Decizia nr. 33 din 24 iunie 2019

Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 3 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.680/84/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.

Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 martie 2019 cu nr. 718/1/2019. II. Temeiul juridic al sesizării

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi, asupra acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.” III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015: „Art. 3 1 . – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: „Art. 1. – (1) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2016, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. […].”

Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 330/2009: „Art. 30. – (1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, şi, după caz, indemnizaţiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcţiilor de bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuţie, cât şi pentru funcţiile de conducere. (2) Sporurile specifice pe categorii de personal şi domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III şi în anexele la prezenta lege. (3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute în luna decembrie 2009. (4) La funcţiile de execuţie unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate. (5) În anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. (6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora. (7) Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 şi 24 nu se aplică în anul 2010″. Anexa nr. I /3 – Administraţia publică locală – I. Salarii de bază pentru funcţii de specialitate – Nota 2: „În coeficientul prevăzut în coloana «Bază» sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidenţialitate, sporul de stabilitate, sporul de dispozitiv.”

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 284/2010: „Art. 3. – Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: […] b) supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii; c) echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru munca de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar; […].” IV. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea introductivă, A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B anularea unor dispoziţii de salarizare ale unor funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului prin care s-a acordat acestora, odată cu majorarea salarială din 1 februarie 2017, în baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, sporul de dispozitiv.

În susţinerea cererii, A a arătat că acestor funcţionari li s-a acordat sporul de dispozitiv în scopul egalizării situaţiei lor cu a altor funcţionari care au beneficiat de acest spor în virtutea unor hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care indemnizaţia de dispozitiv a fost eliminată prin Legea-cadru nr. 330/2009, iar prin Decizia nr. 37/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a circumscris clar care este domeniul de aplicare al art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999.

Ulterior, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenienţi a funcţionarilor publici beneficiari ai drepturilor salariale.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intervenienţii funcţionari publici au arătat că, ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, numeroase unităţi administrativ- teritoriale de la nivelul comunelor din România au acordat personalului sporul de dispozitiv pentru a se egaliza nivelul de salarizare cu cel al personalului cu statut similar care beneficia de acest spor.

Tribunalul Sălaj, prin Sentinţa civilă nr. 3.481 din 21 decembrie 2017, a admis acţiunea şi a anulat în parte dispoziţiile emise la data de 31 ianuarie 2017 cu privire la acordarea sporului de dispozitiv în cuantum de 25% în favoarea funcţionarilor publici.

În motivare s-a reţinut că drepturile salariale stabilite sunt rezultatul unei interpretări eronate a dispoziţiilor legale, acordarea sporului de dispozitiv fiind lipsită de suport legal; astfel, legiuitorul a stabilit o interdicţie în cuprinsul art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, sancţionată ca neconstituţională prin Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Emitentul actului a omis să indice temeiul de drept care stă la baza acordării dreptului la plata indemnizaţiei de dispozitiv, raportat la susţinerea că Legea nr. 138/1999 sub imperiul căreia s-a născut acest drept recunoscut unei categorii speciale de beneficiari a fost abrogată parţial prin Legea-cadru nr. 330/2009.

Sporul de dispozitiv este un drept salarial care, până la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, era reglementat prin lege exclusiv pentru personalul din instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, fiind acordat în trecut şi unor funcţionari publici din administraţia locală, anterior Deciziei nr. 37 din 14 decembrie 2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Acesta nu a fost recunoscut ca legal datorat funcţionarilor publici din administraţia publică locală, împrejurare confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 37 din 14 decembrie 2009 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 13 din acelaşi act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizaţiei de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 7 aprilie 2010.

În esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne”.

Nefiind în prezenţa unor drepturi salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, ci în baza unui act administrativ adoptat ca rezultat al unei interpretări eronate a dispoziţiilor Legii nr. 138/1999, astfel cum s-a constatat prin decizia instanţei supreme anterior menţionată, acordarea sporului de dispozitiv ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 şi publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, este lipsită de suport legal.

Sporul de dispozitiv în procent de 25% nu mai poate fi acordat, sub nicio formă, categoriei de funcţionari publici în discuţie, cu începere de la 7 aprilie 2010, momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217, a Deciziei pronunţate în recurs în interesul legii nr. 37 din 14 decembrie 2009 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 138/1999.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, aprobată prin Legea nr. 152/2017, salarizarea personalului bugetar se face potrivit prevederilor acestei ordonanţe, care arată expres că: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

În art. 1 alin. (2) este reglementată situaţia sporurilor salariale pentru aceeaşi perioadă, legiuitorul arătând că acestea se menţin la nivelul celor acordate în luna decembrie 2016: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2016, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Atât în preambulul, cât şi în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 se face referire la Legea-cadru nr. 284/2010 care, cu începere de la 1 iulie 2017, a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, s-a avut în vedere şi poziţia constantă a Curţii Constituţionale cu privire la natura juridică a sporurilor salariale, în sensul că acestea nu se circumscriu noţiunii de drept fundamental.

În cauză au formulat recurs pârâtul B şi intervenienta C, iar, în cadrul soluţionării acestuia, s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunţarea unei hotărâri de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Rezultă că pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii de admisibilitate: – să existe o problemă veritabilă de drept cu privire la care există posibilitatea unor interpretări diferite; – problema de drept să se ridice în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – problema de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea acesteia să depindă soluţionarea cauzei pendinte; – chestiunea de drept să fie nouă; – să fie vorba despre o chestiune de drept asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În speţă s-a constatat că aceste condiţii sunt îndeplinite, după cum urmează:

În ceea ce priveşte existenţa unei probleme de drept cu privire la care există posibilitatea unor interpretări diferite, s-a apreciat că problema de drept îndeplineşte această condiţie. Astfel, chestiunea de drept pune problema concursului dintre principiul constituţional al egalităţii în faţa legii [sau al echitaţii, conform art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010], în sensul că nivelul maxim al salariului de bază trebuie să includă drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (sporul de dispozitiv), şi principiul legalităţii stabilirii unor asemenea drepturi [consacrat de altfel de art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010].

Având în vedere faptul că instanţa de trimitere, Curtea de Apel Cluj, este învestită cu soluţionarea cererilor de recurs în prezentul dosar, reiese, în mod evident, că este îndeplinită şi condiţia ca problema de drept să se ridice în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Referitor la caracterul esenţial al problemei de drept s-a observat că prima instanţă a anulat actele administrative prin acordarea unei preeminenţe principiului legalităţii în detrimentul principiului egalităţii, aşa încât o dezlegare a chestiunii de drept ar avea o înrâurire asupra menţinerii sau anulării actelor administrative emise de primar.

Cu privire la noutatea chestiunii de drept s-a reţinut că, în urma cercetărilor efectuate din oficiu, nu a fost identificată o jurisprudenţă care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate şi constante în materie.

În fine, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei de drept ridicate şi aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. VI. Punctul de vedere al părţilor

Recurentul-pârât B a solicitat respingerea sesizării, întrucât, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, egalizarea se raportează şi la drepturile stabilite prin hotărâri judecătoreşti, iar prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 nu definesc noţiunea de spor inclus în salariul de bază, ci doar noţiunea de salariu de bază, indiferent de modul de calcul al acestuia, prezentat sau nu în conţinutul actelor administrative de stabilire a salariilor de bază.

Intimatul-reclamant A a formulat concluzii de respingere a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că, în acest sens, există Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 49/2018, pronunţată la sesizarea Curţii de Apel Craiova, prin care s-a reţinut faptul că stabilirea nivelului maxim al salariului de bază sau al indemnizaţiei de încadrare se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite, iar nu la nivel naţional. S-a arătat totodată că Decizia nr. 794/2016 pronunţată de Curtea Constituţională se referă la salarii de bază şi indemnizaţii de încadrare, şi nu la sporul de dispozitiv care reprezintă obiectul cauzei, iar Decizia nr. 37/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, a statuat care anume categorie de personal poate beneficia de acel spor de dispozitiv. VII. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Cu titlu preliminar, s-a arătat că, în considerarea împrejurării că prin Decizia nr. 49/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au adus clarificări în materie, nu se mai impune sesizarea cu privire la problema de drept potrivit căreia dacă salarizarea funcţionarilor publici din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale (în cazul dedus judecăţii – comune), care ocupă funcţii similare şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, trebuie adusă la nivelul maxim existent la nivel naţional (raportat la alte comune din ţară).

Aşa fiind, a rămas în discuţie doar chestiunea referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care în anul 2008 s-a acordat funcţionarilor din cadrul aparatului de lucru al primarului sporul de dispozitiv – spor care, începând cu anul 2009, a fost inclus în salariul de bază – şi dacă de efectele acestei hotărâri pot beneficia şi ceilalţi funcţionari publici, care nu au fost părţi în dosarul în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1.045/2008.

Într-adevăr, din conţinutul dispoziţiilor emise la 31 ianuarie 2017 prin care s-a stabilit salariul de bază începând cu 1 februarie 2017 nu rezultă cum s-a calculat acesta, însă din Adresa nr. 2.019 din 31 martie 2017 emisă la solicitarea lui A rezultă că, în considerarea prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, odată cu majorarea salarială din 1 februarie 2017, s-a acordat sporul de dispozitiv funcţionarilor publici care nu se regăsesc în Sentinţa civilă nr. 1.045/2008.

Pentru interpretarea şi aplicarea art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma în vigoare la 1 februarie 2017, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, în această ipoteză, pot fi aduse deopotrivă argumente atât în sensul egalizării la nivelul maxim prin raportare la sporul de dispozitiv recunoscut judiciar, cât şi în sens contrar.

Astfel, pe de o parte, în favoarea tezei respingerii egalizării la nivelul maxim în această situaţie se activează principiul legalităţii, ceea ce înseamnă în primul rând supremaţia legii, în sensul că toate subiectele de drept public sau privat trebuie să se supună legii, începând cu Legea fundamentală şi respectând principiul ierarhiei actelor juridice, iar, pe de altă parte, baza legală, în sensul că acţiunea acestor subiecte de drept trebuie să se încadreze în limitele dreptului.

Or, aspect necontestat în speţă, sporul de dispozitiv este un drept salarial care până la apariţia Legii-cadru nr. 330/2009 (când s-a eliminat acest spor) era reglementat de Legea nr. 138/1999 exclusiv pentru personalul din instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aspect de altfel tranşat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 37/2009 pronunţată într-un recurs în interesul legii.

Mai mult, funcţionarii care au obţinut dreptul la sporul de dispozitiv erau funcţionari din cadrul administraţiei publice locale care nu făceau parte din categoriile menţionate în decizia anterior menţionată.

Prin urmare, se poate susţine că, neexistând bază legală, sporul nu putea fi introdus în salariul de bază şi ca atare nu putea avea efecte nici în privinţa egalizării la nivelul maxim prin raportare la recunoaşterea acestuia pe cale judiciară.

Pe de altă parte, în sensul egalizării la nivelul maxim prin raportare la sporul de dispozitiv recunoscut judiciar, se poate susţine principiul echităţii consacrat de art. 3 lit. c) din Legea- cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, înseamnă remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală.

În această optică nu prezintă relevanţă că o componentă a salariului de bază nu este legală, având prioritate egalizarea în sensul înlăturării situaţiei ca doi funcţionari în aceeaşi funcţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii să aibă salarii diferite. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul curţilor de apel Bacău şi Constanţa nu a fost identificată jurisprudenţă în materie şi nici nu a fost înaintat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Tribunalul Sibiu, instanţă arondată Curţii de Apel Alba Iulia, a comunicat punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile de contencios administrativ şi fiscal în sensul că, în aplicarea şi interpretarea art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, egalizarea la nivelul maxim se poate realiza prin luarea în continuare a sporului de dispozitiv recunoscut printr-o hotărâre judecătorească şi nereglementat legal pentru categoria de funcţionari. Magistraţii Tribunalului Hunedoara şi-au exprimat punctul de vedere în sensul că, în aplicarea şi interpretarea art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare nu se poate realiza prin luarea în considerare a sporului de dispozitiv, inclus în salariul de bază, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, însă nereglementat legal pentru categoria de funcţionari din cadrul autorităţii respective. Din jurisprudenţa înaintată de Tribunalul Alba reiese că acordarea indemnizaţiei de dispozitiv nu are temei legal, fiind rezultatul unei greşite interpretări a unei dispoziţii legale, inclusiv a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, fiind lipsit de relevanţă juridică faptul că în alte unităţi administrativ-teritoriale s-au acordat aceste indemnizaţii, cu atât mai mult cu cât nelegalitatea acesteia a fost stabilită şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 41 din 4 iunie 2018.

Litigiile soluţionate în completuri specializate de litigii de muncă şi asigurări sociale ale Curţii de Apel Braşov au avut ca obiect drepturi salariale ale personalului contractual, cu acordarea unor sume compensatorii constând în spor de dispozitiv, iar acţiunile de acest tip promovate de personalul contractual au fost respinse, soluţiile fiind păstrate în apel, ataşându-se, în acest sens, practica instanţei, respectiv Decizia civilă nr. 1.043/Ap din 25 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.967/62/2015, şi Decizia civilă nr. 1.011/Ap din 7 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.754/62/2015. Opinia judecătorilor Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este în sensul că egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare nu se poate realiza prin luarea în considerare şi a sporului de dispozitiv, inclus în salariul de bază, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească şi nereglementat legal pentru categoria de funcţionari din cadrul autorităţii respective. În urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei civile a Tribunalului Covasna s-a arătat că nu poate avea loc egalizarea la nivel maxim al salariului de bază prin luarea în considerare a sporului de dispozitiv, în măsura în care acesta nu a fost reglementat legal pentru categoria de funcţionari reclamanţi din cadrul autorităţii respective, ataşându-se hotărâri judecătoreşti în susţinerea acestui punct de vedere.

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti a transmis că, potrivit art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma în vigoare la 1 februarie 2017, „prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată, la nivel maxim pentru flecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”. Sporul de dispozitiv este un drept salarial care, până la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, era reglementat prin lege exclusiv pentru personalul din instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Este adevărat că acest drept a fost acordat în trecut şi unor funcţionari publici din administraţia locală, anterior Deciziei nr. 37 din 14 decembrie 2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţii publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în servicii comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne”. Sporul de dispozitiv în procent de 25% nu mai poate fi acordat, sub nicio formă, categoriei de funcţionari publici în discuţie, cu începere de la 7 aprilie 2010, momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 7 aprilie 2010, a Deciziei pronunţate în interesul legii nr. 37 din 14 decembrie 2009 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 138/1999. Conform art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: „(1) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2016, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” Atât în preambulul, cât şi în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 se face referire la Legea-cadru nr. 284/2010, care, cu începere de la data de 1 iulie 2017, a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017. Trebuie avută în vedere şi Decizia nr. 49/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3 1 alin. (1) raportat la art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016. În acest sens, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se realizează raportat la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, iar nu la nivel naţional. Nu în ultimul rând trebuie avută în vedere şi Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţia României, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Astfel, Curtea a constatat că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare”, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, acelaşi grad, aceeaşi gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică. În consecinţă, în sensul egalizării la nivelul maxim prin raportare la sporul de dispozitiv recunoscut judiciar se poate invoca principiul echităţii consacrat de art. 3 lit. c) din Legea- cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, înseamnă remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală. În această optică are prioritate egalizarea în sensul înlăturării situaţiei ca doi funcţionari în aceeaşi funcţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii să aibă salarii diferite. Punctul de vedere majoritar exprimat de magistraţii Tribunalului Teleorman este în sensul că nivelul maxim al salarizării include drepturile (sporul de dispozitiv) obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi că aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, fiecărui/fiecărei grad/trepte, fiecărei gradaţii, vechimi în muncă şi în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită. Dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări. În opinia magistraţilor Tribunalului Ialomiţa, în sensul egalizării la nivelul maxim prin raportare la sporul de dispozitiv recunoscut judiciar se poate susţine principiul echităţii consacrat de art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, înseamnă remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală. În această abordare nu prezintă relevanţă că o componentă a salariului de bază nu este legală, având prioritate egalizarea în sensul înlăturării situaţiei ca doi funcţionari în aceeaşi funcţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii să aibă salarii diferite. În sprijinul acestei soluţii pot fi reţinute considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare sunt neconstituţionale. Prin această decizie Curtea a statuat în sensul că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, fiecărui/fiecărei grad/trepte, fiecărei gradaţii, vechimi în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016) este acela că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare”, la care se face egalizarea prevăzută de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică. La nivelul Tribunalului Giurgiu, punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2016, care, prin efectul art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, s-a menţinut la acelaşi nivel şi în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cu menţiunea că „trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea- cadru nr. 284/2010” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016), înlăturarea efectului favorabil al hotărârilor judecătoreşti fiind neconstituţională. Relevante în cauză sunt următoarele considerente ale Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorii potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare.” Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare: „(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” Această ordonanţă de urgenţă a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, unde la art. 1 alin. (1) şi (2) se arată: „(1) În perioada 1 ianuarie- 28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2016, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” În aceste condiţii, raportat la familia ocupaţională „Administraţie”, prin hotărâri judecătoreşti s-a constatat că drepturile salariale se stabilesc prin includerea în salariul de bază a sporului de dispozitiv în cuantum de 25%. Neincluderea sporului de dispozitiv în salariul de bază prejudiciază salariaţii, rezultând cu puterea evidenţei că, în această din urmă manieră, valoarea în cifră absolută a tuturor sporurilor sau majorărilor aplicate asupra salariului de bază va fi mai mică. Astfel, se confirmă la nivelul autorităţii respective existenţa unui nivel de salarizare superior generat de aplicarea modalităţii de calcul menţionate mai sus. Faptul că sunt sau nu efectiv în plată este irelevant, cât timp sensul reglementărilor proprii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 71/2015, sau ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, este ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru flecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Aşadar, premisa de aplicare a textului legal este faptul stabilirii la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport cu care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Fiind vorba despre o modalitate de calcul al drepturilor salariale fundamentată pe două componente (salariul de bază şi sporul de dispozitiv), rezultă că aceasta trebuie să fie aplicată tuturor funcţionarilor publici din cadrul ordonatorului de credite sau al instituţiilor subordonate acestuia, care beneficiază de sporul de dispozitiv în discuţie. În ceea ce priveşte Tribunalul Ilfov, magistraţii acestei instanţe opinează în sensul că egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare nu se poate realiza prin luarea în considerare şi a sporului de dispozitiv, neexistând bază legală pentru acordarea acestui spor, pe de o parte, iar, pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti prin care a fost acordat acest spor produc efecte inter partes.

La nivelul Secţiei a III-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Cluj au fost identificate dosarele nr. 2.676/84/2017, 2.678/84/2017, 2.679/84/2017 şi 2.681/84/2017, suspendate în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă până la soluţionarea sesizării formulate în prezenta cauză.

Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal a arătat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 reprezintă un act normativ cu aplicabilitate limitată, reglementând salarizarea pentru anul 2016, şi, în condiţiile în care obiectul acţiunii nu este contestarea deciziei de încadrare/reînca