ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 672/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2012 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantele A., B., C.., D. și E., în calitate de asiguratori ai F. și G., au chemat în judecată pe pârâta H. SCOTLAND, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 77.872,44 euro (echivalentul a 351.204,7 RON la cursul B.N.R. din data de 25.09.2012), reprezentând despăgubirea datorată ca urmare a avarierii mărfii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3102/03.06.2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 77.872,42 euro, reprezentând despăgubire datorată ca urmare a deteriorării mărfii, precum și la plata sumei de 7.628,05 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, a sumei de 10.000 RON, reprezentând onorariu de expert și a sumei de 411,3 GBP, cu titlu de cheltuieli de procedură efectuate în Scoția.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 04 decembrie 2010, în portul Novi Sad a fost încărcată la bordul navei I. cantitatea de 653.550 kg porumb galben, aparținând asiguraților reclamantelor, respectiv F. și G.., în valoare de 117.639 euro.

A notat tribunalul că pârâta, în calitate de armator al navei I., a confirmat expeditorului preluarea mărfii pentru transport și s-a obligat să o predea la o anumită destinație - Portul Constanța, la un anumit termen, dar și că, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză s-a constatat că marfa a fost deteriorată și compromisă total din cauza infiltrării apei în magazia nr. 1 a navei I., prin spărtura provocată de coliziunea acesteia cu nava J. 1, în seara zilei de 22.12.2010.

În acest context, a reținut că marfa transportată era asigurată facultativ de reclamante, care, potrivit scrisorii de subrogare emise de către proprietarii mărfurilor, sunt subrogate în toate drepturile proprietarilor și în căile de atac cu privire la mărfurile menționate anterior, putând să facă uz de numele proprietarilor în scopul oricăror proceduri sau măsuri legale sau de altă natură pe care le consideră adecvate pentru aplicarea unor astfel de drepturi sau căi de atac.

A mai reținut prima instanță că reclamantele, prin demersul lor judiciar, tind la recuperarea sumei de 77.872,44 euro RON, reprezentând despăgubirea datorată ca urmare a avarierii mărfii, în temeiul mecanismului subrogației personale consacrat de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995.

În continuare, notând că reclamantele și-au întemeiat cererea pe prevederile răspunderii civile delictuale, a reținut că probatoriul administrat în cauză relevă îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtei, respectiv existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și prezența vinovăției.

Așa fiind, a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., astfel că se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei. Împotriva acestei sentințe, H. SCOTLAND a declarat apel, solicitând anularea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa sa, care nu a fost legal citată.

Prin decizia civilă nr. 1883/16.11.2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant al apelantei și a anulat apelul.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, analizând cu prioritate excepția lipsei calității de reprezentant al apelantei, invocată de intimate la termenul de judecată din data de 02.11.2016, a reținut că, încă de la termenul din 11.05.2016 instanța i-a pus în vedere apelantei să facă dovada calității de reprezentant a avocatului, însă partea nu s-a conformat.

A reținut că, deși au trecut trei termene (și perioada vacanței judecătorești, în care o asemenea dovadă ar fi putut fi administrată, în condițiile legii), apelanta a depus la dosar o procură încheiată în data de 02.05.2011 (prin care H.., un parteneriat înregistrat în Scoția, l-a desemnat pe Dl. K. drept mandatar al parteneriatului, pentru a face și a executa în numele parteneriatului, în orice parte a lumii, cu excepția Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, o serie de acte), care nu are nicio relevanță juridică în cauză.

Totodată, a luat act că a fost depusă și o împuternicire avocațială, însă numai pentru studiul dosarului nr. x și depunerea apelului, dar nu și pentru reprezentare în apel; de altfel, nici la ultimul termen de judecată, D-na avocat L. nu a putut depune o asemenea dovadă, solicitând încă un termen.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel a admis excepția lipsei calității de reprezentant al apărătorului apelantei și, pe cale de consecință, a anulat apelul.

Împotriva acestei decizii, H. SCOTLAND a declarat recurs, solicitând casarea sa și a sentinței civile nr. 3102/03.06.2015 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceluiași tribunal, întrucât cauza a fost judecată în primă instanță în lipsa sa, deși procedura de citare a fost viciată.

În motivare, a susținut că în mod nelegal a admis instanța de apel excepția lipsei calității de reprezentant, reținând eronat că la dosar există doar o împuternicire avocațială pentru studiul dosarului.

În acest context, a arătat că a depus la dosar împuternicirea avocațială și contractul de asistență juridică, semnate și ștampilate de H. SCOTLAND, obiectul sus-menționatului contract constând în redactarea apelului, asigurarea reprezentării în fața curții de apel, formularea răspunsului la întâmpinare și achitarea taxei judiciare de timbru, care de altfel a și fost achitată de cabinetul de avocat.

În continuare, a arătat că au fost depuse la dosar atât procura din data de 02.05.2011, care îi susținea afirmațiile în legătură cu încheierea unui proces-verbal de conciliere, cât și procura din data de 15.07.2016 și a subliniat că instanța de apel a interpretat greșit aceste documente.

Astfel, a arătat că potrivit punctului 10 al celor două procuri, Dl. K. era mandatat să reprezinte H. SCOTLAND în fața autorităților juridice și să înainteze procese, iar nu doar pentru "o serie de acte", cum eronat a interpretat curtea de apel.

În final, a arătat că Dl. K. reprezintă H. SCOTLAND încă de la înființarea acesteia, dar și că existența în prezent a acestei societăți rezultă din registrele publice ale Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

La 04.04.2017, intimatele-reclamante au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

Din punct de vedere al reprezentării, se face distincție între reprezentarea pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau pentru exercitarea căilor de atac și reprezentarea în judecată.

Instanța de prim control judiciar a reținut că apelanta a depus la dosar o împuternicire avocațială, pentru studiul dosarului nr. x și depunerea apelului, nu și pentru reprezentare în apel.

Cu toate acestea, sancțiunea pe care a aplicat-o a fost cea a anulării apelului, ca o consecință a admiterii excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, deși în lipsa dovezii de reprezentare în judecată, sancțiunea care intervine este cea a imposibilității pretinsului reprezentant de a pune concluzii pentru partea pe care susține că o reprezintă.

Așadar, deși a notat că împuternicirea acordată avocatului viza depunerea apelului, reținând că aceasta nu privește și reprezentarea în judecată, curtea de apel a admis excepția dovezii de reprezentant și a anulat apelul, fără a expune raționamentul în urma căruia a apreciat că, în măsura în care apărătorului nu i s-a acordat și mandat pentru reprezentarea în fața instanței, această împrejurare ar fi suficientă, prin ea însăși, să conducă la anularea apelului.

Instanța de apel nu a analizat nici limitele mandatului acordat de H. SCOTLAND D-lui K., astfel cum acestea rezultă din punctul 10 al procurilor depuse la dosar și, prin prisma celor evocate mai sus, valabilitatea contractului de asistență juridică și a împuternicirii avocațiale.

Considerentele expuse mai sus impun concluzia că sunt fondate criticile recurentei sub acest aspect, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și 3, cu raportare la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă H. SCOTLAND împotriva deciziei civile nr. 1883/16.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2017.