ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 octombrie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 657/P/2011 din 16 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. S-au atașat Dosarele nr. 657/P/2011 și 2225/II-2/2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Petiționarul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților L.D.S., L.Z., C.R., Ș.P. și R.C.–judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „corupție și complicitate la infracțiunile de omor” prev. de art. 254 alin. (1), art. 255, art. 256, art. 257 și art. 26 raportat la art. 174 C. pen.

comise în opinia petiționarului cu prilejul instrumentării Dosarului nr. 1332/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în care s-a pronunțat decizia penală nr. 56 din 28 februarie 2011. În susținerea plângerii sale persoana vătămată învederează faptul că, magistrații nominalizați au pronunțat decizia penală nr. 56 din 28 februarie 2011 cu încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. j), art. 48 lit. g), art. 62, art. 277, art. 278 1 (2 și 12) C. proc. pen. Prin rezoluția nr. 657/P/2011 din 16 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații menționați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 raportat la art. 174, art. 254 alin. (1), art. 255, art. 256 și art. 257 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există.

Pentru a dispune astfel se reține de către procuror că prin sentința penală nr. 1742 din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 6921/1/2010 a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 6225/2985/VIII/1/2010 din 15 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a adopta această hotărâre prima instanță a reținut în esență că, plângerea petentului adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc reglementat de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. întrucât nu privește o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din examinarea actelor dosarului rezultând că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a comunicat acestuia o soluție de netrimitere în judecată. Înstanța de control judiciar prin decizia penală nr. 56 din 28 februarie 2011, Completul de 5 judecători, pronunțată în Dosarul nr. 1332/1/2011 a respins ca nefondat recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței penale nr. 1742 din 9 noiembrie 2010 (Dosar nr. 6921/1/2010) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, reținând în esență că, criticile recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, iar în etapa recursului, nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe”.

Din verificările efectuate a rezultat că afirmațiile petentului cu privire la modul în care magistrații și-au exercitat atribuțiile de serviciu sunt lipsite de suport probator, fapt pentru care nu pot fi luate în considerare și nu pot constitui temei al începerii și efectuării urmăririi penale împotriva acestora atâta timp cât la soluționarea cauzei au fost avute în vedere dispozițiile legale aplicabile în materie. Plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 2225/II-2/2011 din 26 septembrie 2011 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva rezoluției de netrimitere în judecată a formulat plângere la instanța competentă petiționarul A.I. solicitând în esență desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatelor. Examinând temeinicia rezoluției atacate, respectiv actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că în cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, urmare a plângerii formulată de petiționar. Din conținutul acestor acte rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva intimaților pentru săvârșirea infracțiunilor imputate fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. Atâta timp cât nu există indicii, respectiv elemente care să genereze cel puțin suspiciuni în sensul săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală de către intimați, în mod corect s-a apreciat că în speță nu se justifică începerea urmăririi penale față de aceștia.

Așa cum în mod corect s-a reținut în motivarea rezoluției atacate, împotriva unor hotărâri judecătorești, pe care le consideră ca fiind netemeinice și nelegale, părțile interesate au la dispoziție căile de atac, nefiind în principiu de admis, ca prin plângeri penale să se încerce reformularea acestora, cu excepția cauzelor în care hotărârile pronunțate sunt consecința săvârșirii unor infracțiuni, ceea ce în speța examinată nu este cazul. În cazul de față petiționarul deși a exercitat căile de atac în mod corespunzător, în mod tendențios a formulat plângerea împotriva magistraților judecători nominalizați anterior.

Având în vedere că în speță nu sunt indicii de natură penală, intenție, rea-credință, cu privire la comiterea vreunei infracțiuni de către magistrații judecători care au pronunțat decizia penală nr. 56 din 28 februarie 2011 în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 174 C. pen. în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât faptele reclamate nu există. Totodată, simplele susțineri ale petiționarului neconfirmate însă de probe, sau cel puțin de indicii de natură penală, care să ateste săvârșirea infracțiunilor de „corupție” prevăzute de art. 254 alin. (1), art. 255, art. 256 și art. 257 C. pen.

nu poate constitui temei al tragerii la răspundere penală a magistraților nominalizați. Simpla împrejurare că hotărârea pronunțată este nefavorabilă petiționarului nu este de natură, în lipsa elementelor obiective ori subiective de vinovăție să aibă drept consecință tragerea la răspundere penală a magistraților intimați. Înalta Curte constată că rezoluția atacată, nr. 657/P/2011 din 16 august 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații: L.D.S., L.Z., C.R., Ș.P. și R.C., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 raportat la art. 174, art. 254 alin. (1), art. 255, art. 256 și art. 257 C. pen.

este legală și temeinică urmând a fi menținută. Față de considerentele mai sus arătate Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționar. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției din 16 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pronunțată în Dosarul nr. 657/P/2011. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2012.