ÎCCJ, Decizia nr. 347/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1625

din 29 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I.

împotriva rezoluției nr. 1625/P/2009 din 22 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la 21 decembrie 2009, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea

formulată de petiționarul A.I. împotriva procurorului V.R.D. din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, prin care s-a solicitat efectuarea față de acesta de

cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea

infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., fals intelectual, prevăzută de

art. 289 C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută de art.

271 C. pen. și fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. și pentru

complicitate la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la

art. 174 C. pen., motivat de faptul că aceste infracțiuni ar fi fost săvârșite

de magistrat prin soluționarea dosarului nr. 1066/P/2009.

Prin rezoluția nr.

1625/P/2009 din 22 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus,

în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. și al art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor (de art. 246 C. pen.), favorizarea infractorului (art.

264 C. pen.), fals intelectual (art. 289 C. pen.), nerespectarea hotărârilor

judecătorești (art. 271 C. pen.) și fals în declarații (art. 292 C. pen.) și

pentru complicitate la infracțiunea de omor (art. 26 C. pen. raportat la art.

174 C. pen.) față de intimatul V.R.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Pentru a adopta

soluția de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reținut, din analiza

actelor premergătoare, că nu au rezultat indicii privind existența vreunui act

de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, săvârșit de magistratul reclamat.

Plângerea formulată

de petiționar, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca

neîntemeiată, prin rezoluția nr. 8416/2065/II/2/2010 din 19 mai 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la

plângerea formulată potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.

împotriva anterior menționatei rezoluții și adresate primei instanțe, aceasta a

constatat că este nefondată.

Astfel, s-a reținut

că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de magistratul intimat

este legală și temeinică, întrucât, din actele premergătoare efectuate, nu a

rezultat niciun element care să conducă la concluzia că acesta a săvârșit

faptele reclamate, împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția

adoptată în cauză neputând conduce la concluzia întrunirii elementelor

constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.

Totodată, s-a

argumentat că soluțiile dispuse de procurori pot fi nelegale sau netemeinice

însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice, iar dacă

s-ar admite ca împotriva magistraților care au adoptat o soluție sau au

pronunțat o hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale, ar

însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce ar fi inadmisibil.

S-a apreciat că

soluționând cauza în care petiționarul a fost parte și adoptând o soluție

defavorabilă acestuia, intimatul nu a făcut altceva decât să îndeplinească

activități și acte date în competența sa prin lege, să dispună o soluție potrivit

convingerii sale obiective și nepărtinitoare, apreciind complet și just probele

administrate în cauză, motiv pentru care, în sarcina sa nu se poate reține

săvârșirea vreunei fapte penale.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după

cum rezultă din motivele de recurs depuse la dosar (fila 6 dosar recurs) pentru

încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C.

proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen., art. 278

1

alin. (2) și (12) C. proc. pen., art. 310 alin. (2) C. proc. pen., neobservarea

înscrisurilor doveditoare, nerespectarea sentinței nr. 1632/2007 a Judecătoriei

Arad și neefectuarea de cercetări privind comiterea tentativei la infracțiunea

de omor.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din interpretarea

dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune

îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date

referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative,

referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate în

norma anterior menționată.

În speța de față, nemulțumit

fiind de soluțiile dispuse de către intimatul procuror și conferind conotații

penale activității profesionale a acestuia petentul a formulat plângere penală.

Cu respectarea dispozițiilor art.

224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat

verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că

în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluția

de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea actelor dosarului

se constată că soluția dispusă este legală și temeinică, deoarece activitatea

de jurisdicție desfășurată de magistrat, care presupune interpretarea și

aplicarea legii, precum și dispunerea unei soluții, chiar dacă a nemulțumit

părțile, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii

îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia.

În speță, intimatul s-a limitat

la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor

legale, acțiunile sa neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul,

sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a magistratului.

Nemulțumirile petentului se

impuneau a fi invocate pe calea parcurgerii procedurii de control al soluțiilor

procurorului (reglementată de art. 278 și următoarele C. proc. pen.), aptă a

conduce, eventual, la reformarea unor soluții, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se

substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu poate avea

finalitatea urmărită de parte.

Analizând hotărârea recurată se

constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului,

plângerii petentului și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și

riguros motivată.

Criticile invocate în recurs sunt

nefondate.

Prima instanță a procedat la

judecarea cauzei cu respectarea prevederilor legale privind

incompatibilitățile, iar petentul nu a formulat cerere de recuzare a

magistraților investiți cu soluționarea cauzei.

Pretinsa incidență a autorității

de lucru judecat a unor alte hotărâri judecătorești nu poate fi avută în

vedere, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile legale spre a se constata o

atare situație.

Sub aspect probator se constată că

prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., dispozițiile art. 277 C. proc. pen. și art. 278

1

alin.

(2) C. proc. pen. nefiind incidente în speță. Cauza a fost soluționată cu

celeritate, fiind respectate drepturile procesuale ale părții care, fiind legal

citată (fila 7 și 16 dosar fond), a avut posibilitatea reală și efectivă de a

dovedi temeinicia susținerilor sale.

Motivul de recurs referitor la

necercetarea pretinsei comiteri, în forma tentativei, a infracțiunii de omor

excede obiectului cauzei, astfel după cum acesta a fost anterior determinat.

Pentru considerentele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1625 din 29

octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5015/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.