Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.352/1/2019, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, în Dosarul nr. 92/119/2019, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul-reclamant a depus, în termen legal, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 5 septembrie 2019, în Dosarul nr. 92/119/2019, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „dacă interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. a) şi art. 142 lit. s) pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) cu art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), conduce sau nu la concluzia că indemnizaţia de hrană acordată salariaţilor bugetari din domeniul sănătăţii, începând cu data de 1 ianuarie 2018, se cuprinde în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale; dacă interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 157 alin. (1) şi (2), art. 142 lit. s) pct. 3 din Codul fiscal şi art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 conduce sau nu la concluzia că indemnizaţia de hrană acordată salariaţilor bugetari din domeniul sănătăţii, începând cu data de 1 ianuarie 2018, se cuprinde în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 septembrie 2019, cu nr. 2.352/1/2019, termenul de judecată fiind stabilit la 20 ianuarie 2020.

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018)

hrana şi drepturile de hrană acordate potrivit legii; (…)”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Covasna – Secţia civilă, la 31 ianuarie 2019, cu nr. 92/119/2019, reclamanta Sindicatul Sanitas Covasna a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului Spitalul Orăşenesc B. la impozitarea doar cu 10% a indemnizaţiei de hrană, începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi pe viitor, recalcularea drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care a fost promovată acţiunea, începând cu 1 ianuarie 2018, şi acordarea diferenţelor lunare reţinute prin aplicarea unui tratament fiscal excesiv de 42,5%, în ceea ce priveşte indemnizaţia de hrană, precum şi la plata sumelor datorate, actualizate cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală aferentă acestor debite, de la data scadenţei şi până la plata efectivă.

Prin Sentinţa civilă nr. 273 din 8 aprilie 2019, Tribunalul Covasna – Secţia civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că prin Legea-cadru nr. 153/2017 (care a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare) a fost introdus dreptul angajaţilor bugetari la indemnizaţia de hrană.

În baza acestui act normativ, angajaţii bugetari din sistemul sanitar ar fi trebuit să beneficieze de indemnizaţia de hrană începând cu data de 1 decembrie 2018, la fel ca ceilalţi bugetari. Însă, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2018 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017), la art. 18 din lege au fost introduse două noi alineate, respectiv alineatul (5), care stipulează că „pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă, indemnizaţia de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018, în cuantumul lunar stabilit la alin. (1)”, şi alineatul (6), conform căruia „indemnizaţia de hrană acordată potrivit alin. (5) nu va fi inclusă în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri prevăzută la art. 25 alin. (2)”.

Ca urmare, în baza art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017, angajatorul pârât a acordat membrilor de sindicat indemnizaţii lunare de hrană începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Până în luna mai 2018, angajatorul pârât a aplicat asupra sumelor acordate cu titlu de indemnizaţie de hrană numai cota de 10% impozit pe venit (la fel cum proceda în cazul tichetelor de masă), iar începând cu luna iunie 2018, ca urmare a clarificării modalităţii de impozitare prin adresele comunicate angajatorului de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Instituţia Prefectului Covasna şi Ministerul Sănătăţii, au fost aplicate asupra sumelor acordate cu titlu de indemnizaţie hrană şi cotele de contribuţii de asigurări sociale şi de asigurări de sănătate (în total un procent de 42,5%).

Sindicatul reclamant, potrivit susţinerilor din cererea de chemare în judecată, a contestat aplicarea cotelor procentuale aferente asigurărilor sociale şi asigurărilor sociale de sănătate la sumele acordate cu titlu de indemnizaţie de hrană, susţinând că pentru acestea angajatorul nu trebuia să aplice nici procentul pentru impozitul pe venit.

Sumele încasate cu titlu de indemnizaţie de hrană intră în sfera noţiunii de drepturi salariale, conform art. 160 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii).

Din punct de vedere fiscal, aceste sume de bani acordate lunar reprezintă venituri asimilate salariilor conform art. 76 alin. (1), alin. (2) lit. s) şi alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, fiind supuse astfel impozitării şi reţinerii cotelor reprezentând contribuţii de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate. De altfel, şi tichetele de masă intrau în sfera veniturilor asimilate salariilor, pentru care se reţinea impozitul de 10%, în acest sens fiind prevederile exprese ale art. 76 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal.

Pentru sumele încasate de angajaţi, care constituie venituri asimilate salariilor, exceptate de la impozitare şi de la reţinerea cotelor reprezentând contribuţii de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate, legiuitorul a adoptat o normă specială derogatorie, respectiv art. 76 alin. (4) din Codul fiscal.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a fost completat Codul fiscal, în sensul că la art. 76 alin. (3), după lit. h), s-a introdus o nouă literă, lit. i) „indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de vacanţă acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”, stipulându-se astfel în mod expres faptul că indemnizaţia de hrană constituie un venit asimilat salariului şi intră în baza de calcul al impozitului pe venit.

Faţă de dispoziţiile art. 142 lit. r) şi s) din Codul fiscal, legiuitorul face diferenţă între tichetele de masă şi alte drepturi de hrană acordate potrivit legii, deoarece cele două categorii sunt reglementate la puncte diferite din norma legală, astfel încât indemnizaţia de hrană nu intră în sfera drepturilor de hrană menţionate de textul legal, indemnizaţia fiind o sumă de bani fixă, acordată lunar, în funcţie de perioada lucrată în luna anterioară de angajat. Aceasta intră în sfera noţiunii de drept salarial şi constituie astfel baza de calcul pentru impozit şi contribuţiile de asigurări sociale, potrivit art. 76 alin. (2) lit. s) şi alin. (3) lit. b), art. 139 alin. (1), art. 157 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal.

Veniturile din salarii şi veniturile asimilate salariilor care nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale sunt cele la care legiuitorul face referire expresă prin art. 142 şi art. 157 alin. (2) din Codul fiscal. Ca atare, câtă vreme nu există normă specială derogatorie prin care să se stipuleze excluderea sumelor încasate de angajaţi cu titlu de indemnizaţie de hrană de la includerea lor în baza de calcul al impozitului şi al cotelor pentru contribuţiile de asigurări sociale şi contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, aceste reţineri trebuie să fie efectuate.

De asemenea, tichetele de masă sunt bilete de valoare acordate de angajator către salariat, bilete care pot fi utilizate numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare (conform art. 5 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare – Legea nr. 142/1998, abrogată prin Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare). Prin art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, se reglementa numărul maxim de tichete de masă de care putea beneficia lunar salariatul. Prin art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul a introdus în beneficiul angajaţilor bugetari indemnizaţia lunară de hrană, acordată în formă bănească odată cu salariul şi proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară. Această sumă lunară intră în salariul brut, astfel că ea reprezintă un venit salarial care se impozitează prin cumulare cu veniturile salariale realizate în luna în care se acordă angajatului de către angajator şi care intră în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale şi al contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamantul Sindicatul Sanitas Covasna, arătând că indemnizaţia de hrană a fost inclusă în mod greşit în sfera drepturilor reglementate de art. 160 din Codul muncii, deoarece această reglementare generală privind elementele salariului descrie, ca regulă, toate elementele posibile ale unui salariu, iar în ceea ce priveşte termenul de „indemnizaţie” legiuitorul a avut în vedere acele indemnizaţii care reprezintă anumite sume de bani acordate salariatului pentru responsabilităţile specifice unor funcţii, cum ar fi cea de conducere, de confidenţialitate, fidelitate etc., şi nu cea de hrană.

Totodată, soluţia instanţei de fond completează Codul fiscal pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2018, deoarece numai prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se reglementează regimul fiscal cu privire la această indemnizaţie de hrană, respectiv art. 157 alin. (1) din Codul fiscal, prin introducerea lit. t), şi art. 76 alin. (3), prin introducerea lit. i). În consecinţă, legiuitorul a avut în vedere reţinerea acestor contribuţii reglementate doar de la 1 ianuarie 2019, pentru perioada anterioară neexistând o asemenea reglementare, beneficiarii indemnizaţiei de hrană fiind doar lucrătorii din sănătate, care au primit tichete de masă.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de apel ca nefondată, cu motivarea că indemnizaţia de hrană se plăteşte în bani şi este acordată pentru timpul efectiv lucrat, reprezentând un drept de natură salarială.

La data de 6 august 2019, apelantul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la problema de drept în discuţie.

La termenul de judecată din 5 septembrie 2019, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor solicitarea apelantului- reclamant, iar prin încheierea pronunţată la acelaşi termen, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii.

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei este constituit la nivelul unei curţi de apel şi judecă în ultimă instanţă (apel), conform prevederilor art. 214 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 62/2011).

De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. a), art. 142 lit. s) pct. 3, art. 157 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal şi ale art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la modalitatea de impozitare a indemnizaţiei de hrană acordate personalului din sistemul sanitar, depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Sindicatul Sanitas Covasna în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orăşenesc Baraolt vizează obligarea pârâtului la impozitarea doar cu 10% a indemnizaţiei de hrană cuvenite membrilor de sindicat, începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi pe viitor, precum şi recalcularea drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care a fost promovată acţiunea, începând cu 1 ianuarie 2018, şi acordarea diferenţelor lunare reţinute prin aplicarea unui tratament fiscal excesiv de 42,5%, în ceea ce priveşte indemnizaţia de hrană.

Problema de drept enunţată este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

După cum s-a subliniat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări, chiar dacă nu recent intrate în vigoare, dacă instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 6 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 23 ianuarie 2018).

În speţă, este vorba despre un act normativ intrat relativ recent în vigoare, prin care s-a acordat indemnizaţia de hrană personalului din sistemul sanitar, iar această problemă de drept nu a mai făcut obiectul unei analize şi al unei dezlegări jurisprudenţiale, neputându-se vorbi despre cristalizarea unei practici judiciare în această privinţă.

Chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Apelantul-reclamant Sindicatul Sanitas Covasna a apreciat că sesizarea este admisibilă, deoarece problema de drept este veritabilă, concretizându-se atât în modalităţi diferite de interpretare a textelor de lege incidente, cât şi în existenţa unor necorelări cu celelalte dispoziţii legale în vigoare.

De asemenea dispoziţiile legale în discuţie trebuie interpretate în sensul că indemnizaţia de hrană nu trebuie cuprinsă în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, întrucât, dacă din punct de vedere fiscal tichetele de masă erau venituri asimilate salariilor şi acestea nu sunt impozabile, indemnizaţia de hrană este tot un venit asimilat salariului şi aceste venituri sunt expres exceptate de la cuprinderea în baza de impunere a impozitului pe venit.

Intimatul-pârât Spitalul Orăşenesc B. nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept.

După comunicarea raportului, Sindicatul Sanitas Covasna a depus, în termen legal, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susţinut, în esenţă, că indemnizaţia de hrană, care este un drept de hrană acordat potrivit legii, nu trebuie cuprinsă în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate.

Punctul de vedere al completului de judecată învestit cu judecarea apelului în Dosarul nr. 92/119/2019 este că dispoziţiile legale invocate ar trebui interpretate în sensul că sumele acordate cu titlu de indemnizaţie de hrană sunt supuse cotelor procentuale aferente asigurărilor sociale şi asigurărilor sociale de sănătate.

Salariaţii în numele cărora a fost promovată acţiunea dedusă judecăţii beneficiază, lunar, de indemnizaţia de hrană prevăzută de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, iar natura juridică este de drept salarial, care face parte din veniturile salariale ale personalului din sectorul bugetar, în înţelesul dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Codul fiscal, ce se impozitează prin cumulare cu veniturile salariale realizate în luna în care se acordă angajatului de către angajator, în conformitate cu art. 78 din acelaşi act normativ.

De asemenea, potrivit art. 139 alin. (1) lit. a) şi art. 157 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal, pentru orice venit de natură salarială se datorează impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, respectiv contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, prevăzute de art. 220

În speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 142 din Codul fiscal, care exceptează de la calculul contribuţiilor de asigurări sociale „hrana şi drepturile de hrană”, întrucât indemnizaţia de hrană este o noţiune diferită, cu o reglementare diferită, astfel cum s-a precizat expres şi prin dispoziţiile art. 157 alin. (1) lit. t) din Codul fiscal, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

Totodată, potrivit regulii de drept exceptio est strictissimae interpretationis, atât timp cât indemnizaţiile de hrană nu au fost excluse expres din baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, nu este permisă aplicarea, în ceea ce priveşte aceste adaosuri la salariu, a excluderii din baza de calcul al respectivelor contribuţii, prin excepţie de la regula includerii oricăror sume primite de către salariaţi.

Modificarea expresă a Codului fiscal, în sensul includerii indemnizaţiei de hrană în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, începând cu data de 1 ianuarie 2019, nu semnifică faptul că anterior acestei modificări indemnizaţia de hrană era exclusă din baza de calcul, ca făcând parte din categoria drepturilor de hrană, prin scoaterea din această categorie şi schimbarea regimului fiscal pentru viitor, ci întăreşte interpretarea conform căreia indemnizaţia de hrană nu intră în categoria drepturilor de hrană la care face referire art. 142 lit. s) pct. 3 din Codul fiscal şi intră în categoria adaosurilor incluse în baza de calcul al contribuţiilor în discuţie, punând astfel capăt oricăror divergenţe de opinie sub acest aspect şi tranşând o problemă de drept ce a generat practică neunitară la nivel de ţară, astfel după cum invocă chiar apelanţii.

Din această perspectivă, modificarea legislativă în discuţie a intervenit după prima lună în care angajatorii s-au confruntat cu această problemă la nivel general, cu privire la toţi salariaţii plătiţi din fonduri publice, în vreme ce pentru perioada de timp vizată de acţiune cazul apelanţilor a fost singular, aceştia fiind singurii salariaţi bugetari care au beneficiat de indemnizaţii de hrană. Aşadar, prin această intervenţie legislativă nu se poate aprecia că legiuitorul a intenţionat să supună reţinerii contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate numai ulterior datei de 1 ianuarie 2019, aplicarea unei astfel de măsuri fiind justificată şi anterior, prin aplicarea regulii generale instituite de art. 139 alin. (1) şi de art. 157 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, iar nu a unei excepţii în care venitul în discuţie nu se încadra, legiuitorul confirmând astfel corectitudinea interpretării conform căreia indemnizaţia de hrană reprezintă un adaos distinct de drepturile de hrană.

Într-o opinie, s-a susţinut că indemnizaţia de hrană acordată salariaţilor bugetari din domeniul sănătăţii, începând cu data de 1 ianuarie 2018, se cuprinde în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale şi contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, în acord cu punctul de vedere al completului de judecată din cauza pendinte şi cu argumentele reţinute în justificarea acestuia, anterior detaliate, s-au exprimat:

În sens contrar, a fost exprimată opinia în sensul că indemnizaţia de hrană acordată salariaţilor bugetari din domeniul sănătăţii, începând cu data de 1 ianuarie 2018, nu se cuprinde în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale şi contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.

În acest sens, s-au exprimat:

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul prezentei sesizări.

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori, în principal, au constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519-520 din Codul de procedură civilă, în sensul că în actul de sesizare nu se motivează în ce constă dificultatea de interpretare a normelor menţionate; în subsidiar, asupra fondului sesizării, au apreciat că indemnizaţia de hrană acordată personalului din sistemul sanitar, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, se cuprinde în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului şi al părţilor”.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, din perspectiva dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că sunt întrunite cerinţele impuse de norma procedurală.

Astfel, instanţa de trimitere, Curtea de Apel Braşov, poate avea calitatea de titular al sesizării şi este legal învestită cu soluţionarea unui apel în ultimă instanţă, în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, coroborate cu cele ale art. 96 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, cererile de soluţionare a conflictelor de muncă fiind supuse numai apelului.

Condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată se verifică, întrucât modul de interpretare a normelor în cauză, în analiza apelului dedus judecăţii, va conduce la confirmarea sau infirmarea soluţiei primei instanţe.

Opiniile exprimate atât jurisprudenţial, cât şi teoretic de către instanţe relevă un grad de dificultate apt să atragă intervenţia mecanismului de unificare activat.

Este îndeplinită şi cerinţa noutăţii, întrucât problemele de drept îşi au izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar acestea nu au primit încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, cu întindere sau consistenţă.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemelor de drept puse în discuţie, iar acestea nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Problema de drept ce se cere a fi lămurită prin prezenta sesizare vizează includerea sau neincluderea indemnizaţiei de hrană reglementate de dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada anterioară reglementărilor introduse prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 (prin care aceasta a fost inclusă în ambele baze de calcul), mai exact pentru anul 2018.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, „Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

În conformitate cu dispoziţiile alin. (5) ale aceluiaşi articol, „Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă, indemnizaţia de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018, în cuantumul lunar stabilit la alin. (1)”.

Indemnizaţia de hrană acordată personalului din sistemul sanitar, în condiţiile art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, se include, începând cu data de 1 ianuarie 2018, în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor legale incidente în perioada de referinţă (care se şi menţin în vigoare, cu amendamentele făcute prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018).

Potrivit art. 216 din Codul fiscal – Contribuţiile sociale obligatorii datorate în România, „(1) Persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi/sau din activităţi independente, atât în România, cât şi pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene pentru care autorităţile competente ale acestor state sau organismele desemnate ale acestor autorităţi stabilesc că, pentru veniturile realizate în afara României, legislaţia aplicabilă în domeniul contribuţiilor sociale obligatorii este cea din România, au obligaţia plăţii contribuţiilor sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), după caz. (…)”.

Art. 2 din Codul fiscal – Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal, prevede la alin. (2): „Contribuţiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: a) contribuţiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat; b) contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; (…)”.

Dispoziţiile art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevăd că, în înţelesul acestei legi, „venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar”.

Indemnizaţia de hrană în discuţie este reglementată în secţiunea a 2-a din capitolul II al aceleiaşi legi, la art. 18. – Indemnizaţia de hrană, sub titlul „Alte drepturi salariale”. Aceasta este terminologia utilizată de legiuitor, nemaiimpunându-se astfel vreo analiză, în sensul stabilirii dacă indemnizaţiile ce intră în componenţa venitului salarial reprezintă numai acele sume de bani acordate salariatului pentru responsabilităţile specifice unor funcţii, cum ar fi cea de conducere, de confidenţialitate, fidelitate etc., şi nu cea de hrană.

În ce priveşte regimul fiscal al indemnizaţiei de hrană, din perspectiva bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, între categoriile de venituri supuse contribuţiilor de asigurări sociale sunt enumerate în mod expres veniturile din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76 din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 76 alin. (1) din Codul fiscal, „sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor”.

În alin. (2) al acestui articol sunt arătate veniturile considerate asimilate salariilor, printre care la lit. s) – orice alte sume sau avantaje în bani ori în natură, în vreme ce la alin. (3) sunt explicitate „avantajele, în bani sau în natură” primite în legătură cu o activitate menţionată la alin. (1) şi (2).

În acelaşi alin. (3) al art. 76 din Codul fiscal se regăsea indemnizaţia de hrană şi anterior includerii exprese prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, începând cu data de 1 ianuarie 2019, întrucât acesta prevede că „Avantajele, în bani sau în natură, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menţionată la alin. (1) şi (2) includ, însă nu sunt limitate la: (. . . . . . . . . .)”. În acelaşi articol se regăseau la lit. h) şi tichetele de masă acordate potrivit legii, avantaj păstrat în continuare în legislaţia fiscală, în condiţiile reglementărilor speciale în materie.

La art. 139 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal legiuitorul a prevăzut că baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor, care include veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege.

În cuprinsul art. 142 din Codul fiscal sunt enumerate veniturile din salarii şi veniturile asimilate salariilor care nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale, între care la lit. r) tichetele de masă şi la lit. s) pct. 3 hrana şi drepturile de hrană acordate potrivit legii (la pct. 4 – hrana acordată de angajatori angajaţilor, în cazul în care, potrivit legislaţiei în materie, este interzisă introducerea alimentelor în incinta unităţii).

Întrucât nu mai erau beneficiari de tichete de masă, începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariaţii din domeniul sanitar vizaţi nu mai puteau beneficia de la aceeaşi dată de excepţia legală de la lit. r) – tichetele de masă – a art. 142 din Codul fiscal, iar aceasta nici pe considerentul preluării acestui regim juridic, prin înlocuirea tichetelor de masă cu indemnizaţia de hrană.

Pentru a se beneficia de acest regim era necesar ca noul drept salarial să fi fost reglementat în mod expres în conţinutul normei legale, având în vedere că situaţiile de excepţie sunt de strictă interpretare, iar acestea nu pot fi extinse prin analogie. Oricum, cele două categorii de venituri asimilate salariilor au regimuri juridice distincte, care se referă atât la titulari, la raportul juridic care le fundamentează, cât şi la modul de calcul.

Totodată, indemnizaţia de hrană nu poate fi considerată ca fiind inclusă în excepţia de la lit. s) pct. 3 – hrana şi drepturile de hrană acordate potrivit legii (situaţia fiind similară şi pentru pct. 4 – hrana acordată de angajatori angajaţilor, în cazul în care, potrivit legislaţiei în materie, este interzisă introducerea alimentelor în incinta unităţii) din art. 142 al Codului fiscal.

Pe de o parte, tichetele de masă acordate personalului sanitar [care erau definite ca alocaţie individuală de hrană de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 şi au fost înlăturate pentru salariaţii din domeniul bugetar prin Legea-cadru nr. 153/2017, prin care s-au introdus indemnizaţiile de hrană] erau reglementate distinct, nefiind astfel considerate de legiuitor ca circumscriindu-se sau subsumându-se excepţiilor referitoare la hrană şi drepturile de hrană – situaţie care s-a menţinut în legislaţia fiscală şi ulterior prin reglementarea biletelor de valoare sub forma tichetelor de masă (după modificarea intervenită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018).

Pe de altă parte, pe lângă evidenta distincţie faţă de „hrană”, care din interpretarea pct. 3 şi 4 ale art. 142 din Codul fiscal rezultă că poate fi asigurată inclusiv la locul de muncă, „drepturile de hrană” sunt drepturi cu reglementare distinctă, astfel cum rezultă şi din art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în care se face referire la Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994).

Inclusiv din dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul face distincţie între cele două categorii de drepturi, excluzând posibilitatea cumulării acestora în cazul personalului care, la data intrării în vigoare a legii, beneficia de drepturi de hrană potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 şi nu era angajat/încadrat în instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 din acest act normativ, respectiv în cadrul poliţiei locale.

Confirmarea acestui raţionament a fost făcută prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi modificările aduse Codului fiscal. Astfel, indemnizaţia de hrană a fost reglementată distinct în art. 76 alin. (3) lit. i) ca venit asimilat salariilor, alături de tichetele de masă – lit. h) şi hrana – lit. b), fiind inclusă în mod expres în art. 139 (baza de calcul al contribuţiei la asigurări sociale) lit. r), spre deosebire de tichetele de masă/hrana şi drepturile de hrană acordate potrivit legii, pentru care s-a menţinut excluderea din această bază, prin art. 142 lit. r) şi lit. s) pct. 3.

Viziunea distinctă şi raţiunea modificărilor sunt reflectate inclusiv în expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în care se reţine, pe de o parte, „luând în considerare necesitatea clarificării regimului fiscal aplicabil biletelor de valoare acordate potrivit Legii nr. 165/2018, care se aplică începând cu 1 ianuarie 2019, s-a reglementat tratamentul fiscal aplicabil biletelor de valoare care se acordă şi sub forma tichetelor culturale”, iar, pe de altă parte, „având în vedere necesitatea clarificării regimului fiscal aplicabil indemnizaţiei de hrană şi ind