabilite, prin negociere, la nivelul

minim prevăzut în anexă, prin aplicarea unui procent de creștere a salariilor

de 10%. De altfel, această majorare, legală, a fost aplicată la peste un an

față de data de intrare în vigoare a actului normativ.

Pe de altă parte, creșterea

salarială prevăzută de art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2000, privitoare la

majorarea salariilor cu 7%, începând cu luna martie, cu 7% în luna iunie și cu

6% în luna septembrie, salariul de referință fiind cel din luna anterioară

majorării, a fost, de asemenea, aplicată cu întârziere.

Prin sentința nr. 49 din 6

mai 2003, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bistrița

Năsăud a respins contestația, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

Colegiul jurisdicțional a reținut că în urma controlului efectuat la Spitalul Orășenesc Năsăud, s-a stabilit, prin raportul intermediar din 31 mai 2002 al

Direcției de Control Financiar Ulterior, că unitatea a majorat nelegal

salariile unei părți a personalului, cu 10%. S-a produs, astfel, un prejudiciu,

pentru care se face vinovată conducerea spitalului. Pentru recuperarea sumelor

plătite necuvenit, unitatea a emis dispoziții de imputare de la beneficiarii

acestora.

Din anexa nr. 2 la raportul

de control, a rezultat că la o parte a personalului s-a aplicat o majorare a

salariului cu 24%, respectiv 10% mai mult, față de procentul cumulat de 14%, ce

privea primele două majorări prevăzute de O.U.G. nr. 42/2001.

În cuprinsul dispoziției nr.

85 din 28 iunie 2001 privind majorarea salariilor, nu se indică nici un temei

legal pentru majorarea salariilor cu 10%. Nu poate fi primită susținerea că

procentul de 10% menționat, ar reprezenta o completare a salariului de bază, în

conformitate cu O.U.G. nr. 24/2000 și fișele de evaluare, întrucât aceste

prevederi se referă numai la anul 2000, iar salariile de încadrare ale

personalului sunt între limitele prevăzute de anexele la ordonanță și, totodată,

sunt în conformitate cu statele de funcții aprobate de Direcția de Sănătate

Publică a județului Bistrița Năsăud.

În consecință, rezultă cu

certitudine că s-a produs o pagubă la unitatea intimată, din vina conducerii

acesteia, prin acordarea unor drepturi salariale necuvenite.

Drept urmare, în raport cu

dispozițiile art. 106 și 108 C. muncii, în mod legal s-a procedat la

recuperarea sumelor plătite necuvenit, de la beneficiarii acestora.

Împotriva sentinței pronunțate

la judecarea în fond a contestației, contestatoarea M.S. a declarat recurs

jurisdicțional, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârii

atacate și, în rejudecare, admiterea contestației formulate împotriva

dispoziției de imputare, criticile privind nelegalitatea și netemeinicia

acesteia.

Prin decizia nr. 447 din 2

iulie 2003, Curtea de Conturi - Colegiul jurisdicțional a admis recursul jurisdicțional

și a modificat sentința atacată, în sensul admiterii contestației formulate de

M.S., împotriva deciziei de imputare și anulării acesteia.

Pentru a hotărî astfel,

Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a reținut că, pentru aplicarea

corectă a drepturilor salariale în anul 2001, a fost nevoie de o asigurare a

unui salariu de bază corespunzător prevederilor O.U.G. nr. 24/2000 și, în

consecință, s-a aplicat o majorare suplimentară de 10%, pentru asistentele

medicale ale spitalului.

Ca atare, majorarea de 10%

aplicată în anul 2001, nu constituie prejudiciu pentru intimată, ci un drept

salarial ce trebuia acordat legal în anul 2000.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, intimatul Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud a declarat

recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7784

din 22 octombrie 2004, a respins recursul, ca nefondat, cu motivarea că

procentul de 10%, de majorare a salariilor, care face obiectul dispoziției de

imputare, este în mod cert un drept salarial ce trebuia acordat în anul 2000.

Acest procent de majorare, aplicat numai în 2001, nu reprezintă, așadar, un

prejudiciu produs unității, așa cum în mod judicios s-a stabilit prin decizia

atacată.

Împotriva deciziei secției

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

intimata Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud a declarat un nou recurs,

invocând ca temei legal, art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispozițiilor art.

299 C. proc. civ., cu referire la art. 377 din același cod, rezultă că legea

procesual-civilă a statuat asupra unicității căii de atac a recursului, așa

încât exercitarea unui nou recurs împotriva deciziei irevocabile pronunțată de

instanța de control judiciar este exclusă.

În cauză, Completul de 9

judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei

menționate, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, decizia atacată este

irevocabilă, față de faptul că secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu

excepția secției penale în cazuri limitativ determinate de calitatea persoanei,

pronunță hotărâri irevocabile, ca instanțe de recurs, potrivit competenței

atribuită acestora, prin art. 19-21 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4 C.

proc. civ.

Nu este îndeplinită, așadar,

una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea

acestei căi de atac, stabilite prin art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri definitive, susceptibile de reformare pe această cale,

determinată ca atare de lege.

Pe de altă parte, în cauză, secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost sesizată, cu recurs, în vederea examinării legalității și temeiniciei unui

act administrativ jurisdicțional.

Astfel, potrivit art. 41 din

Legea nr. 94/1992, republicată, „colegiul jurisdicțional judecă, în primă

instanță, contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către

administratori, gestionari, contabili, precum și de către ceilalți salariați

care au participat, împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate

persoanelor juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea,

administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale

sectorului public, precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al

statului și al unităților administrativ-teritoriale”.

Prin art. 48 s-a stabilit că:

„Secția jurisdicțională judecă, în ultimă instanță, cererile de recurs

jurisdicțional îndreptate împotriva încheierilor și sentințelor pronunțate de

colegiile jurisdicționale, precum și cele îndreptate împotriva sentințelor

pronunțate de secția jurisdicțională, ca instanță de fond, în cazurile

prevăzute de art. 46”.

Așadar, prin lege a fost instituită

o jurisdicție specială.

Existența unei asemenea

jurisdicții obligă persoana interesată, în raport cu dispozițiile legale

menționate și dispozițiile legii fundamentale nerevizuite, să se adreseze mai

întâi autorității publice competente, învestită cu atribuții jurisdicționale.

În cauză, procedura specială

prevăzută în Legea nr. 94/1992 a fost parcursă.

Potrivit art. 82 din același

act normativ „împotriva hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de secția

jurisdicțională a Curții de Conturi se poate face recurs la secția de

contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”.

În condițiile acestui din

urmă text din legea specială, actul administrativ-jurisdicțional a fost supus

controlului judecătoresc secției de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Textul menționat constituie

o aplicație particulară a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 29/1990, potrivit

cărora „actele administrativ jurisdicționale, cu excepția celor prevăzute la art.

3 și a celor din domeniul contravențiilor, pot fi atacate cu recurs după

epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, în termen de 15 zile de la

comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de

Justiție”.

Așadar, secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată

cu examinarea legalității și temeiniciei actului administrativ-jurisdicțional

menționat, prin recursul declarat de intimată, în condițiile art. 4 din Legea nr.

29/1990, raportat la art. 82 din Legea nr. 94/1992 și a pronunțat o hotărâre

irevocabilă, conform competenței atribuite prin art. 19 din Legea nr. 304/2004,

nesusceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs.

Ca atare, față de situația

expusă, excepția de inadmisibilitate a recursului se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de intimatul

Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud împotriva

deciziei nr. 7784 din 22 octombrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 358/2004.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2005.