ÎCCJ, Decizia nr. 347/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1625 din 29 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 1625/P/2009 din 22 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la 21 decembrie 2009, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea formulată de petiționarul A.I.

împotriva procurorului V.R.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin care s-a solicitat efectuarea față de acesta de cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 C. pen. și fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. și pentru complicitate la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., motivat de faptul că aceste infracțiuni ar fi fost săvârșite de magistrat prin soluționarea dosarului nr. 1066/P/2009.

Prin rezoluția nr. 1625/P/2009 din 22 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. și al art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (de art. 246 C. pen.), favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.), fals intelectual (art. 289 C. pen.), nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 C. pen.) și fals în declarații (art. 292 C. pen.) și pentru complicitate la infracțiunea de omor (art. 26 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.) față de intimatul V.R.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Pentru a adopta soluția de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reținut, din analiza actelor premergătoare, că nu au rezultat indicii privind existența vreunui act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, săvârșit de magistratul reclamat. Plângerea formulată de petiționar, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 8416/2065/II/2/2010 din 19 mai 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu privire la plângerea formulată potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. împotriva anterior menționatei rezoluții și adresate primei instanțe, aceasta a constatat că este nefondată.

Astfel, s-a reținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de magistratul intimat este legală și temeinică, întrucât, din actele premergătoare efectuate, nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că acesta a săvârșit faptele reclamate, împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în cauză neputând conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa. Totodată, s-a argumentat că soluțiile dispuse de procurori pot fi nelegale sau netemeinice însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice, iar dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care au adoptat o soluție sau au pronunțat o hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce ar fi inadmisibil.

S-a apreciat că soluționând cauza în care petiționarul a fost parte și adoptând o soluție defavorabilă acestuia, intimatul nu a făcut altceva decât să îndeplinească activități și acte date în competența sa prin lege, să dispună o soluție potrivit convingerii sale obiective și nepărtinitoare, apreciind complet și just probele administrate în cauză, motiv pentru care, în sarcina sa nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte penale. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele de recurs depuse la dosar (fila 6 dosar recurs) pentru încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc.

pen., art. 277 C. proc. pen., art. 278 1 alin. (2) și (12) C. proc. pen., art. 310 alin. (2) C. proc. pen., neobservarea înscrisurilor doveditoare, nerespectarea sentinței nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad și neefectuarea de cercetări privind comiterea tentativei la infracțiunea de omor. Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată. În speța de față, nemulțumit fiind de soluțiile dispuse de către intimatul procuror și conferind conotații penale activității profesionale a acestuia petentul a formulat plângere penală. Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică, deoarece activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat, care presupune interpretarea și aplicarea legii, precum și dispunerea unei soluții, chiar dacă a nemulțumit părțile, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia. În speță, intimatul s-a limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acțiunile sa neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a magistratului. Nemulțumirile petentului se impuneau a fi invocate pe calea parcurgerii procedurii de control al soluțiilor procurorului (reglementată de art. 278 și următoarele C. proc.

pen.), aptă a conduce, eventual, la reformarea unor soluții, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu poate avea finalitatea urmărită de parte. Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Prima instanță a procedat la judecarea cauzei cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilitățile, iar petentul nu a formulat cerere de recuzare a magistraților investiți cu soluționarea cauzei.

Pretinsa incidență a autorității de lucru judecat a unor alte hotărâri judecătorești nu poate fi avută în vedere, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile legale spre a se constata o atare situație. Sub aspect probator se constată că prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., dispozițiile art. 277 C. proc. pen. și art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. nefiind incidente în speță. Cauza a fost soluționată cu celeritate, fiind respectate drepturile procesuale ale părții care, fiind legal citată (fila 7 și 16 dosar fond), a avut posibilitatea reală și efectivă de a dovedi temeinicia susținerilor sale. Motivul de recurs referitor la necercetarea pretinsei comiteri, în forma tentativei, a infracțiunii de omor excede obiectului cauzei, astfel după cum acesta a fost anterior determinat.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1625 din 29 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5015/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.