ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 939/2025

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă la 21.10.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei totale de 262.048 dolari, cu titlu de daune-interese, compusă din 163.780 dolari, reprezentând contravaloarea prețului neîncasat de la beneficiarul C.. pentru mărfurile transportate maritim în containerul CNCU 286051-8 (424 baxuri de țigări), reținute în Portul Constanța la 14.10.2010 la solicitarea pârâtei de către autoritățile vamale, 98.268 dolari, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată din 14.10.2010 până la data introducerii acțiunii și 24.670 euro, reprezentând cheltuieli suportate pentru apărarea drepturilor sale în litigiile privind acțiunea în contrafacere formulată de pârâtă (dosarele nr. x/2010 și nr. y/2013), precum și în raporturile cu autoritățile vamale și portuare din România; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 602/25.05.2023, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 163.780 dolari, reprezentând contravaloarea prețului neîncasat, precum și a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului, de la 14.10.2010 până la achitarea integrală, de 13.750 euro, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea litigiilor în dosarele nr. x/2013 și nr. y/2013 de pe rolul Tribunalului București; a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, în cuantum de 45.865 RON și 7.737 euro.

Împotriva acestei sentințe civile, pârâta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 3/MF/01.03.2024, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu profesioniști și societăți a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea și cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 18.942 euro.

Prin încheierea din 25.11.2024, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu profesioniști și societăți a îndreptat din oficiu eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul hotărârii, în sensul că se va trece în mod corect "Schimbă în parte sentința (...)" și completarea omisiunii în sensul înscrierii următoarelor "Menține restul dispozițiilor neapelate, respectiv soluția de obligare a pârâtei la plata sumei de 13.750 euro, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarelor (...)".

Împotriva acestora, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, a susținut că hotărârea recurată este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. 998 C. civ., întrucât, deși instanța de apel a recunoscut existența unei pierderi materiale suferite ca urmare a deteriorării mărfurilor reținute în portul Constanța de autoritățile vamale în perioada 14.10.2010-19.02.2019, a apreciat că întreaga culpă pentru crearea prejudiciului îi aparține, pe motiv că nu a declanșat și nu a parcurs o procedură contencioasă separată.

Astfel, curtea de apel a pornit de la premisa că recurenta ar fi avut posibilitatea să conteste refuzul D.R.A.O.V. Constanța de eliberare a mărfurilor, considerând că un asemenea demers ar fi avut un deznodământ favorabil și că o altă instanță ar fi dispus eliberarea containerului.

Potrivit recurentei, un asemenea raționament este însă nelegal, întrucât nu există niciun temei care să justifice presupunerea că un astfel de demers ar fi avut un succes garantat; de altfel, o eventuală contestație împotriva refuzului D.R.A.O.V. ține de exercitarea unui drept, nu de îndeplinirea unei obligații, astfel că recurenta apreciază că nu poate fi sancționată pentru neexercitarea acestuia.

Totodată, a arătat că instanța de apel a dat prioritate apărărilor intimatei, conform cărora refuzul autorității vamale a fost nelegal și că o eventuală contestație formulată de A. ar fi avut succes și ar fi asigurat eliberarea mărfurilor mai devreme de anul 2018, momentul soluționării irevocabile a dosarului nr. x/2013

În plus, conform art. 11 alin. (1) și (4) din Legea nr. 344/2005, autoritatea vamală nu are niciun drept să facă aprecieri asupra temeiniciei sau legalității unei acțiuni civile sau a plângeri penale, aceste atribute aparținând exclusiv instanțelor civile sau penale.

Mai mult, prin dezlegarea dată apelului, instanța a translatat răspunderea delictuală de la intimată către autoritatea vamală, stabilind că factorul determinant al prejudiciului ar fi fost refuzul D.R.A.O.V. Constanța. Cu toate acestea, recurenta subliniază că acțiunea sa are ca temei răspunderea civilă delictuală și că, chiar și în ipoteza în care s-ar accepta că refuzul D.R.A.O.V. Constanța a fost nelegal, instanța era obligată să se pronunțe cu prioritate asupra existenței sau nu a unei culpe și în sarcina intimatei.

Recurenta a mai susținut că, deși nu s-a pronunțat în acest sens, instanța a stabilit că producerea prejudiciului a fost determinată de pasivitatea A.., fără a mai analiza în vreun fel dacă și intimatei îi incumbă vreo responsabilitate în faptul că autoritatea vamală a refuzat eliberarea mărfurilor, refuz întemeiat pe notificarea B. S.A. din 14.10.2010.

În considerarea argumentelor expuse, a susținut că hotărârea recurată a fost dată pe alte motive decât cele invocate de părți, lipsind analiza motivelor privind vinovăția intimatei; în acest context, apreciază că intimata nu se poate sustrage de la obligația legală de despăgubire pe care o are, prin faptul că și-ar fi exercitat un drept legal la momentul în care a solicitat reținerea containerului în portul Constanța-Sud, iar D.R.A.O.V. Constanța ar fi încuviințat această cerere în mod abuziv, refuzând ilegal să elibereze mărfurile. De altfel, intimata putea anticipa că exista probabilitatea ca demersurile legale să fie respinse de autorități, iar patrimoniul recurentei să sufere niște pierderi consistente din cauza respectivelor demersuri.

În continuare, a susținut că în mod greșit curtea de apel a reținut că recurentei îi revine culpa în producerea prejudiciului, din cauza unei așa-zise pasivități pe parcursul celor 9 ani de litigiu, în condițiile în care orice eventual demers pe care l-ar fi putut declanșa în intervalul 2010-2018 contra autorității vamale nu avea cum să garanteze o soluție favorabilă înainte de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2013

De altfel, chiar și în ipoteza unei soluții favorabile nu se poate evalua temeinicia sau legalitatea acesteia, deoarece curtea de apel nu a arătat motivele pentru care a considerat că "ieșirea din pasivitate" ar fi avut un succes garantat.

Așadar, curtea de apel nu avea niciun temei să aprecieze că ar fi rămas în pasivitate, în condițiile în care s-au exercitat toate căile de atac prevăzute de lege pentru a contesta soluția inițială a tribunalului, fără să renunțe la mărfuri și dreptul său de a dispune de acestea, după ce mai multe instanțe stabiliseră de mai multe ori că se impune distrugerea lor.

În final, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 24.03.2025, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, când taxa plătită nu era datorată.

Din actele aflate la dosar reiese că la data de 03.03.2025, A. a achitat suma de 6.388,40 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, în contul Trezoreriei Sectorului 2 București, în condițiile în care aceasta trebuia achitată în contul Trezoreriei Sectorului 3 București, în a cărui circumscripție se află sediul instanței, conform art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Ulterior, la 22.05.2025, recurenta a efectuat plata aceleiași sume în contul trezoreriei în a cărei circumscripție s află sediul instanței.

Astfel, Înalta Curte reține că A. este îndreptățită la restituirea sumei de 6.388,40 RON, achitată la 03.03.2025, în contul nr. x, beneficiar Direcția Venituri Buget Local Sector 2 București, în raport cu art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, va admite cererea recurentei și va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 6.388,40 RON.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci și în situația în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie. Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, deși recurenta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel ar fi interpretat și aplicat greșit art. 998 C. civ., din analiza dezvoltării motivelor de recurs rezultă că aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate.

Astfel, autoarea recursului își construiește întreaga argumentație pe premisa că instanța de apel i-a reținut în mod eronat o culpă în producerea prejudiciului reclamat, ca urmare a pasivității manifestate pe parcursul celor aproximativ nouă ani de litigiu, întrucât nu a întreprins demersurile necesare contestării măsurii de reținere a mărfii de autoritățile vamale.

Pornind de la această premisă, recurenta invocă faptul că instanța de apel ar fi acordat prevalență unei interpretări favorabile intimatei, în detrimentul probelor administrate.

Or, în examinarea Înaltei Curți, concluzia instanței de apel privind admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței și respingerea acțiunii are ca fundament evaluarea situației de fapt bazată pe lipsa de diligență a reclamantei în legătură cu marfa reținută, pentru care aceasta avea reprezentarea că nu intră sub incidența Legii nr. 344/2005, precum și pe inexistența unor dovezi cu privire la efectuarea demersurilor legale necesare contestării măsurii dispuse de autoritățile vamale, din perspectiva art. 10 alin. (5) din Legea nr. 344/2005 și la starea țigaretelor la momentul pronunțării deciziei nr. 2264/05.06.2018 în dosarul nr. x/2013.

Așadar, într-un prim considerent, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu cuprinde statuări în privința interpretării ori aplicării art. 998 C. civ., care să fie verificate prin prisma criticilor recurentei, context în care susținerile sub acest aspect nu au fundament.

Prin argumentele expuse în memoriul de recurs, recurenta nu formulează critici de nelegalitate, ci tinde, în realitate, la o restabilire a stării de fapt, urmărind să demonstreze că prejudiciul pe care l-a suferit se datorează fie culpei intimatei-pârâte - ca inițiatoare a acțiunii în considerarea protejării mărcii de țigarete B. -, fie culpei autorității vamale care, în opinia sa, nu avea competență să facă aprecieri sub aspectul incidenței art. 11 alin. (4) din Legea nr. 344/2005.

Aceste critici privesc exclusiv chestiuni de temeinicie ce țin de evaluarea situației de fapt, întrucât presupun o reevaluare a conduitei părților și a probatoriului administrat, aspecte care excedează cadrului recursului și care nu răspund exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

Cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, având în vedere lipsa dovezilor privind existența și întinderea acestor cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de petenta A. și, în consecință, restituie taxa judiciară de timbru în cuantum de 6.388,40 RON, achitată prin O.P. f.n./03.03.2025.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 3/MF/01.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu profesioniști și societăți, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2025.