ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5729/2021

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.10.2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- admiterea acțiunii, desființarea Hotărârii nr. 8/17.09.2018, revocarea deciziei nr. 55/22.06.2018 și emiterea unei noi decizii care să dispună calcularea drepturilor salariale ale reclamanților prin luarea în considerare a salariului de bază prevăzută în Cap. II din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, corespunzător nivelului de parchet, vechimii în muncă și în funcție, prin luarea în considerare a valorii de referință de 463,50 RON, la care să se adauge corect sporurile prevăzute de art. 4 și art. 5 din Cap. VIII al Anexei V la aceeași lege;

- să se aibă în vedere faptul că se anunță o înghețare a salariilor bugetarilor în anul următor, or, salariile nu au fost corect calculate din start existând riscul să rămână în această formă pentru o perioadă mai lungă de timp ceea ce le aduce prejudicii greu de recuperat.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1498 de la data de 17 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., și respinsă, ca atare, acțiunea în contradictoriu cu acest pârât. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1498 de la data de 17 aprilie 2019 au formulat cerere de recurs reclamanții A., B., C. și D., în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și obligarea pârâților la calcularea corectă a drepturilor salariale și emiterea unor decizii cu aplicarea dispozițiilor legale.

În motivarea recursului au arătat că sentința recurată este nelegală și că prin Decizia nr. 55/22.06.2018, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a creat o discriminare, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul altor instanțe, respectiv Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Târgu Mureș, care depășesc limita de acordare a sporurilor salariale prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, care beneficiază de sporuri în procent de 45%, modul de calcul fiind recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de Curtea de Conturi a României.

Au invocat reclamanții Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ce prevede acordarea sporurilor în procent de 45 %, respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % și a sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare și a celui pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare.

Au mai arătat că, începând cu data de 01.01.2018, au fost reîncadrați conform Legii nr. 153/2017, în baza Deciziilor nr. 400/31.10.2018, nr. 401/31.10.2018 și 402/31.10.2018 emise de Curtea de Apel Ploiești, iar începând cu data de 01 ianuarie 2019 au fost reîncadrați conform Legii nr. 153/2017, în baza Deciziei nr. 73/05.02.2019 emise de Curtea de Apel Ploiești. În urma emiterii acestor decizii, arată că au rezultat, în mod discriminatoriu, salarii mai mici decât cele stabilite pentru aceeași categorie de personal din cadrul Curților de Apel Bacău, București și Târgu Mureș, cărora le-au fost stabilite și plătite sporuri în procent de 45% aplicat la salariul de bază lunar.

Au invocat art. 5 din Capitolul VIII, Secțiunea I din Anexa V la Legea nr. 153/2017, precizând că, deși legea stabilește două sporuri (de 25 % și 5 % din indemnizația brută de încadrare), în anexa deciziei cele două sporuri nu au fost distinct prevăzute, fiind cumulate, iar pe de altă parte, deși nu s-a precizat procentul celor două sporuri, care cumulate trebuiau să fie de 30 %, rezultă că, în realitate, acestea reprezintă 15% din salariul de bază lunar.

Astfel, au susținut că din anexele deciziei Curții de Apel Bacău reies diferențe semnificative în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate reclamanților și personalului curților de apel indicate, respectiv procentul acestora, în condițiile în care calculul drepturilor salariale ale personalului Curților de Apel Bacău și București a fost recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x, și agreat de Curtea de Conturi a României. Mai mult, prin circularele nr. 6/9604, 11206, 12479/1 martie 2018, Ministerul Justiției a recomandat ordonatorilor de credite ca, la stabilirea drepturilor salariale, să aibă în vedere precizările Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Consideră că în acest mod au fost discriminați, sens în care invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Driha contra României din 21 februarie 2008, cauza Marcks contra Belgiei din l 979) și art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, principiul "pentru muncă egală, plată egală" și dispozițiile art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Recurenții-reclamanți au arătat că actele administrative atacate au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor legale, sub aspectul stabilirii și aplicării sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate, iar în raport cu salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, consideră că inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinat prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, ținând cont de dispozițiile art. 4 și 5 din Capitolul VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017.

Astfel, au susținut că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite și aplicate potrivit dispozițiilor legii-cadru și calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora, până la maximul prevăzut de lege, singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv, ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte, așa cum este prevăzut în decizia contestată.

Consideră că decizia emisă încalcă și dispozițiile art. 38 alin. (6) ind. l din Legea nr. 153/2017, întrucât începând cu luna mai 2018 veniturile nete acordate nu pot fi mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, textul de lege prevăzând că "începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariate nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia."

Precizează că potrivit dispozițiilor legii salarizării se prevăd sporuri pentru personalul auxiliar și conex de până la 45 %, de risc și suprasolicitare, de confidențialitate, de fidelitate, prevăzute la art. 4 și 5 din lege și că, din această perspectivă, deciziile emise încalcă îndrumările Ministerului Muncii și Ministerului Justiției, fiind discriminatorii în raport cu dreptul european și prevederile legii salarizării. În acest sens, invocă art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016.

Au invocat cu titlu de practică judiciară favorabilă sentințele civile:

- nr. 736 din 27 iunie 2017 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă prin decizia nr. 672 din 22 noiembrie 2017 a Curții de Apel Galați, prin care Curtea de Apel Ploiești a fost obligată la stabilirea nivelului maxim al indemnizației de încadrare și nivelul maxim al sporurilor pe categorii de personal, începând cu 9.04.2015, cu includerea majorărilor de 2, 5 și 11 %, precum și la plata diferențelor salariate rezultate și actualizate cu dobânda legală. Arată că în contextul art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, sintagma "salarizat la același nivel" denotă asumarea de către legiuitor a egalității de tratament juridic, echitabil și nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar.

- nr. 776 de la data de 29.03.2019 a Tribunalului Prahova prin care au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și autorității de lucru judecat provizorie invocate de Ministerul Justiției prin întâmpinare, ca neîntemeiate. Totodată, au fost obligați pârâții să reîncadreze reclamanții/autoarea reclamanților și să le recalculeze indemnizațiile de reîncadrare și celelalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 421,36lei (reprezentând VRS 405lei ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorarea cu 4% conform cu O.G. nr. 13/2008) începând cu data de 09.04.2015 și respectiv de 463,5lei (cuantum ce cuprinde majorarea cu 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu data de 01.12.2015 și în continuare, până la modificarea VRS-ului și a obligat pârâții la plata diferențelor dintre veniturile ce li se cuveneau reclamanților/autoarei reclamanților și veniturile efectiv încasate, în raport de datele și valorile de referință anterior menționate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenței fiecărei sume de bani și până la data plății efective.

- nr. 851 a Tribunalului Prahova prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției invocată prin întâmpinare și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă acțiunea, fiind obligați pârâții Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova să reîncadreze reclamanții și să le acorde indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16lei începând cu 09.04.2015, respectiv 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea cu 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2018) începând cu data de 01.12.2015, precum și la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sume care urmează să fie actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenței fiecărei sume de bani și până la data plății efective.

În raport cu aceste aspecte, recurenții-reclamanți au susținut că, deși prin hotărârile menționate li s-a recunoscut o valoare de referință sectorială maximă, sunt în imposibilitatea executării hotărârilor judecătorești, salariile neputând fi calculate în raport cu această valoare de referință sectorială, întrucât s-au interpretat în mod greșit de către angajator dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017, fără a se face aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6)

1

din Legea nr. 153/2017.

Pentru aceste motive, au solicitat reclamanții admiterea cererii de recurs.

4.1. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, legal citat cu copie a motivelor de recurs, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prima instanță a reținut în mod corect că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate în ceea ce privește modul de stabilire și de calcul al drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților.

A precizat că potrivit art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție este ordonator principal de credite, în speță, sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13/2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursurile în interesul legii, publicată in M. Of. nr. 763 din 29.09.2016.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenții-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Criticile formulate prin cererea de recurs vizează modalitatea diferită de calcul al salariilor în raport cu personalul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Târgu Mureș, în privința sporurilor acordate, care în opinia recurenților-reclamanți pot ajunge la 45 % aplicat la salariul de bază lunar, apreciind că Decizia nr. 55/22.06.2018 încalcă dispozițiile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 118/2018 și dispozițiile art. 38 alin. (6)

1

din Legea nr. 153/2017, precum și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

În ceea ce privește cuantumul sporurilor solicitate, se constată că recurenții-reclamanți au apreciat că prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 și au precizat că solicită acordarea acestora în cuantumul maxim de 45 %, apreciind că aceasta este valoarea maximă a sporurilor ce pot fi acordate.

Critica este nefondată, având în vedere că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017: "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Din această perspectivă, este nefondată și susținerea recurenților-reclamanți în sensul că procentul sporurilor acordate se aplică la salariul de bază lunar, respectiv indemnizația lunară de încadrare, în condițiile în care textul de lege anterior redat vorbește de bugetul ordonatorului de credite.

Referitor la motivul de recurs vizând greșita aplicare a legii, în ceea ce privește modalitatea de calculare și acordare a sporurilor, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 și obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții (parag. 79).

Prin urmare, critica recurenților referitoare la aplicarea greșită de către instanță a prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 este nefondată, Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii oferind dezlegare și acestei probleme de drept.

În ceea ce privește cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că: "82. Prin raportare la conținutul normativ al prevederilor art. 4 și 5 redate anterior, rezultă că, în accepțiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din Capitolul VIII Secțiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), prin decizia anterior amintită statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

Din această perspectivă, recurenții-reclamanți au susținut în mod greșit că procentul sporurilor se aplică la salariul de bază lunar, respectiv indemnizația lunară de încadrare a fiecărui angajat, întrucât din art. 25 alin. (1) al Legii cadru nr. 153/2017 reiese că acest procent se aplică la suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În acest sens, paragraful 92 din Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii este edificator, în sensul că: "Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale".

Cât privește discriminarea invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la curțile de apel nominalizate, Înalta Curte constată că nu se poate reține un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Este de menționat faptul că prin considerentele aceleiași Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, s-a reținut că:

"93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

Sub același aspect, se impun a fi relevate și următoarele paragrafe din Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, care au incidență în prezentul litigiu:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudența instanței de contencios constituțional se impun a fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunțate de Curtea Constituțională a României și publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, care a statuat după cum urmează:

"16. În ceea ce privește critica vizând existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, Curtea reține că aceasta nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanță că în speță nu poate fi reținut argumentul referitor la încălcarea principiului nediscriminării și nu poate reține ca fiind valide din punct de vedere juridic referințele reclamanților privind modul de stabilire a drepturilor salariale în cadrul Curților de Apel Bacău, București și Târgu Mureș, întrucât nu se poate verifica identitatea de situație personală sub aspectul îndeplinirii tuturor condițiilor legale de către colegii vizați de acele decizii.

Instanța de recurs reține și faptul că nu este vorba de o discriminare în raport cu modalitatea de stabilire a salariilor personalului auxiliar din cadrul Curților de Apel Bacău, București și Târgu Mureș, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât Legea nr. 153/2017 prevede în mod expres în art. 25 că suma tuturor sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, limitarea cuantumului sporurilor fiind prevăzută printr-un text de lege ce se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație.

Astfel fiind, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la emiterea Hotărârii nr. 8/17.09.2018 și de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la emiterea Deciziei nr. 55/22.06.2018.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că: "pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevede că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, precum și de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar și la indemnizația lunară de încadrare.

Așadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 30%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

De asemenea, Înalta Curte apreciază, așa cum s-a arătat, că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează cu cele edictate la articolele 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi.

În acest sens se observă că, dacă prevederile art. 1 - 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor ar presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, se reține că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la alin. (2), 4) și 6) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reținut un eventual caracter contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În fine, instanța de control judiciar apreciază că nu este relevantă în cauză Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece aceasta interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia contestată și neaplicabile la data de 01.01.2018, când a devenit incidentă Legea nr. 153/2017.

În ceea ce privește invocarea de către recurenții-reclamanți a hotărârilor judecătorești prin care anterior le-au fost recunoscute valorile de referință sectoriale aplicabile în sistemul de justiție, într-un alt cuantum, mai mare, inclusiv pentru viitor, Înalta Curte apreciază că prima instanță a apreciat în mod corect că efectul obligatoriu al hotărârii judecătorești definitive este recunoscut doar până în momentul modificării condițiilor care au fost avute în vedere la pronunțarea acestora, în speță fiind vorba de o reconfigurare de către legiuitor a întregului sistem de salarizare din fonduri publice, cu stabilirea unui nou venit salarial, astfel că nu trebuie confundate imposibilitatea de afectare a unui drept deja câștigat în trecut cu atribuția legiuitorului de legiferare pentru viitor în orice domeniu se află în competența sa legală și constituțională.

Prin urmare, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depășească un procent de 30 % din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare, soluția primei instanțe reflectând în acest sens o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții D., A., C. și B. împotriva sentinței nr. 1498 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți D., A., C. și B. împotriva sentinței nr. 1498 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.