Decizia nr. 3/2020 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 924/1/2019

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 924/1/2019, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27 5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27 6 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 6.044/63/2018 şi Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.001/85/2018, ce fac obiectul Dosarului nr. 924/1/2019.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; pârâta-intimată din Dosarul nr. 6.044/63/2018 al Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi recurentul-reclamant şi intimata-pârâtă din Dosarul nr. 1.001/85/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal au depus, în termen legal, prin avocat, respectiv consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 19 martie 2019, în Dosarul nr. 6.044/63/2018, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea dispoziţiilor pct. 2 nota 1 capitolul I din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), din categoria personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică face parte şi personalul încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică cu pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii, sănătate publică, prevăzut la art. 5 alin. (4) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.078/2010 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti (Ordinul nr. 1.078/2010)?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 martie 2019 cu nr. 924/1/2019.

La 3 iunie 2019, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.001/85/2018, cu acelaşi obiect.

În aceste împrejurări, având în vedere identitatea chestiunii de drept, s-a dispus conexarea noului Dosar, nr. 1.549/1/2019, la Dosarul nr. 924/1/2019. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare Anexa nr. II Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” Capitolul I Unităţi sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială „(…) 2. Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţi sanitare şi unităţi de asistenţă medico-socială NOTĂ: 1. Nivelul de salarizare prevăzut pentru unităţi clinice se aplică şi personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică. (…)”

Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.078/2010 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti Art. 5. – „(…) (3) – Personalul direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti este constituit din funcţionari publici, precum şi alte categorii de personal medico-sanitar şi auxiliar sanitar care nu exercită prerogative de putere publică, respectiv personalul departamentului de supraveghere în sănătate publică (serviciile de supraveghere şi control boli transmisibile, evaluarea factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă, evaluarea şi promovarea sănătăţii, respectiv laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică) şi personalul compartimentului administrativ şi mentenanţă – care sunt personal contractual. (4) Personalul încadrat în serviciul de control în sănătate publică are pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii, sănătate publică, respectiv asistenţi medicali, cu studii postliceale sau superioare, precum şi alt personal cu studii superioare a cărui pregătire profesională este necesară în desfăşurarea activităţilor de control.”

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 95/2006) Art. 27. – „(1) Activitatea de inspecţie sanitară de stat se exercită de către personalul de specialitate împuternicit de instituţiile cu atribuţii în domeniul inspecţiei sanitare de stat, conform normelor generale şi specifice elaborate de către acestea şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii. (…)” III. Expunerea succintă a proceselor

În ambele dosare în care s-au formulat sesizările, reclamanţii, având funcţia de şef Serviciu control în sănătate publică al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Dolj, respectiv Sibiu, au solicitat, în contradictoriu cu intimatele Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Dolj/Sibiu, anularea unor dispoziţii emise de acestea, în sensul corectării salariului de bază brut stabilit cu data de 1 ianuarie 2018, în conformitate cu Legea-cadru nr. 153/2017, stabilirea nivelului de salarizare pentru funcţiile publice specifice în cadrul aceleiaşi instituţii, prin asimilare cu funcţiile şi salariile de bază prevăzute în anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017, aplicabile personalului de specialitate care exercită activitatea de inspecţie sanitară de stat, retroactiv şi pentru viitor; emiterea unor noi dispoziţii prin care să le fie acordat salariul corespunzător funcţiei publice specifice desfăşurate în cadrul instituţiei, aferent anexei nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017; obligarea instituţiei la recalcularea, alocarea şi plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite prin aplicarea asimilării cu funcţiile şi salariile de bază prevăzute în anexa nr. II din Legea- cadru nr. 153/2017 şi a drepturilor salariale efectiv acordate începând cu luna ianuarie 2018 şi până la data soluţionării cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, actualizarea acestor sume cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii elective a sumelor datorate şi a dobânzii legale calculate, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective.

În motivarea cererilor, reclamanţii au susţinut că funcţia publică deţinută este dublată de cea de medic primar, fiind chiar subsidiară acesteia din urmă, astfel încât salarizarea trebuia stabilită în funcţie de anexa nr. II capitolul I pct. 2 din Legea- cadru nr. 153/2017.

Prin Sentinţa nr. 2.384 din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată, a fost anulată dispoziţia contestată în ceea ce priveşte stabilirea salariului reclamantei şi a fost obligată pârâta la emiterea unei noi dispoziţii prin care să stabilească salariul reclamantei, începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi, în continuare, prin raportare la salariile de bază pentru funcţiile prevăzute în anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, analizând logic şi sistematic normele juridice aplicabile în cauză, este evidentă intenţia legiuitorului ca personalul de specialitate din cadrul direcţiilor de sănătate publică, respectiv funcţionarii publici care au prerogative de control şi au pregătire profesională superioară în medicină să beneficieze de acelaşi salariu ca şi personalul prevăzut pentru unităţile clinice. În consecinţă, deşi legiuitorul a reglementat salarizarea funcţionarilor publici în cuprinsul anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru funcţionarii publici cu pregătire profesională superioară în medicină, cu confirmare în specialităţile medicale indicate (igienă, medicina muncii, sănătate publică) şi care desfăşoară activitatea de inspecţie sanitară, a instituit o excepţie, aceştia urmând a fi salarizaţi la acelaşi nivel de salarizare ca şi personalul din unităţile clinice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Dolj, susţinând că în mod nejustificat instanţa de fond a anulat dispoziţia atacată, că salarizarea reclamantei a fost făcută în conformitate cu prevederile anexei nr. VIII capitolul I lit. A pct. II din Legea-cadru nr. 153/2017, datorită faptului că este funcţionar public, funcţia pe care o ocupă nefiind aceea de medic (aceasta fiind doar pregătirea profesională), ci funcţia publică de conducere, respectiv „şef serviciu control în sănătate publică, gradul II, gradaţia 5”.

La termenul din 19 martie 2019, Curtea, din oficiu, a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior arătată.

Prin încheierea pronunţată la aceste termen, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii.

În Dosarul nr. 1.001/85/2018, Tribunalul Sibiu – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 737/CA din 16 octombrie 2018, a respins acţiunea, reţinând că reclamantul are calitatea de funcţionar public, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), că Legea-cadru nr. 153/2017 prevede salarizarea diferită pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, încadrat cu contract de muncă, şi funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în direcţiile de sănătate publică, salariile fiind prevăzute în anexe distincte, care fac parte integrantă din legea-cadru.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, susţinând că prin aplicarea grilelor de salarizare aferente funcţionarilor publici a rezultat o gravă afectare a drepturilor sale salariale, o gravă discriminare, că, potrivit legii, calitatea de medic primar/specialist în sănătate publică la nivelul structurii de conducere a direcţiilor de sănătate publică pe plan local este o condiţie obligatorie pentru deţinerea funcţiei publice şi este intrinsec legată de abilitatea de a asigura scopul acestor structuri, de a pune în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică, de a elabora şi implementa acţiuni locale de sănătate publică. Calitatea de funcţionar public a unui şef serviciu control din cadrul direcţiei de sănătate publică rezidă din necesitatea de a exercita prerogative de putere publică, ceea ce, în condiţiile interpretării legii salarizării astfel cum a făcut-o pârâta, prin acordarea unor drepturi mult inferioare angajaţilor care sunt doar personal de specialitate, cu atribuţii şi sarcini mult inferioare, deşi îndeplineşte dubla calitate de funcţionar public şi personal de specialitate-medic primar, creează o gravă discriminare, îndepărtându-se, în mod vădit, de la scopul legii.

Reclamantul a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept.

Prin Încheierea din 22 aprilie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea, a dispus sesizarea instanţei supreme şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor

Instanţele de trimitere au constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, pentru următoarele considerente: – de lămurirea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită, invocate de contestatori la instanţa de fond, sunt repuse în discuţie şi în faţa instanţei de control judiciar, întrucât, prin recursurile declarate, se ridică problema calificării funcţionarilor publici cu atribuţii de control din cadrul serviciului de control în sănătate publică, din direcţiile de sănătate publică, ca fiind „personal de specialitate medicală din direcţiile de sănătate publică”, în contextul în care aceştia au pregătire superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii, sănătate publică, situaţie în care se regăsesc şi contestatorii. Astfel, stabilirea modului de interpretare a noţiunii de „personal de specialitate” este esenţială pentru determinarea salarizării contestatorilor, respectiv conform dispoziţiilor anexei nr. VIII sau în baza dispoziţiilor anexei nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017. – problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din analiza practicii judiciare a instanţei supreme în materie civilă şi de contencios administrativ existentă pe site-ul www.scj.ro; – problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării încheierilor de sesizare; – cauza se află pe rolul unei instanţe de control judiciar, Curtea de Apel Craiova/Alba Iulia, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În Dosarul nr. 6.044/63/2018 al Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, părţile nu au depus, în scris, puncte de vedere cu privire la această chestiune de drept, arătând, prin apărător şi consilier juridic, verbal, în şedinţa publică din 19 martie 2019, că sunt de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie, din oficiu, de instanţa de recurs, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-reclamantă a depus, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, susţinând, în esenţă, că noţiunea de „personal de specialitate din direcţiile de sănătate publică”, menţionată în anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017, nu este definită de lege şi că, în atare situaţie, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, o interpretare limitată doar la calitatea de funcţionar public contravine normelor speciale, respectiv art. 27 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia funcţionarii publici din cadrul serviciului de control în sănătate publică din cadrul direcţiilor de sănătate publică sunt personal de specialitate.

În Dosarul nr. 1.001/85/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant şi-a exprimat punctul de vedere prin cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu a solicitat respingerea cererii de sesizare.

După comunicarea raportului, recurentul-reclamant a depus, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susţinut că se impune admiterea sesizării şi pronunţarea unei hotărâri prealabile care să permită încadrarea sa în dispoziţiile pct. 2 nota 1 capitolul I din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru clarificarea sintagmei „personal de specialitate” a invocat dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 5 alin. (3) şi (4) din Ordinul nr. 1.078/2010, apreciind ca eronată şi discriminatorie interpretarea dată de judecătorii-raportori prin raportul întocmit, operând ca o sancţiune la adresa medicului care îndeplineşte asemenea funcţii, fără a se ţine seama că această calitate (de medic) era obligatorie pentru dobândirea funcţiei publice.

Intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu a depus un punct de vedere prin care a solicitat respingerea sesizării, apreciind că aceasta are drept scop adăugarea la lege, iar nu interpretarea dispoziţiilor legale. VI. Punctul de vedere al completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completurile de judecată învestite cu soluţionarea recursurilor în dosarele în care s-au formulat sesizările au constatat că, în legislaţie, nu este definită noţiunea de „personal de specialitate din direcţiile de sănătate publică”, menţionată în anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017, o noţiune similară fiind identificată în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care face referire la personalul de specialitate împuternicit de instituţiile cu atribuţii în domeniul inspecţiei sanitare de stat, conform normelor generale şi specifice elaborate de către acestea şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

Direcţiile de sănătate publică sunt instituţii cu atribuţii în domeniul inspecţiei sanitare de stat, aşa cum rezultă din art. 23 din Legea nr. 95/2006, care prevede că regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi structura organizatorică ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, în aplicarea acestei norme legale fiind emis Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.078/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 5 august 2010.

Cum potrivit dispoziţiilor art. 5 din Ordinul nr. 1.078/2010, din personalul care este încadrat în cadrul direcţiilor de sănătate publică, doar funcţionarii publici din serviciul de control în sănătate publică au atribuţii de control, din coroborarea prevederilor Ordinului nr. 1.078/2010 cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 95/2006, care prevede că personalul de specialitate împuternicit de instituţiile cu atribuţii în domeniul inspecţiei sanitare de stat are atribuţii de control, atribuţii enumerate în această normă legală, rezultă că funcţionarii publici din cadrul serviciului de control în sănătate publică din cadrul direcţiilor de sănătate publică sunt personal de specialitate, în înţelesul Legii nr. 95/2006.

Prin art. 5 alin. (3) din Ordinul nr. 1.078/2010 s-a prevăzut că personalul direcţiilor de sănătate publică este constituit din funcţionari publici, precum şi alte categorii de personal medico- sanitar şi auxiliar sanitar care nu exercită prerogative de putere publică, respectiv personalul departamentului de supraveghere în sănătate publică (serviciile de supraveghere şi control boli transmisibile, evaluarea factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă, evaluarea şi promovarea sănătăţii, respectiv laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică) şi personalul compartimentului administrativ şi mentenanţă, care sunt personal contractual.

Or, textul legal sus-menţionat nu prevede că personalul din cadrul direcţiilor sanitare este constituit din funcţionari publici şi personal medico-sanitar şi auxiliar sanitar, ci faptul că este constituit din „funcţionari publici, precum şi alte categorii de personal medico-sanitar şi auxiliar sanitar (…)”, ceea ce semnifică faptul că şi funcţionarii publici pot fi personal medico-sanitar.

În acelaşi timp, art. 5 alin. (4) din acelaşi ordin prevede că în cadrul serviciului de control în sănătate publică activează personal cu pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii, sănătate publică, precum şi alte categorii de personal, din coroborarea acestei norme legale cu dispoziţiile alin. (3) rezultând că aceste persoane cu atribuţii de control şi pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale enumerate sunt funcţionari publici, celelalte persoane cu pregătire profesională în medicină făcând parte din departamentul de supraveghere în sănătate publică, ca personal contractual.

În consecinţă, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 1.078/2010 şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, o condiţie de încadrare în serviciul de control în sănătate publică este ca funcţionarul public să aibă pregătire profesională în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii şi sănătate publică, chiar şi în cazul şefului serviciului de control în sănătate publică, care trebuie să aibă pregătire profesională de medic specialist/primar în specialităţile de igienă sau sănătate publică.

De altfel, condiţia studiilor universitare de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, specializarea medicină şi a gradului de medic primar igienă a fost prevăzută în Ordinul nr. 1.423*) din 19 mai 2011 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, depus în copie la Dosarul nr. 6.044/63/2018 al Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal (astfel cum se menţionează în încheierea de sesizare), ordin prin care a fost aprobată organizarea concursului pentru funcţia publică de conducere de şef serviciu de control în sănătate publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara, funcţie publică pe care a ocupat-o anterior reclamanta. *) Ordinul nr. 1.423/2011 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În acelaşi timp, art. 27 din Legea nr. 95/2006 nu distinge între personalul contractual şi funcţionarii publici, prevăzând doar faptul că persoanele care exercită activitatea de inspecţie sanitară de stat, activitate desfăşurată şi de funcţionarii publici din cadrul serviciului control în sănătate publică din cadrul direcţiilor de sănătate publică, indiferent de poziţia ocupată în cadrul serviciului, sunt personal de specialitate.

În aceste condiţii, întrucât pentru desfăşurarea activităţii de control în sănătate publică este necesar ca persoanele care desfăşoară activităţi de control să aibă pregătire de specialitate, rezultă că funcţionarii publici cu pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale în igienă, medicina muncii, sănătate publică, prevăzuţi la art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 1.078/2010, fac parte din „personalul de specialitate din direcţiile de sănătate publică”, prevăzut în anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017.

Un alt argument în sprijinul acestui punct de vedere îl constituie faptul că anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 nu face referire în mod exclusiv la personalul de specialitate contractual din cadrul unităţilor sanitare clinice sau din cadrul direcţiilor de sănătate publică, ci şi la funcţionarii publici din cadrul serviciului de control în sănătate publică, care au calificare în igienă, medicina muncii, sănătate publică.

Astfel, legiuitorul a înţeles să prevadă chiar în anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 un drept la majorarea salarială care este aplicabil doar funcţionarilor publici cu atribuţii de control din cadrul direcţiilor de sănătate publică, respectiv la pct. 14 din tabelul de la pct. 1.4 capitolul I din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 a prevăzut că beneficiază de majorarea salariului de bază avut cu un procent de 7,5% personalul „care desfăşoară control în sănătate publică – direcţia de sănătate publică”. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Instanţele naţionale au comunicat, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o singură hotărâre judecătorească pronunţată în problema de drept ce face obiectul sesizării, respectiv Decizia nr. 361 din 14 februarie 2019 a Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis recursul formulat de pârâta Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Dolj împotriva Sentinţei nr. 2.478 din 5 decembrie 2018 a Tribunalului Dolj – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa şi, în rejudecare, s-a respins cererea de chemare în judecată. În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în principal, calitatea de funcţionar public a reclamantei, care determină coordonatele salarizării sale. S-a arătat că faptul că reclamanta a absolvit studii medicale superioare, fiind confirmată ca medic primar în specialitatea epidemiologie, nu este de natură a o plasa pe aceasta în cea de-a doua categorie de personal avută în vedere de art. 5 alin. (3) din Ordinul nr. 1.078/2010, calitatea de funcţionar public, ce implică în mod necesar exerciţiul prerogativelor de putere publică, împiedicând această încadrare, chiar dacă una dintre condiţiile pentru ocuparea funcţiei publice exercitate viza tocmai o astfel de calificare şi specializare medicală. În acest sens au opinat şi judecătorii Tribunalului Giurgiu.

Dimpotrivă, judecătorii tribunalelor Sibiu, Bucureşti, Teleorman, Ilfov, Ialomiţa, Vrancea, Bihor, Argeş şi ai Curţii de Apel Oradea – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au apreciat că din categoria personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică face parte şi personalul încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică cu pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale în igienă, medicina muncii, sănătate publică. Aceasta întrucât, deşi legea- cadru nu defineşte noţiunea de „personal de specialitate din direcţiile de sănătate publică”, o noţiune similară este identificată de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, iar interpretarea acestui text de lege, coroborat cu art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 1.078/2010, susţine concluzia formulată.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice asupra problemei de drept.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Din verificările efectuate rezultă că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor pct. 2 nota 1 capitolul I anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că personalul cu statut de funcţionar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică, cu pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii, sănătate publică, nu face parte din categoria „personalului de specialitate” din direcţiile de sănătate publică, prevăzut în anexa nr. II capitolul I pct. 2 nota 1 din Legea-cadru nr. 153/2017. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizărilor

Pronunţarea unei decizii interpretative de principiu, în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional, condiţionează admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor cerinţe cumulative, condiţii extrase din dispoziţiile legale redate în cele ce urmează.

Astfel, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Verificarea circumstanţelor sub care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată denotă îndeplinirea exigenţelor referitoare la cerinţele de admisibilitate legate de necesitatea ca titularul sesizării să fie legal învestit cu judecarea unei cauze în ultimă instanţă, prin sesizare să fie identificată o chestiune de drept nouă, de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, care sunt îndeplinite.

Din datele prezentate în motivarea încheierilor de sesizare se constată că litigiile în legătură cu care au fost formulate sesizările sunt în curs de judecată, titularii sesizărilor (Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia contencios administrativ şi fiscal) învestiţi cu calea de atac a recursului urmează să soluţioneze cauzele în ultimă instanţă, prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, sunt definitive.

De asemenea, cauzele care fac obiectul judecăţii în recurs se află în competenţa legală a unor completuri de judecată ale curţilor de apel, învestite să le soluţioneze; litigiile au ca obiect cererea de anulare a deciziei privind salarizarea funcţionarilor publici cu atribuţii de control (şef serviciu) din cadrul serviciului de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică judeţene, ceea ce conferă competenţă curţilor de apel să judece în ultimă instanţă.

Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate referitoare la relaţia dintre dezlegarea dată chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, între problema de drept ce face obiectul sesizării şi soluţionarea pe fond a cauzelor există un raport de dependenţă, în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o pronunţă în procedura mecanismului de unificare a practicii judiciare produce un efect concret asupra soluţiei din procesele pendinte. În cauză, sesizarea de faţă pune în discuţie o chestiune de drept de a cărei lămurire poate depinde soluţionarea fondului cauzelor deduse judecăţii, deoarece soluţionarea recursurilor şi, implicit, a acţiunilor introductive relativ la determinarea nivelului de salarizare sunt indisolubil legate de stabilirea dacă din categoria personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică – prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 – face parte şi funcţionarul public cu atribuţii de control (inclusiv şef serviciu) din cadrul serviciului de control în sănătate publică, cu pregătire superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale în igienă, medicina muncii, sănătate publică.

De asemenea este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept, precum şi cea care impune ca asupra problemei de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat.

Problema de drept semnalată de titularii sesizării este nouă, întrucât legislaţia care a suscitat interpretări diferite este relativ recentă, iar examenul jurisprudenţial şi opiniile teoretice exprimate de instanţele din ţară au relevat că nu s-a cristalizat o practică unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei jurisprudenţe neunitare.

Prin urmare, chestiunea de drept semnalată de titularii sesizării îşi are izvorul într-un act normativ de dată recentă şi nu a fost soluţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Având în vedere dificultăţile de interpretare generate de corelarea dispoziţiilor legale care prefigurează apariţia unei practici neunitare cu privire la problema de drept care face obiectul sesizării, deja semnalată în jurisprudenţa naţională de către Curtea de Apel Craiova, se constată că problema de drept supusă dezbaterii este una veritabilă, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Asupra fondului sesizărilor

Chestiunea de drept care este supusă dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o constituie interpretarea dispoziţiilor pct. 2 nota 1 capitolul I din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă din categoria personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică fac parte şi funcţionarii publici încadraţi în serviciul de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică cu pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii, sănătate publică, prevăzut la art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 1.078/2010.

Problema semnalată de titularii sesizărilor s-a ivit întrucât, în legislaţie, nu este definită noţiunea de „personal de specialitate din direcţiile de sănătate publică”, menţionată în anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017, o noţiune similară fiind identificată în cuprinsul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care face referire la personalul de specialitate împuternicit de instituţiile cu atribuţii în domeniul inspecţiei sanitare de stat, conform normelor generale şi specifice elaborate de către acestea şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

Sesizările pun în discuţie interpretarea dispoziţiilor legale de drept material în vederea determinării coordonatelor salarizării persoanelor care deţin calitatea de funcţionar public în cadrul serviciului de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică şi care au o anumită pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în anumite specialităţi medicale.

Potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare şi structurii organizatorice ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.078/2010 (Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1.078/2010), direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local, care realizează politicile şi programele naţionale de sănătate, elaborează programe locale, organizează structurile sanitare, evidenţele statistice pe probleme de sănătate, precum şi de planificare şi derulare a investiţiilor finanţate de la bugetul de stat pentru sectorul de sănătate. Aceste autorităţi, prin serviciile de supraveghere medicală, coordonează, organizează, evaluează şi participă la realizarea programelor naţionale de sănătate ce se derulează în teritoriul arondat şi exercită atribuţii specifice de control în sănătatea publică, în domeniile de competenţă, prin personalul împuternicit de Ministerul Sănătăţii.

Structura organizatorică a direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti cuprinde departamente, servicii, birouri şi compartimente funcţionale, în funcţie de numărul de posturi.

Astfel, potrivit structurii sale organizatorice, în cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti funcţionează serviciul de control în sănătate publică ce este condus de un şef serviciu – inspector şef, cu pregătire profesională medic specialist/primar în specialităţile de igienă sau sănătate publică, ce are în responsabilitate şi coordonare activităţile compartimentului pentru inspecţie de mediu, aliment, muncă, colectivităţi de copii şi radiaţii, respectiv compartimentul de control unităţi şi servicii de sănătate din teritoriul administrativ, cu atribuţiile conferite, expres, prin art. 16 din regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1.078/2010.

În privinţa personalului direcţiei de sănătate publică judeţene, prin art. 5 alin. (3) din Ordinul nr. 1.078/2010 s-a prevăzut că acesta „este constituit din funcţionari publici, precum şi alte categorii de personal medico-sanitar şi auxiliar sanitar care nu exercită prerogative de putere publică, respectiv personalul departamentului de supraveghere în sănătate publică (serviciile de supraveghere şi control boli transmisibile, evaluarea factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă, evaluarea şi promovarea sănătăţii, respectiv laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică) şi personalul compartimentului administrativ şi mentenanţă – care sunt personal contractual”.

De asemenea, în conformitate cu alineatul (4) al aceluiaşi articol, „personalul încadrat în serviciul de control în sănătate publică are pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii, sănătate publică, respectiv asistenţi medicali, cu studii postliceale sau superioare, precum şi alt personal cu studii superioare a cărui pregătire profesională este necesară în desfăşurarea activităţilor de control”.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, în cadrul direcţiilor de sănătate publică îşi desfăşoară activitatea două categorii de personal: – personal contractual, respectiv personalul departamentului de supraveghere în sănătate publică (serviciile de supraveghere şi control boli transmisibile, evaluarea factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă, evaluarea şi promovarea sănătăţii, respectiv laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică) şi personalul compartimentului administrativ şi mentenanţă şi – funcţionari publici, care exercită prerogative de putere publică, din această ultimă categorie făcând parte şi conducătorul serviciului de control în sănătate publică (şef serviciu – inspector şef).

Chiar dacă pentru desfăşurarea activităţilor de control s-a impus, prin dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 1.078/2010, ca întreg personalul încadrat în serviciul de control în sănătate publică să aibă o anumită pregătire profesională, acest lucru nu imprimă semnificaţia că salarizarea funcţionarilor publici din cadrul acestei structuri a direcţiei de sănătate publică – care exercită prerogative de control şi au pregătirea profesională de medic în specialităţile de igienă, medicina muncii sau sănătate – ar trebui realizată în conformitate cu grilele aferente activităţii desfăşurate în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât nu fac parte din categoria „personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică”, prevăzut în pct. 2 nota 1 capitolul I din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pregătirea profesională superioară în medicină şi confirmarea în specialităţile medicale se circumscriu unei condiţii obligatorii pentru încadrarea în funcţii a personalului din cadrul serviciului de control în sănătate publică, condiţie intrinsec legată de competenţele specifice ocupantului postului, deci şi a posturilor ocupate de funcţionarii publici cu atribuţii de control din cadrul direcţiilor de sănătate publică, competenţe care asigură atingerea scopului acestei structuri, relativ la implementarea şi derularea programelor naţionale de sănătate publică.

Or, această condiţie de ocupare a funcţiei publice referitoare la nivelul de studii şi specializare medicală este impusă şi în cazul încadrării funcţionarilor publici în funcţia de conducere de şef serviciu control în sănătate publică, condiţie ce este prevăzută în cuprinsul art. 16 din regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1.078/2010, respectiv de a avea pregătire profesională de medic specialist/primar în specialităţile de igienă sau sănătate publică.

Prin urmare, pregătirea profesională de medic în specialităţile de igienă, medicina muncii sau sănătate publică reprezintă o condiţie obligatorie pentru ocuparea şi exercitarea funcţiei publice de autoritate, respectiv de şef serviciu în cadrul acestei structuri de control a direcţiei de sănătate publică, şi nu cea de medic. De altfel, condiţia privind nivelul studiilor superioare în medicină şi a confirmării unei anumite specializări medicale a fost evidenţiată şi în cuprinsul sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova, care semnala că această condiţie referitoare la pregătirea profesională a fost impusă prin ordinele emise de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin care s-a aprobat organizarea concursurilor pentru funcţia publică de conducere de şef serviciu control în sănătate publică din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, funcţie publică de conducere ocupată şi de către contestatori.

Având în vedere categoria profesională din care fac parte, chiar dacă potrivit pct. 2 nota 1 capitolul I din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 „nivelul de salarizare prevăzut pentru unităţi clinice se aplică şi personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică. (…)”, iar potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 „activitatea de inspecţie sanitară de stat se exercită de către personalul de specialitate împuternicit de instituţiile cu atribuţii în domeniul inspecţiei sanitare de stat, conform normelor generale şi specifice elaborate de către acestea şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii”, aceste prevederi legale nu vizează personalul care are calitatea de funcţionar public din cadrul serviciului de control în sănătate publică, ci personalul contractual de specialitate medico-sanitar din direcţiile de sănătate publică care nu exercită prerogative de putere publică.

Prin urmare, în contextul normativ evocat, funcţionarii publici cu atribuţii de control şi pregătire profesională superioară în medicină din cadrul direcţiilor de sănătate publică, care exercită prerogativele de putere publică, nu pot beneficia de acelaşi nivel de salarizare ca şi personalul de specialitate medico-sanitar din unităţile clinice, stabilit potrivit anexei nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017, coordonatele salarizării acestora impunându-se a fi realizate potrivit categoriei profesionale din care fac parte.

Relevant este faptul că regimul juridic al funcţionarului public este unul statutar, reglementat prin lege organică, distinct de regimul juridic contractual al raporturilor de muncă al celorlalţi salariaţi (cum ar fi, de pildă, cel al medicilor), întemeiat pe contractul individual de muncă şi reglementat prin Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii).

Ceea ce defineşte funcţia publică, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, este „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome”. Cum activităţile desfăşurate de funcţionarii publici implică exercitarea prerogativelor de putere publică, rezultă că elementele esenţiale referitoare la naşterea, executarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale acestei categorii profesionale se referă, în mod intrinsec, la statutul acestora, reglementat prin normele speciale cuprinse în Legea nr. 188/1999 şi, în completare, prin normele de dreptul muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice (art. 117 din Legea nr. 188/1999).

Dată fiind specificitatea atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite, în temeiul legii, în sarcina funcţionarilor publici, prin dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 s-a prevăzut că „salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici”, dispoziţii care se completează cu cele înscrise în art. 162 alin. (3) din Codul muncii, în conformitate cu care „sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege (…)”.

Prin anexa nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost reglementată salarizarea familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie”, prevăzându-se la capitolul I lit. A pct. I şi II salarizarea funcţionarilor publici, context normativ în temeiul căruia stabilirea drepturilor salariale cuvenite personalului cu statut de funcţionar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică nu poate fi realizată – în lipsa unei dispoziţii exprese contrare – potrivit dispoziţiilor aplicabile altei familii ocupaţionale din care nu face parte. Or, nota 1 pct. 2 capitolul I din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căreia „nivelul de salarizare prevăzut pentru unităţi clinice se aplică şi personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică(…)” trebuie interpretată coroborat cu dispoziţiile Ordinului nr. 1.078/2010, care nu stabileşte o astfel de excepţie în privinţa salarizării funcţionarilor publici din cadrul serviciului de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică.

Diferenţierea clară între cele două categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti este dată de atribuţiile exercitate, pe care dispoziţiile legale o subliniază prin trimiterea la prerogativele de putere publică ce sunt exercitate de funcţionarii publici, iar nu de alte categorii de personal medico-sanitar şi auxiliar sanitar (care sunt personal contractual). Faptul că, în privinţa ambelor categorii de personal, dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 1.078/2010 impun condiţia comună legată de pregătirea profe