ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 113 din 27 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 395 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. raportat la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu referire la art. 452 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) teza II C. proc. pen.., a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10000 țigarete.

În baza art. 67, art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 91 și 92 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probațiune Arad, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2)lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului local al comunei Șofronea jud. Arad sau Consiliului local al orașului Curtici, jud. Arad, pe o perioadă de 60 zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a fost scăzută din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii din 11 iulie 2019.

Totodată, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 25 C. proc. pen.., s-a constatat reparat integral prin achitare prejudiciul cauzat părții civile Autoritatea Vamală Română - Direcția Regională Vamală Timișoara de către inculpatul A..

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) și f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri:

- cantitatea de 9500 pachete cu țigarete marcă x, netimbrate, a 20 țigarete/pachetul conținând 190.000 de țigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovadă seria x nr. x/12.04.2018, precum și înscrisuri olografe ridicate de la inculpatul A. aflate la dosar up;

- cantitatea de 30.000 pachete cu țigarete marca x, netimbrate, a 20 țigarete/pachetul, conținând 600.000 de țigarete, ce au fost depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Timiș cu dovada seria x nr. x/12.04.2018;

- o carte de vizită ridicată de la inculpatul B. aflată la dosar up;

- cantitatea de 2500 pachete cu țigarete marca x, netimbrate, a 20 țigarete/pachetul conținând 50.000 de țigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Timiș cu dovada seria x nr. x/12.04.2018;

- cantitatea de 16.500 pachete cu țigarete marca x, netimbrate, a 20 țigarete/pachetul, conținând 330.000 de țigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovada seria x nr. x/18.04.2018;

- cantitatea de 2490 pachete cu țigarete marca x, netimbrate, a 20 țigarete/pachetul, conținând 49.800 de țigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovada seria x nr. x/19.09.2018.

Prin Decizia penală nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, inculpații C. și D. și de părțile civile Autoritatea Vamală Română și Direcția Regională Vamală Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 113 din 27 martie 2023 a Tribunalului Arad.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile formulate de inculpații E., A. și F. împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost desființată sentința penală apelată și rejudecând:

S-a reținut în favoarea inculpatului A. circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă, conform art. 76 alin. (1) C. pen.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului F. durata reținerii din 11.07.2019, 18.09.2018 și a arestului la domiciliu 12.07.2019 - 19.07.2019, respectiv durata executată de la 10 iulie 2020 până la 24 mai 2022.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului E. și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul apelant ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Timiș, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune Timiș sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de câte 60 zile, la una dintre următoarele două instituții: la Consiliul Local al Municipiului Timișoara sau Consiliul Local al comunei Dumbrăvița.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Timiș.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., respectiv a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere va săvârși o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului de supraveghere pentru care se va pronunța o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar și după expirarea acestui termen și a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligațiile impuse de instanță, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei în regim de detenție.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., au fost obligați apelanții inculpații D. și C. la plata sumei de câte 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare față de stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare cu apelul procurorului și al inculpaților E., A. și F. au rămas în sarcina statului.

S-a dispus plata din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș a sumei de 6.400 de RON, reprezentând onorariu avocat oficiu parțial.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, la 29 mai 2023, persoanei vătămate Autoritatea Vamală Română la 06 iunie 2023, părții civile Direcția Regională Vamală Timișoara la 31 mai 2023, inculpatului A. la 30 mai 2023, precum și celorlalți inculpați.

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 30 iunie 2023 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 23 iunie 2023, a declarat recurs în casație inculpatul A. (prin avocat G., care a atașat împuternicirea avocațială seria x din 22 iunie 2023, Dosar nr. x/2021), invocând motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.. și solicitând, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, cu referire la art. 452 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, întrucât fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal pornit sub aspectul săvârșirii respectivei infracțiuni, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale la data de 11 aprilie 2023.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, a solicitat ca, în situația achitării inculpatului, acțiunea civilă să fie respinsă, iar în măsura în care se va aprecia că a intervenit prescripția răspunderii penale, în temeiul art. 448 alin. (2) și (3) C. proc. pen.., să se dispună rejudecarea laturii civile de către prima instanță, pentru a se soluționa cererea acestuia de a i se restitui sumele de bani achitate în plus părții civile.

Totodată, a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate în ceea ce îl privește pe inculpatul A., având în vedere că, la momentul pronunțării hotărârii recurate, fapta pentru care acesta a fost condamnat nu era prevăzută de legea penală, fiind, de asemenea, împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., s-a susținut că recurentul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv care nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii incriminată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. În acest sens, a învederat că singura faptă care se poate reține în sarcină este că, în data de 11 aprilie 2018, a preluat de la coinculpatul D. și a transportat pe autostrada Arad - Timișoara 9500 pachete de țigări x netimbrate.

Conform apărării, potrivit art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, forma în vigoare la data faptelor, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate corespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete. S-a mai arătat că, potrivit art. 336 pct. 3 C. fisc. , "antrepozitul fiscal este locul în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deținute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activității sale, în condițiile prevăzute în prezentul articol", la pct. 2 antrepozitarul autorizat fiind definit ca "persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activității sale, să producă, să transforme, să dețină, să primească sau să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de accize într-un antrepozit fiscal".

S-a apreciat că, din aceste prevederi, rezultă că antrepozitarul autorizat nu este și nu poate fi persoana care transportă produse accizabile, iar antrepozitul fiscal este un loc și nu un mijloc de transport. În atare situație, s-a arătat că nu au nicio susținere legală afirmațiile instanței de apel în sensul că transportul țigărilor implică, în mod natural, activitatea de deținere. Atunci când, în materie penală, legiuitorul a incriminat activitatea de transport, a făcut-o în mod expres.

S-a subliniat că activitatea de deținere diferă de activitatea de transport. neputându-se sub nicio formă aprecia că, dacă legiuitorul a prevăzut că se sancționează penal deținerea, în mod automat se înțelege că se sancționează și transportul pe drumurile publice a țigaretelor.

Cum inculpatul a fost surprins anterior descărcării țigărilor la domiciliul său, în timpul transportului acestora, ar fi putut fi acuzat de tentativă la infracțiunea de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării. Dar, conform art. 33 alin. (1) C. pen., tentativa se pedepsește numai când legea prevede în mod expres aceasta, ceea ce nu este situația în speță. Prin urmare, s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul A. nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, a considerat că transportul produselor accizabile în regim suspensiv de accize care nu este acoperit de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim, ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediție, potrivit prevederilor art. 402 alin. (1) și art. 406 alin. (1) C. fisc. , reprezintă contravenția prevăzută de art. 449 alin. (2) lit. i) C. fisc.

De asemenea, s-a solicitat a fi avute în vedere și aspectele reținute în considerentele Deciziei nr. 17 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că infracțiunea din Codul fiscal [art. 2961 alin. (1) lit. l), deținerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal] este un act preparator al evaziunii fiscale incriminat distinct. Situația premisă se referă la depozite clandestine de produse accizabile, rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozite fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării. Dacă proveniența acestor bunuri este contrabandă, se va reține numai această infracțiune (art. 270 din Codul vamal), în conținutul său [alin. (3)] intrând și depozitarea bunurilor accizabile sustrase de la controlul vamal.

Așadar, cum inculpatul a fost oprit în trafic și țigările au fost confiscate, acestea nu au mai fost deținute de inculpatul A. într-un loc care nu a fost autorizat ca și antrepozit fiscal, astfel că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale faptelor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din C. fisc. , motiv pentru care se impune achitarea acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., s-a susținut că, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat că, în cauză, termenul de prescripție a răspunderii penale a fost suspendat de drept pe perioada stării de urgență, de 60 de zile, prin art. 43 alin. (6) din Decretul Președintelui nr. 195 din 16 martie 2020, respectiv prin art. 64 alin. (13) din Decretul Președintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020, reținând că, în cazul inculpatului A., respectivul termen nu s-a împlinit la 11 aprilie 2023.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, nu operează suspendarea de drept pe perioada stării de urgență, întrucât, potrivit art. 43 alin. (1) lit. a) din Decretul Președintelui nr. 195 din 16 martie 2020, respectiv prin art. 64 alin. (1) lit. a) din Decretul Președintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020, activitatea de urmărire penală în cauzele în care s-au dispus măsuri preventive față de inculpați se desfășoară în continuare și cu precădere, nefiind suspendate. Or, așa cum rezultă din conținutul rechizitoriului, inculpații D. și B. s-au aflat pe toată perioada stării de urgență sub măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 202 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.., condiții în care activitatea de urmărire penală în Dosarul nr. x/2018 al D.I.I.C.O.T. Arad nu a fost suspendată pe perioada stării de urgență, procurorul având obligația să desfășoare activitatea de urmărire penală cu precădere față de toți inculpații și față de toate faptele cercetate, astfel că prescripția răspunderii penale nu a fost suspendată în perioada de referință.

În plus, s-a subliniat că, așa cum se reține prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 12/2022, infracțiunea flagrantă ce face obiectul cauzei este exceptată de la aplicarea suspendării dispuse prin cele două decrete. S-a învederat, în acest context, că inculpatul A. a fost surprins în flagrant pe autostrada Timișoara - Arad, transportând cantitatea de 9500 pachete de țigări, fiind incidente dispozițiile art. 293 C. proc. pen.. Or, atât art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul Președintelui nr. 195 din 16 martie 2020, cât și art. 64 alin. (5) din Anexa nr. 1 la Decretul Președintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020 prevăd în mod explicit că infracțiunile flagrante sunt exceptate de la suspendarea procesului, fără a distinge dacă acestea sunt judecate potrivit procedurii comune prevăzute de C. proc. pen. ori conform procedurii speciale din același Cod. Apărarea arată, raportându-se la dispozițiile art. 156 C. pen., precum și la aspectele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 152 din 06 mai 2020 (paragrafele 102, 104, 105), că suspendarea cursului prescripției răspunderii penale pe perioada de 60 de zile prevăzută prin cele două decrete prezidențiale nu a produs efectul scontat.

În acest sens, s-a arătat că, prin decizia Curții Constituționale nr. 152 din 06 mai 2020 (publicată în M. Of. nr. 387/13.05.2020), s-a apreciat că, pe de o parte, Decretul Președintelui prin care se instituie starea de urgență reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, iar, pe de altă parte, dispozițiile din anexa acestuia au fost emise cu depășirea de către Președinte a atribuțiilor sale constituționale și că măsura suspendării judecării unor cauze pe durata stării de urgență (ce poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil) nu putea fi dispusă de președinte, prin dispozițiile cuprinse în anexa la decretul de instituire a stării de urgență. S-a susținut că, deși cele două decrete prezidențiale au fost aprobate prin hotărâri ale Parlamentului României (nr. 3 din 19 martie 2020 și, respectiv, nr. 4 din 16 aprilie 2020), acesta a încuviințat doar instituirea stării de urgență, nu și celelalte măsuri adoptate prin decrete.

În atare situație, având în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) raportat la art. 452 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani, că textul de la art. 155 alin. (1) C. proc. pen.. a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, astfel cum s-a clarificat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, așa încât în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022 legislația activă penală nu a cuprins niciun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, precum și că potrivit Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor legii penale mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 C. pen., s-a solicitat să se constate că termenul de prescripție a răspunderii penale stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. s-a împlinit în privința inculpatului A. la data de 11 aprilie 2023, așadar anterior pronunțării deciziei de către instanța de apel, impunându-se încetarea procesului penal față de acesta în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Deopotrivă, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., susținând, în esență, că acest text de lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 53 alin. (2), art. 124 alin. (2) și art. 129 din Constituția României, precum și cele ale art. 6 paragraful 1 și art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 7 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 14 parag. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, atâta timp cât instituie ca motiv de recurs în casație doar situația în care instanța de apel a dispus, în mod greșit, încetarea procesului penal, nu și situația în care respectiva instanță nu a dispus, în mod greșit, încetarea procesului penal, deși s-a solicitat acest lucru și erau probe la dosar conform cărora procesul penal trebuie să înceteze.

În acest sens, a apreciat că textul de lege criticat creează o inegalitate de tratament juridic între inculpat, pe de o parte, și procuror sau partea vătămată, pe de altă parte, sub aspectul asigurării dreptului de a formula recurs în casație, inegalitate care nu este justificată în condițiile în care toți participanții la procesul penal au aceeași calitate, de părți, de subiecți procesuali.

A susținut că eliminarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunțate în apel, în situația în care în mod nelegal nu s-a dispus încetarea procesului penal, deși la dosar erau probe în acest sens, aduce atingere principiului constituțional referitor la egalitatea în fața legii, astfel cum este reglementat prin art. 16 din Constituție, golind de conținut dispozițiile art. 129 din Constituție, atâta timp cât, în situația în care instanța de apel a dispus încetarea procesului penal, este deschisă calea de ataca a recursului în casație.

Or, principiul constituțional al egalității în fața legii, fără privilegii și discriminări, principiu preluat și în legislația infraconstituțională, presupune că toate persoanele aflate în aceeași situație juridică au o vocație egală de a fi judecate de aceleași instanțe judecătorești și după aceleași reguli de procedură, incluzând administrarea probelor, asigurarea dreptului la apărare sau la folosirea acelorași căi de atac, fără nicio discriminare pe criterii de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, avere, origine ori condiție socială sau alte criterii discriminatorii.

A considerat că, în speță, imposibilitatea exercitării recursului în casație de către părțile unui proces penal, determinată de un criteriu subiectiv, dacă decizia este de încetare a procesului penal, este de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituționale ale egalității în drepturi, în general, și egalității în fața justiției, în special, cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) și art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

A concluzionat că, din moment ce legiuitorul a recunoscut aplicarea motivului de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. în privința hotărârilor de apel prin care s-a dispus încetarea procesului penal, nu există niciun motiv pentru care să nu le recunoască și în privința deciziilor prin care instanța a respins cererea de încetare a procesului penal. Aceasta deoarece indiferent de soluția pronunțată, hotărârea judecătorească poate suferi de aceleași probleme de legalitate, atât în cazul încetării procesului penal, cât și în cazul contrar în care se respinge o asemenea cerere.

În susținerea excepției de neconstituționalitate, recurentul a invocat considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 18/2017, paragrafele 19, 20 - 24 și 28.

În vederea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a fost format dosarul asociat nr. x/2021, soluționat la 10 octombrie 2023.

În ceea ce privește latura civilă, în temeiul art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1357 C. civ., s-a solicitat respingerea acțiunii civile și restituirea sumei de 131.219 RON, ce a fost integral achitată de inculpatul A. prin Ordinul de plată nr. x/11.12.2019, considerându-se că nu se poate antrena răspunderea civilă pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În situația în care se va constata intervenită prescripția răspunderii penale, în esență, s-a solicitat să se constate că nici instanța de apel și nici prima instanță nu au stabilit în concret valoarea prejudiciului produs prin fapta sa de inculpatul A., nesoluționând în concret latura civilă a cauzei, prin stabilirea unui prejudiciu concret, și nu au soluționat cererea acestuia de restituire a sumelor de bani achitate în plus părții civile, considerându-se că se impune casarea cu trimitere a laturii civile primei instanțe, Tribunalul Arad, pentru rejudecare.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată la 06 iulie 2023 inculpatului H., la 07 iulie 2023 inculpaților E., F., D., C., B. (prin afișarea înștiințării) și I. (prin afișarea înștiințării), precum și persoanei vătămate Autoritatea Vamală Română și Direcției Regionale Vamale Timișoara, iar Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, la 11 iulie 2023.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen.. a expirat cel mai târziu la data de 26 iulie 2023, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 02 august 2023. Constatându-se neîndeplinită procedura de comunicare cu inculpatul J. s-a procedat la comunicarea către aceasta a cererii de recurs în casație (prin afișarea înștiințării la data de 04 septembrie 2023), termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen.. expirând la data de 25 septembrie 2023. La dosar nu au fost depuse concluzii scrise.

La data de 19 septembrie 2023, a fost depus la dosar raportul magistratului-asistent, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. apare, din perspectiva dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., ca fiind admisibilă în principiu numai în ceea ce privește criticile invocate în susținerea cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și art. 6 C. proc. pen..(privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen..(ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Pe de altă parte, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen..- art. 438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Deopotrivă, art. 438 C. proc. pen.. prevede că "hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal; 11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul întrunirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că aceasta îndeplinește cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen.., Decizia penală nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Totodată, s-a constatat că recursul în casație a fost promovat, în termenul legal, de către A. (prin avocat G., care a atașat împuternicirea avocațială seria x din 22 iunie 2023, Dosar nr. x/2021), persoană care, față de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Deopotrivă, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, care a fost admis de către Curtea de Apel Timișoara, în sensul reținerii în favoarea acestuia a circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen.

Cererea de recurs în casație întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul și domiciliul procesual ales al recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că au fost invocate motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.

Referitor la această condiție de admisibilitate, Înalta Curte a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin urmare, s-a apreciat că pot fi examinate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. criticile recurentului în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii incriminată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (lipsind elementul material al laturii obiective), aspecte ce urmează a fi verificate prin raportare la situația de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel.

Referitor la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., trebuie menționat că acesta vizează acele situații în care, față de actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen.., respectiv: e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, însă, prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., recurentul a învederat că, în mod greșit, instanța de apel nu a dispus încetarea procesului penal, deși termenul de prescripție generală a răspunderii penale, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., potrivit celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, astfel cum a fost explicitată prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, era împlinit de la data de 11 aprilie 2023, iar, în cauză, nu a intervenit suspendarea prescripției pe perioada stării de urgență (fiind vorba de o cauză în care o parte din persoanele cercetate s-au aflat, în respectiva perioadă, sub măsura preventivă a controlului judiciar, iar infracțiunea cercetată era una flagrantă).

S-a constatat, astfel, că aspectele de fapt susținute de către recurent nu se circumscriu motivului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen..), acesta vizând doar situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal". De altfel, ipoteza susținută, respectiv greșita condamnare, deși la dosar existau probe în sensul încetării procesului penal, poate fi cel mult adusă în atenția organelor judiciare prin intermediul unei alte căi extraordinare de atac (contestația în anulare, cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen..). Or, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În consecință, având în vedere că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește, în limitele mai sus arătate (respectiv numai în ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..), condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen..- art. 438 C. proc. pen.., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., a dispus admiterea în principiu a acesteia, și prin încheierea din ședința din camera de consiliu de la data de 10 octombrie 2023 a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării deciziei penale atacate, Înalta Curte a apreciat că, raportat la aspectele invocate, nu se justifică o asemenea măsură procesuală, motiv pentru care a respins-o, în baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, instanța constată următoarele:

Criticile formulate în baza art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., au vizat următoarele chestiuni care ar conduce la absența elementelor de tipicitate pentru infracțiunea supusă judecății:

- preluarea de la coinculpatul D. și transportul pe autostrada Arad - Timișoara a 9500 pachete de țigări x netimbrate în data de 11 aprilie 2018 nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii incriminată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

- nu au nicio susținere legală afirmațiile instanței de apel în sensul că transportul țigărilor implică, în mod natural, activitatea de deținere, iar atunci când, în materie penală, legiuitorul a incriminat activitatea de transport, a făcut-o în mod expres, astfel că în cauză lipsește un element de tipicitate.

- inculpatul, care a fost surprins anterior descărcării țigărilor la domiciliul său, în timpul transportului acestora, ar fi putut fi acuzat de tentativă la infracțiunea de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, însă tentativa acestei infracțiuni nu se pedepsește.

- inculpatul a fost oprit în trafic și țigările au fost confiscate, acestea nu au mai fost deținute de inculpatul A. într-un loc care nu a fost autorizat ca antrepozit fiscal, astfel că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale faptelor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din C. fisc. ;

- antrepozitarul autorizat nu este și nu poate fi persoana care transportă produse accizabile, iar antrepozitul fiscal este un loc și nu un mijloc de transport;

- transportul produselor accizabile în regim suspensiv de accize care nu este acoperit de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim, ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediție, potrivit prevederilor art. 402 alin. (1) și art. 406 alin. (1) Codul fiscal, reprezintă contravenția prevăzută de art. 449 alin. (2) lit. i) C. fisc.

- soluția instanței de apel contravine Deciziei nr. 17 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că, infracțiunea din Codul fiscal [art. 2961 alin. (1) lit. l), deținerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal] este un act preparator al evaziunii fiscale incriminat distinct. Situația premisă se referă la depozite clandestine de produse accizabile, rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozite fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării. Dacă proveniența acestor bunuri este contrabandă, se va reține numai această infracțiune (art. 270 din Codul vamal), în conținutul său [alin. (3)] intrând și depozitarea bunurilor accizabile sustrase de la controlul vamal.

Criticile sunt nefondate.

Conform jurisprudenței în unificarea practicii judiciare, urmare a ieșirii din fondul legislației active, în intervalul 5 mai-16 iunie 2022, a dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, deținerea în afara antrepozitului fiscal a peste 10.000 de țigarete - produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, marcate necorespunzător sau cu marcaje false, sau/și comercializarea pe teritoriul României a acestor bunuri, cunoscând că acestea provin din contrabandă, fapte anterioare intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2022 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal, întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (fost art. 2961 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal).(ÎCCJ, Decizia nr. 15/2023, paragraful 131, Recurs în interesul legii, M.Of. nr. 989/2023)

În consecință, în forma legii în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor, constituie infracțiune (...): deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, (...) fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, (...)

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din C. fisc. din 2015 se caracterizează prin elementul material care constă în acțiunea de "deținere ori comercializare în afara antrepozitului fiscal" a produselor accizabile în mod contrar dispozițiilor legale și peste limitele impuse de lit. h), pe când în cazul infracțiunii de contrabandă elementul material este reprezentat printr-o multitudine de acțiuni, constând și în deținerea produselor vizate de norma de incriminare.

Din motivele de recurs în casație ce preced rezultă că recurentul contestă și deținerea țigaretelor nemarcate în afara antrepozitului fiscal, arătând că această condiție lipsește atunci când produsele accizabile supuse marcării (dar care nu sunt marcate) sunt transportate, deoarece operațiunea transportării bunurilor nu implică și deținerea bunurilor, iar mijlocul de transport în care se află bunurile nu este un loc care să poată fi considerat în afara antrepozitului fiscal.

Argumentele apărării provin însă din distincția dintre efectele detenției asupra unui bun (în sensul art. 918 - 921 din C. civ., făcând diferența între posesie și detenție precară, și anume că între posesie și detenție precară există un element comun, cel de exercitarea în egală măsură a stăpânirii fizice asupra lucrului, având fiecare elementul corpus, cele două noțiuni deosebindu-se prin aceea că detentorul precar este lipsit de elementul animus, lipsindu-i intenția de a se comporta ca și titularul dreptului de proprietate sau altui drept real) și efectele deținerii unui bun, diferențiere/situație juridică pe care textul de incriminare nu o are în vedere, referindu-se neechivoc la deținerea bunului, iar nu la un element al posesiei în sensul dreptului civil. Contrar celor susținute de apărare, situația de fapt reținută de instanța de apel arată că recurentul a preluat produsele accizabile supuse marcării, care nu erau marcate și le-a transportat cu intenția de a câștiga o sumă de bani din vânzarea lor. Deține bunurile în cauză (elementul material care presupune contactul nemijlocit și constă în stăpânirea materială a bunului) acela care transportă bunurile pe care intenționează să le vândă el însuși (astfel cum se prezintă situația juridică stabilită de instanța de apel în prezentul dosar).

Instanța de apel, pe baza analizării întregului material probator existent la dosar, a constatat că Tribunalul Arad a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, respectiv că în data de 11.04.2018, inculpatul D. i-a predat inculpatului A. cantitatea de 9.500 de pachete cu țigarete marca x, netimbrate, a 20 țigarete/pachetul, conținând 190.000 de țigarete. Aceste țigarete se aflau în autoutilitara marca x, având nr. de înmatriculare x, emise de autoritățile sârbești, parcată la adresa din jud. Timiș și au fost încărcate, în autoutilitara marca x, de culoare albă, având numărul de înmatriculare x. Acest autovehicul a fost condus de inculpatul A. spre mun. Arad, fiind oprit în trafic de către organele de poliție pe raza jud. Arad, respectiv pe autostrada A1, în dreptul kilometrului 525, ocazie cu care în compartimentul de transport marfă al autoutilitarei a fost găsită cantitatea de țigarete sus-menționată.

Instanța de apel mai reține și că în privința faptei descrise la punctul 2 din starea de fapt, se constată că atât inculpatul D., cât și inculpatul A. au recunoscut comiterea acesteia, susținerile inculpaților fiind confirmate de procesul-verbal din 26.04.2018, de consemnare a activității de supraveghere tehnică din 11. 04.2018, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 11.04.2018 și planșa foto, proces-verbal de redare a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice din 11.04.2018, 12.04.2018 și 26.04.2018.

Totodată, în considerentele deciziei instanței de apel sunt reluate elementele de fapt reținute de instanța de fond care a avut în vedere și că în fața instanței inculpatul A. a (...) recunoscut că a luat de la inculpatul D. o cantitate de țigări, cu intenția de a câștiga o sumă de bani, urmând să plătească după vânzarea acestora.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției deținerii bunurilor în cadrul antrepozitului fiscal, argumentele apărării susțin absența condiției, ceea ce conduce la prezența elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a pronunțat decizia de condamnare.

Conform jurisprudenței în unificarea practicii judiciare paragraful 132 - 134 din Decizia nr. 15/2023 Recurs în interesul legii, M.Of. nr. 989/2023), opinia exprimată că infracțiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal are ca premisă existența unor depozite clandestine de produse accizabile rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozitele fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării nu se regăsește în conținutul constitutiv al normei de incriminare, așa încât nu există vreun impediment legal pentru încadrarea juridică, în acest text legal, a faptei de deținere în afara antrepozitului fiscal a mai mult de 10.000 de țigarete nemarcate, marcate necorespunzător sau cu marcaje false, provenite din contrabandă.

Față de cele ce preced, antrepozitul fiscal este locul, aflat sub controlul autorității fiscale competente, unde produsele accizabile sunt produse, transformate, deținute, primite sau expediate în regim suspensiv de către antrepozitarul autorizat, în exercițiul activității, în anumite condiții prevăzute de Codul fiscal român, condiții care lipsesc în cazul preluării produselor accizabile supuse marcării, dar care nu erau marcate, dintr-un mijloc de transport și transportului acestora într-un alt vehicul, tot în vederea vânzării, dar de către cel care le transporta.

Referitor la elementele de tipicitate ale unei contravenții și nu ale infracțiunii pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare, contravenția descrisă de art. 449 alin. (2) lit. i) din C. fisc. are următorul conținut, care scoate în evidență o situație premisă diferită de cea a infracțiunii incriminată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015: Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii infracțiuni (...) transportul de produse accizabile în regim suspensiv de accize care nu este acoperit de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim, prevăzut în prezentul titlu, ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediție potrivit prevederilor art. 402 alin. (1) ([Deplasarea produselor accizabile este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize doar dacă este acoperită de un document administrativ electronic procesat, în conformitate cu prevederile alin. (2) și (3)].) și art. 406 alin. (1); [ Prin excepție de la prevederile art. 402 alin. (1), în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în România, expeditorul din România poate începe o deplasare de produse accizabile în regim suspensiv de accize, în următoarele condiții]

După cum se observă, contravenția vizează situația juridică a deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de acciză, atunci când sunt încălcate condiții prevăzute de lege pentru deplasarea lor, și nu situația în care produsele au intrat fraudulos în țară. Produsele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize către un loc de livrare directă situat pe teritoriul României, în cazul în care locul respectiv a fost indicat de antrepozitarul autorizat din România sau de destinatarul înregistrat, altul decât un destinatar înregistrat care deține o autorizație limitată [art. 401 alin. (3) din C. fisc. ]. În consecință, după cum prevede chi