ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44 din 14 august 2024 a Tribunalului Covasna, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2023, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. , pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete (infracțiune din 24 mai 2021), prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare (forma în vigoare la 24 mai 2021), cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., cu referire și la art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 21/2018 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 102/14.02.2019 a Curții de Apel Brașov, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 4 ani, aplicându-i-se, totodată, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1969 (a cărei executare a fost, de asemenea, suspendată condiționat).

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1969, aplicate inculpatului A. prin sentința penală nr. 21/2018 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 102/14.02.2019 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa principală stabilită în cauză (3 ani și 6 luni închisoare) pedeapsa principală rezultantă anterioară, de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 21/2018 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 102/14.02.2019 a Curții de Apel Brașov, inculpatul A. urmând să execute în regim de detenție pedeapsa principală rezultantă finală de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1969, aplicată inițial prin sentința penală nr. 21/2018 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 102/14.02.2019 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă principală aplicată inculpatului A. durata reținerii de 24 de ore, începând cu 24.05.2021, până la 25.05.2021.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 1357 și art. 1381 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de Autoritatea Vamală Română - Direcția Regională Vamală Brașov, fiind obligat inculpatul A. să plătească acestei părți civile suma de 66428 RON, cu titlu de daune materiale, precum și dobânzi și penalități de întârziere calculate, cu privire la această sumă de bani, de la 24 mai 2021, până la data plății.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. și art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 4739 pachete de țigarete fără marcaje fiscale - din care 2969 pachete de țigarete marca B. (fără timbru fiscal cu inscripția For Duty Free Sale Only), 990 pachete de țigarete marca C. (fără timbru fiscal cu inscripția For Duty Free Sale Only), 780 pachete de țigarete marca D. (fără timbru fiscal cu inscripția For Duty Free Sale Only).

În temeiul art. 249, art. 254 și art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., s-a dispus, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiunea dedusă judecății, luarea măsurii asigurătorii constând în sechestrul asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, aparținând inculpatului A., respectiv poprirea asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatului de către alte persoane, până la concurența sumei de 66428 RON, precum și dobânzi și penalități de întârziere calculate, cu privire la această sumă de bani, de la 24 mai 2021, până la data plății.

În baza art. 729 și art. 781 alin. (5) C. proc. civ., s-a dispus ca salariile și alte venituri periodice, precum și alte sume ce se plătesc/se vor plăti periodic inculpatului și sunt/vor fi destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia să fie poprite în limita unei treimi din venitul lunar net ce ar trebui plătit acestuia în absența măsurii asiguratorii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 503/AP din 13 iunie 2025 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2023, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 44 din 14 august 2024 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 01 iulie 2025 (dată ștampilă plic fila x verso dosar nr. x/2023 C.A. Brașov).

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, în privința cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a susținut că atât hotărârea primei instanțe, cât și a celei de apel au fost pronunțate de complete nelegal constituite întrucât membrii completelor nu erau specializați în soluționarea cauzelor având ca obiect infracțiuni economice (infracțiuni privind accizele, evaziune fiscală, contrabandă etc.). În opinia recurentului, completele nu aveau competență materială legală, din cauza lipsei specializării obligatorii prevăzute de Legea nr. 304/2004.

S-a susținut că această neregularitate atrage incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., lipsa specializării membrilor completului afectând legalitatea hotărârii pronunțate.

Referitor la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a arătat că prin decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 451/05.05.2022, s-a constatat că dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituționale.

S-a învederat că, potrivit considerentelor acestei decizii, dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin faptul că nu reglementează un prag valoric/temporal cât privește faptele asimilate contrabandei și prin nesocotirea principiului ultima ratio în materie penală, aduc atingere principiului constituțional al statului de drept, consacrat în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. S-a mai reținut că, nereglementând un astfel de prag valoric/temporal, norma este afectată de un viciu de neconstituționalitate și din perspectiva stabilirii de către instanță a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele de contrabandă deduse judecății și a aplicării unei pedepse corect individualizate, contrar dispozițiilor constituționale ale art. 124 privind înfăptuirea justiției.

S-a solicitat să fie avută în vedere decizia Curții Constituționale nr. 651/2018, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 4 C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituțională.

Așadar, dezincriminarea unei fapte penale poate interveni și în baza unei decizii prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei de incriminare, cum este decizia Curții Constituționale nr. 176/2022, prin care au fost constatate neconstituționale dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Totodată, s-a învederat că pentru o altă formă specifică de evaziune fiscală, și anume infracțiunea reglementată de art. 296

l

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se prevedea că fapta constituie infracțiune doar când se depășește limita a 10.000 de țigarete. Recurentul a susținut că art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015 reglementează o soluție legislativă identică, însă acest articol nu a fost reținut în sarcina sa de către o autoritate juridicțională competentă.

Potrivit susținerilor recurentului, în speță, nu s-a verificat de către un for jurisdicțional competent dacă fapta comisă și încadrată inițial în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (text ce a fost declarat neconstituțional) nu se încadrează în alte dispoziții legale în vigoare, care să o incrimineze ca fiind infracțiune.

Față de cele expuse, recurentul a apreciat că instanțele de fond și apel au reținut în mod greșit că fapta pentru care a fost trimis în judecată constituie infracțiunea prevăzută art. 452 alin. (1) lit. h) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 (Codul fiscal) privind deținerea/comercializarea produselor accizabile nemarcate.

În concluzie, în principal, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei instanței de apel și a sentinței instanței de fond, deoarece sunt pronunțate de instanțe care nu au fost competente potrivit legii și cu încălcarea principiului legalității incriminării și trimiterea cauzei spre rejudecare la o instanță legal constituită și specializată.

În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, iar pe fond pronunțarea unei soluții de achitare, întrucât fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, necorespunzând tiparului de incriminare și neîntrunind din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa.

Deopotrivă, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate, cu eventuala impunere a respectării unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. Sub acest aspect, s-a susținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admitere a unei astfel de cereri cu caracter accesoriu, întrucât cererea de recurs în casatie apare ca fiind admisibilă atât în principiu, cât și pe fond.

La data de 23 septembrie 2025, recurentul inculpat a transmis la dosar concluzii scrise, în sensul admiterii recursului în casație, atât în principiu, cât și pe fond, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar, și suspendării executării hotărârii recurate până la soluționarea căii extraordinare de atac.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna și părților, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02 septembrie 2025. În cauză, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din data de 14 octombrie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent cererea de recurs în casație apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazurilor de casare invocate (art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 7 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Instanța constată că decizia nr. 503/AP din data de 13 iunie 2025 a Curții de Apel Brașov, secția penală (dosarul nr. x/2023), a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, fiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.. Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-au indicat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Potrivit cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., invocat de recurent, hotărârile sun supuse casării când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Competența materială (după materie sau ratione materiae) este forma de competență determinată de obiectul cauzei (infracțiunea a cărei săvârșire a dat naștere conflictului de drept penal), prin raportare la care se stabilește care dintre organele judiciare de grad diferit pot urmări sau judeca o anumită cauză penală. Competența personală (după calitatea persoanei sau ratione personae) este forma de competență determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracțiunii, ce stabilește, prin derogare de la competența materială, care dintre organele judiciare pot urmări sau judeca o anumită cauză penală.

Completul de judecată este organul judiciar care în cadrul instanței de judecată exercită atribuțiile procesuale ale acesteia. Conform art. 354 alin. (1) C. proc. pen.., instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu se referă la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, ci la compunerea completului de judecată (în sensul că hotărârile primei instanțe și a celei de apel au fost pronunțate de complete nelegal constituite întrucât membrii acestora nu erau specializați în soluționarea cauzelor având ca obiect infracțiuni economice).

Drept urmare, Înalta Curte constată că motivele formulate de recurentul inculpat A. nu se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Conform susținerilor recurentului inculpat, dezincriminarea unei fapte penale poate interveni și în baza unei decizii prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei de incriminare, cum este decizia Curții Constituționale nr. 176/2022, prin care au fost constate neconstituționale dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. Recurentul a susținut că, în speță, nu s-a verificat de către un for jurisdicțional competent (prin raportare la motivele formulate în susținerea cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen..) dacă fapta comisă și încadrată inițial în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (text ce a fost declarat neconstituțional) nu se încadrează în alte dispoziții legale în vigoare, care să o incrimineze ca fiind infracțiune. Așadar, instanțele de fond și apel au reținut în mod greșit că fapta pentru care a fost trimis în judecată constituie infracțiunea prevăzută art. 452 alin. (1) lit. h) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 (Codul fiscal) privind deținerea/comercializarea produselor accizabile nemarcate.

Înalta Curte constată că, în speță, recurentul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de deținere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete (infracțiune din 24 mai 2021), prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare (forma în vigoare la 24 mai 2021), însă prin motivele formulate nu au fost invocate critici concrete sub aspectul că această faptă nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Cu toate că recurentul a susținut că dezincriminarea unei fapte penale poate interveni și în baza unei decizii prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei de incriminare, cum este decizia Curții Constituționale nr. 176/2022, prin care au fost constate neconstituționale dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, se observă că, în realitate, criticile au la bază motivele invocate în susținerea cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., inculpatul arătând că nu s-a verificat de către un for jurisdicțional competent dacă fapta comisă și încadrată inițial în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (text ce a fost declarat neconstituțional) nu se încadrează în alte dispoziții legale în vigoare, care să o incrimineze ca fiind infracțiune.

Or, o astfel de critică nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 441 C. proc. pen.. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect și nu se justifică pronunțarea distinctă asupra acesteia, situație incidentă și în speță.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 503/AP din data de 13 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 503/AP din data de 13 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2025.