ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2200/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 27.06.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă:

- a sumei de 1.554.796 dolari, reprezentând contravaloarea țigaretelor care au făcut obiectul măsurilor de indisponibilizare dispuse succesiv de Garda de Coastă din cadrul Poliției de Frontieră Române și ulterior, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 599/P/2015, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 6467/P/2016, până la pronunțarea Ordonanței din 25.08.2016 și de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 635/P/2016;

- a dobânzii de 6%/an aferente debitului principal, calculată conform prevederilor art. 4 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data de la care autoritățile statului roman au primit confirmarea provenienței și autenticității mărfurilor indisponibilizate, respectiv 03.09.2015, - data la care titularul de marca x a comunicat adresa nr. x/03.09.2015 cu referire la cantitățile de țigarete reținute de către Biroul Vamal de Frontieră Constanța la data de 05.08.2015, respectiv la 08.07.2015; cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat art. 1.357 și urm. C. civ., art. 6 C.E.D.O., art. 192 și urm. și art. 453 C. proc. civ.

La 28.12.2017 pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a numiților Ministerul Public, a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră - Inspectoratul Poliției de Frontieră Constanța - a Gărzii de Coastă și a S.C. B. S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea în solidar a chemaților în garanție la plata către reclamantă a sumei de 1.554.796 USD, precum și la plata dobânzii de 6%/an aferente sumei de 1.554.796 USD, începând cu data de 03.09.2015.

La 08.01.2018 reclamanta a precizat cadrul procesual pasiv, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât. .

Prin încheierea din 29.01.2018, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, dispoziție ce a fost menținută prin decizia civilă nr. 307/07.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 284/20.02.2019, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată și cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile, reclamanta a declarat apel care a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 52/20.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei curții de apel spre o nouă judecată.

În motivare, după prezentarea situației de fapt care a generat prezentul litigiu, cu privire la bunurile aflate în containerele ce i-au fost reținute de autoritățile române fără temei legal, constituind un abuz din partea organelor de cercetare și urmărire penală față de prerogativele conferite acestora de lege, recurenta a susținut că hotărârea recurată este nelegală întrucât în cauză sunt întrunite cerințele referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Astfel, în ceea ce privește fapta ilicită, recurenta a arătat că aceasta constă în acțiunea culpabilă a autorităților vamale care au acționat fără respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 344/2015 și a principiilor edictate prin Regulamentul U.E. nr. 608/2013.

De asemenea, aceasta derivă și din fapta organelor de cercetare penală, care s-au sesizat în mod nelegal și au întârziat în mod nejustificat pronunțarea soluției de clasare în ceea ce privește pretinsa faptă de contrafacere, continuând cercetările pentru o pretinsă faptă de contrabandă, deși existau de la bun început premisele constatării inexistentei acesteia.

De altfel, în opinia sa, acestea nu au respectat nici dreptul la informare al reclamantei, reprezentanții pârâtului refuzând să precizeze motivele pentru care mărfurile reclamantei au făcut în continuare obiectul indisponibilizării.

A mai arătat că în sfera faptei ilicite, de care se face răspunzător Statul român, prin prisma obligației sale pozitive de a asigura măsurile necesare pentru respectarea drepturilor persoanelor, se înscrie și conduita S.C. B. S.R.L. care a refuzat inspectarea mărfii de către reprezentanții recurentei și experții autorizați fără achitarea în prealabil a costurilor de depozitare și inspecție vamală, costuri care se ridicau la o valoare considerabilă, aspect ce încalcă prevederile art. 20 din Legea nr. 344/2015, conform cărora cheltuielile legate de depozitarea, manipularea și păstrarea mărfurilor sub supraveghere vamală sunt în sarcina titularului dreptului, precum și ale art. 29 din Regulamentul U.E. nr. 608/2013.

Referitor la îndeplinirea condiției prejudiciului, a arătat că acesta este reprezentat de urmarea păgubitoare produsă în patrimoniul propriu, ca urmare a săvârșirii faptei ilicite de către prepușii pârâtului.

Astfel, în opinia sa, ca o consecință directă a indisponibilizării țigaretelor și depozitării acestora în condiții improprii pentru o perioadă de peste un an de zile, acestea au fost deteriorate în întregime, cauzându-i un prejudiciu reprezentat de valoarea de achiziție și dobânda legală aferentă prețului achitat.

Recurenta a mai solicitat ca la soluționarea recursului să se aibă în vedere și concluziile raportului de expertiză întocmit în cadrul dosarului asociat nr. x/2017, cu privire la starea țigaretelor și faptul că acestea nu mai respectă cerințele de valorificare în condiții de siguranță publică.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, a afirmat că aceasta este dată de împrejurarea că în contextul indisponibilizării mărfii pe o durată îndelungată de timp în containere simple, într-o zonă situată la malul mării, bunurile au fost direct expuse condițiilor climaterice nefavorabile, inclusiv pe durata anotimpului rece și succesiunii anotimpurilor.

În continuare, recurenta a evocat art. 13 C.E.D.O, art. 4 C. civ., art. 1 alin. (2) C. proc. civ., arătând că legiuitorul a conferit persoanei prejudiciate calea chemării în judecată a Statului român, separat de procedurile speciale reglementate în C. proc. pen.

Printr-o a doua cerere de recurs depusă la dosar la aceeași dată cu prima cerere, 15.06.2020, recurenta a mai relevat următoarele critici aduse deciziei atacate, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.:

A arătat că instanța de apel a reținut motive străine de natura cauzei motivat de faptul că nu a analizat cadrul procesual cu care a fost învestită prima instanță, extrapolând înțelesul neechivoc al criticilor aduse organelor statului, astfel cum acestea au fost decelate.

Recurenta a mai relevat că instanța de apel a încălcat art. 11 din Legea nr. 344/2015, art. 270 din Legea nr. 86/2006, Regulamentul U.E. nr. 608/2013 și prevederile din legislație conexă incidente în speță și evocate pe parcursul procedurilor judiciare.

Astfel, temeiurile generale invocate se circumscriu nelegalității procedurilor la care a fost supusă după momentul confirmării titularilor drepturilor de marcă a originalității mărfurilor, respectiv cercetarea penală abuzivă, pentru fapte care nu sunt reglementate în legea penală internă și continuarea acestei cercetări pe o durată îndelungată de timp raportat la datele rezultate încă din momentul sesizării inițiale, precum și conduita nelegală a organelor vamale prin desconsiderarea obligațiilor prevăzute în Legea nr. 344/2015 și Regulamentul U.E. nr. 608/2013, în contextul în care teza cercetării penale nelegale a fost implicit recunoscută, rezultând din motivarea Ordonanței nr. 635/25.08.2016.

Faptul că plângerile sale formulate împotriva actelor de urmărire penală au fost soluționate în sensul respingerii, este lipsit de relevanță, raportat la temeiurile de drept ale acțiunii (care vizează exercitarea defectuoasă sau abuzivă a atribuțiilor legale), dar este contrazis de însăși motivarea soluției finale, consfințite de Ordonanța din 25.08.2016, dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care s-a reținut că indisponibilizarea mărfii nu trebuia să se realizeze, întrucât ab initio, existau datele necesare care să contureze situația că fapta de contrabandă nu există.

A mai arătat că ipoteza reținută de instanță cu privire la obligația sa de a achita taxele de depozitare, excedează cadrul juridic, rațiunea instanței de apel fiind nelegală și lipsită de orice corelație cu materialul probator administrat în cauză.

Sub acest aspect, recurenta a relevat pe larg situația de fapt care conduce la întrunirea cerințelor pentru atragerea răspunderii civile delictuale, aspecte ce se regăsesc și în prima cerere de recurs depusă la dosar.

În drept, a invocat motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 17.09.2020 intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, întrucât hotărârea recurată este legală, iar criticile recurentei subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute, având în vedere că instanța de apel în mod corect a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de la art. 1.349 C. civ. pentru a opera răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune punct de vedere la raport; niciuna dintre părți nu și-a exprimat punctul de vedere.

Prin încheierea din 23.06.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru soluționarea acestuia în ședință publică, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate și a înscrisurilor de la dosar, Înalta Curte reține următoarele:

Prin primul motiv de recurs încadrat de autoarea căii de atac în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum a fost precizat astăzi, în ședință publică, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât instanța de apel nu a analizat cadrul procesual cu care a fost învestită.

Înalta Curte subliniază că în acord cu dispozițiile constituționale și rigorile impuse unui proces echitabil, regăsite expres și în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată în cauză, într-o manieră care să creeze transparență asupra raționamentului judiciar care o fundamentează.

Ipoteza adusă în dezbatere de recurentă vizează situația în care hotărârea cuprinde numai motive străine de natura pricinii, aceasta fiind pronunțată în temeiul unor motive de drept și de fapt care extrapolează cauzei acțiunii.

Transpunând aceste exigențe în examenul deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în motivare, instanța de apel a stabilit cadrul procesual și instituția de drept incidentă în raportul juridic examinat, lăsând să se întrevadă examinarea cauzei pe temeiuri civile, de vreme ce a statuat că angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul pretins cauzat reclamantei este determinată de nesoluționarea procesului penal într-un termen rezonabil.

Pornind de la aceste premise, instanța de apel a efectuat o analiză concertată a acțiunii, a situației de fapt și a argumentelor părții, reținând că durata de un an a cercetărilor penale efectuate nu poate fi considerată excesivă, dat fiind caracterul complex al acestora. De asemenea, ca rezultat al verificărilor efectuate, aceasta a statuat că nici prejudiciul pretins nu a fost dovedit, în măsura în care recurenta nu a făcut dovada că deteriorarea țigaretelor s-ar datora indisponibilizării și depozitării acestora în condiții improprii în perioada anterioară finalizării cercetărilor penale.

Această rezolvare a cauzei este clară sub aspectul fundamentului juridic considerat de instanța de apel și nu poate reprezenta o îndepărtare a raționamentului judiciar de la cauza acțiunii, așa cum a fost determinată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată și nici nu poate imprima motivării, din perspectiva aplicării regulilor răspunderii civile delictuale, un caracter străin de natura pricinii.

În tot acest context, se cuvine subliniat că reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat o acțiune al cărei obiect principal a fost configurat ca pretenția de despăgubire ca urmare a duratei excesive a cercetărilor efectuate de către organele de cercetare penală, a fost fundamentată pe dispozițiile de drept material care caracterizează conținutul și natura acțiunii în răspundere civilă delictuală.

Din aceasta perspectivă, cauza acțiunii presupunea analiza exclusivă premiselor acțiunii în răspundere civilă delictuală, implicând analizarea condițiilor prevăzute de normele de drept comun pentru angajarea acesteia. Or, instanța de apel a realizat un asemenea examen, acesta fiind reflectat în raționamentul juridic expus în motivarea soluției pronunțate asupra apelului.

În ceea ce privește statuările instanței de apel cu privire la susținerile reclamantei referitoare la imposibilitatea punerii în aplicare a măsurii de restituire a mărfii, dispusă prin ordonanța de clasare din 25.08.2016, instanța supremă subliniază că acestea nu pot fi reținute ca fiind motive străine de natura pricinii, în contextul în care au fost analizate în cadrul examenului realizat asupra condiției privind fapta ilicită și infirmate față de elementele probatorii ale cauzei.

Referitor la susținerile părții privind pretinsele aprecieri ale instanței de prim control judiciar în ceea ce privește căile de atac de care recurenta a uzat pe parcursul cercetărilor penale, se remarcă faptul că acestea nu se regăsesc în considerentele deciziei recurate, acestea fiind chestiuni exclusiv reținute de prima instanță.

Mai mult, chiar și în ipoteza confirmării soluției primei instanțe, distinct de faptul că ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 se referă la situația în care hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, acest aspect nu este de natură a contura o îndepărtare de la cauza acțiunii.

Prin urmare, teza propusă de recurentă nu este incidentă în cauză, motiv pentru care susținerile sub acest aspect urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce privește criticile părții subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este de notat că pot forma obiect al analizei instanței supreme numai motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate prin prisma interpretării sau aplicării greșite a normelor de drept material. Aceasta deoarece, actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată, de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii în raport cu normele legale pretins încălcate.

În speță, deși s-a invocat încălcarea dispozițiilor Legii nr. 344/2015, ale Regulamentului UE nr. 608/2013, ale art. 270 din Legea nr. 86/2006, ale art. 90 din Legea nr. 84/1998 și ale art. 1.349 și urm. C. civ. recurenta a prezentat susținerile sale din apel, reluându-le într-o manieră identică și fără ca acestea să fie raportate la considerentele reținute de instanța de apel în pronunțarea soluției din calea de atac devolutivă.

Astfel, deși a reclamat încălcarea dispozițiilor legale sus-enunțate, recurenta a prezentat doar considerații teoretice cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale și a făcut trimitere la probe și la situația de fapt.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc, în realitate, doar o reevaluare a fondului cauzei; astfel, recurenta a prezentat elemente atașate situației de fapt, din perspectiva cărora a apreciat întrunirea cerințelor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimatei; a arătat că fapta ilicită constă în acțiunea culpabilă a autorităților vamale care nu au acționat cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 344/2015 și a principiilor edictate prin Regulamentul U.E. nr. 608/2013 și a organelor de cercetare penală, care s-au sesizat în mod nelegal, au întârziat în mod nejustificat pronunțarea soluției de clasare în ceea ce privește pretinsa faptă de contrafacere și au continuat cercetările pentru o pretinsă faptă de contrabandă, deși existau de la bun început premisele constatării inexistentei acesteia. A mai susținut că prejudiciul este consecința directă a indisponibilizării țigaretelor și depozitării acestora în condiții improprii raportat la natura și cerințele mărfii, pentru o perioadă de peste un an de zile, că acest fapt derivă și din concluziile raportului de expertiză întocmit în cadrul dosarului asociat nr. x/2017, cu privire la starea țigaretelor, că raționamentul instanței de apel în ceea ce privește obligația sa de a achita taxele de depozitare este nelegal și lipsit de orice corelație cu materialul probator administrat în cauză. Mai mult decât atât, a arătat că temeiurile generale invocate se circumscriu nelegalității procedurilor la care a fost supusă după momentul confirmării titularilor drepturilor de marcă a originalității mărfurilor, respectiv cercetarea penală abuzivă, pentru fapte care nu sunt reglementate în legea penală internă și continuarea acestei cercetări pe o durată îndelungată de timp raportat la datele rezultate încă din momentul sesizării inițiale, precum și conduita nelegală a organelor vamale prin desconsiderarea obligațiilor prevăzute în Legea nr. 344/2015 și Regulamentul U.E. nr. 608/2013, în contextul în care teza cercetării penale nelegale a fost implicit recunoscută, rezultând din motivarea Ordonanței nr. 635/25.08.2016.

Or, aceste argumente sunt în totalitate aspecte de netemeinicie a hotărârii din apel, care exclud o cenzură din partea instanței de recurs, având în vedere că examinarea în recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

În aceste condiții, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de prim control judiciar, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

Mai mult, în ceea ce privește pretinsa cercetare abuzivă efectuată de organele de cercetare penală, instanța supremă reține că acestea extrapolează cadrului procesual, în măsura în care angajarea răspunderii civile delictuale a fost solicitată ca urmare a duratei excesive a acestora, iar nu a condițiilor în care acestea au fost efectuate.

Totodată, criticile privind caracterul abuziv al cercetărilor, distinct de faptul că sunt invocate pentru prima oară în recurs și nu pot fi primite prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., aduc în discuție reevaluarea fondului cauzei, aspect incompatibil cu calea de atac a recursului, al cărui obiect este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Acestea vădesc o nemulțumire a părții recurente care, în sine, nu este rezultatul aplicării ori interpretării greșite a normelor de drept material.

Astfel, în lipsa unei argumentări care să poată imputa instanței de apel o greșeală de judecată la interpretarea și aplicarea normelor de drept material reținute de aceasta, instanța supremă nu poate efectua o analiză pertinentă a acestei decizii din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Simpla indicare a motivului de recurs și a textelor de lege pretins încălcate, fără a detalia modalitatea în care instanța de apel a încălcat prevederile legale la care recurenta face referire, nu poate atrage casarea deciziei recurate.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât acesta urmează a fi înlăturat de la examenul de legalitate în recurs.

În aceste condiții, constatând că deciziei atacate nu i se poate imprima niciun viciu de legalitate, în cauză, nefiind incident niciunul dintre cazurile de casare invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 52/20.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.