Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2020

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, prin Hotărârea nr. 81 din 11 septembrie 2019, cu recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează problema de drept referitoare la „taxa judiciară de timbru în cazul căii de atac ce are drept obiect cheltuielile de judecată”. II. Prevederile legale incidente

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013): ” Art. 1. – (1) Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, precum şi de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.” ” Art. 9. – Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel: a) cereri de recuzare în materie civilă – pentru fiecare participant la proces – pentru care se solicită recuzarea – 100 lei; b) cereri de strămutare în materie civilă – 100 lei; c) cereri de repunere în termen – 20 lei; d) cereri de perimare – 20 lei; e) cereri de reexaminare împotriva încheierii prin care au fost stabilite amenzile judiciare şi despăgubirile potrivit art. 190 din Codul de procedură civilă – 20 lei; f) cereri de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, formulate potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă – 20 lei; g) cereri pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează părţilor – 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acţiunea a cărei judecare a fost suspendată; h) cereri pentru refacerea înscrisurilor şi a hotărârilor dispărute – 50 lei; i) cereri pentru eliberarea de copii simple de pe înscrisurile aflate la dosar, atunci când sunt efectuate de către instanţă – 0,20 lei/pagină; j) cereri pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie – 1 leu/pagină; k) cereri pentru eliberarea oricăror altor certificate prin care se atestă fapte sau situaţii rezultate din evidenţele instanţelor de judecată ori cu privire la dosarele aflate în arhiva acestora – 1 leu/pagină; l) cereri pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive, se taxează cu 5 lei pentru fiecare exemplar de copie.” ” Art. 28. – Dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru.” ” Art. 34. – (…) (3) Cererile reconvenţionale, cererile de intervenţie principală, precum şi cererile de chemare în garanţie se taxează după regulile aplicabile obiectului cererii, dacă aceasta ar fi fost exercitată pe cale principală.” ” Art. 35. – (…) (2) Dacă legea nu prevede altfel, cererile depuse în cursul judecăţii şi care nu modifică valoarea taxabilă a cererii sau caracterul cererii iniţiale nu se taxează.” III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Titularul sesizării, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, a arătat că examenul jurisprudenţial actual evidenţiază două orientări cu privire la problema de drept ce face obiectul recursului în interesul legii şi, prin urmare, rezultă caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel:

Într-o primă opinie s-a apreciat că, în absenţa unei norme exprese şi obiective de scutire de la plata taxei judiciare de timbru a petitului având ca obiect cheltuieli de judecată, în condiţiile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, nici calea de atac având ca obiect acest petit nu poate fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 28 din acelaşi act normativ.

Într-o a doua opinie s-a considerat că cererea accesorie (în accepţiunea art. 30 din Codul de procedură civilă) având ca obiect cheltuieli de judecată este scutită de taxa judiciară de timbru în raport cu scopul şi finalitatea legii, precum şi în raport cu regimul juridic aplicabil acestei cereri accesorii. Prin urmare, este scutită de taxa judiciară de timbru şi calea de atac, în condiţiile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

Ca urmare a analizării corespondenţei primite de la celelalte curţi de apel, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a constatat că la Curtea de Apel Bucureşti şi la Curtea de Apel Cluj practica judiciară este neunitară, în timp ce răspunsurile primite de la restul curţilor de apel au fost în sensul celei de-a doua opinii, respectiv scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a căii de atac ce are drept obiect cheltuielile de judecată.

S-a arătat că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, printr-o încheiere din 16 iunie 2017 pronunţată în soluţionarea unei cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Aceeaşi opinie a fost împărtăşită şi în cadrul Întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel de la Bacău din 23-24 iunie 2016, participanţii agreând, în unanimitate, soluţia propusă în punctul de vedere al Institutului Naţional al Magistraturii, după cum urmează: „Art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 enumeră în mod expres cererile formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces care sunt supuse taxării, de unde rezultă faptul că, în privinţa acestor cereri, regula în materie (timbrarea în privinţa acţiunilor, cu excepţia cazurilor în care legea prevede scutirea) este inversată, şi anume regula este netimbrarea, iar excepţiile în care cererea se timbrează sunt expres şi limitativ prevăzute de acest articol. Apreciem că cererile vizând acordarea cheltuielilor de judecată se încadrează în noţiunea de «cereri în legătură cu un proces» şi, întrucât nu sunt enumerate printre cazurile de timbrare reglementate de art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, acestea nu sunt supuse timbrării. Pe cale de consecinţă, nici căile de atac, în considerarea art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în motivarea cărora se contestă modul de soluţionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, nu sunt supuse timbrării.” IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Există o bogată jurisprudenţă a Curţii Constituţionale prin care au fost supuse controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale în materia taxelor judiciare de timbru, atât cele din reglementarea Legii nr. 146/1997*) privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 146/1997), cât şi cele cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, şi care a prilejuit statuări cu valoare de principiu ale instanţei de contencios constituţional asupra dreptului statului de a impune şi percepe taxe judiciare de timbru pentru serviciul public în justiţie şi asupra dreptului de acces liber la justiţie al persoanei (spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010). *) Legea nr. 146/1997 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

Asupra problemei de drept sesizate nu s-a identificat jurisprudenţă relevantă. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Din analiza jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare a rezultat existenţa mai multor decizii cu relevanţă asupra problemei de drept aflate în divergenţă şi supuse rezolvării prin prezenta sesizare cu recurs în interesul legii.

Dintre acestea, se impun a fi evocate: – Decizia nr. 19 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2014, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru; – Decizia nr. 34 din 16 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 945 din 21 decembrie 2015, prin care, pe cale incidentală chestiunii de drept sesizate – referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în legătură cu actualizarea în procedura de executare silită a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată înscrise în titlul executoriu – instanţa supremă a lămurit natura juridică de drept procesual a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, în sensul stabilirii caracterului principal sau accesoriu al acesteia, precum şi a naturii juridice a obligaţiei pe care o conţine. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: ” 30. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este o cerere accesorie din punct de vedere procesual, care, însă, atunci când hotărârea judecătorească este definitivă, va conţine o obligaţie de plată, în sarcina celui care a pierdut procesul. 31. Aşadar, trebuie efectuată distincţia conceptuală dintre cererea accesorie şi obligaţia accesorie, prima având o natură procesuală, iar cea de-a doua cuprinzând un aspect de drept material. 32. Natura juridică a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, atunci când acestea sunt solicitate în cadrul procesului principal, nu este contestată nici în jurisprudenţă, nici în doctrină, aceasta având caracterul unei cereri accesorii. 33. Totuşi, în situaţia în care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin Decizia nr. 19/2013 pronunţată în recurs în interesul legii, că aceste cereri sunt principale şi sunt supuse taxei judiciare de timbru. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi calificată drept principală, numai dacă este formulată pe cale separată şi constituie singura obligaţie din cuprinsul titlului executoriu, nu şi dacă se formulează în cadrul unui proces ce vizează tranşarea unui litigiu dintre părţi.”

De asemenea, pot prezenta relevanţă pentru problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii Decizia nr. 55 din 3 iulie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 29 noiembrie 2017, şi Decizia nr. 59 din 18 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 6 noiembrie 2017. VI. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov

Titularul sesizării a constatat că, în prezent, la nivelul Curţii de Apel Braşov practica judiciară este unitară, în sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale.

Cum însă această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti din ţară, a considerat că este necesar ca printr-o decizie obligatorie să se stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente. VII. Opinia procurorului general

Prin punctul de vedere formulat de Ministerul Public s-a apreciat ca fiind în litera şi spiritul legii cea de a doua orientare jurisprudenţială, în sensul că nu sunt supuse taxei judiciare de timbru căile de atac atunci când acestea vizează soluţionarea cererilor privind plata cheltuielilor de judecată formulate pe cale accesorie în etapele procesuale anterioare.

S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, condiţia sine qua non pentru ca scutirea de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru să opereze şi în cadrul căilor de atac este ca legea să dispenseze partea de achitarea taxei judiciare de timbru cu privire la judecata cererii în primă instanţă.

În aceste condiţii, teoria care susţine obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru pentru calea de atac al cărei obiect priveşte cheltuielile de judecată ignoră tocmai această cerinţă prevăzută de lege.

Acest lucru nu poate avea altă semnificaţie decât aceea că se admite, implicit, că şi cererea accesorie privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată în cuprinsul cererii introductive la prima instanţă este supusă timbrării, ceea ce contravine dispoziţiilor legale şi dezlegărilor cu caracter obligatoriu ale instanţei supreme în această materie.

Astfel, prin Decizia nr. 19 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

Prin recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acea problemă de drept au fost identificate şi raţiunile pentru care opera scutirea de la plata taxei judiciare de timbru pentru cererea accesorie privind cheltuielile de judecată: pe de o parte, faptul că această cerere nu modifică valoarea obiectului cererii principale şi, pe cale de consecinţă, nici valoarea supusă taxării; pe de altă parte, împrejurarea logică potrivit căreia partea nu este în măsură, la momentul învestirii instanţei, să determine cuantumul cheltuielilor pe care le va efectua în proces, acest element depinzând de factori intervenienţi pe parcursul desfăşurării litigiului.

Caracterul accesoriu al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate într-un litigiu principal a fost clarificat şi în Decizia nr. 34 din 16 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în considerentele de la paragrafele 23-33.

Iniţierea unui nou proces având ca unic obiect acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul anterior, soluţionat în mod definitiv, antrenează în mod inevitabil costuri suplimentare pentru punerea în mişcare a serviciului public al justiţiei, motiv pentru care plata taxei judiciare de timbru este pe deplin justificată, chiar şi în acele situaţii în care pentru cererea din litigiul originar nu s-a perceput taxă de timbru.

Faptul că este singurul motiv de apel/recurs nu înseamnă că cererea accesorie privind cheltuielile de judecată a devenit o cerere principală, pentru care există obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 478 alin. (3), respectiv art. 494 din Codul de procedură civilă prevăd că în apel/recurs nu se poate schimba, printre altele, obiectul cererii de chemare în judecată, după cum, la fel de întemeiat, nu se poate susţine că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată a dobândit o finalitate diferită de cea iniţială, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, conform cărora, „Când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel”.

Revenind la cele statuate prin Decizia nr. 19 din 18 noiembrie 2013, pronunţată de instanţa supremă în recurs în interesul legii, se cuvine a se sublinia faptul că, chiar dacă au fost formulate pe tărâmul vechii legislaţii a taxelor judiciare de timbru, acestea îşi păstrează pe deplin valabilitatea şi în noul context legislativ în domeniu reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care a abrogat prevederile cuprinse în Legea nr. 146/1997.

Reglementarea promovată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu a abandonat principiile statuate în legislaţia anterioară, menţinând o parte din aceste reguli, iar în concepţia generală a acestei ordonanţe de urgenţă regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.

Pe de altă parte, în art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 se statuează că, „Dacă legea nu prevede altfel, cererile depuse în cursul judecăţii şi care nu modifică valoarea taxabilă a cererii sau caracterul cererii iniţiale nu se taxează”.

Prin urmare, în cazul cererilor prevăzute de art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 operează o inversare a regulii şi excepţiei: regula este, de această dată, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, iar excepţiile, respectiv situaţiile în care taxa judiciară de timbru este datorată, trebuie prevăzute expres de lege. Aceste excepţii sunt enumerate expres şi limitativ în art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 şi ele vizează cererile formulate în cursul procesului sau în legătură cu procesul care sunt supuse taxării.

Cum cererile vizând acordarea cheltuielilor de judecată se încadrează în sfera cererilor în legătură cu procesul şi întrucât nu sunt enumerate printre cazurile de timbrare reglementate de art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, acestea nu sunt supuse timbrării, în temeiul art. 35 alin. (2) din acelaşi act normativ.

La aceeaşi concluzie se ajunge şi în urma interpretării sistematice a dispoziţiilor art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, întrucât cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată, deşi calificată ca cerere accesorie, nu se regăseşte printre cele enumerate în alin. (3) al articolului menţionat, în categoria cererilor care se timbrează.

Pe cale de consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, potrivit cărora „Dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru”, scutirea legală de la plata taxei judiciare de timbru a cererii pentru plata cheltuielilor de judecată formulată în chiar litigiul care a generat acele cheltuieli operează şi în calea de atac, atunci când calea de atac vizează modalitatea de soluţionare, în etapa procesuală precedentă, a cererii având ca obiect cheltuielile de judecată.

Soluţia pe care prevederile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 760/C/1999, o consacrau în mod expres, în sensul că nu se timbrează cererile de îndreptare a erorilor materiale, tranzacţiile intervenite între părţi în cursul procesului civil, „cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, precum şi cererile pentru exercitarea căilor de atac în astfel de situaţii”, rezultă, în prezent, în urma unui demers de interpretare logico- sistematică şi raţională a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, de vreme ce nu s-a modificat optica faţă de prevederile legii anterioare asupra caracterului accesoriu al cererilor pentru acordarea cheltuielilor de judecată, depuse în cursul judecăţii, şi a faptului că acestea nu modifică valoarea taxabilă sau caracterul cererii iniţiale. VIII. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 raportat la art. 35 alin. (2), art. 9 şi art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt supuse taxei judiciare de timbru căile de atac atunci când acestea vizează (exclusiv şi nu numai) soluţiile pronunţate de instanţele anterioare asupra cererii accesorii formulate în proces de părţi, de acordare a cheltuielilor de judecată. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere al Ministerului Public, precum şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, constată următoarele: IX.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii

În raport cu conţinutul dispoziţiilor art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite condiţiile cumulative instituite prin texte de lege menţionate, privitoare la titularul sesizării şi la existenţa unei jurisprudenţe neunitare referitoare la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea soluţionării prezentului recurs în interesul legii de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, în baza Hotărârii nr. 81 din 11 septembrie 2019, rezultând din cuprinsul sesizării şi al materialelor ataşate acesteia că problema de drept vizând „taxa judiciară de timbru în cazul căii de atac ce are drept obiect cheltuielile de judecată” şi-a găsit o dezlegare diferită în practica judiciară a instanţelor judecătoreşti din ţară, soluţiile divergente fiind evidenţiate prin hotărâri judecătoreşti definitive provenind de la instanţe ce aparţin mai multor curţi de apel.

Deşi la nivelul Curţii de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţă unde jurisprudenţa divergentă a fost una accentuată, ilustrată prin mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, în prezent, problema de drept este tratată în mod unitar, ca urmare a şedinţelor de secţie, există multe alte instanţe şi din raza altor curţi de apel care au practică judiciară divergentă pe aceeaşi problemă de drept: Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj.

În plus, deşi la nivelul unor curţi de apel se arată că problema este tratată în mod unitar, în sensul celei de a doua opinii jurisprudenţiale, care consideră nesupuse taxelor judiciare de timbru căile de atac ce vizează exclusiv soluţiile instanţelor de fond asupra cheltuielilor de judecată, se constată, din materialele înaintate, că şi la nivelul acestora există instanţe care procedează diferit, considerând supuse regulilor timbrajului aceleaşi căi de atac promovate în circumstanţe identice (în această categorie regăsindu-se decizii pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Galaţi – Secţia a II-a civilă).

În sfârşit, jurisprudenţa diferită la nivelul unora dintre instanţele naţionale este evidenţiată şi de împrejurarea că, iniţial, astfel de căi de atac au fost considerate supuse regulii timbrării, măsurile de impunere a taxelor judiciare de timbru fiind desfiinţate ulterior ca urmare a admiterii (de către un alt complet din interiorul aceleiaşi instanţe) a cererilor de reexaminare formulate de părţile interesate (în această categorie putând fi menţionate încheieri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă şi Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia a II-a civilă). IX.2. Analiza problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii

Prin actul de sesizare, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov evidenţiază două opinii reflectate în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti asupra problemei de drept sesizate, titularul sesizării precizând că o împărtăşeşte pe cea din urmă.

Prima opinie este în sensul că, în absenţa unei norme exprese şi obiective de scutire de la plata taxei judiciare de timbru a petitului având ca obiect cheltuielile de judecată, în condiţiile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, nici calea de atac având ca obiect acest petit nu poate fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 28 din acelaşi act normativ.

În cea de-a doua opinie, instanţele de judecată au considerat că cererea accesorie (în accepţiunea art. 30 din Codul de procedură civilă) având ca obiect cheltuieli de judecată este scutită de taxa judiciară de timbru în raport cu scopul şi finalitatea legii, precum şi în raport cu regimul juridic aplicabil acestei cereri accesorii. Pe cale de consecinţă, este scutită de taxa judiciară de timbru şi calea de atac, în condiţiile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

În acelaşi sens este şi dezlegarea ce se va da prin prezenta decizie în interesul legii, avându-se în vedere următoarele împrejurări:

În esenţă, noua reglementare în domeniul taxelor judiciare de timbru, încorporată în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 – şi a cărei adoptare a fost determinată de modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă, de nevoia racordării reglementării la noua orânduire din materie civilă (noul Cod civil), ca şi de cea a reactualizării taxelor judiciare de timbru existente – a fost construită pe principiile statuate în legislaţia anterioară, reprezentată de Legea nr. 146/1997, ale cărei dispoziţii le-a abrogat, preluând însă multe din soluţiile sale legislative.

Jurisprudenţa divergentă a instanţelor judecătoreşti în privinţa taxelor judiciare de timbru în cazul căii de atac ce are ca obiect cheltuielile de judecată este una de dată recentă, ivită în aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 şi ca urmare a inexistenţei la nivelul normelor pozitive ale acesteia, a unei prevederi exprese de scutire de la regula timbrării [instituită prin art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă] a petitului având ca obiect cheltuielile de judecată, similar modului în care aceste pretenţii au fost tratate sub reglementarea Legii nr. 146/1997, respectiv prin art. 13 şi 14 ale Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 760/C/1999.

Cu toate acestea, aşa cum se va demonstra, soluţia în ceea ce priveşte regimul netimbrabil al acestor pretenţii, atunci când sunt solicitate pe cale accesorie în chiar procesul în care au fost generate – căci aceasta este ipoteza jurisprudenţei divergente – nu poate fi decât aceeaşi, cu singura diferenţă faţă de reglementarea anterioară, că la concluzia în acest sens se ajunge pe calea unui demers de mai atentă observare şi interpretare logico-juridică a normelor relevante cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

Argumentul fundamental însă are în vedere scopul şi finalitatea reglementării în materia taxelor judiciare de timbru, ca şi regimul juridic aplicabil în proces cererii privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată generate de susţinerea acestuia.

Sub aspectul scopului şi finalităţii legii, trebuie amintit că, şi sub reglementarea Legii nr. 146/1997, raţiunile pentru care opera scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru în privinţa cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată cerute în proces se regăseau, pe de o parte, în faptul că aceste cereri nu modificau valoarea obiectului cererii principale sau natura acesteia şi, pe cale de consecinţă, nici valoarea supusă taxării, iar, pe de altă parte, în împrejurări de ordin practic decurgând din aceea că nicio parte nu poate determina anticipat şi cu exactitate la momentul învestirii instanţei costurile susţinerii unui proces, care sunt influenţate de o serie de factori externi şi imprevizibili, cel puţin într-o anumită măsură.

Aceste raţiuni sunt deopotrivă actuale şi în noul cadru de desfăşurare a procesului civil la care s-a urmărit adaptarea reglementării date regimului taxelor judiciare de timbru prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

Din punctul de vedere al regimului juridic aplicabil în proces, prin Decizia nr. 34 din 16 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut, cu trimitere la norma art. 30 din Codul de procedură civilă, natura juridică de cerere accesorie din punct de vedere procesual a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, precizându-se că ” 32. Natura juridică a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, atunci când acestea sunt solicitate în cadrul procesului principal, nu este contestată nici în jurisprudenţă, nici în doctrină, aceasta având caracterul unei cereri accesorii. 33. Totuşi, în situaţia în care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin Decizia nr. 19/2013 pronunţată în recurs în interesul legii, că aceste cereri sunt principale şi sunt supuse taxei judiciare de timbru. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi calificată drept principală numai dacă este formulată pe cale separată şi constituie singura obligaţie din cuprinsul titlului executoriu, nu şi dacă se formulează în cadrul unui proces ce vizează tranşarea unui litigiu dintre părţi”.

Cât priveşte conţinutul reglementării, se reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, „Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru (…)”, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, doar în cazurile anume prevăzute de lege acţiunile şi cererile de acest fel sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, art. 29 din ordonanţa de urgenţă fiind cel care consacră aceste cazuri de excepţie pentru situaţii care, în esenţă, sunt aceleaşi cu cele regăsite în vechea reglementare.

Aşadar, ca şi în reglementarea dată de Legea nr. 146/1997, potrivit noii ordonanţe de urgenţă, regula o constituie timbrarea acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în cazurile menţionate expres de legiuitor.

Totodată, conform art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, „Dacă legea nu prevede altfel, cererile depuse în cursul judecăţii şi care nu modifică valoarea taxabilă a cererii sau caracterul cererii iniţiale nu se taxează”.

Această normă constituie o preluare uşor modificată (fără menţionarea cazurilor exemplificate) a art. 13 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 760/C/1999, care oferea baza generală a consacrării exprese, prin art. 14 din acelaşi act normativ, ca un caz particular, a scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru a cererilor accesorii privind cheltuielile de judecată, inclusiv în exercitarea căilor de atac în astfel de situaţii.

Aşa cum s-a observat şi prin considerentele Deciziei de recurs în interesul legii nr. 19 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 760/C/1999, se coroborau cu cele ale art. 13 din acelaşi act normativ, care reglementau excepţia de la plata taxei judiciare de timbru a cererilor care îndeplineau cumulativ două condiţii, respectiv: erau depuse în cursul judecăţii şi nu modificau valoarea taxabilă a cererii iniţiale.

În corelaţie cu norma art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, trebuie avut în vedere art. 9 din acelaşi act normativ care menţionează punctual tipurile de cereri care, fiind formulate în cursul procesului sau în legătură cu procesul, sunt supuse taxelor judiciare de timbru (cazurile enunţate la literele a)-l), între care nu se regăsesc şi cererile pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

Observarea prin comparaţie, pe de o parte, a reglementării de la art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 29 din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, iar, pe de altă parte, a celei din cuprinsul art. 35 alin. (2) şi art. 9 din acelaşi act normativ, favorizează concluzia că, în cazul cererilor depuse în cursul procesului sau în legătură cu procesul şi care nu modifică valoarea taxabilă sau caracterul cererii iniţiale, regula şi excepţia sunt inversate faţă de cele instituite prin art. 1 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă pentru acţiunile şi cererile în justiţie. Anume, în cazul celor avute în vedere prin norma reprezentată de art. 35 alin. (2), regula este că acestea nu se taxează, în timp ce cazurile de excepţie în care se datorează taxă judiciară de timbru nu pot fi decât cele anume prevăzute de legiuitor şi care se regăsesc menţionate limitativ în cuprinsul art. 9 din actul normativ analizat.

Aşadar, se observă că noua reglementare în materia taxelor judiciare de timbru a preluat ca atare soluţia legislativă care constituia fundamentul şi sub reglementarea Legii nr. 146/1997 a scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru a cererilor privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces, consacrată în art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 760/C/1999, ca un caz particular de aplicare a regulii generale înscrise în art. 13 din acelaşi act normativ.

Cum cererile vizând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces se încadrează în sfera cererilor în legătură cu procesul şi întrucât acestea nu sunt enumerate printre cazurile prevăzute de art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 (care, prin excepţie de la regula aplicabilă acestei categorii de cereri, sunt supuse timbrării), se înţelege că acestea nu sunt supuse timbrării în temeiul art. 35 alin. (2) din acelaşi act normativ.

La aceeaşi concluzie se ajunge şi prin observarea dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, reţinându-se că, deşi cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată în proces constituie o cerere accesorie, aceasta nu se regăseşte enumerată printre cele care sunt supuse aceloraşi reguli de aplicare şi determinare a taxelor judiciare de timbru ca şi cererile principale, norma indicată făcând referire doar la cererea reconvenţională, cererea de intervenţie principală şi cererea de chemare în garanţie.

Devin astfel incidente prevederile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, conform cărora „Dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru”.

Prin urmare, se dovedeşte că au realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale relevante din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 acele instanţe care, fără a se opri la observaţia inexistenţei unei norme pozitive care să scutească expres de la plata taxelor judiciare de timbru cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în proces – în mod similar celei existente în reglementarea anterioară – au considerat ca fiind scutite de taxa judiciară de timbru astfel de cereri accesorii, în raport cu scopul şi finalitatea legii şi cu regimul juridic aplicabil acestora, potrivit noii reglementări a taxelor judiciare de timbru.

Această dezlegare este aplicabilă atât în situaţia în care calea de atac vizează exclusiv soluţia referitoare la cererea accesorie privind cheltuielile de judecată, cât şi în cazul în care calea de atac are ca obiect, pe lângă modul de soluţionare a cererii accesorii privind cheltuielile de judecată, şi alte aspecte soluţionate prin aceeaşi hotărâre.

Astfel fiind, cu referire la problema de drept aflată în divergenţă, rezultă că, în interpretarea şi aplicarea art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, raportat la art. 35 alin. (2), art. 9 şi 34 alin. (3) din acelaşi act normativ, nu sunt supuse taxei judiciare de timbru căile de atac atunci când acestea vizează soluţiile pronunţate de instanţele anterioare asupra cererii accesorii formulate în proces de către părţi privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,